Pretentii. Sentința nr. 3949/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3949/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 4179/101/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 NOIEMBRIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE S. L.
JUDECĂTOR T. D.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER V. S.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta DGFP M. -A.F.P. STREHAIA împotriva sentinței nr. 3949 din 28 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect restituire taxă de poluare .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, si că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.
Curtea, potrivit prevederilor OUG 74/2013 și HG 520/2013, va concepta în cauză DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC STREHAIA în locul ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA.
Constatând cauza în stare de judecată, trece la soluționarea recursului..
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3949 din 28 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. M. împotriva pârâtelor AFP STREHAIA și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1774 lei reprezentând taxă de poluare, precum și la 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA, criticând-o pentru nelegalitate și netemincie.
Recurenta a susținut că petitul principal al acțiunii vizează „taxa pe poluare”, cu regim juridic deosebita față de „taxa de primă înmatriculare”, taxă prevăzută de Codul fiscal – art-214, cu aplicare până la 1 iulie 2008, când a fost abrogată expres prin OUG 50/2008.
A precizat recurenta că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât actul normativ stabilește în sarcina autorității administrativ fiscale calcularea taxei, sumele plătite de contribuabili intrând într-un cont distinct la unitățile de trezorerie a statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu și că, în acest context, atribuțiile sale sunt limitate doar la calcularea cuantumului taxei (art. 4 și 5 din OUG nr. 50/2008).
Recurenta a invocat reținerea greșită a faptului că OUG nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE, pe motiv că taxa este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor noi și second hand deja înmatriculate în România. Astfel, prevederile art.110 alin.1 din TFUE interzic aplicarea unor taxe mai mari pentru produsele provenind din UE decât pentru produsele similare provenind din țară, dar nu interzic plata vreunui impozit, statale membre fiind libere să-și stabilească politica fiscală, cu singura condiție de a nu genera discriminări. Astfel, instanța de fond și-a depășit limitele impuse de norma comunitară desființând practic norma internă .
Recurenta critică sentința și sub aspectul faptului că instanța de fond a obligat la cheltuieli de judecată, deși nu s-a dovedit culpa procesuală, autoritatea competentă fiind doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei de poluare.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Analizând recursul în raport de motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:
Critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. STREHAIA care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Referitor la motivele de recurs privind fondul cauzei, Curtea reține că și acestea sunt neîntemeiate.
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, or Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, înseamnă a pierde procesul.
Astfel, rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o, alături de pârâta A. BUCUREȘTI, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC STREHAIA împotriva sentinței nr. 3949 din 28 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, S. L. | JUDECĂTOR, T. D. | JUDECĂTOR, C. P. |
GREFIER, V. S. |
.S. 20 Noiembrie 2013
Jud. red. CP
Tehnored. VS
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 9374/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
