Pretentii. Decizia nr. 4587/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4587/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 4698/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4587/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător S. L.
Judecător T. D.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței nr.2309/31.10.2012 pronunțate de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. și intimata pârâtă Administrația F. Pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant prin avocat M.Cîrtog, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat M.Cîrtog pentru intimatul reclamant, a depus concluzii scrise și chitanța reprezentând onorariu avocat.
Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:
Avocat M.Cîrtog pentru intimatul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele
Prin sentința nr.2309/31.10.2012 pronunțate de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul T. P. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B. și Administrația F. Pentru Mediu și au fost obligate pârâtele la restituirea sumei de 1774 lei reprezentând taxă de poluare, plus dobânda legală de la data plății – 12.08.2010. până la achitarea efectivă și la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În opinia recurentei pârâte, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii.
A arătat recurenta că instanța de fond a ignorat Decizia 1178/17.09.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a OUG 50/2008
A precizat recurenta că taxa de poluare a fost introdusă prin OUG 50/2009, cu scopul asigurării protecției mediului și pentru punerea de acord a legislației interne cu legislația comunitară.
Potrivit art.4 din OUG 50/2008, obligația de plată intervine cu ocazia înmatriculării unui autovehicul în România, iar reclamantul a achitat voluntar taxa, conformându-se dispozițiilor legale în materie.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, regatul Suediei, Regatul Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Bulgaria și România privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
A precizat, totodată, că art. 148 din Constituție instituie supremația tratatelor constitutive ale UE.
Recurenta a mai arătat că nu sunt incidente prevederile art.110 din Tratatul de funcționare al UE, taxa de poluare aplicându-se tuturor proprietarilor de autoturisme sau autovehicule la momentul primei înmatriculări, indiferent de proveniența acestora, iar încălcarea acestui articol presupune calcularea pe baza unor criterii diferite a taxelor aplicate produselor importate față de produsele naționale.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În plus, recurenta a invocat dispozițiile art.117 din OG 92/2003, care stabilesc expres și limitativ cazurile de restituire a sumelor de la buget.
De asemenea, recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea la plata sumei reactualizate, având în vedere că reclamantul nu a formulat o cerere de acordare a dobânzilor. A mai arătat că potrivit art.124 alin.1 din OG 92/2003 C.pr.fiscală, cu completările și modificările ulterioare, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de poluare la trezorerie, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Cât privește criticile vizând acordarea dobânzii, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, în cadrul procedurii prealabile.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta, partea în culpă procesuală, la plata sumei de 500 lei către intimatul reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței nr.2309/31.10.2012 pronunțate de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. și intimata pârâtă Administrația F. Pentru Mediu.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, S. L. | Judecător, T. D. |
Grefier, M. P. |
M.P. 24 Aprilie 2013
Red.jud.T.D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








