Pretentii. Decizia nr. 9542/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9542/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 18824/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9542/2013
Ședința publică de la 09 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. M.
Judecător A. I. A.
Grefier P. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.1621 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. F. DE MEDIU și intimatul reclamant P. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, Curtea a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1621 din 11 februarie 2013, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice C. la plata către reclamant a sumei de 5752 lei,reprezentând taxa de primă înmatriculare.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 42 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. D. în numele și pentru pârâta AFP C..
În motivarea recursului, recurenta a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 214 ind. 1-214 ind. 6 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 214 ind.1 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
În acest context a precizat că Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României de pe lângă U.E.-Bruxelles, se arată că expertul D.G.TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare, transmis Comisiei la data de 25 iunie 2008, formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene.
Pe fond, nici reclamantul în acțiune, nici instanța de fond nu au precizat în mod expres dispozițiile din Codul de procedură fiscală încălcate prin refuzul organului fiscal de a restitui taxa de primă înmatriculare.
A mai susținut că, după cum se poate observa din dispozițiile art. 113(art. 117) cererea de restituire nu se încadrează la niciuna din dispozițiile respective.
Precizăm că, dispozițiile art. 2141 C.p.fiscală au fost abrogate prin OUG 50/2008, dar dispozițiile acestei ordonanțe se aplică, fără nicio discriminare și autoturismelor second hand importate din sate membre ale comunității europene.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale, art. 148, pârâta a menționat art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 și art. 148 alin. 2 din Constituție, arătând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a criticat sentința și cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că instanța de fond putea să oblige organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată numai în situația în care reclamantul le solicita.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în totalitate ca neteminiciă și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Recursul se va respinge pentru considerentele ce succed:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de poluare, pârâta A.F.P. C. comunicându-i refuzul restituirii, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și cum a fost admisă acțiunea, pârâta se află culpă procesuală, astfel că în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea v respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.1621 din 11 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. F. DE MEDIU și intimatul reclamant P. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2013.
Președinte, G. C. | Judecător, C. M. | Judecător, A. I. A. |
Grefier, P. F. |
Red. jud. GC
Jud. fond A.G.V.
Tehn. F.P.F. 10 Iulie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4996/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 1320/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
