Pretentii. Decizia nr. 9255/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 9255/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 19159/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 9255/2013

Ședința publică de la 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Judecător D. C.

Judecător L. C.

Grefier V. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AFP C. împotriva sentinței nr. 2123 din data de 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimatul reclamant G. M., intimatele pârâte D. G. A FINANTELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.

Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s- a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.2123 din data de 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 3714 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/31.12.2009, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 3.12.2012, până la data plății efective. S-a respins cererea formulată împotriva pârâtei DGFP D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., constatând lipsa calității procesuale pasive. Au fost obligați pârâții la cheltuieli de judecată de 42 lei

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DGFP D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AFP C.

I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii. A precizat recurenta că instanța de fond nu a indicat nr. cererii de restituire catre AFP C., astfel încât nu se poate calcula termenul de la care începe să curgă dobânda, respectiv 45 de zile de la data depunerii și înregistrării la organul fiscal.

De asemenea, prin nemenționarea datei de depunere a cererii la organul fiscal precum și a datei la care a fost achitată cererea se poate considera că ceea ce solicită reclamantul nu este taxă de poluare ce cade sub incidența lui OUG 50/2008, ci taxă pentru emisii poluante calculată conform Legii 9/2012.

Prin OUG nr.50/2008, au fost abrogate prevederile art. 2141 – 2146 cpf ce reglementau taxa de primă înmatriculare iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.

II. Recurenta a susținut că în mod nelegal s-a dispus restituirea taxei actualizată cu dobânda legală. Acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda legală, deoarece nu s-a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la actualizarea sumei, solicitându-se doar restituirea taxei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura prealabilă, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.

III. Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 cpc, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la AFM astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.

Pentru aceleași considerente numai AFM trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.

Recurenta critică sentința și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, solicitând reducerea cuantumului onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ.

IV. În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.

Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.

Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.

Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.

Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.

Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.

A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală și admiterea cererii de chemare în garanție așa cum a fost formulată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..

Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare la data de 31.12.2009, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamanta a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de poluare, conform cererii înregistrate sub nr._/03.12.2012 iar pârâta A.F.P. C. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.

Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.

Cu privire la critica vizând neindicarea numărului cererii de restituire în vederea calculării dobânzii precum și a datei de achitare a taxei pentru identificarea felului taxei, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, in cu.

Astfel, instanța de recurs constata ca numărul cererii de restituire este un element ce poate și trebuie verificat de organul fiscal, fiind un înscris ce se afla in păstrarea sa, iar pe de alta parte in cuprinsul hotărârii de fond este menționat numărul adresei de răspuns la cererea de restituire, adresa ce conține inserate si numărul si data cererii de restituire.

De altfel, termenul de la care se calculează dobânda este menționat expres in dispozitivul hotărârii nefiind necesar vreun al demers al paratei.

Conform Ordinului 1899/2004 în cazul solicitării de dobândă pentru întârzierea în soluționarea cererilor de restituire sau rambursare, organul fiscal verifică atât data depunerii cererii de restituire sau rambursare cât și respectarea termenului.

Ca și aspectele privind depunerea cererii de restituire, data la care a fost achitată taxa este un element care a fost verificat de instanța de fond pentru stabilirea tipului taxei, soluția instanței fiind întemeiată tocmai pe dispozițiile legale aplicabile fiecărui tip de taxă, cu atat mai mult cu cat in dispozitivul hotararii sunt mentionate si datele de identificare ale chitantei cu care s-a facut plata taxei.

Nici critica referitoare la inadmisibilitatea în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda nu este fondată.

În privința dobânzii, Curtea reține că, în considerarea obligației impuse la nivel constituțional de dispozițiile art. 148 precum și prin art. 1 alin. 4 din Lg nr. 57/2003, precum și în raport de considerentele Hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C. c. Enel, C-6/64, instanța de judecată trebuie să constate prioritatea legislației comunitare față de dreptul intern, în ceea ce privește existența dreptului la dobânzi.

Astfel, CJUE a apreciat în Hotărârea din 18 aprilie 2013 asupra trimiterii preliminare formulată de Tribunalul Sibiu pronunțată în cauza I. contra AFP Sibiu și AFM București ( dosar C-565/11) în primul rând asupra existenței fundamentului dreptului la dobândă, în raport de art. 110 TFUE ( art. 90 TCE) procedura și condițiile de acordare fiind reglementate de dreptul comun intern ( atât timp cât dispozițiile de procedură fiscală aplicabile au fost apreciate ca fiind în coliziune cu normele enunțate în considerentele hotărârii).

Trebuie relevat faptul că, în condițiile în care CJUE raportează dreptul la dobânzi la dispozițiile art. 110 TFUE, în privința procedurii sunt aplicabile normele de drept intern, cu respectarea principiilor enunțate în considerentele hotărârii.

Este de menționat, totodată, și faptul că principiile echivalenței și efectivității nu prezintă o reglementare unională expresă, fiind apreciate la nivel doctrinar ca principii ale dreptului fiscal european, iar la nivel jurisprudențial au fost consacrate prin jurisprudența CJUE ( Hotărârile pronunțate în cauzele C-33/76 Rewe, C-45/76Comet, C-234/2010 Zuckerfabrik Julich), prin raportare la art. 6 TUE coroborat cu art. 7 din Cartă privind protecția acordată dreptului de proprietate.

Ca atare, față de cele expuse și având în vedere considerentele Hotărârii CJUE pronunțată în cauza C-561/11 se impune reaprecierea regimului juridic aplicabil dobânzii, în sensul acordării dobânzii legale începând cu data la care taxa a fost achitată și până la data restituirii efective a acesteia către contribuabil. .

Pe fond, Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.

Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și de actele normative date în aplicarea ei, pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.

Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.

Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP C., care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DGFP D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AFP C. împotriva sentinței nr. 2123 din data de 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimatul reclamant G. M., intimatele pârâte D. G. A FINANTELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iulie 2013

Președinte,

M. F.

Judecător,

D. C.

Judecător,

L. C.

Grefier,

V. C.

Red.D.C.

V.C. /2EX/08 Iulie 2013

J.Fond C.E.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 9255/2013. Curtea de Apel CRAIOVA