Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 8205/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 8205/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 2002/91/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 8205/2014

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Judecător G. P.

Judecător M. B.

Grefier S. H.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de T. M. – reprezentanta funcționarilor publici din cadrul Primăriei Tănăsoaia, jud. V. împotriva sentinței numărul 1106/06.08.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta T. M. – reprezentanta funcționarilor publici din cadrul Primăriei Tănăsoaia și reprezentantul intimatei Primăria Tănăsoaia.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată în ședința publică și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Nemaifiind cereri Curtea reține cauze spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința civilă numărul 1106/06.08.2014 pronunțată de Tribunalul V. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamanților – funcționari publici din cadrul Primăriei Tănăsoaia Județul V. reținându-se în esență încălcarea disp. art. 63 din Leg. nr. 192/2006 în referire la disp. art. 438 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care au susținut că deși au solicitat judecarea în lipsă a cauzei, instanța de fond le-a respins cererea ca fiind inadmisibilă.

Curtea analizând recursul de față prin prisma dip. art. 488 din Codul de procedură civilă. îl consideră nefondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

Instanța de fond a avut în vedere cererea reclamanților prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă motiv pentru care a procedat la soluționarea acestuia.

La soluționarea cauzei instanța de fond a avut în vedere disp. art. 63 din Leg. nr. 192/2006 potrivit cărora este nevoie de prezenta nemijlocită a părților la soluționarea unei cereri prin care se solicită emiterea unei hotărâri de expedient.

Cum reclamanții nu au fost prezenți și au solicitat judecarea cauzei în lipsă în mod legal prima instanță a respins cererea acestora ca fiind inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și disp. art. 483 și următoarele din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de T. M. – reprezentanta funcționarilor publici din cadrul Primăriei Tănăsoaia, jud. V. împotriva sentinței numărul 1106/06.08.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.

Președinte,

I. A.

Judecător,

G. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

S. H.

Red. G.P.

Dact. H.S. 4 ex. / 5 Decembrie 2014

Fond – E. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 8205/2014. Curtea de Apel GALAŢI