Alte cereri. Decizia nr. 5134/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 5134/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 3819/113/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 5134/2014

Ședința publică de la 21 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Judecător V. M. D.

Judecător E. L. P.

Grefier L. M. R.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta C. DE ASIGURARI DE SANATATE B., cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr.825/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta și intimatul C. V.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față

Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, contestatorul C. V., a chemat in judecata pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., formulând contestație împotriva Deciziei de impunere nr._/31.01.2012 solicitând anularea acesteia și exonerarea de la plata sumelor de 533,57 lei reprezentând contribuția de asigurări de sănătate și majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii contestatorul C. V. a precizat că prin Decizia de impunere menționată i s-a stabilit obligația de plată pentru suma 428 lei cu titlu de contribuție și 105,57 lei majorări de întârziere.

Reclamantul a menționat sub un prim aspect că din actul de executare silită amintit mai sus nu rezultă provenința sumei de 428 lei stabilită în sarcina sa cu titlu contribuție datorată la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..

A mai arătat reclamantul că obligația de plată derivă din contractul de asigurare conform din dispozițiile art.53 alin.2 al O.U.G. 150/2002 și art.259 alin.4 în care se face referire la casa de asigurări aleasă.

În lipsa unui astfel de contract de asigurare, este evident că reclamantul nu poate avea calitatea de asigurat.

În probațiune contestatoarea a administrat dovada cu înscrisuri: Decizia de impunere nr._/31.01.2012.

Prin întâmpinare intimata, Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., a solicitat respingerea acțiunii. A precizat pârâta că potrivit protocolului nr. P5282/_/30.10.2007 încheiat la nivel național între CNAS și ANAF privind furnizarea datelor referitoare la asigurații ce realizează venituri impozabile din dividende și venituri din dobânzi, reclamantul a realizat venituri impozabile în perioada 01.07._11.

Deoarece în perioada 01.07._11, reclamantul ca persoană ce realizează venituri impozabile, conform OUG 150/2002 și Legii nr.95/2006 aplicabile acestei perioade, ca cetățean român asigurat îi incubă și obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil inclusiv majorări conform prevederilor artz.261 din Legea nr.95/2006.

În ceea ce privește veniturile realizate din dividende și venituri din dobânzi, conform prevederilor art. 12 alin.2 din Ordinul CNAS 617/2007 ” contribuția pentru veniturile prevăzute la alin.(1) se aplică la venitul net din dividende și venituri din dobânzi stabilit prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut determinat potrivit Codului fiscal”.

Arată că alin.3 din textul de lege invocat prevede că: „ persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin.( 1) și dacă, până la data de 31 decembrie a anului în curs, aceste venituri anuale sunt sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, vor plăti contribuția anual la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor, calculată la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară”.

Pârâta susține că majorările de întârziere au fost calculate conform prevederilor art.216 și art.261 alin.4 din Legea nr.95/2006 ” În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr.92/2003, republicată”.

Prin sentința nr. 825/12.03.2013 pronunțată de Tribunalului B. a fost admisă acțiunea și anulată Decizia de impunere nr._/31.01.2012 emisă de pârâta C.A.S. B..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin Decizia de impunere nr._/31.01.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., privind obligațiile de plată către FNUASS, s-a reținut că reclamantul a realizat venituri impozabile din dividende în perioada 01.07.2010 – 31.12.2011 pentru care s-a stabilit o contribuție datorată de 533,57 lei.

Aceasta contribuție a fost calculată la un venit baza de calcul de 1377 lei și respectiv 125 lei trimestrial.

Referitor la aceasta baza de calcul, tribunalul constată că pârâta în decizia de impunere contestată nu a menționat datele privind natura veniturilor realizate pentru care se calculează contribuția, astfel încât venitul bază de calcul nu poate fi examinat..

Conform dispozițiilor Legii nr.95/2006 - art. 257 alin (1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%), care se aplică asupra: f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, ori în cauză nu este indicată natura veniturilor astfel că decizia este nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B.. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 și anume 6,5 % din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.

Deoarece în perioada 2005 – 2006 reclamantul, ca persoană ce realizează venituri impozabile, conform OUG nr. 150/2002 și Legii n. 95/2006 aplicabile acestei perioade, ca cetățean român asigurat, îi incumbă și obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil inclusiv majorări conform prevederilor art. 261 din Legea nr. 95/2006.

Obligația de plată a contribuției la FNUASS este prevăzută de art. 51 alin. 2 lit. e din OG nr. 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. e „persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, veniturile din dividende și dobânzi, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numi în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a – d, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar”. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OG nr. 150/2002, art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și art. 11 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 respectiv „6,5% din veniturile impozabile obținute dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția”.

Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat .

În mod corect, față de aspectele de drept dezlegate prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/10.03.2011, instanța a de fond a apreciat că reclamantul nu datorează CAS . Reținem și că prin Decizia nr.56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.164 din 21 februarie 2006, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.

Or aplicarea Ordinului 617/2007 și calcularea unei contribuții la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, atunci când nivelul efectiv al veniturilor obținute este sub nivelul celor 12 salarii, contrar dispozițiilor cu forță juridică superioară din Legea 95/2006, poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuție mai mare decât înseși veniturile realizate. O asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub nici un aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus.

Pârâta nu numai că nu a indicat nici un motiv pentru care contribuția la FNUASS a fost calculată prin raportare la salariul minim brut pe țară dar în cuprinsul deciziei de stabilire a acestei contribuții nu a menționat nici care este natura veniturilor pentru c are a fost stabilită contribuția, ceea ce echivalează cu nemotivarea actului administrativ. Acest viciu nu poate avea drept consecință decât anularea actului administrativ.

De asemenea, reclamantul nu datorează penalități decât după comunicarea cuantumului debitului principal, care, în cazul de față nu a fost realizată de către pârâtă.

Pentru aceste considerente, se apreciază că soluția de anulare a deciziei de impunere este corectă, în speță nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8,9 C.proc.civ., astfel că, în conformitate cu art. 312 C.proc.civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C. DE ASIGURARI DE SANATATE B., cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr.825/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014

Președinte,

G. I.

Judecător,

V. M. D.

Judecător,

E. L. P.

Grefier,

L. M. R.

Red.D.V.M./3.07.2014

Dact.L.R./4.07.2014

FOND M.L.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 5134/2014. Curtea de Apel GALAŢI