Pretentii. Hotărâre din 19-06-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 16264/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8146/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Președinte E. M.
Judecător L. G.
Judecător N. O.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.6409/2012 din 7 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. V.-D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, reprezentat de avocat A.F., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat A.F., pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, constând în onorariu avocat, conform chitanței nr.02/18.06.2013. De pune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.6409/2012 din 7 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. V.-D., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligați pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2326 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/10.09.2012 și la plata cheltuielilor de judecată de 392 lei.
De asemenea, prin încheierea din 19 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost îndreptată din oficiu eroarea materială din dispozitivul sentinței civile nr.6409/07.12.2012, pronunțată de Tribunalul D., în sensul că suma la care sunt obligate pârâtele să o restituie reclamantului, restituire taxă de poluare este de 1873 lei și nu 2326 lei, așa cum din eroare a fost menționat.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
În motivarea recursului, pârâta a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, la data de 10.01.2012 a fost publicată în MO Legea 9/2012, act care a abrogat dispozițiile OUG 50/2008.
Instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtele la plata sumei de 2326 lei, taxă de poluare, sumă la care se va aplica dobânda fiscală calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, cu motivarea că dispozițiile Legii 9/2012 încalcă dispozițiile art.90 ale Tratatului Comunității Europene.
Recurenta a învederat că reclamantul nu a achitat taxa de poluare (reglementată de OG 50/2008), ci taxa pentru emisii poluante (reglementată de Legea 9/2012).
A arătat că Legea 9/2012 stabilește o singură situație în care se impune restituirea taxei calculate în baza OUG 50/2008 și anume atunci când taxa stabilită în baza ordonanței menționate este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii 9/2012.
Chiar și în această situație, legea nu prevede o restituire totală sumei achitate, ci o restituire parțială, respectiv doar a diferenței dintre taxa stabilită în baza OUG 50/2008 și taxa rezultată din aplicarea Legii 9/2012.
Recurenta a susținut că Legea 9/2012 are ca scop protecția mediului, iar cuantumul taxei pentru emisiile poluante se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
A apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, întrucât, pe de o parte, nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, obligația plății taxei pentru emisiile poluante existând pentru toate autovehiculele, indiferența de țara de proveniență, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
De asemenea, a apreciat că taxa nu contravine normelor comunității europene, fiind neutră din punct de vedere fiscal, ci asigură compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar. Prin noul sistem de taxare se asigură condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului prevăzut de Protocolul de la Kyoto, al cărui semnatar este și România
Dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât cele pentru produsele interne.
Principul „poluatorul plătește” este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Recurenta a mai susținut că reclamantul a achitat voluntar taxa pentru emisiile poluante, conformându-se dispozițiilor legale în materie.
A arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Totodată, art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Așadar, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte,
Recurenta a mai apreciat ca inexistentă incidența în cauză a prevederilor art.110 din TFUE, taxa de poluare aplicându-se tuturor proprietarilor de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, atât Tratatul privind Funcționarea UE, cât și alte acte adoptate de instituții și organe al UE, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acesteia.
În ceea ce privește aprecierea primei instanțe că taxa de poluare introduce un regim fiscal discriminatoriu, a precizat că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei de poluare presupusa discriminare nu este fundamentată pe nici un argument solid. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Recurenta a mai arătat că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, ori restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a-h din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
În al doilea rând, a apreciat că răspunsul AFP C. nu constituie un refuz de restituire a taxei de poluare, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 coroborat cu art.8 alin.1 teza a II-a din Legea 554/2004, astfel cum a reținut instanța de fond.
Prin răspunsul dat de AFP C., aceasta nu a refuzat reclamantului soluționarea cererii formulate, ci a indicat condițiile ce trebuie îndeplinite de către acesta pentru restituirea taxei de poluare. Așadar, este vorba despre o amânare a soluționării cererii până la conformarea reclamantului dispozițiilor legale indicate în răspuns.
Recurenta a mai susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.
În susținerea acestui motiv, a arătat că reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, dar instanța de fond le-a acordat în temeiul art. 274 C.proc.civ., deși nu este îndeplinită o condiție imperativă a textului de lege și anume ca partea care cade în pretenții să fie obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 C.proc.civ.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. Reclamantul, prin acțiunea formulată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., recurenta, în culpă procesuală, va fi obligată la 350 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat), către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.6409/2012 din 7 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. V.-D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la 350 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013
Președinte, E. M. | Judecător, L. G. | Judecător, N. O. |
Grefier, M. C. |
red.jud.EM/ex.2
M.C. 20 Iunie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 6844/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 4480/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
