Anulare act administrativ. Decizia nr. 2028/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 2028/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 3769/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2028/2014

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. G. T.

Judecător C. R. M.

Judecător G. I.

Grefier L. M. R.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN V., împotriva sentinței civile nr.4372/6.08.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă consilier juridic P. I. M. care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimatul H. CR. N.,

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat în recurs, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei arată că actul constatator a respectat o procedură prev.de art.7 al OUG_ cu referire la art.20 și 21 din Regulamentul Comisiei Europene 73/2009 .

Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ reclamantul H. Cr. N. a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean V. pentru ca, în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea Deciziei nr._/24.07.2012 de soluționare a Contestației formulată împotriva Procesului verbal de constatare nr. 8416/31.05.2012 emise de A.P.I.A. – Centrul Județean V., a Deciziei nr._/24.07.2012 de soluționare a Contestației formulată împotriva Procesului verbal de constatare nr. 8859/06.06.2012, Deciziei nr._/29.08.2012 de soluționare a Contestației formulată împotriva Procesului verbal de constatare nr._/23.07.2012 precum și a Proceselor-verbale de constatare nr. 8416/31.05.2012, 8859/06.06.2012 și_/23.07.2012.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență faptul că, prin Procesele verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. 8416/31.05.2012, 8859/06.06.2012 și_/23.07.2012 s-a reținut că, în urma verificării efectuate de Centrul Județean V. privind efectuarea plăților în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafață și modul în care reclamantul a respectat angajamentele de agromediu în campania SAPS din anii 2008, 2009, 2010 s-a constatat nu au fost respectate unele cerințe privind angajamentul de agro-mediu prin modificarea amplasamentului și a suprafeței unor parcele situate în blocul fizic având destinația de fânețe naturale și că au fost încasate necuvenit, astfel, sume de bani în valoare de 1.777,20 lei pentru anul 2008, 2.003,63 pentru anul 2009 și 3.188,06 lei pentru anul 2010, la care se adaugă penalitățile legale, sumă pentru care s-a dispus măsura recuperării.

S-a arătat că suprafața declarată inițial este cea pe care a avut-o întotdeauna, stăpânind-o și lucrând-o neîncetat, faptul că pârâta a susținut că, în urma efectuării propriilor măsurători asupra terenurilor din ., terenurile au o altă configurație, nu are relevanță în situația sa concretă, terenurile fiind declarate astfel cum apăreau și în evidențele Primăriei comunei Reghiu.

S-a mai arătat că nu a semnat din proprie inițiativă nicio modificare a cererii inițiale.

S-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.554/2004.

În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică de măsurare a terenurilor .

În ședința publică din data de 06.08.2013 proba cu expertiză tehnică a fost respinsă ca nefiind utilă și concludentă în soluționarea cauzei.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar pârâta APIA - Centrul Județean V. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată .

S-a arătat că, prin procesul verbal contestat, s-a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit angajamentele de agro-mediu pentru suprafața declarată și pentru care avea obligația de a-i menține destinația pentru 5 ani.

S-a susținut că acțiunile de control prin teledetecție nu pot fi infirmate de constatări ulterioare.

S-a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art.12 ind.1 din OUG nr.125/2006, sumele necuvenite acordate ca formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.

În dovedirea susținerilor sale pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin sentința recurată, Tribunalul V. a admis cererea reclamantului.

În motivare, a reținut că, la data de 31.05.2012, 06.06.2012 și 23.07.2012 echipa de control a APIA - Centrul Județean V. au întocmit Procesul verbal de constatare și stabilire a creanțelor bugetare nr.. 8416, 8859și_.

Prin aceste procese verbale, întocmite în baza dispozițiilor OUG nr.66/2011, la Capitolul IV - Prezentarea aspectelor constate, s-a constatat că reclamantul H. Cr.N. nu și-a respectat obligațiile de agro-mediu, suma necuvenită datorată de reclamant fiind de 1.777,20 lei pentru anul 2008, 2.003,63 pentru anul 2009 și 3.188,06 lei pentru anul 2010.

Tribunalul a reținut că activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este reglementată de art.21 din OUG nr.66/2011.

Potrivit aliniatului 11 al acestui articol „Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată are dreptul să își exprime punctul de vedere, care se analizează de echipa de verificare” iar, potrivit alineatului 14 al aceluiași articol: „Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.”.

Din cuprinsul procesului verbal nu a rezultat ca echipa de control să fi respectat aceste dispoziții, respectiv, să fi permis reclamantului să ia cunoștință de constatări și să își exprime punctul de vedere cu privire la constatări și să analizeze acest punct de vedere, iar încălcarea acestor dispoziții afectează legalitatea procesului verbal.

În capitolul IV – Prezentarea aspectelor constatate din procesul verbal se menționează la literele a) și b) nerespectarea angajamentului de agromediu și se indică unele suprafețe de teren dar nu se arată care sunt obligațiile nerespectate și în mod esențial, cum s-a constatat nerespectarea acestor obligații pe suprafețele respective.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar și prin Precizările la Întâmpinare pârâta APIA - Centrul județean V. a arătat că reclamantul a beneficiat de ajutor financiar nerambursabil, condiționat de îndeplinirea unor angajamente ferme pentru o perioadă de 5 ani iar, cu privire la prezența și înregistrarea punctului de vedere al fermierului la încheierea actului de control, au fost invocate prevederile art.21 alin.15 ind.1 din O.U.G. nr.66/2011, astfel cum au fost introduse de pct.2 al alin.unic din Legea nr.196/2013, care stipulează că activitatea de control în cazul beneficiarilor îndreptățiți să primească subvenții sau ajutoare din fonduri europene numai pe bază de cerere nu se face în prezența și cu consemnarea punctului de vedere al reclamantului fermier.

Tribunalul a reținut că dispozițiile legale invocate sunt incidente numai în ce privește controalele efectuate după data intrării în vigoare a art.21 alin.15 ind.1 din O.U.G. nr.66/2011, respectiv, 07.07.2013.

Tribunalul a reținut că, astfel cum a rezultat din dezbateri, masurarea terenului declarat și amplasamentul s-au efectuat prin teledetectie prin satelit ori, din plansele masurate prin teledetectie, nu reiese suprafața in unitate de masură specifică (ha, ari sau mp. ) si nici nu se indentifica cu precizie suprafața despre care se face vorbire, fiind doar o captura a unei imagini de ansamblu a unor trupuri de teren, în care este incorporata suprafata despre care se face vorbire in P.V.

S-a reținut și faptul că, în cuprinsul procesului-verbal de constatare, Capitolul VI – Prezentarea aspectelor constatate, este necompletat, nefiind menționate constatările echipei de verificare, precum și faptul că, potrivit susținerilor reclamantului, deține și lucrează aceeași suprafață de teren, cu aceeași destinație, situată în aceeași locație, de la data primei cereri și până în prezent, modificarea cererilor fiind făcută pe formulare tipizate de către APIA, după efectuarea măsurătorilor prin teledetecție.

În consecință, cum procesul verbal contestat s-a emis fără respectarea dispozițiilor legale privind informarea structurii controlate și fără a i se acorda efectiv dreptul de a-și spune punctul de vedere cu privire la constatări, iar opinia să îi fie analizată, cum, pe fond, din conținutul procesului verbal nu rezultă ce obligații și-a asumat reclamantul, ce obligații au fost încălcate de aceasta și, mai ales, cum au fost determinate de echipa de control, după cum nu rezultă și cum, raportat la obligațiile pretinse a fi nerespectate, s-a stabilit creanța fiscală, Tribunalul a apreciat că procesul verbal a fost nelegal emis, verificările fiind necesar a fi efectuate cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta APIA – CENTRUL JUDEȚEAN V. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivare, recurenta critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că Tribunalul V. nu a reținut nici un motiv de nelegalitate a deciziilor atacate și cu toate acestea a dispus anularea acestora pentru motive care țin de fapt de temeinicia procesului verbal de constatare.

Considerentele pentru care instanța de fond a admis cererea reclamantului nu au fost puse în discuția părților.

Instanța a omis însă să constate faptul că fermierul a luat la cunoștință de conținutul procesului verbal iar pe calea contestației formulate împotriva acestuia și-a exprimat opinia ce a făcut obiectul deciziilor de soluționare a contestației, acte prin care au fost expuse e larg obligațiile încălcate de fermier și modul în care au fost determinate neregulile și a fost stabilită creanța de plată, astfel că din punctul de vedere al recurentei viciile relevate ale procesului verbal au fost acoperite.

De altfel, procesul verbal de constatare a fost emis în urma unei verificări administrative desfășurate în conformitate cu prevederile art. 7 din OUG nr. 66/2011 pe baza documentelor aflate la dispoziția APIA – în derogare de la dispozițiile art. 21 alin. 1-16 din ordonanța de urgență.

În opinia recurentei, excepția introdusă prin dispozițiile art. 21 alin. 151 din OUG nr. 66/2011 nu face decât să întărească derogațiunea procedurii privind emiterea titlurilor de creanță, în urma etapei de verificare administrativă – în lipsa și fără punctul de vedere al structurii verificate.

Cu privire la participarea fermierului la efectuarea actelor de control învederează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 32 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 prezentarea raportului către fermier reprezintă o oportunitate și nu o obligație a statelor membre, existând doar obligația de a comunica un exemplar al raportului structurii verificate.

Reclamantul a confirmat primirea raportului de control, a semnat declarația cu privire la însușirea rezultatelor controlului prin teledetecție.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. f din OUG nr. 125/2006 solicitanții schemelor de plată trebuie să facă dovada dreptului de folosință și de utilizare a terenurilor pentru care au solicitat finanțare.

Recurenta apreciază în consecință că reclamantului nu i-a fost încălcat nici un drept, temeiul acțiunii în contenciosul administrativ fiind existența unei vătămări aduse printr-o manifestare abuzivă în realizarea actului administrativ.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 3041 C.pr.civ.

În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce privește cadrul procesual al recursului, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.

În ce privește nerespectarea dreptului la apărare al reclamantului căruia nu i s-a comunicat proiectul de proces-verbal, instanța reține că, potrivit art. 21 alin. 15 OUG 66/2011, structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Conform alin. 151 al aceluiași articol, fac excepție de la prevederile alin. 14 și 15 titlurile de creanță care sunt întocmite pentru beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune și din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.

Acest alineat a fost introdus însă în textul OUG 66/2011 prin Legea nr. 196/2013, astfel că, la data emiterii procesului-verbal, o astfel de derogare nu exista.

Așadar, actul atacat este nelegal sub acest aspect.

În legătură cu motivul de recurs, invocat de recurentă, referitor la posibilitatea reclamantului de a invoca apărările sale împotriva procesului-verbal de constatare pe calea contestației administrative, Curtea apreciază că prevederile art. 21 OUG 66/2011, care reglementează procedura de control, sunt imperative, astfel că etapele controlului nu pot fi omise. Informarea fermierului are rolul de a garanta respectarea dreptului său la apărare, în etapa anterioară emiterii procesului-verbal, neîndeplinirea acestei obligații atrăgând nulitatea actului de constatare.

D. urmare, nu se poate considera că posibilitatea invocării de către partea reclamantă a apărărilor sale pe calea contestației administrative ar acoperi nulitatea cauzată de nerespectarea procedurii informării prealabile.

Nulitatea procesului-verbal determină, automat, nulitatea deciziei emise prin care s-a respins contestația administrativă formulată de partea reclamantă.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN V., cu sediul în Focșani, B.dul Brăilei nr.121, împotriva sentinței civile nr.4372/6.08.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2014

Președinte,

L. G. T.

Judecător,

C. R. M.

Judecător,

G. I.

Grefier,

L. M. R.

Red.M.C.R./8.04.2014

Dact.L.R/2 ex/8.04.2014

FOND M:Dibuș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2028/2014. Curtea de Apel GALAŢI