Pretentii. Decizia nr. 8931/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8931/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 24468/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 8931/2013
Ședința publică de la 02 iulie 2013
Completul compus din:
Președinte D. L.
Judecător A. C.
Judecător N. Ț.
Grefier C. B.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâta D. D. în numele și pentru AFP C. împotriva sentinței nr. 2219 din data de 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ASOCIAȚIA DE V. ȘI PESCUIT SPORTIV A. D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. D. pentru intimatul reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. D. solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2219 din data de 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamantul ASOCIAȚIA DE V. ȘI PESCUIT SPORTIV A. D. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Au fost obligați pârâtele, în solidar, să restituie reclamantului suma de 3117 de lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda legală, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 16.01.2013, până la data plății efective, precum și să plătească suma de 539 de lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. D. în numele și pentru AFP C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a invocat că pronunțarea hotărârii a fost dată cu aplicarea greșită a legii în contextul în care la data de 10.01.2012, s-a publicat în M.O Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care abrogă dispozițiile OUG 50/2008, reclamantul plătind o taxă pentru emisii poluante și nu o taxă de poluare.
Prin Legea 9/2012 s-a instituit o taxă nouă calculată pe baza unor criterii obiective ( tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 și norma de poluare) luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel pentru condiții identice taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum indiferent că este vorba de un autovehicul second hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate dar pentru care nu s-a achitat taxa specială sau taxa de poluare.
Potrivit art.12 alin.3 taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzute de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a legii.
Legea nr.9/2012 are ca scop principal protecția mediului și este conformă cu prevederile Tratatului Comunității Europene.
Dispozițiile art.90 din Tratat nu sunt incidente pe de o parte pentru că nu suntem în prezenta unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, regatul Suediei, Regatul Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Bulgaria și România privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Art. 148 din Constituție obligă la aplicarea tratatelor internaționale atunci când legislația internă este contrară, însă legile cadru obligă statele membre doar în privința rezultatului, mijloacele legale fiind stabilite de acestea.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Incidența în cauză a prevederilor art.110 din Tratat este inexistentă în opinia recurentei întrucât taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor proprietarilor unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art.110 au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de as introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât cele pentru produse interne, atât tratatul cât și actele adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene neinterzicând perceperea unor taxe precum taxa pentru emisii poluante.
În plus restituirea solicitată de reclamant nu se încadrează în situațiile stabilite de art.117 lit. a-h din OUG92/2003.
Totodată, recurenta a arătat că răspunsul AFP nu constituie un refuz de restituire a taxei pentru emisii poluante și în consecință prevederile art.2 coroborate cu art.8 alin1 teza a II a din Lege 554 nu sunt aplicabile.
Răspunsul dat reclamantului nu se circumscrie noțiunii de refuz nejustificat deoarece organul fiscal a comunicat condițiile ce trebuie îndeplinite pentru restituirea taxei pentru emisii poluante.
Recurenta a invocat și inadmisibilitatea acțiunii în ce privește restituirea sumei actualizate cu dobânda legală deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei prevăzută de OMF 1899/2004 și art.117 Cod procedură fiscală.
De asemenea recurenta a invocat faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de fond a considerat oportună acordarea de cheltuieli de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, deși nu este respectată o condiție imperativă anume aceea că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată.
În drept recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor aplicabile în speță, Curtea reține următoarele:
Deși criticile formulate de recurentă vizează prevederile Legii nr. 9/2012, legea aplicabilă la data la care a fost achitată taxa este OUG 50/2008, având în vedere că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de poluare la data de 18.11.2011, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta A.F.P. C. comunicându-i refuzul.
Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Cu privire la critica vizând neindicarea numărului cererii de restituire în vederea calculării dobânzii, precum și a datei de achitare a taxei pentru identificarea felului taxei, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Numărul cererii de restituire este un element ce poate și trebuie verificat de organul fiscal care datorează dobândă pentru întârziere în soluționarea cererii.
Conform Ordinului 1899/2004 în cazul solicitării de dobândă pentru întârzierea în soluționarea cererilor de restituire sau rambursare, organul fiscal verifică atât data depunerii cererii de restituire sau rambursare, cât și respectarea termenului.
Ca și aspectele privind depunerea cererii de restituire, data la care a fost achitată taxa este un element care a fost verificat de instanța de fond pentru stabilirea tipului taxei, soluția instanței fiind întemeiată tocmai pe dispozițiile legale aplicabile fiecărui tip de taxă.
Analizând critica referitoare la inadmisibilitatea în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda, Curtea apreciază că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Procedura prevăzută în Cap. VI „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” din H.G. nr. 686/2008, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat organului fiscal restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal cu dobânda legală. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată. Dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, în cadrul procedurii prealabile.
De altfel, în acord însă cu principiile efectivității și echivalenței ce guvernează autonomia procedurală, astfel cum acestea au fost dezvoltate prin jurisprudența CJUE și în raport de cele reținute de către instanța europeană în Cauza C-565/11 I. contra AFP Sibiu și AFM București, contribuabilii au dreptul la dobândă începând cu data perceperii taxei și până la data restituirii efective a acesteia, chiar și în absența solicitării acordării acesteia în cadrul procedurii prealabile.
Pe fond, Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 TFUE, fost 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 TFUE, fost 90 din Tratatul C.E., se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și de actele normative date în aplicarea ei, pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată așadar că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP Calafat, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei D. D. pentru AFP Calafat.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând cupa procesuală a recurentei, Curtea o va obliga pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, sumă reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 05/2013 emisă de C.. Av. M. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă D. D. în numele și pentru AFP C. împotriva sentinței nr. 2219 din data de 20.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ASOCIAȚIA DE V. ȘI PESCUIT SPORTIV A. D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta către intimatul reclamant la 400 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
PREȘEDINTE, D. L. | JUDECĂTOR, A. C. | JUDECĂTOR, N. Ț. |
GREFIER, C. B. |
Red. jud. A. C.
2 ex./ 16 iulie 2013
Tehnored. C.B.
Jud. fond C.C.B.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2259/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 3631/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








