Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 12565/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător C. M.
Grefier C. B.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 01 octombrie 2013 privind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 5127 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților din ședința publică de la au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză inițial la 08.10.2013, ulterior la data de 15.10.2013.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele;
Prin nr. 5127 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., s-a admis în parte contestația formulată de reclamant . și pe pârât DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare act administrativ, în sensul că anulează decizia de impunere în ceea ce privește obligațiile prevăzute la pct A3, A4, B4, D1 cât accesoriile aferente.
S-a anulat decizia de impunere în ceea ce privește TVA în cuantum de_ lei și accesoriile aferente.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 30.03.2012 a fost încheiat un raport de inspecție fiscală în baza căruia DGFP D. a emis Decizia de impunere nr. F-Dj 227/30.03.2012 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată suplimentară în sumă de 47.409 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată (39.571 lei) și dobânzi și majorări de întârziere aferente, TVA (2074 lei), penalități de întârziere aferente TVA (5764 lei), impozit pe profit suplimentar de_ lei, majorări de întârziere și penalități calculate pentru perioada 25.02._12.
Reclamanta a contestat Decizia de impunere nr. F-Dj 227/30.03.2012 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-Dj 188/30.03.2012 pentru suma de 55.171 lei, reprezentând impozit pe profit, plus accesorii aferente în sumă de_ lei și suma de_ lei, reprezentând TVA plus accesorii în sumă de 7838 lei, iar contestația a fost respinsă prin Decizia nr. 134/2012 .
Referitor la impozitul pe profit petenta a făcut referire în contestație numai pentru constatările organelor fiscale prezentate la punctele A2, A3, A4, A5, A6, B4, D1.
A2. În ceea ce privește înregistrarea în evidența contabilă a sumei de 19.286 lei, instanța, având în vedere răspunsul expertului la obiectivul nr. 1 a reținut că reclamanta nu a procedat corect la înregistrarea avansului utilizând contul de client în corespondență cu un cont de venituri, întrucât avansurile încasate de la clienți nu reprezintă venituri impozabile, iar prin diminuarea veniturilor a procedat la micșorarea profitului impozabil, încălcând art. 21 alin 1 din Lg 571/2003.
A3. Referitor la diferența de venituri neînregistrată în sumă de 92.099 lei, stabilită de control, instanța a constatat că factura nr. 31/10.11.2009 a fost anulată, astfel că, în mod eronat organele de control au avut în vedere această factură anulată. În acest sens instanța are în vedere răspunsul expertului contabil care, în urma verificărilor efectuate atât în evidența contabilă a reclamantei cât și în evidența . reținut că factura 31/10.11.2009, în valoare de_,70 lei la care se adaugă TVA în cuantum de_,75 lei a fost anulată.
În ceea ce privește aspectul că reclamanta nu a respectat prevederile Normelor metodologice de utilizare a documentelor financiar-contabile, invocat de pârâtă în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, instanța a apreciat că nu este relevant în cauză, cât timp din fișele de cont analitice din contabilitatea societăților, rezultă că factura a fost anulată.
A4. Privitor la veniturile impozabile, suplimentare stabilite de organele de control, în cuantum de 11.716 lei instanța reține următoarele:
Conform art. 2 din Lg 16/1994, în forma în vigoare la data înregistrărilor contabile "Prin arendare se intelege contractul incheiat intre proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal de bunuri agricole si arendas, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o durata determinata si la un pret stabilite de parti2, iar conform art. 11 "(1)Arendasul este considerat agricultor ; impozitele datorate de el pe veniturile realizate din exploatarea bunurilor agricole arendate se platesc potrivit dispozitiilor legale".
În consecință, instanța a constatat că arenda nu reprezintă un venit pentru arendaș, or, în conformitate cu art. 19 alin 1 din Lg 571/2003, " Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile șa la care se adaugă cheltuielile nedeductibile".
B4. Pentru aceleași considerente, instanța a apreciat ca fiind venituri deductibile și suma de_ lei .
În ceea ce privește erorile de înregistrare existente în contabilitatea reclamantului, instanța a avut în vedere punctul de vederea al expertului care menționează că acestea nu au influențat rezultatul fiscal.
A6 Referitor la factura nr. 1925/07.10.2009 în valoare de_ lei reprezentând accesorii contractuale pentru neplata la termen a c/val serviciilor, instanța a apreciat că, în mod corect, c/val a fost considerată de organele fiscale ca nedeductibilă fiscal.
Astfel, instanța a avut în vedere că suma reprezintă onorariu facturat de către . către reclamantă, conform contractului de mandat nr. 4519/26.01.2009. Instanța reține de asemenea că suma este datorată de către reclamantă în temeiul art 11.2 din contractul 114/2008 încheiat de reclamantă cu ., conform căruia ". are dreptul să îl urmărească pe cumpărător cu mijloace specifice legislației în vigoare în vederea recuperării plăților ce i se cuvin conform contractului", cumpărătorul obligându-se să acopere și c/val acestor cheltuieli suplimentare.
Conform art. 21 alin 1 pct (1) din C.Fiscal "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare".
Instanța a apreciat că plata onorariului nu poate fi considerată ca reprezentând cheltuială efectuată în scopul realizării de venituri impozabile, aceasta fiind realizată nu pentru realizarea de venituri ci se datorează neexecutării la timp a obligațiilor care îi reveneau reclamantei, conform contractului.
D1. Referitor la veniturile impozabile în cuantum de_ stabilite suplimentar de organele fiscale, rezultate din relația reclamantei cu . reținut că nu este justificată luarea în calcul, la baza impozabilă, a sumelor facturate cu facturile 40/2010, 43/2010, 53/2010, 56/2010, acest fapt conducând, așa cum subliniază expertul numit în cauză, la o dublă impozitare.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta a procedat la înregistrarea în contabilitate a facturilor 40/2010, 43/2010, 53/2010, 56/2010, facturi a căror achitare a fost făcută prin compensare.
Reclamanta a procedat la ștornarea facturilor și refacturarea către .>
Chiar dacă, așa cum arată expertul, reclamanta nu a procedat corect la înregistrarea în contabilitate a facturilor emise către . a apreciat că nu este justificata luarea în considerare a facturilor la calculul bazei impozabile, cât timp acestea fuseseră ștornate.
În ceea ce privește TVA., instanța având în vedere cele reținute în legătură cu pct A3 și D1 ale Raportului de Inspecție Fiscală, a constatat că nu este datorată.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, instanța a admis în parte contestația formulată de, în sensul că a anulat decizia de impunere în ceea ce privește obligațiile prevăzute la pct A3, A4, B4, D1 cât accesoriile aferente.
S-a dispus anularea deciziei de impunere în ceea ce privește TVA în cuantum de_ lei și accesoriile aferente.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică se referă la faptul că instanța de fond omite să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, respectiv cel referitor la constatările organelor de control de la punctul A5 pentru anul 2008 pronunțate în instanță de reclamantă.
Un alt motiv de recurs privește aspectul nemotivării hotărârii primei instanțe, recurenta susținând că aceasta nu cuprinde motivele avute în vedere la pronunțarea soluției întrucât toate susținerile instanței de fond sunt neargumentate și nemotivate în drept, aceasta preluând doar concluziile expertului și ignorând în totalitate argumentele învederate de organul fiscal.
În ceea ce privește punctele A4 și B4 din actul de control, instanța de fond aplică în mod greșit textele de lege întrucât o alta este situația reținută cu ocazia controlului și cu totul cea analizată de instanța de fond.
Recurenta susține că, în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la T.V.A. și cele referitoare la punctul D1 din raportul de inspecție fiscală, singura motivație a instanței de fond este aceea că sumele nu sunt datorate, fără a fi expuse motivele avute în vedere la pronunțarea soluției.
Printr-un alt motiv de recurs, recurenta învederează că instanța de fond anulează în parte numai decizia de impunere nr. 227/2012 emisă de D.G.F.P. D., fără a se pronunța cu privire la R.I.F. nr. 188/2012 și decizia nr. 134/2012 emisă de D.G.F.P. D. în soluționarea contestației reclamantei în cadrul procedurii prealabile.
Ultimul motiv de recurs privește aspectul legat de faptul că e anulată decizia de impunere în ceea ce privește obligațiile prevăzute la pct. A3, A4, B4, D1 cât și accesoriile aferente fără a individualiza sumele ce reprezintă debite și pe cele ce reprezintă accesorii.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art. 3041 C.p.c., Curtea reține:
Prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere înregistrată sub nr. F-DJ-227/30.09.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare și a raportului de inspecție fiscală nr. F-DJ-188/30.03.2012, anexă a acestei decizii.
Instanța de fond a admis în parte contestația în sensul că a anulat decizia de impunere în ceea ce privește obligațiile prevăzute la pct. A3, A4, B4, D1 cât și accesoriile aferente și în ceea ce privește T.V.A. în cuantum de 39 571 lei și accesoriile aferente.
Susținerea recurentei că instanța de fond a anulat numai decizia de impunere și nu s-a pronunțat cu privire la raportul de inspecție fiscală și decizia emisă în soluționarea contestației în procedura administrativă, este întemeiată.
Potrivit art. 205 alin.1 din O.G. 92/2003 împotriva altor acte administrativ-fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Art. 218 alin. 2 din acest act normativ prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
În speță, se constată că deși reclamanta a parcurs procedura prealabilă obligatorie instituită de dispozițiile legale, iar pârâta a emis decizia nr. 134/2012 în soluționarea contestației, sesizând instanța de judecată aceasta a solicitat doar anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, nu și decizia pronunțată în soluționarea contestației.
Astfel, în materie fiscală, recursul administrativ ia forma contestației definite în art. 205 din C.p.c., iar decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației fiind definitiva în sistemul căilor administrative de atac (art. 210 alin. 2 C.pr.fisc.) poate fi atacată de contestator la instanța de contencios administrativ competentă în condițiile legii (art. 218 alin. 2).
Ca urmare, atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluționat fondul contestației, acțiunea în justiție se îndreaptă împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative, instanța fiind investită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său.
Astfel, actul administrativ vătămător pentru contestatoare este decizia emisă de pârâtă în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere, deoarece această decizie a soluționat definitiv în sistemul căilor administrative de atac fondul raportului de drept fiscal.
Cum decizia de impunere nu reprezintă un act administrativ fiscal ce poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ și cum o acțiune privind anularea deciziei de impunere adresată direct instanței de contencios administrativ-fiscal, în situația în care nu s-a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației formulată împotriva deciziei de impunere, apare ca fiind inadmisibilă, Curtea apreciază recursul întemeiat urmand a-l admite.
Intrucat în recurs nu poate fi invocată pentru prima dată excepția inadmisibilității acțiunii întrucât s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție, cu atât mai mult cu cât acțiunea,la fond, a fost admisă în parte, Curtea va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a o pune în discuția părților cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Constatând acest motiv de recurs ca fiind fondat, Curtea apreciază că nu se mai impune a fi analizate și celelalte susțineri ale recurentei invocate prin cererea de recurs.
În temeiul art. 312 C.p.c., Curtea va admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 5127 din 8 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.GC
C.B./2 ex./12.11.2013
Jud.fond M.C.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
