Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 468/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 468/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 1703/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 468/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. V.
Grefier C. B.
Pe rol, soluționarea cererii, formulată de reclamantul P. D., cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., ., . în contradictoriu cu pârâții M. T. și M. T., cu sediul în București, .. 38, sector 1, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal, a răspuns reclamantul P. D., lipsind pârâții M. T. și M. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
În temeiul art. 131 C.pr.civ., Curtea pune în discuție competența instanței.
Reclamantul Șărcău I. apreciază că este competentă Curtea de Apel C. în soluționarea cauzei și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosar.
În temeiul art. 258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile depuse.
În temeiul art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 10 alin. 11 și alin. 3 din Legea 554/2004, constată competența instanței sesizate să judece cauza.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra cererii.
Reclamantul P. D. solicită admiterea cererii și suspendarea Ordinului nr. 733/2013, până la soluționarea pe fond a cauzei.
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele;
Prin cererea formulată la data de 05.11.2013 și înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamantul P. D. a chemat în judecată pârâtul M. T., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de M. T., până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamantul a mai solicitat instanței să stabilească cine trebuie legal să se ocupe de formarea profesională a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională sau certificate de competențe profesionale din domeniul educației rutiere.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că activitatea școlilor de pilotaj auto este total diferită de activitatea de transport, iar activitatea pe care o desfășoară este de formare profesională a adulților, nu de transportator, fiind legiferată prin OG nr. 129/2000, actualizată prin Legea nr. 167/2013.
În ceea ce privește condiția existentei unui caz bine justificat, reclamantul a arătat că aceasta reiese din faptul că art. 1, 5, 6, 7 pct. c, 8, 9 pct. 4 și 5, 10, 12, 18 și 19 din Anexa 1 la OMT nr. 733/2013 sunt nelegale, întrucât nu respectă dispozițiile Legii nr.24/2000, încalcă dispozițiile normative naționale și internaționale cu forța legislativă superioară și creează o discriminare între persoanele care predau ca „lectori” în centrele de pregătire profesională și instructorii de pregătire practică auto și profesorii de legislație rutieră, dar și între operatorii economici din același domeniu de activitate al învățământului auto. De asemenea nu respectă dispozițiile generale de tehnică legislativă și sunt în totală contradicție cu principiile ordinii de drept internaționale, referitoare la dreptul de proprietate, discriminare și chiar încalcă legea concurenței deoarece nu a precizat domeniul său de activitate educație rutieră - învățământ auto, îi interzice să închirieze autovehiculul din dotare altor operatori economici și îl obligă să se transforme în SRL.
Reclamantul a mai susținut că OMT nr.733/2013 a fost emis și cu nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 24/2000 și art. 23 pct. 5 și 8 din OUG nr. 195/2002.
A arătat că în partea dispozitivă a OG nr.27/2011 nu este precizat că aceasta va reglementa și activitatea referitoare la domeniul educației rutiere.
De asemenea, reclamantul a susținut că prin OMT nr.733/2000 se creează o stare de discriminare, fiind încălcate dispozițiile OUG nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002 si OG nr.77/2003 aprobată prin Legea nr.27/2004.
Referitor la paguba iminentă, reclamantul a susținut ca dispozițiile art. 6 pct. 3 lit .a subpct. iiiii) îl obligă la realizarea unei investiții, sumă pe care nu o are și pe care o consideră o paguba iminentă.
De asemenea, reclamantul susține că ministerul transporturilor organizează cursuri de formare profesională a adulților, contrar dispozițiilor art. 129/2000, actualizată prin Legea nr. 167/2013, deși acest minister trebuie să se ocupe doar de transporturile de orice fel și de activitățile conexe acestor transporturi.
La data de 22.11.2013, pârâtul M. T. a formulat întâmpinare, in cuprinsul căreia a susținut că cererea de suspendare este neîntemeiată și a solicitat respingerea acesteia.
In apărare, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:
Reclamantul nu a identificat împrejurările de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
S-a precizat că ordinul contestat este emis în temeiul dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia, respectiv dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările si completările ulterioare, după cum de altfel este menționat și în preambulul Ordinului 733/2013 și nu în temeiul dispozițiilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioae.
În ceea ce privește autoritatea competenta privind emiterea Ordinului nr. 733/2013, s-a arătat că ordinul contestat a fost emis de către M. T. în temeiul atribuțiilor acestuia de autoritate de reglementare în domeniul transporturilor rutiere conferit de prevederile art. 6 alin. (1) din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, coroborate cu prevederile art. 63 si 64 din același act normativ, precum și cu cele ale art.4 alin. (4), pct. 55 din H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T..
Potrivit O.G. nr. 27/2011 autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire, se fac în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Luând în considerare prevederile art. 6 alin. 1 și alin. 3 lit. g) din ordonanța menționată, M. T. este autoritatea de stat competentă desemnată să autorizeze centrele de pregătire si perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, școlile de conducători auto precum și instructorii auto.
În aceleași context, consideră lipsită de temei legal invocarea competentei Ministerului Afacerilor Interne pentru stabilirea condițiilor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere afectate unei anumite activități, deoarece aceasta competență este stabilită fără echivoc în sarcina Ministerului T. in conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. d) din OG nr. 19/1997 privind transporturile. Caracteristicile tehnice ale vehiculelor destinate activității de pregătire practică a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere sunt precizate la pct. 5.2. din anexa 11 la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformata), așa cum a fost modificată de Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012.
Faptul că OMAI 268/2010 cu modificările ulteriore, nu prevede asemenea dotări tehnice, nu conduce la concluzia că prevederile impuse prin OMT 733/2013 sunt nelegale.
Precizează totodată că ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative potrivit cărora normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător și la elaborarea și adoptare a proiectelor de ordine, respectându-se totodată și prevederile art. 4 alin. 3, art. 77, 78 si 79 din legea indicată, in sensul ca ordinul contestat a fost emis pe baza și în executarea unor acte normative incidente transporturilor rutiere, limitându-se strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără a conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Totodată, pentru ca această reglementare să aibă o formă optimă, agreată de toți cei interesați, au fost organizate la sediul ministerului, în cadrul procesului de consultare publică, întruniri ale subcomisiei tehnice de dialog social la care au participat organizațiile profesionale ale școlilor de conducători auto și ale instructorilor auto, în cadrul cărora s-au analizat și dezbătut toate prevederile cuprinse în ordinul contestat, inclusiv toate propunerile primite din partea școlilor de conducători auto sau din partea instructorilor auto.
De asemenea, ordinul a fost supus procesului de transparența decizională și procesului de consultare publică conform dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională și ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, primind aviz favorabil în cadrul ședinței Comisiei de dialog social organizata la nivelul instituției pârâte.
Prin actul normativ contestat s-a urmărit, în principal, creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit, creșterea gradului de siguranță rutieră.
Referitor la condiția pagubei iminente s-a precizat că reclamantul nu a administrat probe cu privire la iminența producerii unei pagube, astfel cum avea obligația, nu se poate reține existența unei pagube si ca atare, nefiind îndeplinită nici cea de-a doua condiție imperativă, nu se justifică suspendarea.
La data de 29.11.2013, reclamantul P. D. a formulat răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a răspuns în fapt și în drept susținerilor pârâtului din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la excepția conexării și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispoz. art. 1, 5, 6, 7 pct. c; 9 pct. 4 și 5; 10, 12, 18 și 19 din Anexa 1 și Anexele 3 și 4.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept.
Ordinul nr. 733/2013, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, a fost emis de M. T. pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
Ordinul contestat de reclamant a fost emis de către pârât în temeiul și în executarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) și (3), art. 63 și 64 din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. 4 din HG nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T..
În ceea ce privește competența autorității pârâte de a emite ordinul contestat, aspect criticat de reclamant în cuprinsul cererilor de suspendare, Curtea reține că actul normativ a fost adoptat de M. T. în temeiul atribuțiilor acestuia de autoritate de reglementare în domeniul transporturilor rutiere conferit de dispoz. art. 6 alin. (1) din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, coroborate cu prevederile art. 63 și 64 din același act normativ și cu cele ale art. 4, alin. 4 pct. 55 din HG nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului T. care stipulează: „M. T. stipulează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport rutier, a consilierilor de siguranță, a conducătorilor auto, a profesorilor de legislație rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum și a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a acestora în condițiile art. 6 din OG nr. 27/2011 (pct. 55 din HG nr. 24/2013).
Potrivit art. 6 alin. 1 și 3 lit. f din OG nr. 27/2011, în temeiul căruia a fost emis Ordinul nr. 733/2013, autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire, se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. Aceleași dispoziții din Ordonanță statuează că M. T. este autoritatea de stat competentă desemnată să autorizeze centrele de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, școlile de conducători auto precum și instructorii auto.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că este lipsită de temei legal critica reclamantului privind depășirea competenței de către autoritatea emitentă a Ordinului contestat.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, Curtea constată că un act administrativ poate fi suspendat numai în situația în care sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat este definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În analizarea îndeplinirii cerinței legale privind existența cazului temeinic justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În același sens este și practica constantă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Î.C.C.J. (ex. Decizia nr. 1002/2012).
Asemenea împrejurări vădite de fapt și/sau de drept de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, așa cum s-a expus anterior, în considerentele prezentei sentințe, Ordinul atacat a fost emis de către autoritatea competentă desemnată în temeiul art. 6 alin. (1) și (3) din Ordonanța nr. 27/2011, să autorizeze școlile de conducători auto precum și instructorii auto.
Curtea mai constată că Ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative potrivit cărora normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, respectându-se totodată și prevederile art. 4 alin. 3, art. 77-79 din aceeași lege. În acest sens, se reține de către instanță că Ordinul a fost emis pe baza și în executarea unor acte normative cu forță juridică superioară, incidente în domeniul transporturilor rutiere, limitându-se strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis, fără a conține dispoziții care să contravină prevederilor acestora.
Reclamanții din prezenta cauză prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, însă Curtea reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Pe de altă parte, susținerile reclamantului ce vizează nelegalitatea actului contestat prin prisma faptului că acesta contravine unor dispoziții legale preexistente, respectiv OUG nr. 195/2002, HG nr. 1491/2000, OUG 44/2008, Ordinului n r. 1019/2009, dispoziții care, de altfel, nu au stat la baza emiterii Ordinului atacat, nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare întrucât nu se poate antama fondul cauzei.
Este suficient ca pentru respingerea cererii de suspendare a executării unui act administrativ să nu fie îndeplinită una din cele două condiții impuse de Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de lege, respectiv iminența pagubei din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din legea contenciosului administrativ, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cauza dedusă judecății.
Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze aspectele invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele susțineri făcute.
În consecință, având în vedere cele expuse, din actele și lucrările dosarului rezultă că nu s-a demonstrat de către reclamanți existența unui prejudiciu material, previzibil cu evidență și greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmează să dispună respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul P. D., cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., ., ., CUI_, în contradictoriu cu pârâții M. T. ȘI M. T., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare ce se va depune la Curtea de Apel C..
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013.
Președinte, G. V. | ||
Grefier, C. B. |
Red.jud.GV
C.B. 17 decembrie 2013
4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7354/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1739/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
