Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5355/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 5355/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 1366/54/2010**

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5355/2013

Ședința publică de la 09 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. C.

Judecător C. A. G.

Judecător A. I. A.

Grefier J. V.

x.x.x

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței nr. 298 de la 03 Aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I., intimații pârâți P. M. C. PRIN PRIMAR, P. JUDEȚULUI D. PRIN PREFECT, având ca obiect obligare emitere act administrativ

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat N. E. reprezentând pe intimatul reclamant A. I., lipsind recurenta pârâtă și

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că recursul este declarat și motivat în termenul legal, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 cod. proc. civ. și a depus note de ședință, după care:

Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat N. E. pentru intimatul reclamant A. I., depune la dosar practică judiciară și solicită respingerea recursului formulat de C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, menținând ca legală si temeinică Sentința civila nr. 298/03.04.2012, pronunțata de Curtea de Apel C., fără cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/30.01.2006 emisă de P. mun. C., susține că, este întemeiată soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Tribunalului D. în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/2006, cererea urmărind doar tergiversarea soluționării cauzei.

Arată că, în ceea ce privește motivul invocat de recurentă, că nu ar fi fost depășit termenul rezonabil de soluționare a procedurii de despăgubire declanșată de notificatorul A. I. prin Notificarea nr. 452/N/2001, acesta este neîntemeiat.

În consecință, apreciază că prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun si a

obligației statului de a proteja bunurile si valorile patrimoniale ale persoanelor,

obligație asumată de România prin Protocolul Adițional Nr. l la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin cererea formulată la data de 30.04.2010 reclamantul A. I. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 452/N/2001 situat în C., ., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin Dispoziția nr.3198 din 30.01.2006 emisă de P. municipiului C. s-a propus acordarea de despăgubiri, către A. I. pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 452/N/2001 situat în C., ..

S-a arătat că Dispoziția nr. 3198 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la C. C., însă dosarul nu a fost soluționat până la această dată.

Reclamantul a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

A susținut reclamantul că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de aproximativ 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3198 din 30.01.2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Pârâta nu se poate prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului că entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu ar deține întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât au la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înființată.

Consideră că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din CEDO care cuprinde și durata procedurilor administrative.

De asemenea, a mai arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005, H.G. nr. 1095/2005 modificată și completată prin H.G. nr.128/2008.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar copia dispoziției nr. 3198 din 30.01.2006 emisă de Primăria M. C..

Pentru termenul de judecată de la data de 31.05.2010, pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr._/CC și a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură și s-a constatat că este legală.

În ceea ce privește emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile, pârâta a arătat că acest termen nu poate fi reținut întrucât în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 527/2006 sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii și anexe la aceste contracte în care este indicat termenul de evaluare, acesta variind în funcție de obiectul evaluării, respectiv 30 de zile pentru teren și 45 de zile pentru teren și construcție demolată. Între data evaluării și emiterea deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare este comunicat persoanelor îndreptățite, care pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul trebuie să răspundă și să comunice răspunsul la acestea.

În ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisie Centrale, în condițiile în care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată.

Cu referire la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant prin acțiune a solicitat respingerea cererii.

A solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Prin sentința nr.478 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR – C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, PRIMĂRIA C. PRIN PRIMAR ȘI P. D. PRIN PREFECT și a dispus obligarea pârâtei C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.452/N situat în C., ., județul D., precum și respingerea acțiunii față de pârâții Primăria C. Prin Primar și P. D. prin Prefect; totodată au fost respinse capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel C. a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr.3198 din 30.01.2006 a Primarului M. C., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în C., ., reclamantului, dosarul fiind transmis către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr._/CC.

Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptățirea reclamantului a fost transmis către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din legea nr.554/2004, obligație ce nu a fost dusă la îndeplinire până în acest moment de C. C..

S-a mai constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (452/N/2001), așa încât s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil reglementat de art.6 din CEDO, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.

În afara argumentului decurgând din art.6 al Convenției, mai reține instanța de fond că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A considerat instanța de fond că în speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art.6 din Convenția cât și a art.1 din Protocolul Adițional la Convenție, motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art.1 din Protocolul nr.1.

Concluzionând, s-a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art.6 din CEDO.

În raport de aceste considerente a fost înlăturată apărarea pârâtei C. C. pentru Stabilirea despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamantă și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficient pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

În acest context adresa nr._/CC/20.05.2010, ulterioară promovării prezentei acțiuni, s-a considerat a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubiri într-un termen rezonabil.

Mai mult, potrivit acestei adrese C. retrimite Primăriei M. C. întreaga documentație ce a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamantă ceea ce practic echivalează, în opinia judecătorului fondului, cu o dezinvestire în condițiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 și Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.

Împotriva sentinței nr.478 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, a declarat recurs pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând dispozițiile art.304¹ C.pr.civilă.

Prin decizia nr.4380/28.09.2011, ÎC.C.J. a admis recursul declarat de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a casat sentința și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie Î.C.C.J. a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Î.C.C.J. a apreciat că se impune ca instanța de fond să analizeze punctual atât din perspectiva susținerilor reclamantului cât și a apărărilor pârâtei expuse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond toate aspectele de fond necesare lămuririi situației juridice a imobilului, ce face obiectul dosarului de despăgubiri nr._/CC.

Cu ocazia rejudecării, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 12.12.2011, sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 21.02.2012 având în vedere apărările pârâtei din întâmpinarea depusă la data de 31.05.2010 și văzând îndrumările instanței de control judiciar s-a pus în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisurile referitoare la situația juridică a imobilului ce face obiectul dosarului de despăgubiri de care înțelege să se folosească în dovedirea acțiunii.

La data de 20.03.2012, reclamantul prin apărător a învederat instanței că actele ce privesc situația juridică a imobilului notificat sub nr.452/N/2001 au fost depuse la dosarul de despăgubiri a căror copie a fost înaintată de către pârâtă la dosarul de fond.

Pentru termenul de judecată din data de 20.03.2012 C. C. a comunicat instanței că dosarul de despăgubiri a fost înregistrat sub nr._/CC/2.05.2006 la Secretariatul Comisiei Centrale și că acest dosar a fost transmis în copie instanței de judecată.

Cu privire la sesizarea instanței competente cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/2006 emisă de Primăria M. C. s-a reținut că potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004 „ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. ”

Ca urmare, excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ.

Prin art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, competența materială a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.

Dispoziția nr.3198/2006 constituie un act administrativ individual, reglementându-se prin art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 o procedura judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanța civilă, aceste acte administrative fiind excluse controlului judecătoresc exercitat de instanța de contencios administrativ.

În acest sens potrivit art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ „ nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Deoarece dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 exceptează controlului instanței de contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru desființarea sau modificarea lor, în această ipoteză este inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției emise de primarul municipiului C. în procedura reglementată de legea 10/2001.

Cu alte cuvinte s-a reținut că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ întrucât ceea ce nu se poate contesta pe cale de acțiune, nu se poate contesta nici pe cale de excepție

Față de aceste argumente s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din legea 554/2004 pentru a se putea dispune sesizarea instanței de contencios cu excepția de nelegalitate invocată în cauză, astfel că instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Tribunalului D. cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr.3198 din 30 ianuarie 2006 a Primăriei M. C..

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii ,în raport de dispozițiile O.U.G. nr.4/2012,care prevede suspendarea emiterii deciziilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni ,de la data intrării în vigoare,Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că acțiunea dedusă judecății a fost introdusă la data de 30.04.2010,anterior adoptării Ordonanței.

Prin sentința nr. 298 de la 03 Aprilie 2012, Curtea de Apel C., în dosarul nr._, a respins cererea instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr.3198/2006, emisă de P. M. C..

A admis în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. I., cu domiciliul în C., ., nr.28, ., . în contradictoriu cu pârâtele C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, ..202, sector 1, PRIMĂRIA C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., nr.7, județul D. și P. PRIN PREFECT, cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect „obligare emitere act administrativ”, ca urmare a casării sentinței nr.478 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ prin decizia nr.4380 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .

A obligat pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.452/N/2001, situat în C., ., în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.

A respins acțiunea față de pârâții P. M. C. și Prefectul Județului D..

A respins cererea cu privire la plata daunelor cominatorii.

Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel C. a reținut, în esență că, acțiunea formulată de reclamant, este întemeiată însă numai în parte, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce a aparținut reclamantului.

În acest sens s-a reținut că reclamantul din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C., ., județul D..

Prin dispoziția nr.3198 din 30 ianuarie 2006 P. M. C. a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamant pentru imobilul imposibil de restituit în natură notificat sub nr.452/N/2001 având elementele de identificare menționate în procesul verbal privind starea de fapt, încheiat la data de 28.02.2005.

Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptățirea reclamantului a fost transmis către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C. C..

Ca urmare s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului.

Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.

Între acestea se înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În conformitate cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.

Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.

Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, s-a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

În raport de aceste considerente a fost înlăturată apărarea pârâtei C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamant și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp de cca. 6 ani( dosarul aferent dispoziției nr. 3198/2006 fiind înregistrat la data de 02.05.2008 la Secretariatul Comisiei Centrale) suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247.2005.

Pe de altă parte trebuie reținut faptul că deși C. C. face referiri la îndreptățirea reclamantului la acordarea de despăgubiri cu privire la imobilul teren, controlul său este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură (art. 16.10 din Norme), neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii 10/2001 și nici întinderea îndreptățirii acesteia referitor la bunurile pentru care s-a constatat în prealabil că beneficiază de măsuri reparatorii.

În raport de considerentele mai sus expuse, acțiunea prezentă a fost admisă în parte, a obligat pe pârâta C. C. de Acordare a Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în C., ., județul D., notificat sub nr.452/N/2001, conform dispoziției nr.3198/2006 a Primăriei M. C..

S-a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

În raport de dispozițiile art.18 alin.6 din Legea nr.554/2004 s-a reținut ca întemeiat capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire apreciindu-se că un termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe este un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă.

În consecință s-a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pe pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.452/N/2001, situat în C., ., în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.

Totodată s-a respins acțiunea față de pârâții P. M. C. și Prefectul Județului D., precum și cererea cu privire la plata daunelor cominatorii.

Împotriva sentinței nr. 298 de la 03 Aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, a declarat recurs pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta precizează că, împotriva cererii formulate de către reclamant, C. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

A arătat că, prin Sentința civilă nr. 478//25.10.2010 Curtea de Apel C., secția contencios administrativ și fiscal instanța: a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul economiei și Finanțelor - C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, P. Mun. C. prin Primar și P. prin prefect; a obligat pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 452/N/2001 situat în C., ., județul D.;

-a respins acțiunea față de pârâții Primăria C. prin Primar și Prefectul D. prin Prefect.

Prin Decizia nr. 4380/28.09.2011, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 478//25.10.2010 a Curții de Apel C., a casat sentința menționată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Sentința Civilă nr. 298/03.04.2012, Curtea de Apel C.: a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/2006 emisă de P. M. C.; a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, Primăria C. prin Primar și P. D. prin Prefect, având ca obiect „obligarea emitere act administrativ", ca urmare a casării sentinței nr. 478 din 25.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ prin decizia nr. 4380 din 28 septembrie 2011 pronunțată de î. C. C.J; a obligat pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 452/N/2001, situat în C., ., în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a sentințe; a respins acțiunea față de pârâții P. M. C. și Prefectul Județului D.; a respins cererea cu privire la plata daunelor cominatorii.

În temeiul art. 299 si urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră că, Sentința civilă nr. 194/2012 pronunțată în ședința publică din data de 28.03.2012 de către Curtea de Apel Pitești, ca fiind netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:

I. Consideră că, Sentința Civilă nr.298/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304, pct.9 din Codul de Procedură Civilă), întrucât a respins sesizarea Tribunalului D. cu privire la soluționarea excepției nulității Dispoziției nr.3198/2006 emisă de P. mun. C..

Precizează instanței că, dreptul persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii aferente imobilelor preluate abuziv se stabilește prin dispozițiile/deciziile emise de către entitățile notificate, iar în cadrul procedurilor administrative reglementate prin Legea nr. 247/2005, acest drept se concretizează, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, numai după parcurgerea procedurii administrative amintite iar, în cadrul acestei proceduri C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă Statul român (a se vedea art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare).

În aceste condiții, apreciază că, în speța de față, există o dependentă evidentă între soluționarea pe fond a litigiului, respectiv cererea reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale la emiterea deciziei și art. 1 din dispoziția nr. 3198/2006 emis de către primarul M. C., a cărei excepție de nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție ( art. 4 alin.l din Legea nr. 10/2001).

De asemenea, învederează că, respectiva dispoziție a cărei nelegalitate o susțin, este un act administrativ, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție, la instanța de contencios administrativ.

Astfel, din definiția actului administrativ, acesta „este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Astfel, solicită să se observe că, dispoziția emisă de primarul Comunei Grebanu se încadrează în această noțiune, respectiv: este un act unilateral cu caracter individual, a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică, a fost emis în vederea executării în concret a legii, respectiv aplicarea concretă a Legii nr. 10/2001 și dă naștere unor raporturi juridice între beneficiarii acestei dispoziții și Statul Român reprezentata de C. C., în această procedură administrativă de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv care nu se pot restitui în natură.

În acest sens, al clasificării dispoziției ca fiind act administrativ vin și prevederile art. 16 alin 2 indice 1 din Titlul VII al legii nr. 247/2005 care prevede că „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta..

per a contrario, în cazul în care intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a clasifica dispoziția emisă de primar în vederea soluționării notificărilor depuse în temeiul legii nr. 10/2001 ca fiind act civil, avizul de legalitate al instituției prefectului nu ar mai fi fost

necesar. Califica rea dispoziției primarului ca fiind act administrativ a fost reținută și de doctrină.

Astfel, se consideră că dispoziția primarului reprezintă un act administrativ întrucât în cuprinsul Legii nr. 10/2001, dispoziția de restituire în natură sau, după caz, de refuz a restituirii în natură, este atributul exclusiv al primarului, urmare a sesizării primăriei (ca unitate deținătoare) de către persoana interesată, printr-o notificare, în cadrul termenului imperativ stabilit de lege. Drepturile și obligațiile care iau naștere nu au la bază acordul de voință (dintre persoana îndreptățită și unitatea deținătoare) ci reprezintă efectele unei singure voințe juridice, care provine de la administrația publică locală, astfel încât dispoziția primarului este un act juridic unilateral, trăsătură caracteristică actului administrativ. (G. C. F. - Revista „Dreptul,, nr. 4/2004)

Un alt argument în favoarea caracterizării dispoziției emise de primar ca fiind un act administrativ este și acela că această dispoziție constituie titlu executoriu.

Or, una din trăsăturile actului administrativ este caracterul său executoriu care se datorează faptului că actul este emis de o autoritate a administrației publice, ceea ce îi conferă valoare obligatorie pentru orice persoană care i se adresează.

În același context, arată că au învederat instanței că, dispoziția nr. 3198/2006 a fost emisă de către Primăria Mun. C. cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. l lit. a) coroborat cu art. 2 alin 1 și art. 23 din Legea nr.10/2001 și, republicată.

Pe fondul cauzei, a precizat următoarele:

Prin notificarea nr. 452/N/2001, domnul A. I. a solicitat primăriei Mun. C. restituirea în natură a terenului în suprafață de 125 mp și contravaloarea construcției demolate din .;

În susținerea dreptului de proprietate a fost depus la dosar un act sub semnătură privată - chitanță - încheiat în anul 1965;

Din cuprinsul statului de plată privind despăgubirile s-a reținut că, deși, conform tabelului nominal cu cetățenii cărora urmează să li se acorde despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv în baza Decretului nr. 226/1988 s-au calculat despăgubiri atât pentru teren, construcții și împrejmuiri, s-au încasat doar cele aferente construcțiilor și împrejmuirilor, nu și cele aferente terenului.

Un aspect relevant este faptul că, în speță, terenul notificat a fost cumpărat prin act sub semnătură privată, așa cum am precizat mai sus, prin chitanța întocmită în data de 1965.

Or, cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil teren, facem precizarea că sunt aplicabile prevederile Decretelor nr. 221/06.09.1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii și nr. 144/29.03.1958 privind reglementarea eliberării autorizațiunilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții.

Astfel, potrivit art. 2 din Decretul nr. 221/1950 „împărțirile sau înstrăinările între vii de orice fel a terenurilor cu sau fără construcțiuni... nu se pot face decât prin acte autentice și cu autorizarea prealabilă a Sfatului popular.

Totodată, potrivit art. 4 „împărțelile sau transmisiunile intrând în prevederile decretului de fată, făcute prin acte sub semnătură privată sau fără autorizațiunea Sfatului popular respectiv sunt nule de drept. Nulitatea poate fi invocată oricând de parchet. Sfatul popular si de orice parte interesată.,,

Având în vedere cele mai sus menționate, notificatorul, conform prevederilor legale, în baza actelor depuse la dosar, nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, putând beneficia de măsuri reparatorii la echivalent numai pentru imobilul construcție demolată.

Astfel, pentru ca notificatorul să poată beneficia de prevederile legii și pentru imobilul teren, dosarul trebuie completat cu un act în formă autentică prin care acesta a dobândit terenul notificat.

Prin Dispoziția nr. 3198/2006 Primăria Mun. C. a propus măsuri reparatorii în pentru întreg imobilul notificat ( teren și construcție demolată) în favoarea lui A. I..

Susține că, notificatorul are dreptul la măsuri reparatorii numai pentru construcția demolată, nu și pentru teren, deoarece pentru imobilul - teren nu face dovada preluării abuzive.

Având în vedere cele mai sus menționate, notificatorul, conform prevederilor legale, în baza actelor depuse la dosar, nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, putând beneficia de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru imobilul construcție demolată.

Astfel, prin adresa întocmită în soluționarea acestui dosar, ce se află la dosarul cauzei, am precizat aspectele semnalate mai sus, adresă pe care instanța de fond Ie-a considerat, în mod greșit, ca fiind lipsită de temei legal și de orice eficiență, ignorând prevederile pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, care stabilesc, în mod obligatoriu înscrisurile ce trebuie să se regăsească în dosarul de despăgubire.

Astfel, în conformitate cu art. 3 alin.l lit.a) coroborat cu art. 2 alin.l din Legea nr.10/2001, republicată sunt persoane îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsurii reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, în echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora., și dacă au înscrisuri privind dovada preluării abuzive.

Având în vedere aspectele legale mai sus menționate, a învederat că dispoziția nr. 3198/2006 a fost emisă de Primăria Mun. C. cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin 1 lit. a) coroborat cu art.2 alin.l din Legea nr. 10/2001 republicată.

Pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului promovat, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/2006 a fost emisă de către Primăria Mun. C..

II. Consideră că, Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de cele reținute de către instanța de fond, face precizarea că, în cuprinsul art. 13 alin.l Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. C., care are, în principal, următoarele atribuții:

a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;

b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."

În acest context, precizează că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționează că în cuprinsul art.l alin. l Titlul VII din Legea nr.247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001...".

Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.

Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:

1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și

2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.

In acest context, învederează că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că, în marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entitățile învestite cu soluționări:

III. Instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică, neținând cont de prevederile deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr.2815/2008.

Această Decizie a fost emisă, având în vedere art. 17 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 care prevede că: „Ordinea în care vor fi soluționate dosarele va fi stabilită prin Decizie a Comisiei Centrale,, precum și practica judiciară în materie de retrocedare a proprietăților.

De asemenea, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedura complexă, ce presupune mai multe etape obligatorii, finalizându-se cu aprobarea raportului de evaluare în Ședința Comisiei Centrale și emiterea Deciziei.

În conformitate cu prevederile deciziei amintite, Decizia 2815/2008, dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se vor împărți în două categorii, după cum urmează:

- dosarele transmise înainte de . Ordonanței de Urgența nr.81/2007;

- dosarele transmise după . Ordonanței de Urgență nr.81/2007."

În plus, conform art.2 din aceeași decizie, „proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare".

Această soluție s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a "u se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite rarP au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005).

Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar.

În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență.

În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Plenul Curții Constituționale a statuat că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite.

De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite".

Prin urmare, consideră că, instanța ar fi trebuit să tină seama că Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă pentru toți.

De asemenea, instanța de fond, a reținut în mod greșit că s-a încălcat dreptul persoanei la soluționare într-un termen rezonabil deși Primăria Mun. C. și-a depășit limitele învestirii prin emiterea unei dispoziții pentru imobilul notificat, în condițiile în care notificatorul nu face dovada preluării abuzive a imobilului-teren, în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Astfel, prin obligarea Comisiei Centrale la emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire ce face obiectul dosarului nr._/CC, în condițiile în care acesta este incomplet și, mai mult decât atât, nefiind respectată nici ordinea stabilită de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, soluționarea dosarului reclamantului înaintea celor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, anterior acestui dosar, ducând la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptățite, având impact, implicit și asupra principiului acordării unor despăgubiri juste și echitabile.

În concluzie, solicită admiterea recursului, așa cum a fost

formulat, și modificarea Sentinței civile nr. 298 /03.04.2012 pronunțată de către

Curtea de Apel C., în sensul respingerii petitului privind emiterea deciziei, cu menținerea dispozițiilor privind respingerea cererii privind plata daunelor cominatorii.

În drept, și-a întemeiat recursul pe disp. Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, OUG nr. 184/2002, OUG nr. 4/2012, art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 din Codul de Procedura Civilă.

Potrivit art.242 alin.2 din codul de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă a prezentei cauze.

Legal citat intimatul reclamant A. I., a formulat și depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului formulat de C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, menținând ca legală si temeinică Sentința civila nr. 298/03.04.2012, pronunțata de Curtea de Apel C..

În concluziile scrise, susține că, privind excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/30.01.2006 emisă de P. mun. C., este întemeiată soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Tribunalului D. în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3198/2006, cererea urmărind doar tergiversarea soluționării cauzei.

Arată că, în realitate, prin invocarea excepției de nelegalitate se urmărește repunerea în discuție a Dispoziției 3198/2006, pe aspecte ce țin de fondul adoptării acesteia, eludând astfel lipsa contestației ce s-ar fi putut executa împotriva acesteia, în termenul de 30 de zile de la comunicare.

Nefiind exercitată calea legală de atac, prevăzută de Legea 10/2001, Dispoziția 3198/2006 a rămas definitivă, astfel încât aceasta nu mai poate fi modificată sau retractată din moment ce entitatea investită cu soluționarea Notificării 452/N/2001, respectiv Primăria mun. C., s-a desesizat, prin emiterea acesteia.

Legiuitorul nu a mai prevăzut nici un alt mijloc procedural prin care să fie pusă în discuție dispoziția emisă de primar, în afara contestației care, în speță, nu s-a formulat.

Potrivit art. 5 alin.2 din L.554/2004 nu pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Solicită să se sa constate că, Dispoziția nr. 3198/2006, emisa de primarul M. C. a rămas definitiva după ce a ajuns la cunostiința persoanei îndreptățite, nefiind atacata in termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

De la data când dispoziția a ajuns la cunostiinta persoanei îndreptățite, autoritatea care a emis-o s-a desesizat, îndeplinindu-si obligația stabilita prin art.25, din legea nr.10/2001 de a răspunde notificării ce i-a fost adresata.

Aceasta presupune ca autoritatea emitenta nu mai poate reveni la dispoziția data, prin emiterea unui nou act, cu un alt conținut, pentru ca actul normativ special nu ii da posibilitatea de a analiza aceeași notificare de mai multe ori.

C. Centrala are atribuții specifice prevăzute in f titlul VII din legea 247/2005, insa nici una dintre dispozițiile acestui titlu nu da posibilitatea ca, după ce dosarul in care a fost emisa o dispoziție de acordare a masurilor reparatorii a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta sa restituie dosarul organului emitent pentru a se face o noua verificare a drepturilor solicitanților.

Astfel, C. Centrala nu este o " instanța " superioara autorității emitente a dispoziției si aceasta nu poate invoca aspecte legate de temeinicia emiterii dispoziției.

Art. 21 din Titlul VII stabilește in competenta Comisiei Centrale doar analizarea legalității respingerii cererii de restituire in natura a imobilului solicitat, putând dispune restituirea in natura când aceasta este posibila dar nu a fost acordata de unitatea notificata.

Totodată conform art. 16 din Titlul VII, după evaluarea imobilului de către experți autorizați, C. Centrala urmează sa emită Dispoziția prin care stabilește cuantumul Titlului de Despăgubire.

In afara acestor doua posibilități, legea nu recunoaște dreptul Comisiei Centrale de a solicita si impune Autorității emitente sa verifice temeinicia Dispoziției emise întrucât, prin aceasta s-ar încălca principiile drepturilor câștigate si cel al irevocabilității actelor juridice.

In speța, Dispoziția nr. 3198/30.01.2006, emisa de primarul M. C. a rămas definitiva după ce a ajuns la cunostiinta persoanei îndreptățite, nefiind atacata in termenul de 30 de zile prevăzut de lege, astfel incat C. Centrala avea obligația sa dispună trimiterea dosarului la un evaluator si sa emită Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 452/N/2001, situat in C., ., depășindu-se termenul rezonabil al procedurii administrative de restituire a proprietății.

C. Centrala avea la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, culpa acesteia neputând sa conducă la împiedicarea realizării dreptului la despăgubiri, recunoscut prin Dispoziția primarului.

De altfel, se constată că și în prezent, recurenta pârâta urmărește să tergiverseze soluționarea dosarului de despăgubire, astfel că după 7 ani de la înregistrarea dosarului, și abia după ce a primit prezenta cerere de chemare în judecată, susține ca petentul nu ar fi persoana îndreptățită pentru a primi despăgubiri, deoarece a dobândit terenul prin înscris sub semnătura privata, ce nu ar face dovada proprietății.

In esență, C. C. invocă faptul că prin Dispoziția nr. 3198/30.01.2006 s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în C., ., compus din teren in suprafață de 125 mp., si construcție demolată, având elementele de identificare menționate in Procesul - Verbal de preluare, deși notificatorul A. I. nu ar face, în opinia recurentei, dovada dreptului de proprietate asupra terenului, putând beneficia de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru imobilul construcție demolata nu și pentru teren.

Or, opinia recurentei este contrară dispozițiilor art. 23 pct. 1 din Normele Metodologice de Aplicare a L. 10/2001 prin care se arată ce se înțelege, în sensul acestei legi, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, dispoziții din care rezultă că dovada proprietății pentru terenuri nu se face, obligatoriu, doar prin acte autentice, ci prin orice acte juridice care atestă deținerea proprietății la data preluării abuzive, între care Procesul - Verbal întocmit cu ocazia preluării, acesta coroborat cu actul sub semnătură privată și chiar cu declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, toate acestea existând la dosarul de notificare.

Așa cum am arătat mai sus, C. Centrala are atribuții specifice prevăzute in Titlul VII din legea 247/2005, insa nici una dintre dispozițiile acestui titlu nu da posibilitatea ca, după ce dosarul in care a fost emisa o dispoziție de acordare a masurilor reparatorii a fost inaintat Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta sa restituie dosarul organului emitent pentru a se face o noua verificare a drepturilor solicitanților și eventual în vederea modificării sau chiar revocării acesteia, deoarece controlul Comisiei Centrale este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire in natura ( art. 16.10 din Norme ), C. Centrala neputand pune in discuție calitatea persoanei de a beneficia de masurile reparatorii la care in prealabil s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii 10/2001 si nici întinderea îndreptățirii acesteia referitor la bunurile pentru care s-a constatat in prealabil ca beneficiază de masuri reparatorii. ( Decizia nr. 3185/22.06.2012, pronunțata de ICCJ in Dosarul nr._ ).

Apreciază că, prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidenta atingere noțiunii de bun si a obligației statului de a proteja bunurile si valorile patrimoniale ale persoanelor . obligație asumata de România prin Protocolul Adițional Nr.l la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Statul român fiind sancționat pentru acest comportament al autorităților sale, inclusiv prin cele două Decizii Pilot din luna octombrie 2010, riscând chiar și excluderea din Consiliul Europei, în situația în care nu va rezolva problema despăgubirilor în termen de 18 luni.

Mai mult de atât, potrivit dispozițiilor cuprinse in Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale trebuia sa analizeze dosarul sub aspectul posibilității restituirii in natura a imobilului ce face obiectul notificării si constatând ca, in mod întemeiat Cererea de restituire in natura a fost respinsa, dosarul urma sa fie transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, in vederea întocmirii Raportului de Evaluare, in termenul de 20 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizata prin emiterea de către C. Centrala a Deciziei reprezentând Titlul de Despăgubire.

Dispoziția emisă în această procedură prevede o cale de atac specifică și anume contestația în termen de 30 de zile de la aducerea la cunoștință a persoanelor interesate.

Neatacată în acest termen, dispoziția rămâne definitivă și aceasta nu mai poate fi revocată de organul emitent.

2. În ceea ce privește motivul invocat de recurentă, că nu ar fi fost depășit termenul rezonabil de soluționare a procedurii de despăgubire declanșată de notificatorul A. I. prin Notificarea nr. 452/N/2001, acesta este neîntemeiat.

Este evident ca recurenta a depășit termenul rezonabil al soluționării Notificării nr. 452/N/2001 deși dosarul a fost înregistrat la aceasta autoritate sub nr._/CC/2006, deci de 7 ani.

Nu poate fi primită apărarea recurentei, in sensul că legiuitorul nu a stabilit un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative, astfel incat durata si ordinea soluționării ar urma să fie decisă doar de C. C..

Afirmația recurentei, că trebuie respectata ordinea înregistrării dosarelor si că are dosare nesoluționate, deși sunt înregistrate chiar de la înființarea acestei autorități, nu este decât o invocare a propriei culpe, ci nu o justificare legală.

De altfel, apreciem ca tergiversarea soluționării procedurii este determinata de interesul acestei autorități de a nu se autodesființa, deoarece dispozițiile art.14 alin.3 -Titlul VII din L. 247/2005, menționează - C. Centrala funcționează pana la emiterea tuturor Titlurilor de Plata a despăgubirilor.

A mai arătat că, nu înțelege cat timp i-ar trebui recurentei pentru a desemna un expert să evalueze imobilul. Astfel consideră că, este problema recurentei dacă a agreat un număr redus de experți, probabil pe criterii subiective, si nu apelează la experții judiciari de pe listele Ministerului de Justiție.

În consecință, apreciază că prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun si a

obligației statului de a proteja bunurile si valorile patrimoniale ale persoanelor,

obligație asumată de România prin Protocolul Adițional Nr. l la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și examinând cauza din oficiu potrivit art. 304 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Cât privește critica privind soluționarea excepției de nelegalitate instanța de recurs reține că potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004 „ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. ”

Ca urmare, excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ.

Cu alte cuvinte se reține că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ întrucât ceea ce nu se poate contesta pe cale de acțiune, nu se poate contesta nici pe cale de excepție

Față de aceste argumente se reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din legea 554/2004 pentru a se putea dispune sesizarea instanței de contencios cu excepția de nelegalitate invocată în cauză, astfel că instanța de fond a respins în mod întemeiat cererea de sesizare a Tribunalului D. cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr.3198 din 30 ianuarie 2006 a Primăriei M. C..

Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că Legea 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlu de despăgubire de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit art. 16 Titlul VII din Legea 247/2005 „ (1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(21) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

(22) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire”.

Așa cum rezultă din dispozițiile anterior citate, legiuitorul a stabilit în mod detaliat procedura ce trebuie urmată pentru emiterea titlului de despăgubire, arătând în mod expres în alin. 7 al aceluiași articol că, în baza raportului de evaluare C. C. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În cauză, reclamanta a solicitat ca, în baza Legii 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C., ., procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu începând cu Notificarea nr. 452/N/2001 și, ca urmare, prin Dispoziția nr. 3198/30.01.2006, Primăria Mun. C. a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul anterior precizat reclamantei, dosarul fiind transmis către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr._/CC/2006.

Neemițând până în prezent decizia reprezentând titlul de despăgubire, recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de C. C., însă aceasta avea obligația de a trimite dosarului unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.

Admițând acțiunea formulată de reclamantă, instanța de fond a apreciat că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ce garantează dreptul la un proces echitabil, soluție pe care instanța de recurs o apreciază legală și temeinică.

Astfel, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea 247/2005 nu prevede nici un termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și de la faptul că potrivit dispozițiilor Deciziei 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.

Ori, deși este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în HG 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/16.09.2008 emisă de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia întâmplării.

Unul din principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens este și Recomandarea CM ( 2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernului statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona care recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare,ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară reprezentată în cauză de Legea nr. 247/2005, cât și reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

În acest sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal care a statuat ca termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale și locale.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Ca atare, deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități, sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei pârâte referitoare la imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire ca urmare a caracterului incomplet al dosarului ce a determinat necesitatea solicitării completării acestuia de către Primăria C. cu istoricul de rol al clădirii, controlul Comisiei fiind limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Se reține astfel că de la data înregistrării dosarului până în prezent s-a scurs o perioadă îndelungată în decursul căreia, dar numai după chemarea sa în judecată, recurenta pârâtă s-a limitat a efectua o adresă către Primăria C. în vederea completării dosarului de despăgubire cu un înscris a cărui utilitate este îndoielnică în raport de actele deja atașate la dosarul de despăgubire.

Mai mult, deși controlul său este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii 10/2001, recurenta pârâtă contestă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în accepțiunea art. 30 alin. 2 din lege.

De asemenea, Curtea nu va reține nici susținerile recurentei referitoare la incidența dispozițiilor OUG 4/13.03.2012 care suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute în Titlul VII din Legea 247/2005, având în vedere, pe de o parte, faptul că acest act normativ este ulterior pronunțării primei instanțe de fond, iar pe de altă parte, faptul că dispozițiile menționate vizează exclusiv etapa executării hotărârilor judecătorești privind emiterea titlurilor de despăgubire, iar nu însuși dreptul persoanelor îndreptățite la emiterea acestor titluri.

În acest context, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, neemiterea titlului de despăgubire într-un termen rezonabil este consecința directă și imediată a pasivității pârâtei care nu poate invoca în justificarea neîndeplinirii obligațiilor legale tocmai această pasivitate.

Față de cele anterior expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor 304 și 304/1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimata reclamantă a cheltuielilor de judecată avansate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței nr. 298 de la 03 Aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I., intimații pârâți P. M. C. PRIN PRIMAR, P. JUDEȚULUI D. PRIN PREFECT, având ca obiect obligare emitere act administrativ

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2013

Președinte,

G. D. C.

Judecător,

C. A. G.

Judecător,

A. I. A.

Grefier,

J. V.

Red. Jud. /C. G.

Data red. 29.05.2013

Tehn. 2 ex./J.V.

Red. J.f./ M.F.

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8674/2013. Curtea de Apel...		Pretentii. Decizia nr. 9354/2013. Curtea de Apel CRAIOVA →

Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5355/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5355/2013. Curtea de Apel CRAIOVA