Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 205/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 205/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 248/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 205/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Președinte: A. C. P. – Președinte Secție
Grefier: S. I.
_
Pe rol rezultatul dezbaterilor din data de 09 mai 2013 privind acțiunea formulată de reclamantul . SA - SUCURSALA DIVIZIA MINIERĂ TG J. în contradictoriu cu pârâții M. M. PRIN PRIMAR, C. L. M., având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 09 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere și când Curtea a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 C. proc. civ., pentru data de pentru azi, când, în aceeași componență, a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 11.02. 2013, sub numărul_, reclamanta S.C. C. E. Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâții M. M. prin Primar și C. L. M. a formulat contestație împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 439 din data de 09.01.2013 precum și împotriva Deciziei de Impunere din Oficiu nr._ emisă la data de 16.11.2012 de către Primăria Municipiului M., decizie prin care s-au stabilit din oficiu „taxa de excavare" de 6,8 lei/mp pentru suprafața de 5.668.851 mp în sumă totală de 38.548.187 lei, solicitând admiterea contestației și anularea actelor administrativ fiscale contestate ca netemeinice și nelegale.
Totodată în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, art. 215 alin. 2 și 3 și art.205 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din oficiu nr._ emisă la data de 16.11.2012 de către Primăria Municipiului M..
În motivarea contestației reclamanta a susținut că Decizia nr. 439 emisă de Primăria Municipiului M. la data de 09.01.2013 este netemeinică și nelegală dat fiind faptul că aceasta nu respectă forma și conținutul prevăzut de dispozițiile art. 211 Cod procedură fiscală, respectiv nu conține dispozitivul cu soluția pronunțată, calea de atac, termenul de contestare și instanța competentă, aceasta fiind redactată ca o simplă adresă de corespondență.
Reclamanta mai învederează faptul că susținerile pârâtei inserate în motivarea deciziei de soluționare a contestației nu au justificare atâta timp cât Decizia de Impunere din oficiu nr._/16.11.2012 a fost emisă de către Primăria Municipiului M. în temeiul art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia „Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat..... în cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67."
Astfel, temeiul legal în baza căruia a fost emisă decizia de impunere din oficiu, face trimitere la dispozițiile art. 67 din Codul de procedură fiscală, articol care la alin. (5) prevede faptul că: „Cuantumul obligațiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale.""
Ca urmare, susține reclamanta, Primăria Municipiului M. a încălcat dispozițiile legale cuprinse în art.67 alin.5 din C.proc.fisc. în sensul că a trecut direct la a executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite din oficiu. În consecință, a emis Somația nr._/28.12.2012 pentru debitul în sumă de 38.548.187 Iei, cu toate că obligațiile fiscale se stabilesc în astfel de situații sub rezerva unei verificări ulterioare, verificare care însă nu a fost efectuată. De asemenea, se arată de către reclamantă că Primăria Municipiului M. nu a efectuat nicio inspecție fiscală care să aibă ca obiectiv verificarea acestor creanțe fiscale.
Reclamanta mai susține că solicită anularea Deciziei de Impunere din Oficiu nr._/16.11.2012, în ceea ce privește taxa pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări reglementată de dispozițiile art. 267 alin.(4) Cod Fiscal, și pentru faptul că această taxă nu este datorată de societate întrucât nu s-a solicitat eliberarea unei astfel de autorizații, autorizația nefiind necesară activității miniere de exploatare a lignitului.
Susține că nu a solicitat autorizații pentru lucrări de excavare efectuate în Cariera Roșiuța și Cariera L., întrucât în prezent în toate cele 20 cariere se desfășoară lucrări de exploatare în continuare, lucrări care la data începerii activității au fost autorizate de C. Județean Gorj, în conformitate cu actele normative în vigoare la data începerii activității, iar potrivit principiului neretroactivității legii civile dar și a principiului de drept „tempus regit actum" - un act juridic se încheie în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data întocmirii lui, astfel că prevederile art. 267 alin. (4) Cod fiscal în vigoare nu au aplicabilitate în situația de față.
Se mai precizează și faptul că în cele 20 cariere (inclusiv în Cariera Roșiuța și Cariera L.) se desfășoară activități de exploatare a resurselor de lignit, în baza LICENȚELOR DE EXPLOATARE nr. 3497/2002 și respectiv nr. 3498/2002, licențe care dau dreptul societății de a executa lucrări miniere de exploatare a resurselor/rezervelor de lignit pentru o perioadă de 20 de ani, în perimetrele de exploatare descrise și delimitate, și în conformitate cu prevederile art. 44 din Legii minelor nr. 85/2003, pentru perimetrele autorizate potrivit acestor licențe, unitatea achită pe fiecare kmp o taxă anuală pentru activitatea de exploatare, precum și redevența minieră.
Astfel, consideră că pentru aceeași activitate de exploatare și pentru aceeași suprafață de teren, nu pot fi percepute două taxe de către două autorități diferite,pentru a fi respectat „Principiul evitării dublei impozitări" consacrat la nivel internațional, sau „principiul impozitării o singura dată " regăsit în cadrul intern.
Precizează, de asemenea, faptul că art. 267 alin (4) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal stabilește doar cuantumul taxei (limitele între care este cuprinsă) și modalitatea de calcul a acestei taxe pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări, cum de altfel art. 1 alin.(l) din acest act normativ prevede faptul că „Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozite, taxe și contribuții..." și nicidecum nu reglementează metodologia de autorizare, această metodologie fiind reglementată de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor, republicată precum și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
În acest sens, invocă și practica judiciară a înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 4411 din 21 septembrie 2011, a statuat faptul că în litigiile având ca obiect autorizația pentru executarea lucrărilor de foraje și excavări, legislația aplicabilă este: art. 3 din Legea nr. 50/1991, art. 266 și 267 din Codul Fiscal. Astfel, obținerea autorizației de excavare și plata taxei aferente nu poate fi analizată strict pe dispozițiile art. 267 Cod Fiscal, cum de altfel s-a procedat, ci numai în coroborare cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Faptul că societatea nu avea obligația de a obține această autorizație și respectiv de a plăti o astfel de taxă, este dată, în opinia reclamantei, și de următoarele considerente: societatea a fost autorizată pentru aceste lucrări încă de la data deschiderii celor 20 exploatări de carieră (inclusic Cariera Roșiuța și Cariera L.), în prezent desfășurând în aceste cariere lucrări de exploatare în continuare; prin H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007, au fost abrogate prevederile potrivit cărora autorizațiile de foraje și excavări se eliberau pentru fiecare an fiscal sau fracțiune de an fiscal. Astfel, nemaifiind o taxă anuală, această taxa nu se datorează începând cu 01 ianuarie 2007, fapt confirmat și de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Cod Fiscal, prin adresa nr._/27.04.2012; S.N.L. Oltenia S.A. Tg.J. într-un caz similar a contestat această taxă, acțiunea
fiind admisă potrivit Sentinței civile nr. 4843/05.03.2012 pronunțată în Dosarul
nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg.J., sentință definitivă și irevocabilă, iar
societatea a fost exonerată de la plata sumei de 420.378 lei către Primăria
Ciuperceni.
În dovedirea celor prezentate, a depus următoarele înscrisuri: Decizia nr. 439/09.01.2012 emisă de Primăria M. prin care a fost respinsă contestația; Decizia de impunere din oficiu nr._/16.11.2012 emisă de Primăria M.; Contestația din 21.12.2012 împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr._/16.11.2012 înregistrată la organul emitent; Somația de executare nr._/28.12.2012 emisă de Primăria M. - Serviciul de Impozite și Taxe Locale;Adresa nr._/27.04.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Cod Fiscal;Adresa nr._/03.02.2012 emisă de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - Direcția Generală Juridică și Relații Instituționale;
Prin sentința nr.75 din 14.02.2013 a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta . SA - SUCURSALA DIVIZIA MINIERĂ TG J. în contradictoriu cu pârâții M. M. PRIN PRIMAR și C. L. M. fiind dispusă suspendarea executării deciziei de impunere din oficiu nr._/16.11.2012 până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
În ședința publică din 14.03.2013, pârâții M. M. PRIN PRIMAR, C. L. M., prin reprezentantul legal au depus la dosar „Întâmpinare”, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a susținut, în esență, că decizia nr. 439/09.01.2013 este legală respectând in totalitate prevederile art. 211 din O. G.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala întrucât dispozitivul cuprinde soluția pronunțata, calea de atac si instanța competenta.
De asemenea, referitor la efectuarea inspecției fiscale, învederează faptul că, potrivit art. 98 alin.l din O.G. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, inspecția fiscala se efectuează in cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale iar in art.100 alin.l al aceluiași act normativ menționează ca selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuși inspecției fiscale este efectuată de către organul fiscal competent iar contribuabilul nu poate face obiecții cu privire la procedura de selectare folosita, în concluzie consideră că nu a încălcat nici o dispoziție legala in ceea ce privește controlul fiscal..
Consideră eronată afirmația reclamantei că pentru activitatea de exploatare lignit, ce presupune excavații, nu pot fi percepute mai multe taxe deoarece potrivit prevederilor art. 134 alin.2 din H.G. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal, plata taxei pentru eliberarea autorizației de excavare nu îl scutește pe titularul autorizației de orice alte obligații fiscale egale iar în conformitate cu prevederile art.1 alin.3 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, în materie fiscala, dispozițiile Codului prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict aplicându-se dispozițiile Codului Fiscal.
În cazul de față, invocarea de către reclamantă a Legii 85/2003 și Legii 50/1991 nu
prezintă relevanță, deoarece taxa de eliberare a autorizației de excavare este un venit fiscal al autorității locale și se supune de drept ca aplicare prevederilor Codului fiscal.
Afirmația acesteia că prin HG 1861/2006 a fost abrogată prevederea referitoare la această taxa este eronata, prevederile respectivului articol din Codul Fiscal fiind în vigoare și produce efecte.
Analizând acțiunea prin prisma susținerilor părților, a probatoriului administrat în cauză și a prevederilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în anulare având ca obiect Decizia de Impunere din Oficiu nr._ emisă la data de 16.11.2012 de către Primăria Municipiului M., decizie prin care s-au stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 38.548.187 lei reprezentând „taxă de excavare" de 6,8 lei/mp pentru suprafața de 5.668.851 mp precum și Decizia de soluționare a contestației nr. 439 din data de 09.01.2013.
Astfel s-a considerat de către emitentul actelor contestate că reclamanta desfășoară activități de exploatare a lignitului și avea obligația de a achita taxa pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări.
Temeiul legal în baza căruia s-a instituit această obligație fiscală îl reprezintă disp. art. 267 alin.4 din Legea nr. 571/2003 potrivit cu care taxa pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări se calculează înmulțind numărul de metri pătrați de teren afectat de foraj sau de excavație cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei (RON) inclusiv pentru anul 2006 și pentru anul 2007.
Conf. disp. pct.134 alin.1 și 3 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice autorizația se eliberează de primar, la cererea scrisă a beneficiarului, cerere care întrunește elementele constitutive ale declarației fiscale.
Reclamanta invocă în susținerea nelegalității actelor contestate atât aspecte de ordin procedural cât și aspecte legate de interpretare și aplicare a legii.
Astfel, cu referire la nerespectarea normelor de procedură fiscală, Curtea reține că reclamanta susține două critici:
- nerespectarea formei și conținutul deciziei de soluționare a contestației astfel cum sunt reglementate de disp.art.211 C.proc.fisc. în sensul că dispozitivul acesteia nu conține soluția pronunțată, calea de atac, termenul de contestare și instanța competentă, decizia fiind redactată ca o simplă adresă de corespondență, și
- lipsa unei verificări ulterioare, în conformitate cu prev. art.67 alin.5 C.proc.fisc., în condițiile în care obligațiile fiscale au fost stabilite din oficiu.
Observând decizia de soluționare a contestației nr. 439/09.01.2013(fila 75) Curtea constată că aceasta are partea dispozitivă redată astfel: ”Având în vedere cele de mai sus, considerăm contestația dumneavoastră ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru motivele invocate mai sus……”. Totodată emitentul acesteia indică în final posibilitatea contestatoarei de a o „ataca la instanța judecătorească de contencios administrativ, în condițiile art. 8-11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ”.
În consecință, criticile vizând lipsa formei prevăzute de lege în privința deciziei de soluționare a contestației sunt neîntemeiate, aceasta fiind emisă cu respectarea prevederilor art. 211 alin.1 și 4 C.p.fisc. potrivit cu care decizia va cuprinde preambulul, considerentele și dispozitivul iar partea de dispozitiv trebuie să conțină soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.
Cât privește nelegalitatea stabilirii din oficiu a unor obligații fiscale fără ca ulterior să se procedeze în mod obligatoriu la inspecție fiscală, Curtea o apreciază de asemenea nefondată.
Potrivit art.67 alin.5 C.p.fisc. cuantumul obligațiilor fiscale rezultate prin estimarea bazei de impunere sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale.
Verificarea ulterioară presupune realizarea unei inspecții fiscale astfel cum este guvernată de prevederile Titlului VII Cap.I din C.p.fisc. respectiv în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale(art.98 alin.1) și în baza unei selecții realizată organul fiscal competent, selecție față de care contribuabilul nu poate face obiecții(art. 100 alin.1 și 2).
Așadar, faptul că reclamanta nu a fost selectată printre contribuabilii la care urmează să fie desfășurată inspecția fiscală, cât timp nu a fost împlinit termenul de prescripție, nu este în măsură să afecteze legalitatea deciziei de impunere din oficiu a obligațiilor fiscale suplimentare.
Referitor la criticile vizând interpretarea și aplicarea greșită a legii de către emitentul deciziilor contestate, Curtea reține caracterul nefondat al acestora prin prisma următoarelor argumente:
Autorizația pentru foraje și excavări este reglementată de Legea nr.50/1991 în art.3 lit.e care prevede că autorizația de construire se eliberează pentru lucrări de foraje și excavări necesare în vederea efectuării exploatărilor de cariere iar necesitatea formulării cererii pentru eliberarea acesteia și obligația achitării taxei sunt dispuse prin art. 267 alin.4 din Codul fiscal și art.134 din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal.
În cauză, problema a cărei lămurire se impune este aceea de a stabili dacă reclamanta datorează sau nu taxa aferentă eliberării autorizației de foraj și excavare pentru activitatea de exploatare a lignitului pe care o desfășoară în carierele aflate pe terenul proprietatea sa.
S-a susținut, într-o primă teză, că decizia de impunere este nelegală cât timp, prin aceasta, reclamanta a fost obligată să achite taxa pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări reglementată de art.267 alin.4 C.fisc. fără însă să existe o cerere de eliberare a unei astfel de autorizații.
Critica este nefondată întrucât reclamanta a confirmat faptul că a desfășurat și desfășoară activitatea de exploatare a lignitului, activitate ce implică existența unei autorizații ce se eliberează în condițiile achitării taxei. Faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a solicita eliberarea autorizației nu o exonerează de plata taxei pentru activitatea de excavare.
Mai mult, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, pârâta a încunoștiințat-o pe reclamantă cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii legale pentru obținerea autorizației, respectiv depunerea cererii și achitarea taxei, însă acesta a refuzat.
Conform art.134 alin.3 din HG nr.44/2004 cererea pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări are elementele constitutive ale declarației fiscale, așa încât, luând act de nedepunerea acesteia, pârâta a stabilit din oficiu suma de plată echivalând cu taxa pentru excavare, atât pe baza declarațiilor referitoare la terenul aflat în proprietate cât și a prevederilor HCL M. care prevede că o astfel de taxă se calculează în raport de 6,8 lei /mp teren afectat.
În consecință, Curtea constată că reclamanta nu a solicitat eliberarea unei autorizații prevăzută de lege și nu a achitat taxa legal datorată pentru eliberarea acesteia deși existau reglementate legal atât obligația de a cere o asemenea autorizație cât și obligația de a plăti taxa corespunzătoare.
Reclamanta a mai susținut că activitatea de exploatare a lignitului desfășurată în cele 20 de cariere este reglementată de Legea minelor nr. 85/2003, lege în temeiul căreia achită anual o taxă precum și o redevență minieră și, în consecință, nu poate fi taxată de două ori pentru aceeași activitate.
Argumentele învederate de reclamantă nu sunt valide în contextul interpretării sistematice a prevederilor art.44 din Legea minelor nr.85/2003, a celor cuprinse în art.267 alin.4 din Codul fiscal și a dispozițiilor art.134 alin.2 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Astfel, taxa reglementată de art.44 din Legea nr.85/2003 se achită pentru obținerea licențelor de exploatare în temeiul cărora se pot executa lucrări miniere de exploatare a resurselor de lignit, licențe de exploatare pe care reclamanta le deține conform documentelor aflate la dosar(licența de exploatare nr.3497/2002 și nr.3498/2002).
Pe de altă parte, potrivit art.134 alin.2 din HG nr.44/2004 plata taxei pentru excavare nu îl scutește pe titularul autorizației de orice alte obligații fiscale legale.
Ca urmare, se reține de către Curte că plata taxei reglementată de art.267 alin.4 din Codul fiscal nu îl exonerează pe titular, conform art.134 alin.2 HG nr.44/2004, de obligațiile fiscale prevăzute de art.44 din Legea minelor nr.85/2003, respectiv de plata taxei pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, precum și de redevența minieră, nefiind în discuție a dublă taxare pentru aceeași activitate.
O altă critică a reclamantei viza faptul că societatea a fost autorizată să desfășoare activitatea de exploatare încă de la data deschiderii celor 20 de exploatări de carieră, respectiv înainte de anul 1990, nefiind necesară obținerea autorizației de excavare cât timp această activitate s-a desfășurat în continuare.
Critica nu este întemeiată întrucât potrivit art.134 alin.5 din HG nr.44/2004, pentru operațiunile(activitățile de foraj și excavare) în curs la data publicării normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, beneficiarii au obligația să depună cererile pentru eliberarea autorizațiilor în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării respectivelor norme.
Așadar, obligația de a solicita eliberarea autorizației și implicit plata taxei chiar pentru activitatea de exploatare aflată în curs, au fost instituite prin dispozițiile legale cuprinse în H.G. nr.44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aceste prevederi legale fiind de aplicare imediată.
Totodată, Curtea mai arată că art.267 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal reprezintă o expresie a prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cu care cetățenii au obligația să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite și taxe iar în conformitate cu art. 139 alin. (2) din Constituție iar impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene "în limitele și în condițiile legii". Din aceste prevederi constituționale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului, așa cum de altfel a reținut și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1425/25.10.2011.
În acest context, invocarea de către reclamantă a incidenței dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții nu prezintă relevanță.
Chiar dacă autorizația pentru executarea lucrărilor de foraje și excavări este prevăzută de art.3 lit.e din Legea nr.50/1991, pentru eliberarea acesteia este necesară achitarea taxei reglementată de art.267 alin.4 din Codul fiscal, taxa fiind așadar un venit fiscal al autorității locale supus prevederilor Codului fiscal. Pe de altă parte, potrivit art.134 alin.2 din H.G. nr.44/2004 autorizația de foraje și excavări nu este de natura autorizației de construire și nici nu o înlocuiește pe aceasta.
Susținerea reclamantei potrivit căreia prin H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 a fost abrogată prevederea referitoare la necesitatea achitării aceastei taxe începând cu 1 ianuarie 2007 este eronată, prevederile art.267 alin.4 din C.fisc. fiind în vigoare și după această dată.
Mai mult, obligația reclamantei de a solicita eliberarea autorizației de excavare și plata taxei aferente a fost reținută și în Raportul de audit al Curții de Conturi încheiat la data de 06.07.2012.
Curtea constată că, prin concluziile scrise, reclamanta invocă aspecte referitoare la neconcordanța dintre suprafața de teren reținută de pârâtă ca fiind afectată de lucrări de exploatare( pe baza declarațiilor referitoare la terenul aflat în proprietate) și suprafața indicată de reclamantă ca fiind cea reală. Cum însă această critică a fost susținută pentru prima dată în concluziile scrise fără să fi fost invocată în procedura administrativ fiscală sau în cererea de chemare în judecată, este evident că nu va mai putea fi analizată.
Față de aspecte de fapt și de drept reținute și expuse anterior de către Curte, acțiunea formulată de reclamantă va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul . SA - SUCURSALA DIVIZIA MINIERĂ TG J., cu sediul social al Sucursalei Divizia Minieră Târgu-J., din mun. Tg.-J., .. 1-15, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții M. M. PRIN PRIMAR, C. L. M., cu sediul în mun. M., D-dul Gării, nr.1, jud. Gorj.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2013.
Președinte, A. C. P. | ||
Grefier, S. I. |
Red. Jud. A.C.P.
5 EX/
S.I. 16 Mai 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 275/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
