Alte cereri. Decizia nr. 5341/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5341/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 62/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5341/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. V.
Judecător - A. B.
Judecător - V. P.
Grefier - M. C.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 3281/21.11.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul reclamant Pațilea C., avocat I. N. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta pârâtă și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că recurenta pârâtă a formulat aceleași apărări ca și la instanța de fond; cu privire la excepția inadmisibilității precizează că recurenta se află în eroare întrucât reclamantul a depus plângere iar dovada se află la dosarul cauzei. Pe fond, arată că în temeiul disp. art. 8 lit. c din Legea 9/2012, taxa de poluare nu se percepe pentru autoturismele second- hand. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_ reclamantul Pațilea C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. restituirea sumei de 7.721 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism folosit, marca Opel Astra, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite, în România, o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 7.721 lei.
Reclamantul consideră nelegală această taxă care contravine dispozițiilor art. 8 lit. c din Legea nr. 9/2012 potrivit cu care taxa nu se aplică autoturismelor second hand confiscate .
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012 .
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri în copii certificate (filele 8-15, 25, 31).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G., legal citată, nu a fost reprezentată în fața instanței, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 și art. 207 Cod procedură fiscală prevăd o cale specială de atac. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Pârâta A.F.P. G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea în pretenții în prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
La termenul din data de 04.11.2013, având în vedere modificările intervenite prin OUG nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având în vedere și Ordinul nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, instanța a dispus rectificarea denumirii pârâtei în sensul că în loc de Administrația Finanțelor Publice G. a fost trecut Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 3281/21.11.2013 s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. .
S-a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul Pațilea C. și pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București având ca obiect anulare act administrativ.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 7.721 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 27.09.2012 și până la achitarea integrală a debitului și suma de 539,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 7.721 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 27.09.2012 și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii s-a reținut că prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/25.09.2012 ( fila 25 ), AFP G. a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 7.721 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante în vederea înmatriculării autoturismului marca Opel, . WOLOTGF35W2137794, categoria M1, norme de poluare E2.
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că, în cauză, urmează a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză, rambursarea taxei pentru emisii poluante se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale", reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 ( aplicabilă în speță față de momentul achitării taxei ), raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte, instanța a reținut că într-un sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că excepția inadmisibilității formulării acțiunii este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand marca Opel, . WOLOTGF35W2137794, care face parte din categoria M1, înmatriculat pentru prima dată în Bulgaria, la data de 31.03.1998 (filele 14, 10, 11).
În vederea înmatriculării acestui autoturism în România, pârâta AFP G. a emis decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/25.09.2012 ( fila 25 ) stabilind ca reclamantul să plătească suma de 7.721 lei cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme.
Ca urmare, pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamantul a achitat în contul Trezoreriei G. suma astfel calculată, aspect dovedit cu chitanța . nr._ din 27.09.2012 (fila 31).
Organele fiscale din România au invocat legalitatea taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Legii nr. 9/2012.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, potrivit Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece Legea nr. 9/2012 a intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2012, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară .
Așadar, se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după . Legii nr. 9/2012, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare, iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.
Conform dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fost art. 90 TCE ), se interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Instanța a reținut, în aceste condiții, că scopul general al art. 110 TFUE este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
De la data de 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene iar conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din acestea.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), Curtea de Justiție Europeană (CJE) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei s-a decis, răspunzând unei întrebări preliminare privind interpretarea articolului 110 din Tratat referitoare la faptul dacă taxa de poluare instituită prin O.U.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
În acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța urmând să constate că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, așa cum s-a argumentat anterior, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
În consecință, se va da prioritate normelor de drept comunitar și se va înlătura de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012, în prezenta cauză.
Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare, taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/25.09.2012 emisă de pârâta AFP G. este nelegală.
În consecință, instanța a constatat că potrivit legislației comunitare invocată anterior suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel impunându-se restituirea taxei. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant întrucât, în caz contrar, nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Pentru toate aceste motive instanța a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP G. la restituirea către reclamantă a sumei de 7.721 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, s-a constatat că reclamantul, creditor al unei obligații având drept obiect restituirea unei sume de bani, poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită prin lege .
În aceste condiții, apare ca fiind justificată și cererea de acordare a dobânzii legale, s-a admis acest capăt de cerere, cu obligarea pârâtei AJFP G. actualizarea sumei datorate cu rata dobânzii legale de la data plății taxei ce se solicită a fi restituită, respectiv 27.09.2012 și până la data restituirii, potrivit Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronunțată în cauza C – 565/11.
Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1și 3 C.p.c., instanța a obligat pârâta, ca parte căzută în pretenții și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,30 lei – taxă de timbru, timbru judiciar și parțial onorariu avocat ( f. 4, 5, 24 ds. ).
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta AFP G., s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Având în vedere că taxa de poluare a fost doar încasată de pârâta AJFP G. și vărsată la bugetul Fondul de Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, instanța a apreciaat că cererea de chemare în garanție formulată este întemeiată.
În consecință, în temeiul prevederilor art. 61, 63 C.p.c., instanța a obligat pe chemata în garanție să plătească pârâtei AJFP G. sumele cu care aceasta a căzut în pretenții, respectiv 7.721lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 27.09.2012 și până la achitarea integrală a debitului și 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin cererea depusă la data de 05.03.2014 la Tribunalul G. în dosarul nr._ , pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3281/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul G., criticând-o ca fiind nelegală.
În motivare, recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta susține că taxa de poluare fost calculată de către organul fiscal în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012, iar solicitarea reclamantului nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de Codul de procedură fiscală privind restituirile de sume, recurenta invocând în acest sens dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel G. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepția invocată, corect a reținut prima instanță netemeinicia acesteia, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei prelevate de un stat membru (în speță a taxei pentru emisii poluante), cu încălcarea dreptului european, nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a actului administrativ fiscal, prev. de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 cod procedură fiscală.
Curtea mai reține că taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională..”
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.. în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012 deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.
De altfel, Curtea de Justiție Europeană a statuat că prevederile Legii nr. 9/2012, în forma în vigoare în perioada în care au fost aplicabile prevederile O.U.G. nr. 1/2012 sunt contrare art. 110 TFUE, întrucât au descurajat punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională (ordonanța din 3 februarie 2014 – cauza C. – 97/2013).
Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Față de cele arătate mai sus, Curtea urmează, în temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă din 1865,( aplicabil în cauză, conform art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012), să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 3281/21.11.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2014.
Președinte, V. V. | Judecător, A. B. | Judecător, V. P. |
Grefier, M. C. |
Red. VP/MC/ 13.06.2014/ 5 ex./Fond: C. L.
| ← Obligaţia de a face. Încheierea nr. 20/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 2292/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
