Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 4801/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- G. D. C.

Judecător- S. P.

Judecător- A. R.

Grefier- S. Giurgiteanu

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE - C. SUPERIOARĂ DE E. A PERSOANELOR CU handicap PENTRU ADULȚI și C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D., împotriva sentinței numărul 7082 din 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. D., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea constatând cauza în stare de soluționare, o reține spre deliberare.

CURTEA:

Asupra recursului de față,

La data de 23.07.2013, pe rolul Curții de Apel C. a fost înregistrat dosarul nr._ în care reclamantul Osca D., în contradictoriu cu pârâții M.M.F.S.- C. SUPERIOARA DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI si C. de E. a Persoanelor cu Handicap pentru adulți – Consiliul Județean D. a formulat contestație împotriva Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7622/06.06._ și împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap nr._/27.02.2012 solicitând emiterea acțiunii, anularea celor doua acte administrative si sa dispuneți emiterea de către CEPHA –CJ D. a unui nou certificat de încadrare în grad de handicap pentru gradul accentuat începând cu perioada 27.02.2012.

În fapt, a arătat, in esență, că, prin sentința nr. 339/2010 pronunțata in dosar nr._ Curtea de Apel C. i-a admis contestația formulata împotriva certificatului nr. 8204/2008 emis de către aceleași pârâte. După aproximativ 3 ani, hotărârea a rămas irevocabila si cu ocazia formulării cererii de punere în executare pirita C.EP.H.A. - CJ.D. l-a supus unei noi expertizări, cu toate ca noul certificat care trebuia emis trebuia sa fie pentru grad de handicap accentuat, ceea ce presupune grad permanent, nerevizuibil. După o examinare sumara constând în discuții purtate cu reclamantul în legătura cu modul de deplasare.

C. a decis ca este cazul sa emită un certificate de handicap tot pentru grad MEDIU, ignorând sentința judecătoreasca.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar in temeiul dispozițiilor Legii nr. 146/1997 și OG nr. 32/1995.

Legal citat pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale - C. Superioara de E. a goanelor cu Handicap pentru Adulți a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată sub raportul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată.

În fapt, a arătat, in esență, că, anterior promovării cererii de chemare in judecată trebuia să urmeze procedura reglementată de dispozițiile art. 7 din legea nr. 554/2004, neparcurgerea acestei etape făcând cererea de chemare in judecată inadmisibilă.

De asemenea că, prin Decizia nr. 7622/06.06.2012, C. Superioară de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți confirmă certificatul eliberat de C. de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți nr._/27.02.2012 emis cu respectarea strictă a criteriilor, aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES și nr. 992 al MSP din 2007. În raport de criteriile din Ordinul comun nr. 762 al MMFES și 1992 al MSP din 2007, afecțiunile de care suferă reclamantul nu sunt de natură a-l încadra in gradul accentuat de handicap.

Legal citată, pârâta C. de E. a Persoanelor Adulte cu Handicap D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În fapt, a arătat, in esență, că, reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap MEDIU. De asemenea că, în raport de înscrisurile medicale depuse de reclamant reiese faptul ca, in conformitate cu Ordinul Comun 762 al MMFES si nr. 1992 al MSP, care descrie criteriile medico-psihosociale dispuse prin Legea 448/2006, afecțiunile pe care acesta le descrie sunt încadrabile în dragul de MEDIU de handicap.

Prin încheierea de ședință nr. 12 din 15.02.2013, Curtea de Apel C. a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului Tribunalului D. –Secția C. Administrativ și Fiscal, spre soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 28.02.2013, sub nr._ .

Soluția instanței de fond:

Prin sentința nr7082/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul D. a fost respinsă excepția inadmisibilității, admisă cererea de chemare in judecată; a fost anulat certificatul nr._/_/27.02.2012 și deciziei 7622/06.06.2012 și obligată C. de E. a Persoanelor cu Handicap să emită Certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat.

Motivarea instanței de fond:

Pentru a pronunța această hotărârea Tribunalul D. a reținut următoarele:

În ce privește excepția inadmisibilității instanța a constat că, reclamantul a contestat certificatul de incadrare in grad de handicap, contestație ce i-a fost respinsă prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 7622/06.06.2012 a Comisiei Superioare de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, astfel că nu poate fi reținut că ar fi trebuit să urmeze o nouă procedură prealabilă și împotriva deciziei Comisiei Superioare care reprezintă tocmai răspunsul la contestația administrativă formulată de reclamant în cadrul prezentei proceduri.

Pe fond, Tribunalul D. a reținut că, prin sentința nr. 339/2010 pronunțata în dosar nr._ de Curtea de Apel C. s-a admis cererea de chemare în judecată s-a anulat certificatul de încadrare în grad de handicap nr._ din 10.04.2008 emis de C. de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți – Consiliul Județean D. și decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8204 din 28.08.2008 emis de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap – C. Superioară de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și dispunând emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap pentru gradul de handicap accentuat începând cu perioada 10.04.2008 de către C.E.P.H.A.- C.J. D. . Ulterior acestei hotărâri, pârâta C. de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți – Consiliul Județean D. a emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr._/27.02.2012, încadrându-l pe reclamant în grad de handicap "mediu", nu accentuat, așa cum se pronunțase instanța.

Întrucât nu s-au înregistrat modificări în diagnosticul reclamantului de la data efectuării primei expertize, o noua expertiză este imposibil de efectuat astfel că, instanța de fond s-a raportat la concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit de Institutul de Medicină Legală C. în dosarul nr._ de Curtea de Apel C. potrivit cărora reclamantul se poate deplasa numai cu cârje auxiliare și chiar cu aceste cârje, numai pe distanțe scurte. In consecință, situația reclamantului corespunde încadrării în grad accentuat de handicap, întrucât așa cum se arată în Criteriile medico-psihosociale, încadrarea în grad accentuat de handicap este prevăzută în cazul persoanelor cu deficiență locomotorie accentuată, care se pot deplasa sprijiniți în baston (sprijin unilateral) sau nesprijinit, dar cu mare dificultate și nu pot realiza mersul normal nici chiar pe distanțe scurte.

Motive de recurs:

Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurenții pârâți solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea cererii de chemare in judecată.

Dezvoltarea motivelor de recurs are recurentei pârâte C. de E. a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți D.:

Recurenta pârâtă a învederat, în esență, că, instanța de fond nu a luat in considerare și celelalte constatări ale raportului de expertiză medico legală, respectiv completările acestuia unde se menționează că, afecțiunile și fracturile dobândite la piciorul drept care ii afectează starea de sănătate a reclamantului sunt afecțiuni dobândite și nu pot fi luate in considerare ca handicap. Afecțiunile dobândite de acesta nu au condus la agravarea afecțiunilor existente și care sunt afecțiuni patologice. Totodată că, deficitul motor al acestuia este unilateral, iar afecțiunile de care suferă sunt de natură a-i incadra stare in gradul de handicap Mediu. Expertiza confirmă diagnosticul medical dar nu se pronunță asupra incadrării in gradul de handicap conform legislației in vigoare, acesta neavând valoare probatori in evaluarea gradului de handicap.

Temeiul de drept: art. 488 alin.1 pct. 8 C.p.c.; legea nr. 448/2006, Ordinul comun 762 al MMFES și nr. 1992 al MSP

A solicitat judecarea cauzei și in lipsă.

Probei: a solicita iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanța de fond.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar in temeiul Legii nr. 146/1997 și OG nr. 32/1995.

Dezvoltarea motivelor de recurs are recurentei pârâte M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:

Expertiza medico legală efectuată în cauză este un mijloc de probă greșit incuviințat, IML C. neavând competențe legale in materie. Criteriile care operează în domeniul evaluării și incadrării in grad de handicap fiind cuprinse in Ordinul nr. 726/2007 al MMFES și nr. 1992/2007 al MMSP și sunt distincte de cela după care se fac constatările și expertizele medico legale. Raportând soluția la concluziile raportului de expertiză efectuiată în cauză, instanța de fond a nesocotit dispozițiile Legii nr.448/2006. A mai arătat că instanța de fond a omis aspectul că deplasarea este posibilă pentru intimate, chiar dacă sunt folosite dispozitive ajutătoare.

Temeiul de drept: art. 299/316 C.p.c. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

A solicitat judecarea cauzei și in lipsă.

Probei: a solicita iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanța de fond.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar in temeiul Legii nr. 146/1997 și OG nr. 32/1995.

Legal citat intimatul reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea căii de atac.

În fapt, a arătat, in esență, că, instanța de fond a pronunțat sentința in baza concluziilor raportului de expertiză, starea de fapt a intimatului reclamant incadrându-se in gradul de handicap accentuat. De asemenea că, instanța de fond nu a incălcat dispozițiile art. 85 alin.3 din Legea nr. 448/2006, prin expertiza efectuată s-a respectat dreptul intimatului reclamant de a contesta certificatul de incadrare in grad de handicap, respectiv posibilitatea instanței de a verifica legalitatea incadrării in gradul de handicap.

Prin expertiza efectuată s-a constat starea medicală in care se regăsește intimatul reclamant, pentru ca ulterior instanța de judecată să aprecieze asupra corectitudinii incadrării unei persoane in grad de handicap

Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 9 C.p.c:

Cu titlu de chestiune prealabilă, Curtea constată că motivele de recurs ale recurentelor pârâte sunt comune, astfel că acestea vor fi analizate impreună.

1- În privința greșitei incuviințări de către instanța de fond a expertizei medico- legale, Curtea reține că, nu este motiv de nelegalitate a hotărârii, astfel că susținerile recurentelor pârâte sub acest aspect nu pot fi luate in considerare. De reținut faptul că, utilitate sau inutilitatea unui mijloc de probă sunt lăsate la aprecierea suverană a instanței de fond in fața căreia a fost solicitată incuviințarea mijlocului de probă, instanța de control judiciar având posibilitatea de a verifica doar incălcarea normelor de procedură privind admisibilitatea și administrarea acesteia- motiv de recurs prev. de art. 304 pct.5 C.p.c.

2.- Susținerea acestora cum că, raportul de expertiză nu are valoare probatorie, Curtea reține că, prin adresa nr. 370/2013 a IML C.( f. 11-12 dosar fond Tribunal) s-a menționat că, intimatul reclamant a mai fost supus unei expertize medico-legale la data de 12.04.2010 și că, de la acea dată și până în prezent, nu s-au înregistrat modificări în diagnosticul reclamantului, motiv pentru care, față de disp. art. 22 alin. 1 din HG nr. 774/07.09.2000, nu se mai poate efectua o nouă expertiză medico-legală, motiv pentru care instanța s-a raportat la concluzii expertizei medico legale efectuată la data de 12.04.2010 in dosarul nr._ .

Prin sentința nr. 339/05.07.2010 pron de Curtea de Apel C. in dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr. 2533/05.05.2011 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constat că, intrucât reclamantul O. D. se poate deplasa numai cu cârje auxiliare și chiar cu aceste cârje numai pe distanțe se impune anularea certificatului de incadrare in gradul de handicap mediu și emiterea unui nou certificat de incadrare in gradul de handicap accentuat incepând cu perioada 10.04.2008.

De reținut faptul că, sentința anterior menționată a fost fundamentată pe concluziile aceluiași raport de expertiză pe care Tribunalul D. l-a analizat ca mijloc de probă în sentința ce face obiectul prezentei căi de atac, sentință în care au figurat același părți.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Cum, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

In consecință, cum prin sentința nr._ pron de Curtea de Apel C., irevocabilă prin respingerea recursului s-a statuat că, din constatarea IML C.- aceeași pe care Tribunalul D. și-a fundamentat soluția in dosarul nr._ - rezultă că starea reclamantului corespunde incadrării in gradul de handicap accentuat, nu se putea reține a altă situația de fapt, impunându-se efectul pozitiv al lucrului judecat, instanța fiind astfel obligată să rețină aceeași situație.

3. Sub aspectul incălcării dispozițiilor Legii nr. 448/2006, respectiv ale Ordinului nr. 726/2007 al MMFES și nr. 1992/2007 al MMSP, IML neavând competența de a stabili incadrarea in gradul de handicap al persoanelor, Curtea reține că, instanța de fond a pronunțat o sentință cu respectarea dispozițiilor legale, pe de o parte in raport de cele expuse iar pe de altă parte că, imposibilitatea contestării actului sub aspectul incadrării in gradul de handicap este de natură a-I afecta dreptul intimatului reclamant de a contesta certificatul de incadrare in grad de handicap, respectiv posibilitatea instanței de a verifica legalitatea incadrării in gradul de handicap. Lipsa posibilității verificării incadrării in gradul de handicap fiind de natură a incălca principiul dreptului la un proces echitabil al intimatului reclamant consacrat prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, criticile recurenților părâți sunt nefondate, astfel încât, in temeiul disp. art. 312 alin.1 C.p.c. va respinge calea de atac ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE - C. SUPERIOARĂ DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI și C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP D., împotriva sentinței numărul 7082 din 05 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. D., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului), ca fiind nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.

Președinte,

G. D. C.

Judecător,

S. P.

Judecător,

A. R.

Grefier,

S. Giurgiteanu

Red.jud.S.P.

S.G.2 ex./ 17 Decembrie 2013

Jud.fond.A.M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA