Alte cereri. Decizia nr. 149/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 6341/91/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 149/2014
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M. D.
Judecător E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier Maghița D.
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Focșani, b-dl Independenței nr.24, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2767/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, privind pe intimatul reclamant C. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice V., chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și intimatul C. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, scutit de taxa de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
După verificarea tuturor înscrisurilor Curtea, potrivit disp. art. 150 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub Nr. 6341 /91/2013, reclamantul C. V., în contradictoriu cu D.G.F.P. V. - Administrația Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 13.705 lei, reprezentând taxa pe emisii poluante, actualizată cu dobânda legală, calculată până la data restituirii sumei.
În motivarea cererii a arătat că, în fapt, a achiziționat un autovehicul înmatriculat pentru prima oară în spațiul comunitar, fiindu-i impusă, în vederea înmatriculării, plata taxei pe emisii poluante prevăzută de O.G. nr.50/2008, prin calcularea și încasarea acestei taxe fiind încălcate prevederile art.25, art.28, art.30 și art.90 din Tratatul de instituire a C.E.
Reclamantul a arătat că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la dispozițiile art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, coroborat cu prevederile art.148 al.2 din Constituție.
Totodată, reclamantul a mai arătat că taxa pe emisii poluante nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.25,28 și 90 din Tratatul de constituire a Uniunii Europene, art.16 și 148 din Constituția României .
Au fost depuse în copie actele la care s-a făcut referire.
Prin Întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de inadmisibilitate.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că solicitarea reclamantului privind restituirea taxei nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
S-a mai arătat că taxa pe emisii poluante a fost legal calculată și încasată.
Cu privire la dobânda solicitată s-a arătat că aceasta are o reglementare specifică, potrivit prevederilor art.124 raportate la art.117 Cod de procedură fiscală.
A fost formulată cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu privind obligarea acesteia la plata tuturor sumelor la care va fi eventual obligat, având în vedere faptul că beneficiarul sumelor încasate era A.F.M. și nu bugetul consolidat al statului.
Prin sentința civilă 2767/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. – Secția C. Administrativ și Fiscal acțiunea a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, admisă cererea principală și cererea de chemare în garanție, obligată pârâta D.G.F.P. V. - Administrația Finanțelor Publice să îi restituie reclamantului suma de 13.705 lei, achitată cu chitanța TS8 nr._/06.11.2012 reprezentând taxa pe emisii poluante încasată nelegal, cu dobânda legală calculată până la data restituirii sume și chemata în garanție sa plătească pârâtei suma de 13.705 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare și dobânzile legale aferente.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că Administrația Finanțelor Publice a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință, act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant iar, ulterior prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant, astfel încât procedura prealabilă este efectuată în cauză.
Tribunalul admite că, în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor – cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato – cauza nr. C -228/96, paragraful nr.18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne-urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.
Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. Dreptul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. Sigur că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut și, ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat, cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice.
Aceste limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.
Tribunalul recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară, este limitat de reguli procedurale, rămâne însă să stabilească dacă dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat.
Tribunalul nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă, de negare a existenței unor incompatibilități ale OUG 50/2008 și, în prezent, ale Legii nr.9/2012, cu normele dreptului comunitar.
De aceea, Tribunalul a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive, asta deoarece ele s-au îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.
Conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune, excepția de inadmisibilitate a cererii urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand iar, în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România, a plătit suma de 13.705 lei cu titlu de taxă de poluare, prin chitanța TS78 nr._/06.11.2012
Prin cererea înregistrată la pârâta A.F.P., reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare și A.F.P. i-a respins solicitarea deoarece suma nu se încadrează în sumele de restituit contribuabililor conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Examinând cererea reclamantului, în raport cu probatoriul efectuat și dispozițiile legale incidente în cauză și normele Uniunii Europene prevăzute in actele de aderare/Protocolul de aderare si ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, tribunalul reține următoarele:
Potrivit OUG nr.50/2008 cu modificările si completările ulterioare, exista obligația plății taxei pe emisii poluante cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in Romania, pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003. Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in Romania, fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in țara.
Potrivit însa art. 110 (fost art.90) din Tratatul de instituire a Comunității Europene: nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similar și nici un stat membru nu va aplica asupra produselor provenind din alte state membre nici o forma de impozitare interna, de natura sa asigure protecția indirecta a altor produse, scopul general al art. 110 fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, acest articol referindu-se la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepea la o noua înmatriculare taxa pe poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in Romania dar se percepea aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in Romania.
Reglementata in acest mod, taxa pe emisii poluante diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in Romania.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent consta in orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra mărfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale si sa nu producă in nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul C.E) se refera la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul R. nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în Romania (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară in cauza I. T. c. Statul R. prin Ministerul Economiei si Finanțelor, Direcția Generala a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu si Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE al taxei de poluare percepute in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 in forma sa inițiala, aplicabilă in perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. Curtea de Justiție a Uniunii Europene in cauza C-402/09 T. contra României, a decis ca “articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără însa a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare in care reclamantul a invocat ca taxa in cauza este incompatibila cu articolul 110 TFUE.
Prin aceasta hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse in hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând ca modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre si care se caracterizează printr-o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala, condiții in care reglementarea menționata are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
In opinia Curții, competenta statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitata, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre in raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzuta de art. 110 TFUE, trebuie sa se aplice de fiecare data când taxa respectiva este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția naționala.
Curtea a apreciat ca toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit ca obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabila oricărui vehicul pus in circulație in Romania.
Astfel, Curtea a decis ca art. 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima data in Romania după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piața, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja in egala măsura si cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața naționala anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirma jurisprudența Curții creata prin pronunțarea hotărârii in cauza C-402/09 T., prin care a arătat ca art. 110 TFUE se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fără însa a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala”.
Taxa pe poluare instituita prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrara dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din Romania ce a adresat întrebarea preliminara si in egala măsura pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problema similara.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturata discriminarea constatata, prevăzându-se in art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. ;
(2) obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt in continuare actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează ca prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede ca intre alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Potrivit art. 11 alin 1 si 2 din Constituția României, revizuita in anul 2003- „ Statul roman se obliga sa îndeplinească întocmai si cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare… Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, actuala taxă pe emisii poluante reglementată de Legea nr.9/2012, reglementarea națională a redevenit incompatibilă cu art. 110 TFUE după . O.U.G. nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, după ce s-a dispus suspendarea pana la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementarea națională fiind incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare.
În considerarea celor de mai sus, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală).
Statuând astfel, tribunalul își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP V. considerând-o nelegală și netemeinică. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că taxa de poluare a fost în mod legal percepută în conformitate cu prevederile Legii 9/2012. Pârâta a înțeles să critice și dispoziția instanței de fond privind actualizarea sumei cu dobânda legală.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă precum și sub toate aspectele potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă Curtea apreciază că ambele recursuri sunt fondate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond s-a pronunțat în sensul obligării pârâtei DGFP V. suma de 13.705 lei reprezentând taxă de poluare actualizată cu dobânda legală. Din analiza actelor existente în dosarul instanței de fond se remarcă faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare actualizată cu indicele de inflație la data plății . Se constată că prima instanță s-a pronunțat asupra unui capă de cerere inexistent în acțiunea introductivă, respectiv obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Natura juridică a celor două instituții este diferită. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Astfel temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art.43 C. . are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.
Așadar, Curtea reține ca fiind întemeiată cererea reclamantei privind actualizarea taxei de poluare cu indicele de inflație, reținând că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
Cât privește celelalte motive de recurs invocate de către recurenta DGFP V. Curtea reține că nu sunt întemeiate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Taxa de poluare, pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece prevederile OUG nr. 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau la export, precum și a altor taxe cu efect echivalent, art. 23.
Potrivit art. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplică produselor originale din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe, care se află în libera circulație în statele membre.
Potrivit art. 28 al aceluiași tratat, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În acest context prin instituirea taxelor de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, Curtea urmând să constate că prevederile OUG 50/2008, sunt reglementari contrare Tratatelor la care România este parte și care, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
Cum Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice, în Partea a Treia(Politicile Comunității), instituirea oricăror taxe care ar avea ca efect reducerea importurilor, iar introducerea taxei pe poluare a avut exact acest efect, taxa specială achitată a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale…înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite și prin actul de aderare.
Din expunerea anterioară rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte de la 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei pe poluare acesta a fost încălcat.
Curtea apreciază, față de răspunsul pârâtei exprimat prin întâmpinarea depusă, că procedura prealabilă în speță are doar un caracter formal, respingerea acțiunii pe acest motiv fiind de natură a încălca accesul liber la justiție, reglementat atât de Constituție cât și de dreptul comunitar, cu consecința încălcării principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu art.20 alin.2 din Constituția României, republicată, de cele expuse, având în vedere și prevederile art.21 din Legea nr.554/2004, precum și prevederile art.11 din Legea nr.554/2004, art.43, 210-211 Cod proc.fiscală, care reglementează condițiile de fond și de formă ale actului administrativ fiscal, Curtea apreciază că se impune admiterea acțiunii, taxa de poluare, în modalitatea reglementată de O.U.G.nr.50/2008 fiind o taxă cu efect echivalent taxelor vamale.
De asemenea, dispozițiile Legii nr. 9/2012 mențin tratamentul discriminator sub aspectul taxării între autoturismele înmatriculate prima dată într-un stat european și care urmează a fi înmatriculate în România și cele deja înmatriculate în statul român și care urmează a fi reînmatriculate.
Legea nouă în privința taxei auto este de natură a descuraja în continuarea punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre ale UE, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională. Or, o atare împrejurare constatată de CJUE în Cauza T. c. României contravine dispozițiilor art. 110 din TFUE.
Față de cele mai sus amintite și apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce se impune a fi modificată, urmează ca în conformitate cu art. 312 alineat 3 Cod procedură civilă să fie admis recursul pârâtei, modificată în parte sentința recurată și în rejudecare va admite acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Focșani, b-dl Independenței nr.24, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2767/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința atacată în sensul restituirii taxei pentru emisii poluante actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și nu cu dobânda legală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2014.
Președinte, V. M. D. | Judecător, E. L. P. | Judecător, G. I. |
Grefier, Maghița D. |
Red./Tehnored. VMD/MD
2 ex./ 30 Ianuarie 2014
Fond: MD
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4918/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3486/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








