Alte cereri. Decizia nr. 8085/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8085/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 10191/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8085/R
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte V. M. S.
Judecător I. A. B.
Judecător R. J.
Grefier V. M.
-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – PENTRU SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T., împotriva sentinței civile nr. 1179 din 19.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. D. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, în acțiune civilă având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, este primul termen de judecată în recurs; recursul civil este declarat și motivat în termen; scutit de plata taxei judiciare de timbru; nu s-a depus întâmpinare în cauză; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub numărul_ /2011 pe rolul Tribunalului G. reclamantul S. D. a solicitat obligarea paratei A.F.P T., actualmente Serviciul Fiscal Municipal T., la restituirea sumei de 4082 lei achitata cu titlul de taxa de poluare, plus dobânda legala pana la data restituirii integrale si efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul si-a motivat acțiunea arătând că in anul 2005 a achiziționat un autoturism uzat marca Opel, înmatriculat in acel moment in Italia. Pentru înmatricularea acestui autoturism in România, reclamantul a fost obligat sa achite o taxa pentru emisii poluante de 4.082 lei.
Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Legal citata, parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si a invocat totodată excepția inadmisibilității si prematurității față de disp.art.10 și 11 din OUG nr.50/2008 care instituie o procedură administrativă de restituire a taxei și față de prevederile art.7 din Legea nr. 544/2004.
De asemenea, parata a invocat necompetenta materiala a Tribunalului Galati, arătând ca daca se considera ca ar fi vorba de o plata nedatorata, acțiunea pentru restituirea sumei ar fi de competenta judecătoriei.
Totodată, parata a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care parata ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.
In motivarea cererii de chemare in garanție, parata a arătat ca taxa pentru emisii poluante nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu București in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
In drept a invocat disp. Art. 60 si urm Cod procedură civilă.
Legal citata, chemata in garanție AFM BUCURESTI nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1179 din 19.06.2014 a Tribunalului G. au fost respinse excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității și prematurității invocate de pârâtă ca nefondate. A fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4.082 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, plus dobânda legală de la data plății (27.11.2012) până la restituirea integrală și efectivă a sumei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâtă și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4.082 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, plus dobânda legală de la data plății (27.11.2012) până la restituirea integrală și efectivă a sumei.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la excepțiile invocate, că acțiunea dedusă judecății are ca obiect un litigiu privind o taxa fiscala, astfel incat, potrivit articolului 10 aliniatele 1 si 3 din Legea 554/2004 si articolului 2 punctul 1 litera d) din Codul de procedura civila, competenta de soluționare revine Tribunalului Galati – Secția de contencios administrativ, excepția necompetentei materiale fiind respinsă, astfel, ca nefondată.
Referitor la excepțiile inadmisibilității si prematurității, s-a reținut că problema care se pune în cauză este dacă există discriminare intre autoturismele second-hand achiziționate . comunitar si înmatriculate pentru prima oara in România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Art. 110 (fost 90) parg.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a Curții de Justiție a Comunității Europene că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa dovedită contrara normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Curtea Europeană de Justiție prin Decizia in cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), Curtea Europeană de Justiție a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond este obligat așadar să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră incat sa i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România are competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa se conchide că plata taxei de poluare este incompatibilă cu dispozițiile dreptului comunitar.
În aceste condiții se impune aplicarea directă a dreptului comunitar, fiind înlăturate normele contrare acestuia prevăzute de dreptul intern, indiferent dacă acestea din urmă sunt de natură substanțială ori procedurală.
A admite că dispozițiile dreptului comunitar se aplică numai în măsura în care sunt respectate normele procedurale interne, înseamnă a recunoaște doar ipotetic libertatea de circulație a mărfurilor.
Pentru aceste considerente, excepțiile inadmisibilității si prematurității au fost respinse ca nefondate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul FIscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
La data de 18.06.2009, Curtea de Justiție Europeană a fost sesizată de Tribunalul Sibiu cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolului 90 din Tratat, întrebarea adresată fiind dacă taxa de poluare instituită prin O.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare.
Prin Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, s-a decis, răspunzând acestei întrebări preliminare că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
Față de acestea, Tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru toate aceste motive instanța a admis acțiunea si a obligat pe pârâtă la restituirea către reclamant a taxei de poluare în cuantum de 4.082 lei.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. a fost obligată să achite suma actualizată cu dobânda legală de la data plății până la restituirea integrală și efectivă a sumei, potrivit Hotărârii CJUE din 18.04.2013 pronunțata in cauza C-565/11 și art.124 Cod procedură fiscală.
Referitor la cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulata de parată, a fost admisă, în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile Legii 9/2012, taxa pentru emisii poluante nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de A.F.M, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform dispozițiilor articolului 274 Cod procedura civila, parata a fost obligată sa achite reclamantului cheltuielile de judecata efectuate de acesta (taxa de timbru și timbru judiciar), iar chemata in garanție a fost obligata sa achite paratei aceeași suma cu același titlu, ca urmare a admiterii cererii de chemare in garanție.
Împotriva sentinței civile nr. 1179 din 19.06.2014 a Tribunalului G. a declarat recurs pârâta, criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, a susținut că, acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă având în vedere prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Totodată, a susținut că acțiunea a fost prematur introdusă având în vedere că Legea nr. 554/2004 menționează fără echivoc în art. 7 faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului, obiectul acțiunii în justiție constituindu-l, astfel, potrivit art. 8 din același act normativ, răspunsul la plângerea prealabilă.
Față de aceste precizări, recurenta a solicitat să se constate că în mod nelegal instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii.
A reiterat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului de a soluționa cauza, susținând că, față de obiectul acțiunii deduse judecății, competența aparține judecătoriei.
Pe fond, a susținut că Legea nr. 9/2012 este în acord cu normele comunitare în materie și nu cuprinde dispoziții discriminatorii astfel că a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată.
Recursul este nefondat.
Criticile referitoare la soluționarea greșită a excepțiilor inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată nu sunt întemeiate.
Sesizarea instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de poluare nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 și de art. 205-207 alin. 1 Cod procedură fiscală (prealabilă sesizării instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
Și excepția necompetenței materiale a Tribunalului de a soluționa cauza în fond a fost corect soluționată. Acțiunea dedusă judecății are ca obiect un litigiu privind o taxa fiscala, astfel incat, potrivit articolului 10 aliniatele 1 si 3 din Legea 554/2004 si articolului 2 punctul 1 litera d) din Codul de procedura civila, competenta de soluționare în fond revine Tribunalului Galati – Secția de contencios administrativ.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că Legea nr. 9/2012 este în acord cu normele comunitare în materie și nu cuprinde dispoziții discriminatorii, Curtea constată că taxa de poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra României.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională…”.
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă sub îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012, deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei din cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă au a unei alte proceduri constituționale.”
Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile materiale.
Curtea de Justiție a Uniunii (CJUE) a statuat, prin ordonanța din 3 februarie 2014, pronunțată în cauza C. (cauze conexate) C-97/2013, C214/2013), următoarele:
Este cert, pe de o parte, că asemenea O.U.G. nr. 50/2008 și, ulterior, Legea nr. 9/2012 supuneau autovehiculele de ocazie importate taxei de poluare. Pe de altă parte, Legea 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu O.U.G. nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa de poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
A constatat însă, că O.U.G. nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat mai sus de efectele sale până în ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, în timp ce autovehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a autovehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de cele ce preced, CJUE a declarat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui astfel de sistem de impozitare, precum cel instituit de statul român, prin care aplică autovehiculelor o taxă care descurajează punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alt stat membru, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de cele expuse mai sus, critica referitoare la faptul că decizia emisă în sarcina intimatului reclamant trebuie menținută, fiind emisă legal nu este întemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – PENTRU SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T., împotriva sentinței civile nr. 1179 din 19.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Irevocabilă. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Președinte, V. M. S. | Judecător, I. A. B. | Judecător, R. J. |
Grefier, V. M. |
V.M. 16 Noiembrie 2014
Red. și tehnoredactat motivare decizie IAB/27.11.2014
Tehnoredactat decizie VM/02.12.2014
Fond: Tribunalul G.– judecător: V. D.
2 ex./02.12.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 7611/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 6079/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








