Alte cereri. Decizia nr. 4118/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4118/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 3489/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4118/R
Ședința publică din data de 25 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte - S. B.
Judecător - V. M. S.
Judecător - L. C.
Grefier - E. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu reclamanta T. Săndița și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, în cauza civilă având ca obiect „restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen în recurs, este scutit de plata taxei de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_ reclamanta T. Săndița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G., restituirea sumei de 2.900 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală aferentă, calculată până la data plății efective.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism folosit, marca Ford, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să achite, în România, o taxă de poluare în cuantum de 2.900 lei.
Reclamanta consideră nelegală această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene .
În drept, invocă dispozițiile Constituției României, ale TCE și ale aer. 1082 și 1084 Cod civil.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri în copii certificate (filele 6-12).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G., legal citată, nu a fost reprezentată în fața instanței, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 și art. 207 Cod procedură fiscală prevăd o cale specială de atac. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Pârâta AFP G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea în pretenții în prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
La termenul din data de 04.11.2013, având în vedere modificările intervenite prin OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având în vedere și Ordinul nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, instanța a dispus rectificarea denumirii pârâtei în sensul că în loc de Administrația Finanțelor Publice G. a fost trecut Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
La același termen, instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, cerere formulată de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 3924 din 29.11.2013, Tribunalul G. a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A admis acțiunea privind pe reclamanta T. S. și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., chemat în garanție AFM BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.
A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantei suma de 2.900 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantei dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 14.03.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 2.900 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 14.03.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3059/13.03.2013 (fila 7), AFP G. a stabilit în sarcina reclamantei obligația achitării sumei de 2.900 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante în vederea înmatriculării autoturismului marca Ford, . WFOPXXGCDP9A34907, categoria M1, norme de poluare E4.
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că, în cauză, trebuie stabilit dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză, rambursarea taxei pentru emisii poluante se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale", reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 ( aplicabilă în speță față de momentul achitării taxei ), raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte, instanța a reținut că într-un sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că excepția inadmisibilității formulării acțiunii este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand marca Ford, care face parte din categoria M1, înmatriculat inițial în Franța, la data de 10.08.2009 (filele 10-12).
În vederea înmatriculării acestui autoturism în România, pârâta AFP G. a emis decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr. 3059/13.03.2013 ( fila 7 ) stabilind ca reclamanta să plătească suma de 2.900 lei cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme.
Ca urmare, pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamanta a achitat în contul Trezoreriei G. suma astfel calculată, aspect dovedit cu chitanța . nr._ din 14.03.2012 (fila 6).
Organele fiscale din România au invocat legalitatea taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Legii nr. 9/2012.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, potrivit Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1) - M(3) și N(1) - N(3). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece Legea nr. 9/2012 a intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2012, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Așadar, se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după . Legii nr. 9/2012, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare, iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.
Conform dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fost art. 90 TCE), se interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Instanța a reținut, în aceste condiții, că scopul general al art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
De la data de 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene iar conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din acestea.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană (CJE) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei s-a decis, răspunzând unei întrebări preliminare privind interpretarea articolului 110 din Tratat referitoare la faptul dacă taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța a constatat că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, așa cum s-a argumentat anterior, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
În consecință, s-a dat prioritate normelor de drept comunitar și se va înlătura de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012, în prezenta cauză.
Față de aceste aspecte, a constatat că potrivit legislației comunitare, taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 3059/13.03.2013 emisă de pârâta AFP G. este nelegală.
În consecință, instanța a constatat că potrivit legislației comunitare invocată anterior suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel impunându-se restituirea taxei. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant întrucât, în caz contrar, nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Pentru toate aceste motive instanța a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP G. la restituirea către reclamantă a sumei de 2.900 lei reprezentând taxă de poluare.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, s-a constatat că reclamanta, creditoare a unei obligații având drept obiect restituirea unei sume de bani, poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită prin lege.
În aceste condiții, apare ca fiind justificată și cererea de acordare a dobânzii legale, admițând și acest capăt de cerere cu obligarea pârâtei AJFP G. la actualizarea sumei datorate cu rata dobânzii legale de la data plății, respectiv 14.03.2013 și până la data restituirii, potrivit Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronunțată în cauza C – 565/11.
Văzând dispozițiile art. 453 Noul C.p.c., instanța a luat act de faptul că reclamanta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta AFP G., a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Având în vedere că taxa de poluare a fost doar încasată de pârâta AJFP G. și vărsată la bugetul Fondul de Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, instanța a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 3041, art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta susține greșita respingere a excepției invocate, respectiv a inadmisibilității acțiunii – față de suma cerută a fi restituită ce a fost stabilită printr-o decizie – act administrativ, pentru care legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac – respectiv art. 207 alin. 1 și cea a prematurității – față de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pe fondul cauzei, susține că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene.
Mai mult, prin decizia 802/2009, Curtea Constituțională a decis că OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare este constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva acesteia.
Pentru motivele astfel structurate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței criticate și, în rejudecare, respingerea cererii ca nefondată.
Analizând recursul de față prin prisma disp. art. 488 si 493Cod procedură civilă, al probelor administrate cât și al susținerilor părților, Curtea îl consideră fondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
Taxa pentru emisii poluante( iar nu taxa de poluare prev. de OUG nr. 50/2008 cum greșit susține recurenta) a fost achitată după data de 01.01.2013, când au încetat efectele suspendării dispuse prin O.U.G nr.1/2012.
Prin încetarea suspendării aplicării dispozițiilor art. 2 lit.i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. f alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi susținută existența discriminării interzise de art. 110 din TFUE, astfel încât cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule apare ca neîntemeiată pentru taxele plătite ulterior încetării suspendării.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Legea nr. 9/2012, în încercarea de a remedia această discriminare, a introdus în cadrul dispozițiilor art. 4 obligația de plată a taxei:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculări.
Practic, prin reglementarea din alin.2, mai sus citată, legiuitorul a introdus obligația plății taxei și pentru autovehiculele second-hand, achiziționate de pe piața internă, unde au fost deja înmatriculate și pentru care nu s-a plătit vreuna dintre taxele reglementate de Codul fiscal sau OUG 50/2008, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România.
Toate taxele au ca fapt juridic generator prima înmatriculare a unui autovehicul în România după . actelor normative care le-au reglementat, deci fie introducerea lui în parcul național, fie prima transcriere a dreptului de proprietate a celor aflate în parcul național, după . Legii nr.9/2012, pentru care nu a fost deja achitată una dintre taxele precizate.
In cazul ambelor categorii de autovehicule analizate anterior (cele importate din statele UE, care se înmatriculează pentru prima dată în România și cele aflate deja în parcul național, pentru care nu s-a achitat deja vreuna din taxele speciale amintite, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate) taxa pentru emisiile poluante se percepe o singură dată, cu ocazia producerii faptului generator, respectiv prima înmatriculare în România sau prima transcriere a dreptului de proprietate, în condițiile expuse.
De vreme ce nu mai subzistă ipoteza avută în vedere de CJUE la pronunțarea hotărârii preliminare în cauzele T. și N., Curtea conchide în sensul că taxa pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 nu contravine principiului liberei circulații a bunurilor în spațiul UE, principiu apărat prin disp. art. 110 TFUE invocate de recurenta-reclamantă.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu 496 C.proc.civ, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în tot sentința civilă nr. 3294/21.11.2013 în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu reclamanta T. Săndița și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, în cauza civilă având ca obiect „restituire taxă poluare”.
Modifică în tot decizia civilă 3294/21.11.2013 a tribunalului G., în sensul că respinge ca nefondată acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2014
Președinte, S. B. | Judecător, V. M. S. | Judecător, L. C. |
Grefier, E. M. |
Red. VMS/22.05.2014
Tehnored. decizie EM
5ex/23.05.2014
.>
Fond – Tb. G. – judecător: C. L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1889/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 4407/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
