Alte cereri. Decizia nr. 7886/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7886/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 74/113/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7886/2014
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – Judecător dr. - A. Z.
Judecător - V. V.
Judecător - V. P.
Grefier - F. N.
La ordine fiind soluționarea recursului promovat de reclamantul C. P., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul av. B. A. din Tulcea, .. 54, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 935 din data de 27.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că recursul aflat la primul termen este motivat, timbrat, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 935 din data de 27.05.2014 Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului Județului B. – S. P. Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B.; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului B. – S. P. Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B..
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, reclamantul C. P. a declarat recurs invocând nelegalitatea și netemeinicia pentru următoarele motive:
- în cauză este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, în referire la autoturismele înmatriculate anterior în România și care nevânzându-se, nu plătesc acest timbru de mediu; taxa este ilegal încasată, deoarece OUG nr. 9/2013 încalcă principiul nediscriminării prev. de Constituția României, la art. 16 (1) care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, dar este consacrat și de dreptul fiscal european sub forma principiului egalității contribuabililor în fața legii; se încalcă dreptul de proprietate, așa cum este el prevăzut în Constituția României și este definit în art. 44, este ilegal ca acest drept să fie condiționat de plata vreunei sarcini fiscale, a vreunei taxe pentru a putea dispune liber de bunul său; se încalcă și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene, raportat la cele ale art. 101 alin. 1 lit. a,d,b și 3 din TFUE; se încalcă și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 lit. d din Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonanței nr. 137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prin diferențierile pe care le face între proprietarii autovehiculelor înmatriculate în România în privința cărora s-au dispus prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, restituirea taxei auto încasate nelegal ori înmatricularea lor fără plata acestei taxe și proprietarii de autovehicule similare în privința cărora nu s-a solicitat și nu s-a dispus restituirea acestei taxe; încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale care au statuat că autovehiculele în cauză pot circula pe teritoriul României fără nici o îngrădire a dreptului de proprietate a celor care le-au înmatriculat fără plata taxei auto percepute nelegal ori au solicitat restituirea acestei taxe achitate nelegal.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la înmatricularea autovehiculului, fără a mai plăti timbrul de mediu.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 110 TFUE, art. 44 din Constituția României, art. 1 lin. 1 din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene, art. 101 al. 1 lit. a, b, d și e din TFUE, art. 1 alin. 1 și 2 lit. d din Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonanței nr. 137/2000, art. 430 Cod procedură civilă, art.6 din Noul Cod de procedură civilă – alin.2 și 3.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică, întrucât Instituția Prefectului prin S. P. Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor B., poate să procedeze la înmatricularea unui autovehicul doar dacă îi sunt prezentate toate actele prevăzute de lege pentru această operațiune, inclusiv chitanță de plată a timbrului de mediu, neavând competențe legale în determinarea acestuia.
Recursul nu este fondat;
Verificând legalitatea sentinței nr. 935 din data de 27.05.2014 a Tribunalului B., prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.
Recurentul reclamant a solicitat înmatricularea autoturismului marca Opel, cu numărul de identificare W0L0ZCF_, fără plata timbrului de mediu.
Potrivit art.4 din O.U.G nr.9/2013 ” Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s‐a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația
autovehiculelor pentru care s‐a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Din dispozițiile legale mai sus-citate rezultă că spre deosebire de dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG nr. 9/2013 stabilește obligația plății timbrului‚ nu numai în cazul autovehiculelor second-hand de import, ci și în cel al autovehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate, fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi, sau second-hand.
Prima instanță a reținut corect că, în forma prevăzută de OUG nr. 9/2013, nu se mai regăsește discriminarea sau restricția reținută de CJE, deoarece atât autovehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică și că timbrul de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, nici un motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
Prin dispozițiile sale, legea menționată mai sus nu încalcă dreptul Uniunii Europene. Obligația la plata taxei pentru emisiile poluante are la bază principiul „poluatorul plătește”.
Așadar, recursul declarat de reclamantul C. P., nefiind fondat urmează ca în temeiul art.496 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de reclamantul C. P., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul av. B. A. din Tulcea, .. 54, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 935 din data de 27.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 Octombrie 2014.
Președinte, dr. A. Z. | Judecător, V. V. | Judecător, V. P. |
Grefier, F. N. |
Red. V.P. 20 Noiembrie 2014
Tehn. F.N. 20 Noiembrie 2014/ Fond: A. C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 5009/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7397/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








