Pretentii. Hotărâre din 28-03-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 14170/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3422/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
PREȘEDINTE M. M.
Judecător S. L.
Judecător T. D.
Grefier A. P. C.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă D. D. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 4818 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant S. V. I., cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat C. M., în substituirea domnului avocat R. P., pentru intimatul reclamant, lipsă fiind celelalte părți
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, si că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 242 Cod procedură civilă, după care:
Avocat C. M., pentru intimatul reclamant, depune delegație avocațială și chitanță onorariu de avocat.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat C. M., pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința nr. 4818 din 26.10.2012 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. V. I., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului suma de 3812 lei, reprezentând taxă de poluare, la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C. pr. fiscală.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 542 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU PÂRÂTA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, dar instanța de fond le-a acordat în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, deși nu este îndeplinită o condiție imperativă a textului de lege și anume ca partea care cade în pretenții să fie obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, instanța de fond putea să oblige organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată numai în situația în care reclamantul le solicita. Trebuia ca numai A.F.M. să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată. A menționat că această taxă de poluare a fost achitată în vederea înmatriculării în România a unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul stabilit prin decizia de calcul.
Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Or, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
În același timp, conform art. 51 al Hotărârii C.J.U.E., după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de poluare, cu dobânda legală, apreciind că taxa este contrară dreptului comunitar, iar A.F.P. C. a comunicat refuzul restituirii sumei.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 Cod procedură fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Procedura prevăzută în Cap. VI „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” din H.G. nr. 686/2008, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Și în reglementarea în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, textul art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincția nici între autovehiculele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că prima instanță a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a depășit obiectul acțiunii și nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte, A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, criticele sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 Cod procedură Civilă va fi respins recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, onorariul fiind diminuat, fiind apreciat in raport de valoarea pricinii si prestația apărătorului, respectiv faptul ca recursul s-a judecat la termenul pentru care s-a depus împuternicirea avocațială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat, formulat de recurenta pârâtă D. D. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 4818 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant S. V. I., cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU .
În baza art. 274 alin 3 Cod procedură Civilă, obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantul intimat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2013
Președinte, M. M. | Judecător, S. L. | Judecător, T. D. |
Grefier, A. P. C. |
Red jud M.M/2ex
A.P. 02 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 6483/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
