Pretentii. Hotărâre din 08-05-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 16458/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie Nr. 5217/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Președinte E. M.
Judecător N. O.
Judecător R. M.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.6469/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. Ș. L. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, reprezentat de avocat D. M., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul reclamant a depus întâmpinare, chitanța nr.20/19.04.2013 și împuternicire avocațială.
Nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant, prin avocat D.M., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu avocat.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.6469/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. Ș. L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația Fondului pentru Mediu București. Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația Fondului pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5749 lei, reprezentând taxa de poluare la care se va adăuga dobânda fiscală calculată conform art. 124 alin. 2 C pr. fiscală și, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 542 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice D. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice C., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, dar instanța de fond le-a acordat în temeiul art. 274 C.proc.civ., deși nu este îndeplinită o condiție imperativă a textului de lege și anume ca partea care cade în pretenții să fie obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, instanța de fond putea să oblige organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată numai în situația în care reclamantul le solicita. Trebuia ca numai A.F.M. să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată. A menționat că această taxă de poluare a fost achitată în vederea înmatriculării în România a unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul stabilit prin decizia de calcul.
Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
În același timp, conform art. 51 al Hotărârii C.J.U.E., după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.proc.civ.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, cu dobânda legală, pârâta A.F.P. C. comunicându-i refuzul restituirii sumei.
Curtea reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată, în condițiile în care, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că în mod corect instanța de fond a obligat partea care cade în pretenții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de A. nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece parte în raportul juridic este și AFP C., care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
În raport de aceste considerente, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., recurenta, în culpă procesuală, va fi obligată la 500 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocat), către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.6469/2012 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. Ș. L. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la 500 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2013.
Președinte, E. M. | Judecător, N. O. | Judecător, R. M. |
Grefier, M. C. |
red.jud.EM/ex.2
tehnored.M.C. 08 Mai 2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4272/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
