Alte cereri. Decizia nr. 8157/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8157/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 5414/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizie civilă nr. 8157/R
Ședința publică de la 19 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. C.
Judecător - S. B.
Judecător - I. A. B.
Grefier - A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 801/17.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta și intimatul-reclamant A. P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al primul termen de judecată, scutit de plata taxei de timbru, s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
C U R T EA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la data de 04.07.2013 pe rolul Tribunalului G. reclamantul A. P. G. a solicitat instanței, in contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE G. (actualmente AJFP G.) a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare pentru autoturisme, în cuantum de 5670 lei, actualizata cu rata dobânzii legale pana la data plății, fără cheltuieli de judecata.
Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat un autoturismul marca VW, an înmatriculare 2005, proveniența din Franța, pentru înmatricularea căruia a fost nevoit sa achite taxa pe poluare in suma de 5670. Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Legal citata, pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE G. nu a formulat întâmpinare și nici cerere de chemare în garanție.
Pe fondul cauzei, pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE G. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, cu motivarea ca normele metodologice privind taxa pe poluare sunt conforme cu normele europene, astfel ca reclamantul este in eroare cu privire la incidenta dis part 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Prin sentința civilă nr. 801 din 17.04.2014 a Tribunalului G. a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta la plată către reclamant a sumei de 5670 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale, calculată de la data plății, 04.12.2008 și până la data restituirii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, că reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări, în special cu privire la cuantumul taxei, modificări indicate succint la punctul 1.8.7. din prezenta motivare. Potrivit acestor modificări:
- în perioada 1.07._09 se aplică taxele stabilite conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, modificările legislative succesive operate în această perioadă dispunând restituirea diferențelor plătite în plus în raport cu taxa inițială.
- în perioada 19.02._10 se aplică taxele stabilite conform O.U.G. nr. 7/2009.
- începând cu data de 1.01.2011 se aplică taxele stabilite conform O.U.G. nr. 118/2010.
În acest context, instanța a reținut că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2009, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.
De asemenea, în privința scutirilor de la plata taxei de poluare, instanța a reținut că exceptarea de la plata taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008 – a operat în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv.
Totodată, extinderea acestei scutiri la autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm3, precum și la autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv – astfel cum a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență nr. 117/2009 – a operat numai în cazul în care astfel de autovehicule se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2009, neputând rezulta de aici o continuare a scutirii care a avut loc în perioada 15.12._09 inclusiv, ci numai remedierea – prin extinderea temporară a scutirii – a tratamentului juridic presupus discriminatoriu introdus prin această scutire în perioada anterioară.
Din aceste reglementări, instanța a reținut că exceptarea de la plata taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008 – a operat numai în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, iar nu și în perioada de 45 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2009.
De aceea, instanța a apreciat că, în acest context, urmează a analiza, în funcție de dispozițiile dreptului european citate anterior, eventuala compatibilitate cu aceste dispoziții a taxei de poluare aplicabilă în perioada ulterioară datei de 31.12.2009, astfel încât nu sunt pertinente – pentru această analiză – mențiunile din comunicatul Comisiei europene din 25.06.2009, comunicat care vizează reglementarea din perioada 15.12._09, când au intrat în vigoare scutirile de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele din categoria Euro 4, cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv.
Pe de altă parte, instanța a constatat că se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârii Curții de Justiție din cauza TatuC-402/09, s-a reținut că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Curtea a subliniat însă că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, instanța a constatat că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, instanța a reținut că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, instanța a reținut că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, instanța a reținut că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, instanța de fond a considerat că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE(fostul art. 90 TCE) și taxa pe poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Atâta vreme cât interpretarea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către Curtea Europeană de Justiție este clară și nu a fost combătută aplicabilitatea acestei jurisprudențe în raport cu prezenta speță, Tribunalul nu consideră necesară sesizarea din nou a Curții de Justiție a Comunităților Europene pentru a oferi o interpretare similară, care poarte fi dedusă chiar din hotărârile anterioare ale aceleiași instanțe.
Tribunalul a constatat că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 reglementează clar procedura de stabilire și, respectiv, de contestare a taxei de poluare – spre deosebire de taxa de primă înmatriculare reglementată de art. 2141 din Codul fiscal, aflată în vigoare anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Astfel, conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Așadar, potrivit acestei reglementări, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa de poluare sunt supuse reglementării Codului de Procedură Fiscală, care constituie dreptul comun în materia stabilirii și contestării obligațiilor fiscale.
Tribunalul a reținut, astfel, că atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au impus reclamantului și au încasat taxa în litigiu, ca o condiție prealabilă înmatriculării unui autovehicul în România.
S-a mai reținut că una din trăsăturile actului administrativ este aceea că este emis „în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii”. Astfel,potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
Din acest punct de vedere, decizia de calcul stabilește în concret, potrivit dispozițiilor legale, taxa de poluare datorată în cazul în care contribuabilul dorește să înmatriculeze în România un autovehicul.
Reglementarea legală este aceea care impune obligația plății taxei de poluare, dar această reglementare nu produce niciun efect juridic în absența actelor administrative de individualizare a obligației de plată, după cum nu produce niciun efect juridic în cazul persoanelor care nu intră sub incidența ei prin înmatricularea unor autovehicule în România.
Sub acest aspect, este lipsit de relevanță faptul că reclamantul – solicitând restituirea taxei de poluare – invocă o . critici la adresa actului normativ ce a stat la baza impunerii acelei taxe (iar nu cu privire la modul concret de calcul al taxei de poluare stabilit prin decizia respectivă), deoarece actul concret prin care reclamantului i s-au aplicat dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost tocmai decizia de calcul din litigiu.
De aceea, Tribunalul a reținut că actul prin care este stabilită în concret taxa de poluare pe care un contribuabil intenționează să o conteste este tocmai decizia de calcul al taxei de poluare în baza căreia a plătit taxa în litigiu.
Taxa de poluare este, așadar, o taxă care se datorează de către un contribuabil care dorește să desfășoare o anumită activitate sau să obțină o contra-prestație din partea autorităților publice ori să aibă acces la un serviciu oferit de o astfel de autoritate.
Tribunalul a mai reținut că taxa de poluare din litigiu este incompatibilă cu dispozițiile legale menționate astfel că a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., la restituirea către reclamant a sumei de 2099 lei, reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Văzând si disp. art. 3 din OG 9/2000, a fost obligată parata si la plata dobânzii legale aferente sumei plătite de reclamant cu titlul de taxa pe poluare, de la data plății, 05.04.2011 si pana la data restituirii.
Împotriva sentinței civile nr. 801 din 17.04.2014 a Tribunalului G. a declarat recurs pârâta, criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, a susținut că, prin soluția adoptată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, contribuind decisiv la încălcarea legii române în vigoare, prin crearea ad-hoc a unei noi legi pe lângă cea imperativă.
A susținut că acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă având în vedere prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Totodată, a susținut că acțiunea a fost prematur introdusă având în vedere că Legea nr. 554/2004 menționează fără echivoc în art. 7 faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului, obiectul acțiunii în justiție constituindu-l, astfel, potrivit art. 8 din același act normativ, răspunsul la plângerea prealabilă.
Pe fond, a susținut că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene și că, prin Decizia nr. 802/2009, Curtea Constituțională a decis că OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare este constituțională.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Recursul este nefondat.
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse și care se încadrează în motivele de recurs prevăzute la art. 488 intitulat „Motivele de casare” în alin. 1 pct. 4 și pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a soluționat, cu respectarea dispozițiilor legale, excepțiile invocate de pârâtă precum și fondul cauzei, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, care va fi menținută.
Recurenta a invocat, în cadrul primului motiv de recurs, „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești”, însă nu a precizat în ce constă situația gravă de natură a încălca principiul separației puterilor în stat. Altfel spus, recurenta nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea cauzei dedusă judecății.
Nici excepțiile inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată nu sunt întemeiate.
Sesizarea instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de poluare nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală (prealabilă sesizării instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește susținerea recurentei că normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene, Curtea constată că taxa de poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra României.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…”Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională…”.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă sub îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012, deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei din cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă au a unei alte proceduri constituționale.”
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 801/17.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 noiembrie 2014
Președinte, L. C. | Judecător, S. B. | Judecător, I. A. B. |
Grefier, A. P. |
Red. IB/05decembrie 2014
Tehnoredactat decizie .- 2 ex
Fond: Tribunalul G. – judecător D. M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4726/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 5820/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
