Pretentii. Decizia nr. 9327/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9327/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 18578/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9327/2013
Ședința publică de la 04 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - C. G.
Judecător: - G. D. C.
Judecător: - C. M.
Grefier: - R. V.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 1573 din data de 8 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. B. E., având ca obiect pretentii .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant B. B. E. reprezentat de avocat M. S. M. lipsind recurenta pârâtă D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cererea de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, după care;
Apărătorul intimatului reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat M. S. M. pentru intimatul reclamant B. B. E. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 25 octombrie 2012 reclamantul B. B. E. chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația Fondului pentru Mediu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună: obligarea pârâtei, la restituirea sumei de 1.145 lei reprezentând taxa specială auto pentru autovehicule, suma actualizata cu dobânda fiscală calculată conform art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală.
Prin sentința nr. 1573 din data de 8 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. B. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C., având ca obiect pretentii..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. la plata către reclamant a sumei de 1.145 lei, reprezentând taxă primă înmatriculare, achitată cu chitanța . nr._/14.02.2008, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 Cod pr. fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării restituirii, respectiv 08.10.2012, până la data plății efective
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 542 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
II. Recurenta a arătat că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește obligarea organului fiscal la plata dobânzii legale întrucât reclamantul nu a urmat procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei de restituit.
III. În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că cererea de restituire nu se încadrează în dispozițiile art.113 (117) Cod procedură fiscală.
A susținut recurenta că nu există o decizie a Consiliului Național pentru combaterea discriminării care să constate și să combată vreo discriminare în domeniul impozitelor și taxelor la care sunt supuși cetățenii statului român care C.E.J în exercitarea autorității conferite de tratat nu a condamnat statul român pentru aplicarea acestei taxe.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul Român să fie obligat să restituie aceasta taxă.
Dispozițiile art23 (9) și art25 (12) din tratat nu sunt aplicabile deoarece taxa de primă înmatriculare nu este o taxă vamală, aplicându-se și autoturismelor produse în România.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 90 din tratat nu sunt aplicabile pentru că taxa de primă înmatriculare se plătește de toți proprietarii indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată recurenta a criticat soluția sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, instanța putând obliga organul fiscal la plata acestora numai în cazul în care reclamantul le solicita.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1145 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. C., comunicându-i refuzul, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod procedură fiscală, în prezent art.117 Cod procedură fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește criticile vizând acordarea dobânzii, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, în cadrul procedurii prealabile, instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este nefondată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Având în vedere dispozițiile art.3041 și 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța aflată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 1573 din data de 8 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. B. E., având ca obiect pretentii .
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iulie 2013.
Președinte, C. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, R. V. |
Red. CG
Tehn.red. RV 2ex/11.07.2013
Jud fd. MP
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3889/2013. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
