Pretentii. Decizia nr. 6640/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6640/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 24629/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6640/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F.-G., împotriva sentinței nr. 225 din 16 Ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M. M. pentru intimatul reclamant M. F.-G., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Constatând că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. M. pentru intimatul reclamant M. F.-G., depune împuternicire avocațială și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 17.12.2012 reclamantul M. F. G. a chemat în judecată pe pârâta A.F.P. C. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5731 lei reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, de la data punerii în întârziere până la data plății efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Comunității Europene, iar în vederea înmatriculării acestuia în România a fost obligat să plătească taxa de 5731 lei.
A arătat că a solicitat Administrației Financiare C. să-i restituie taxa de primă înmatriculare, aceasta refuzând prin adresa nr._/19.12.2012 În susținerea acțiunii arată că în conformitate cu prevederile art. 23 (9) din pârâtul Uniunii Europene, cuprins în Titlul I privind libera circulație a mărfurilor, comunitatea se bazează pe o uniune vamală, care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea între statele membre a tarifelor vamale la import și export și a tuturor taxelor cu efect echivalent.
Prin sentința nr. 225 din 16 Ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. F. G., cu domiciliul în mun. C., ., nr.1 A, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5731 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C.Pr.Fiscală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 640,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 225 din 16 Ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât OUG nr.50/2008, care a abrogat prevederile art. 2141 – 2146 Cod procedură civilă ce reglementau taxa de primă înmatriculare a fost abrogată iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.
Recurenta a susținut că în mod nelegal s-a dispus restituirea taxei actualizată cu dobânda legală. Acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda legală, deoarece nu s-a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la actualizarea sumei, solicitându-se doar restituirea taxei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura prealabilă, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 Cod procedură civilă, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare.
În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Totodată recurenta a arătat că răspunsul AFP nu constituie un refuz de restituire a taxei pentru emisii poluante și în consecință prevederile art.2 coroborate cu art.8 alin1 teza a II a din Lege 554 nu sunt aplicabile.
Răspunsul dat reclamantului nu se circumscrie noțiunii de refuz nejustificat deoarece organul fiscal a comunicat condițiile ce trebuie îndeplinite pentru restituirea taxei pentru emisii poluante.
Recurenta a invocat și inadmisibilitatea acțiunii în ce privește restituirea sumei actualizate cu dobânda legală deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei prevăzută de OMF 1899/2004 și art.117 Cod procedură fiscală.
De asemenea recurenta a invocat faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de fond a considerat oportună acordarea de cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 Cod pr civ, deși nu este respectată o condiție imperativă anume aceea că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second-hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare la data de 29.04.2008 și nu de poluare, cum se susține de recurentă.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Administrația Finanțelor Publice a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât, potrivit art.11 din O.U.G. nr.50/2008, se restituie numai diferența de taxă rezultată între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008 și cuantumul taxei de poluare.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare ; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată A.F.P. și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F.-G., împotriva sentinței nr. 225 din 16 Ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plată către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.Șt. B.
2 ex./26.06.2013
Jud.fond: E. C. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1560/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 8674/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
