Anulare act administrativ. Decizia nr. 6145/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6145/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 352/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6145/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
x.x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 14 mai 2013, privind judecarea cererii de revizuire formulată de A. R. ROMÂNĂ împotriva deciziei nr. 1452 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2011*, în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 14 mai 2013 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
La data de 23.03.2011 reclamanta . a chemat în judecată pârâta A. R. ROMÂNA, solicitand ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. Anularea procesul verbal . nr._ din 10.02.2011 de reținere a plăcuțelor cu număr de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, emis de agentul constatator al pârâtei ARR, act administrativ ce i-a fost comunicat la data de 10.02.2011;
2) Întrucât măsura dispusă de pârâtă afectează desfășurarea normală a activității proprii, în sensul că autovehiculul nu poate fi utilizat, a solicitat suspendarea imediată a măsurii de suspendare a utilizării autovehiculului până la soluționarea irevocabilă a cauzei;
3) Repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului administrativ mai sus menționat, având ca efect suspendarea utilizării autovehiculului în scopul pentru care a fost achiziționat, solicitând în acest sens obligarea pârâtei la plata daunelor către reclamantă, estimată
la valoarea în lei a sumei de 1050 euro + TVA pentru fiecare lună, de la data suspendării până la
încetarea acesteia;
4) În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Sentința nr. 945 din data de 02 mai 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta A. R. ROMÂNĂ, București, .. 38, sector 1.
S-a respins cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin decizia nr. 2302/29.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011 s-a admis recursul declarat de reclamanta ., s-a casat sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. la data de 01.09.2011, sub nr._/63/2011*.
Prin sentința nr. 4483 din data de 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2011*, s-a respins cererea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta A. R. ROMÂNĂ, privind anularea procesului verbal . nr._/10.02.2011, ca rămasă fără obiect.
S-a respins cererea în pretenții formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta A. R. ROMÂNĂ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia nr. 1452 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/63/2011*, a fost admis recursul formulat de reclamanta ., împotriva sentinței nr. 4483 din data de 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011* în contradictoriu cu pârâta A. R. Română.
S-a modificat în tot sentința în sensul că s-a admis acțiunea.
S-a anulat procesul verbal RPCR nr._ din data de 10.02.2011, emis de A.R.R.
A fost obligată pârâta intimată A. R. Română la plata către recurenta reclamantă a sumei de 40.401,47 lei reprezentând despăgubiri.
A fost obligată pârâta intimata la plata către recurenta reclamantă a sumei de 2,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Critica recurentei referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a dezlegărilor instanței de casare si a principiului accesorium sequitur principale este întemeiata. Astfel, instanța de casare a stabilit ca soluția ce urmează a fi pronunțată in litigiul având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție are o înrâurire hotărâtoare asupra cererii de anulare a procesului verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare. In acest sens nu se poate retine opinia diferita exprimata de o instanța inferioara (dosar_ ), ca intre aceste acte administrative nu este legătura de cauzalitate.
Instanța de fond nu a dat relevanta indicațiilor instanței superioare si prin soluționarea capătului principal pe excepția lipsei obiectului a eludat indicațiile instanței de casare si a făcut ca măsura suspendării cauzei sa fie nejustificata.
Din conținutul PV .. RPCR nr._ din 10.02.2011 rezulta ca măsura de ridicare a plăcutelor cu numărul de înmatriculare si a certificatului s-a dispus deoarece nu s-a făcut dovada deținerii copiei conforme a licențelor de transport, fapt constatat si sancționat prin PV . nr._.10.02.2011. Prin urmare se menține raționamentul primei instanțe de casare privind interdependenta juridica dintre cele doua procese verbale.
Cum din certificatul de grefa (fila 33) rezulta ca procesul verbal de contravenție . nr._.10.02.2011 a fost anulat irevocabil, instanța de fond trebuia sa dispună asupra legalității măsurii subsecvente, de ridicare a plăcutelor si actelor mașinii.
In mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției rămânerii fără obiect a cererii in anulare a PV .. RPCR nr._ din 10.02.2011, deoarece a fost executat in perioada februarie –august 2011. Pentru ordinea de drept nu se poate menține ca legal, fără nici o analiza, un act posibil nelegal, doar cu argumentul ca acesta si-a produs efectele, adică s-a epuizat material.
Așadar, Curtea apreciază ca, in condițiile in care contravenția care a justificat ridicarea plăcuțelor si a actelor autovehiculului a fost invalidata de instanța, in consecința toate masurile subsecvente, având ca temei aceasta contravenție nu mai pot fi considerate legale.
F. de aceste argumente de fapt si de drept, instanța apreciază ca PV .. RPCR nr._ din 10.02.2011 este nelegal.
Cu privire la capătul de cerere in despăgubiri, instanța apreciază ca potrivit art. 8 din legea nr. 554/2004, in cazul contenciosului subiectiv, pe lângă solicitarea de anulare a unui act administrativ, persoana vătămata are dreptul sa solicite si despăgubiri.
In speță, prin PV .. RPCR nr._ din 10.02.2011 care formează obiectul litigiului s-a dispus ridicarea plăcuțelor si certificatului de înmatriculare a autovehiculului de intervenție pentru asigurarea asistentei rutiere. Consecința a fost suspendarea circulației pe drumurile publice a acestui autovehicul si neutilizarea acestui autovehicul in perioada februarie 2011 - august 2011 de către recurenta proprietara. Conform adresei nr._/12.101.2012, parata intimata atesta ca plăcuțele si actele reținute la data de 10.02.11 au fost restituite reclamantei la data de 16.08.2011.
Referitor la dovedire prejudiciului si a valorii acestuia, Curtea apreciază ca susținerile recurentei sunt întemeiate.
Deținerea unui autovehicul de intervenție pentru asistenta rutiera de către o societate comerciala si prestarea acestui serviciu conform obiectului de activitate si obligațiilor contractuale asumate ca dealer Dacia duc la prezumția simpla ca acest autovehicul este producător de venituri pentru societatea respectiva, iar neutilizarea sa privează societatea respectiva de obținerea unor venituri. Aceasta prezumție simpla este coroborata cu înscrisurile depuse de recurenta reclamanta, din care rezulta obligația de asigurare a asistentei rutiere si ca pentru executarea obligațiilor comerciale societatea a închiriat un autovehicul cu aceeași destinație.
Pe de alta parte, instanța are in vedere si atitudinea procesuala a paratei intimate, care, deși a avut posibilitatea legala, nu a solicitat administrarea de contraprobe cu privire la realitatea prejudiciului, rezumându-se la susțineri de întocmire a actelor pro cauza.
Aceasta reținere pe care si instanța de fond a acceptat-o, este neîntemeiata, deoarece nu se poate înlătura proba cu înscrisuri numai prin prezumții simple legate de identitatea dintre reprezentanții societăților. Parata intimata nici nu a susținut ca reclamanta nu are activitate de asigurare a asistentei rutiere.
Societățile comerciale au o existenta juridica diferita indiferent de reprezentanții săi, in cauza nu s-a probat o legătura ilicita intre cele doua societăți, chiria a fost facturata, conform documentelor justificative depuse la dosar care îndeplinesc formal condițiile art 155 C.fisc. Momentul facturării nu duce la nerealitatea operațiunii respective, atât timp cat nu s-a susținut si nici nu s-a dovedit ca in evidentele contabile ale societăților aceste facturi nu ar fi fost înregistrate.
Prin urmare, reținându-se ca măsura ridicării plăcuțelor si a certificatului de înmatriculare pentru autovehiculul reclamantei a fost nelegala, reclamanta a dovedit perioada in care a fost lipsita de utilizarea acestui autovehicul din vina paratei intimate. De asemenea, reclamanta a dovedit ca in perioada respectiva a fost obligata pentru continuarea activității comerciale sa închirieze un alt autovehicul cu aceeași destinație si a făcut dovada valorii acestui prejudiciului conform facturilor de plata a chiriei in lunile in care plăcuțele au fost ridicate. F. de aceste argumente, Curtea apreciază ca parata intimata poate fi obligata sa acopere prejudiciul suferit de reclamanta recurenta.
Cu privire la moneda in care va fi exprimata valoarea prejudiciului, instanța are in vedere ca potrivit legii contabilității, aceasta se tine in moneda naționala, facturile au fost exprimate in lei si va stabili concret valoarea prin însumarea valorii facturilor exprimate in lei, depuse la dosar.
La data de 25 februarie 2013, revizuenta A. R. ROMÂNĂ a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1452 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul în dosarul nr._/63/2011*.
În motivarea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:
Instanța de recurs s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut si a dat mai mult decât s-a cerut, prin raportare la pretențiile formulate de către reclamanta cu ocazia judecații, adică acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia si au stabilit obiectul pricinii.
In susținerea acestui motiv, solicită instanței sa constate ca, prin acțiunea înregistrata la data de 23.03.2011 pe rolul Tribunalului D., precum si in recursul declarat de . împotriva sentinței nr. 4483/17.10.2012 pronunțata de Tribunalul D., . solicitat instanței, la al doilea capăt al cererii, ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună: repararea pagubei produse prin emiterea actului administrativ RPCR_/10.02.2011 a cărui anulare se cere, prin obligarea instituției la plata sumei de 1050 euro + TVA pentru fiecare luna (echivalentul a 34.593,33 lei - conform cererii de recurs), de la data suspendării dreptului de utilizare a vehiculului (10.02.2011) pana la încetarea acesteia (09.08.2011) - adică pentru o perioada de 6 luni.
Raportat la acest capăt de cerere, din soluția Curții de Apel C. data prin decizia pronunțata la data de 13.02.2013, rezulta fără putința de tăgada ca instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si a dat mai mult decât s-a cerut, având in vedere următoarele considerente:
1) F. de primul motiv de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 teza I din Codul de procedura civila - instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita).
Astfel cum rezulta din cuprinsul actului administrativ RPCR_ (fila 78 dosar inițial fond), la data de 10.02.2011 s-a dispus aplicarea măsurii administrative de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_ deținut si utilizat de ., prin reținerea certificatului de înmatriculare si a plăcutelor cu numărul de înmatriculare.
In conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. 3 din OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere cu modificările ulterioare, suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului prin reținerea plăcutelor si a certificatului de înmatriculare, a fost dispusa pe o perioada de 6 luni, de la data de 10.02.2011 pana la data de 09.08.2011.
Așadar, măsura administrativa de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_ a produs efecte in perioada 10.02._11, perioada care s-a împlinit la data de 09.08.2011.
Din cuprinsul acțiunii introductive si a recursului formulate de ., rezulta ca aceasta solicita repararea pagubei produse prin actul administrativ RPCR_ a cărui anulare se solicita, prin obligarea instituției ARR la plata sumei de 34.593,33 lei, suma ce reprezintă valoarea in lei a chiriei lunare de 1050 euro, aferente celor 6 luni de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_ din perioada 10.02._11.
In dovedirea pagubei produse prin actul administrativ atacat, recurenta-reclamanta a invocat contractul de locațiune nr. 8 din data de 12.02.2011 încheiat intre . SRL in calitate de locator si . in calitate de locatar, obiectul contractului fiind închirierea autoutilitarei_, pe o perioada nedeterminata, chiria fiind reprezentata de valoarea in lei a sumei de 1050 euro exclusiv TVA, calculata la cursul euro din ziua facturării.
Recurenta - reclamanta a arătat că, contractul de locațiune nr. 8/12.02.2011 depus ca proba la dosar, reprezintă temeiul obligațiilor angajate de reclamanta pentru suplinirea autovehiculului care a făcut obiectul măsurii de suspendare a dreptului de utilizare, iar valoarea chiriei reprezintă exact prejudiciul ca fiind suma plătită in plus ca urmare a suspendării folosinței autovehiculului său.
Raportat la contractul de locațiune încheiat cu . SRL pentru transportul autoturismelor, invocat de recurenta-reclamanta in dovedirea pretinsului prejudiciu suferit, apreciază ca este întocmit pro causa întrucât, pe de o parte reprezentantul locatorului este același cu cel al recurentei-reclamante (numitul M. Scarlatescu), iar pe de alta parte recurenta-reclamanta nu a dovedit ca in perioada in care a fost dispusa măsura administrativa de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_, a fost prestata activitate in baza acestui contract.
Menționează ca, din înscrisurile depuse la dosar - de către recurenta-reclamanta, nu rezulta faptul ca, contractul de locațiune nr. 8/12.02.2011 a fost încheiat urmare a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului_, iar vehiculul închiriat îl suplinește pe o perioada de 6 luni pe cel a cărui drept de utilizare a fost suspendat.
De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului ca, anterior măsurii suspendării dreptului de utilizare, vehiculul_ făcea obiectul vreunui contract de prestări servicii pentru asigurarea transportului si a intervențiilor la defectările in trafic ale vehiculelor.
Mai mult de atât, nu s-a dovedit numărul curselor efectuate cu vehiculul ce face obiectul contractului de locațiune, nu exista foi de parcurs si foi de activitate zilnica care sa dovedească faptul ca vehiculul închiriat a fost utilizat, in condițiile in care recurenta-reclamanta a invocat, in susținerea acțiunii, ca activitatea pentru care a fost sancționată, era prestata ocazional.
Cu alte cuvinte, simpla închiriere a unui vehicul nu este suficienta pentru a face dovada ca a si fost prestata activitate de transport cu acesta, ca vehiculul era special destinat transportului auto si, mai mult de atât, ca a suplinit vehiculul_ ce avea dreptul de utilizare suspendat si care ar fi făcut obiectul unui contract de prestări servicii in derulare.
In aceste condiții, nu se poate angaja răspunderea patrimoniala a instituției ARR, întrucât intre pretinsul prejudiciu si emiterea actului administrativ, nu a fost dovedita existenta unei legături de cauzalitate.
La ultimul termen de judecata din data de 13.02.2013, in dovedirea pretinsului prejudiciu suferit, recurenta - reclamanta a depus la dosar contractul de locatiune nr. 8/12.02.2011 precum si un număr de 7 facturi întocmite intre . SRL si . ce reprezintă "Chirie conf. contract" pentru o perioada de 7 luni, dupa cum urmează: factura nr. 55/29.02.2012 in valoare de 5.661,10 lei, factura nr. 84/29.03.2012 in valoare de 5.701,59 lei, factura nr. 116/30.04.2012 in valoare de 5.695,87 lei, factura nr. 145/31.05.2012 in valoare de 5.809,00 lei, factura nr. 170/30.06.2012 in valoare de 5.793,12 lei, factura nr. 197/31.07.2012 in valoare de 5.931,65 lei si factura nr. 257/31.08.2012 in valoare de 5.809,14 lei.
Arătă instanței faptul că, instanța de recurs, în mod neîntemeiat și-a însușit facturile nr. 55/29.02.2012, 84/29.03.2012, 116/30.04.2012, 145/31.05.2012, 170/30.06.2012, 197/31.07.2012 si 257/31.08.2012, si nu a făcut altceva decât sa însumeze valoarea acestora (rezultând suma de 40.401,47 lei), fără a verifica daca înscrisurile depuse reprezintă dovezi certe si suficiente ale prejudiciului suferit in perioada 10.02._11.
Un argument in plus in susținerea faptului ca instanța de recurs și-a însușit incrisurile depuse de recurenta-reclamanta fara a cerceta daca acestea reprezintă dovezi certe si suficiente ale pretinsului prejudiciu suferit, este si acela ca, facturile depuse la dosar sunt emise in datele de 29.02._12, 30.04._12, 30.06._12 si 31.08.2012, deci ulterior perioadei de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_ ce a produs efecte pe o durata de 6 luni in perioada 10.02._11.
Menționează că acest aspect a fost învederat si in cuprinsul concluziilor orale susținute la ultimul termen de judecata din data de 13.02.2013.
Astfel cum a arătat și în cuprinsul concluziilor scrise nr. 2051/23.01.2013 si a celor susținute oral, măsura administrativa de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_ a fost dispusa pe o perioada de 6 luni, a produs efecte in perioada 10.02._11, iar perioada de suspendare s-a împlinit la data de 09.08.2011.
Arătă instanței faptul că, despăgubirile în valoare de 40.401,47 lei acordate de instanța de recurs . conform facturilor depuse la dosar si care au fost emise ulterior datei de 09.08.2011, în considerarea pretinsului prejudiciu suferit in perioada de 6 luni cuprinsa intre 10.02._11, nu au legătura directa cu emiterea actului administrativ RPCR_/10.02.2011 si perioada când acesta a produs efecte.
Astfel, nu se poate retine faptul ca, după data de 09.08.2011 când s-a împlinit perioada de suspendare, respectiv in perioada emiterii facturilor 29.02._12, reclamanta a continuat sa suporte efectele actului administrativ RPCR_, având in continuare o pierdere efectiva, continuând sa plătească chiria conform contractului de locațiune.
Soluția Curții de Apel C. este susceptibila de revizuire pe temeiul art. 322 pct.2 Cod procedura civila - instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), întrucât instanța a acordat recurentei-reclamante ceea ce nu a cerut, respectiv contravaloare chirie aferenta pentru 7 luni, din perioada 29.02._12, in condițiile in care instanța de fond a fost investita cu o cerere privind prejudiciul produs pentru 6 luni in perioada 10.02._11, fără ca în fazele procesuale ulterioare sa-si fi precizat in vreun fel obiectul si sa arate ca e vorba de un prejudiciu ulterior, din anul 2012.
2) F. de al doilea motiv de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 teza III din Codul de procedura civila - instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita), obligând instituția ARR la plata unei sume mai mari decât cea pretinsa, respectiv i-a acordat recurentei-reclamante, cu titlu de despăgubiri suma de 40.401,47 lei, in condițiile in care suma solicitata a fost de 34.593,33 lei.
Procedând astfel, i-a fost creată recurentei-reclamante o situație mai buna decât ceruse, cererea de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. 2 teza III Cod procedura civila, fiind întemeiata.
3) Recurenta mai arata ca răspunderea instituita prin legea contenciosului administrativ se diferențiază de alte forme de răspundere patrimoniala si, ca urmare, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a Autorității Rutiere Romane este necesara dovedirea existentei prejudiciului, a raportului de cauzalitate intre prejudiciu si factorul care 1-a produs, precum si a faptului ca prejudiciul a fost provocat de actul administrativ emis de instituția recurentă.
Trebuie observat faptul ca, in cauza se impune necesitatea dovedirii existentei prejudiciului si nu doar a cuantificării acestuia, chiar daca actul administrativ a fost declarat nelegal. Caracteristicile pe care trebuie sa le îndeplinească prejudiciul sunt: sa fie direct, cert, sa fie produs sau sa fie previzibil a se produce.
Din aceasta perspectiva, prejudiciul invocat de recurenta-reclamanta nu a fost probat cu date certe, respectiv înscrisuri, expertiza si orice alte mijloace de proba care sa-i justifice pretențiile, cu alte cuvinte nu exista dovezi din care sa rezulte certitudinea și întinderea reala a pretențiilor invocate.
Așadar, instanța de recurs, pe lângă faptul ca s-a pronunțat asupra unor aspecte ce nu au fost invocate in motivarea acțiunii si a recursului, a si acordat recurentei-reclamante mai mult decât s-a cerut, având drept consecința pronunțarea unei soluții vădit nelegale, care exced celor solicitate de ..
F. de cele învederate mai sus, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată si motivată, în sensul anularii în tot a deciziei atacată.
La data de 10 aprilie 2013, intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Cu privire la primul motiv de revizuire, întemeiat pe disp. art. 322 pct. 2 teza I, se constată următoarele:
Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
În cauză, ca motive de revizuire, întemeiate pe această dispoziție legală, se invocă mai multe aspecte, respectiv că, contractul de locațiune, invocat de recurenta-reclamantă în dovedirea prejudiciului suferit, este întocmit pro causa, că recurenta-reclamantă nu a dovedit că în perioada în care a fost dispusă măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului_, a fost prestată activitate în baza acestui contract, că, din înscrisurile depuse la dosar de către recurenta-reclamantă, nu rezultă faptul că acel contract de locațiune a fost încheiat urmare a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului_, iar vehiculul închiriat îl suplinește pe o perioada de 6 luni pe cel a cărui drept de utilizare a fost suspendat, că nu s-a făcut dovada faptului că, anterior măsurii suspendării dreptului de utilizare, vehiculul_ făcea obiectul vreunui contract de prestări servicii pentru asigurarea transportului și a intervențiilor la defectările în trafic ale vehiculelor, că nu s-a dovedit numărul curselor efectuate cu vehiculul ce face obiectul contractului de locațiune, nu există foi de parcurs și foi de activitate zilnică care să dovedească faptul că vehiculul închiriat a fost utilizat, în condițiile în care recurenta-reclamantă a invocat, în susținerea acțiunii, că activitatea pentru care a fost sancționată, era prestată ocazional, că facturile depuse pentru dovedirea prejudiciului sunt emise pentru o perioadă ulterioară perioadei de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului și că, în aceste condiții, nu se poate angaja răspunderea patrimonială a instituției ARR, întrucât între pretinsul prejudiciu și emiterea actului administrativ, nu a fost dovedită existența unei legături de cauzalitate.
Instanța constată că toate aceste aspecte, care au ca finalitate schimbarea soluției instanței prin reaprecierea probelor, nu constituie motive de revizuire dintre cele prev. de art. 322, cu atât mai puțin motivul prev. de art. 322 pct. 2 teza I, cum se susține, acestea reprezintă apărări de fond, care puteau fi valorificate pe calea recursului, nicidecum pe calea revizuirii.
În acest sens este și jurisprudența CEDO, unde s-a reținut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului. În situația în care el este sau devine cunoscut în cursul procesului, atunci părțile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza P. S. contra României).
Mai mult, o parte dintre aceste aspecte au fost invocate și cu ocazia soluționării recursului, fapt recunoscut și prin cererea de revizuire, iar instanța de recurs le-a analizat și le-a considerat neîntemeiate.
Prin urmare, instanța constată că acest motiv de revizuire nu poate fi primit.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de revizuire, respectiv cel prev. de art.322 pct. 2 teza a-III-a C.p.civ., instanța constată că acesta este întemeiat.
Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă se poate cere dacă prin aceasta s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În speță, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor la valoarea în lei a sumei de 1050 euro plus TVA (24%) pentru fiecare lună de la data suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului până la încetarea acesteia, deci la valoarea în lei a sumei de 1302 euro lunar, pe perioada 10.02._11.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a învederat că valoarea în lei a prejudiciului solicitat este de 34.592,33 lei.
Cu toate acestea, instanța de recurs a obligat pârâta la plata sumei de 40.401,47 lei, deci la mai mult decât s-a cerut de către reclamantă.
Chiar dacă la dosarul de recurs, la filele 47-53, au fost depuse în dovedirea prejudiciului 7 facturi pentru 7 luni de închiriere a unei alte autoutilitare în locul celei pentru care a fost dispusă măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare de către pârâta ARR, facturi care însumează 40.401,47 lei, având în vedere, așa cum s-a arătat mai sus, că reclamanta a solicitat despăgubiri doar pentru perioada suspendării dreptului de utilizare a vehiculului (6 luni), instanța urmează să admită cererea de revizuire, să modifice în parte decizia și să oblige pârâta intimată către recurenta reclamantă la plata sumei de 34.592,33 lei reprezentând despăgubiri, menținând restul dispozițiilor deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulată de A. R. ROMÂNĂ împotriva deciziei nr. 1452 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/63/2011*, în contradictoriu cu intimata ..
Modifică în parte decizia.
Obligă pârâta intimată către recurenta reclamantă la plata sumei de 34.592,33 lei reprezentând despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red. jud. Șt. B.
2 ex./21.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 1599/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
