Despăgubire. Decizia nr. 7213/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7213/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 10783/121/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7213/2014
Ședința publică de la 30 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător L. C.
Grefier Filuța E. D.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții M. G. – prin reprezentant inginer M. S., P. Municipiului G. și P. MUNICIPIULUI G., ambele cu sediul în . și de pârâtul T. V.-M., domiciliat în G., ..25, ., . nr.2802/11.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința a răspuns recurentul-pârât T. V.-M., prin avocat T. D. M., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentele M. G. și P. Municipiului G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în sensul că dosarul a fost repus pe rol, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului pârât, avocat T. D.-M., solicită respingerea recursurilor declarate de către pârâți și admiterea recursului propriu, modificarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii introductive pentru considerentele expuse pe larg la dosarul cauzei, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Din examinare actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ (ca urmare a transpunerii de la Secția I Civilă), reclamanții M. G. prin reprezentant M. S. - P. Municipiului G. și Instituția P. M. G. au chemat în judecată pe pârâtul Ț. V. - M., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2749 lei încasată necuvenit, actualizată cu indicele de inflație până la rambursarea efectivă.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Decizia nr. 41/2011, a Camerei de Conturi a Județului G. s-a stabilit că Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului G. a acordat nelegal angajaților săi unele drepturi salariale, dispunând luarea măsurilor pentru recuperarea acestora.
Au mai arătat reclamanții că pârâtul a fost angajatul Primăriei G., beneficiind în anii 2008-2011 de spor de calculator, arhivă, iar pentru perioada 2009-2010 și de stimulente, constatate ca nelegale de organele de control.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, pe motiv că singura cale de recuperare a unor sume acordate necuvenit este emiterea unei dispoziții de imputare, conform art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
Prin sentința civilă nr. 2802/11.10.2013 pronunțată de Tribunalul G., a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții M. G., prin reprezentant și Instituția P. M. G. și a fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 5880 lei aferentă anului 2011, iar pentru suma de 5376 lei s-a constatat exonerarea de la plată în temeiul art. 2 alin. 1 Legea nr. 84/2012.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu privire la excepția inadmisibilității, că pârâtul a fost angajat al Primăriei G. (funcționar public – inspector la Serviciul disciplina în construcții) în perioada 21.03.2007 – 1.03.2011. La data de 1.03.2011 a încetat raportul de serviciu al pârâtului, prin transferul acestuia în interesul serviciului la Poliția Locală G..
Din cuprinsul notificării emise de mun. G., nr._/28.11.2012, a reieșit că suma pe care trebuie să o restituie pârâtul este formată din sporuri acordate (inclusiv foloase nerealizate) în anii 2008 – 2011.
Pârâtul a susținut că nu aceasta este modalitatea în care urmează a fi recuperată suma, ci prin emiterea unei dispoziții de imputare cf. art. 85 din L. 188/1999.
Prima instanța nu a putut primi această susținere, deoarece la data de 28.11.2012 pârâtul nu mai era angajatul Primăriei G.. Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă.
Pe fond, prima instanță a reținut că în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi și a emiterii deciziei 41/18.11.2011 reclamanții au stabilit cuantumul prejudiciului creat de pârât prin încasarea necuvenită a drepturilor salariale (spor de calculator/arhivă + condiții vătămătoare + stimulente) în perioada 2008 – 2011 la suma de 11.256 lei.
Art. 256 al. 1 C. mun. prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Prin urmare, s-a apreciat că pârâtul trebuie să restituie suma de 11.256 lei.
Totuși, Tribunalul a reținut că Legea nr. 84 / 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. Of. 401/15.06.2012, în vigoare de la 18.06.2012, prevede că se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
A rezultat din aceste texte legale următoarele:
-sunt supuse exonerării doar acele venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010, adică 01.01.2011
-ce s-a recuperat până la data de 18.06.2012 nu se mai restituie.
În speță, din cuprinsul notificării emise de mun. G., nr._/28.11.2012 a reieșit că suma pe care trebuie să o restituie pârâtul este formată din sporuri acordate (inclusiv foloase nerealizate) în anii 2008 – 2011.
Pentru perioada 2008 – 2010, 5376 lei, pârâtul a fost exonerat de plata sumelor în baza art. 2 al. 1 din L. 84/2012.
Pentru perioada 2011, pârâtul trebuie să restituie sumele încasate necuvenit, respectiv 5880 lei.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că pârâtul este exonerat de plata sumei de 5376 lei, în baza art. 2 al. 1 din L. 84/2012 și a dispus obligarea pârâtului la restituirea sumei de 5880 lei aferentă anului 2011.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ț. V. - M., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii introductive ca nefondată.
În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că excepția inadmisibilității este nefondată, întrucât art. 84 din Legea nr. 188/1999 reglementează clar modul în care se recuperează pagubele pe care funcționarul public le produce autorității din care face parte, textul de lege nedistingând între calitatea de funcționar public sau nu la momentul recuperării pagubei.
În opinia sa, importantă pentru lămurirea excepției este calitatea de funcționar public la momentul producerii pagubei și nu la momentul recuperării acesteia.
Dispozițiile art. 256 din codul muncii nu pot constitui temeiul de drept al acțiunii, întrucât există dispoziții speciale ale Legii nr. 188/1999, că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a funcționarului public este necesar a se stabili și vinovăția în producerea pagubei, care în situația de față nu a fost dovedită.
Mai arată că instanța l-a obligat la restituirea sumelor brute, iar din statele de plată rezultă că a încasat sume mai mici decât cele cuprinse în notificare.
Nelegalitatea acordării unor drepturi salariale speciale a fost relevată de Curtea de Conturi, dar instanța de judecată este abilitată a verifica dacă subzistă motivul de nelegalitate constatat în urma auditului, respectiv dacă au fost depășite limitele prevăzute de lege în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici.
Instanța de fond nu a analizat în nici un mod înscrisurile care emană de la reclamanți și care atestă legalitatea plăților și nici nu a apreciat nelegalitatea acestora în raportare la texte de lege.
În speță instanța nu a observat că sporul pentru condiții vătămătoare în anul 2009 are la bază buletine de noxe care atestă că pârâtul era îndreptățit la acordarea unor asemenea sporuri.
Instanța era în măsură să aprecieze asupra legalității acestor sume cuvenite unui funcționar public după încetarea raportului de serviciu, în condițiile în care aceste sume vizează activitatea desfășurată anterior, iar drepturile salariale au fost plătite ca urmare a înțelegerilor făcute cu reprezentanții salariaților.
Modalitatea în care instanța de fond a înțeles să aplice prevederile Legii nr. 84/2012 este discriminatorie întrucât faptul că recurenta nu mai este funcționar public nu înseamnă că nu poate beneficia de amnistie fiscală, în condițiile în care legea stabilește că este aplicabilă sumelor de bani achitate derivând din contractul/acordul colectiv de muncă.
A mai arătat că, pentru anii 2008, 2009 dreptul material la acțiune este prescris prin împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 Cod proc. civ.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
De asemenea, au declarat recurs și reclamanții M. G. prin reprezentant M. S. - P. Municipiului G. și Instituția P. M. G., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În motivare, au arătat că, în afara sporului de calculator valabil până la 10.04.2010, niciun drept primit de angajați nu a fost prevăzut de contractul/acordul colectiv de muncă existent sau de vreo hotărâre a consiliului local.
În consecință, nu sunt incidente disp. Legii nr. 84/2012.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 299-316 Cod proc. civ., art. 1345, 1347 C.civ.
În susținere, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității, întrucât pârâtului nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, deoarece la momentul stabilirii prejudiciului aceasta nu mai era deține funcție publică în cadrul instituției.
Intimații au mai arătat că, instanța a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat prin încasarea unor drepturi salariale necuvenite și stabilite a fi nelegale de către Curtea de Conturi prin Decizia nr. 41/2011 și nicidecum nu a fost chemată să analizeze și să stabilească legalitatea acordării către reclamante a acestor drepturi salariale.
S-a mai arătat că, în afara sporului de calculator încasat până la data de 10.04.2010 (când a expirat acordul colectiv de muncă), în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 84/2012, iar în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune intimații au arătat că, în opinia lor, termenul a început să curgă de la data la care Curtea de Conturi a constat faptul că plățile respective au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale.
În drept, au invocat dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
În apărare, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin încheierea pronunțată la data de 13.01.2014 a fost suspendată judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel G., cauza fiind repusă pe rol ca urmare a cererii formulate în acest sens la data de 04.07.2014 de către intimații reclamanți.
Instanța de recurs a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel reține următoarele:
În ce privește cadrul procesual al recursurilor, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
În legătură cu criticile aduse de recurentul-pârât Ț. V. M. cu privire la modul de soluționare a excepției inadmisibilității, Curtea reține că sunt nefondate, deoarece instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 republicată, reținând că în conformitate cu aceste dispoziții legale autoritatea publică nu poate emite dispoziții de imputare decât în privința persoanelor care se află în continuare în raporturi de serviciu cu aceasta.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 republicată rezultă că, pentru a se putea dispune repararea pagubei aduse autorității sau instituției publice prin emiterea unei dispoziții de imputare, este necesar ca persoana a cărei răspundere civilă este angajată să aibă calitatea de funcționar public, respectiv să se afle în raporturi de serviciu cu acea autoritate sau instituție publică la data emiterii dispoziției de imputare.
În ceea ce privește criticile din ambele recursuri vizând fondul cauzei, Curtea reține faptul că sumele solicitate de reclamanți a fi restituite de către pârât reprezintă venituri de natură salarială încasate de aceasta în perioada 2008-2011, iar prin Decizia Curții de Conturi nr. 41/18.11.2011 s-a considerat că aceste sume au fost nelegal acordate, entitățile reclamante fiind obligate la luarea măsurilor legale în vederea stabilirii întinderii prejudiciului și recuperării acestuia.
Instanța de recurs reține că prin sentința civilă nr. 2870/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, sentință devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia nr. 5226/21.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, a fost anulată în parte Decizia nr. 41/18.11.2011 emisă de Curtea de Conturi, respectiv în ceea ce privește punctele 7 și 8 și măsurile corespunzătoare.
Din considerentele sentinței civile nr. 2870/16.10.2013, anexate de intimați la dosar, rezultă că la punctul 7 din Decizia nr. 41/2011 a Curții de Conturi s-a reținut că UAT M. G. a efectuat plăți nelegale de personal în perioada ianuarie 2011 – august 2011, reprezentând stimulente acordate personalului din cadrul compartimentului de specialitate al entității, cu titlu de restanță pentru perioada 2009 – 2010, iar la punctul 8 s-a reținut că, prin încălcarea prevederilor legale, au fost efectuate în perioada ianuarie – august 2011 plăți/cheltuieli de personal reprezentând stimulente către persoane care, la momentul efectuării plăților, nu se aflau în relații contractuale de muncă cu entitatea, fără existența unui titlu executoriu și fără ca acestea să fie înregistrate în evidența contabilă a entității în calitate de creditori ai instituției.
Prin hotărârea judecătorească menționată instanța a reținut cu putere de lucru judecat faptul că stimulentele acordate personalului în perioada ianuarie 2011 – august 2011 au fost plătite cu titlu de restanță pentru perioada 2009 – 2010, iar entitatea era îndreptățită să efectueze plata acestor drepturi, inclusiv persoanelor care în perioada arătată (2008 – 2010) se aflau în relații contractuale de muncă cu aceasta, indiferent de momentul concret al plății.
Față de aceste aspecte Curtea constată ca fiind nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la restituirea sumei de 5058 lei încasată de acesta cu titlu de stimulente și la plata foloaselor nerealizate aferente.
În ceea ce privește celelalte sume solicitate de reclamanți, reprezentând sume încasate de pârât în perioada 2008-2010 cu titlu de spor calculator/arhivă și condiții vătămătoare, Curtea de Apel reține că, ulterior pronunțării sentinței atacate, a intrat în vigoare Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit prevederilor art. 2 din acest act normativ „Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.”
Totodată, la art. 3 din același act normativ se prevede că la data intrării în vigoare acestei legi încetează plata de către personalul prevăzut la art. 1 a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pentru care Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii.
Având în vedere că prezenta acțiune a fost formulată pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 41/18.11.2011 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi a Județului G., iar pârâtul se încadrează în categoria de personal prevăzută la art. 1 lit. a din Legea nr. 124/2014, Curtea constată că pârâtul este exonerat de la plata sumelor solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată.
D. urmare, se impune modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtului la plata sumei de 5880 lei aferentă anului 2011 ca nefondată.
În ce privește dispoziția din sentință prin care s-a constatat exonerarea pârâtului de la plata sumei de 5376 lei, în baza art. 2 alin. 1 Legea nr. 84/2012, Curtea observă că exonerarea pentru întreaga sumă se produce ca urmare a incidenței Legii nr. 124/2014, nu a Legii nr. 84/2012. Cum, însă, acest aspect nu a fost invocat în recursul pârâtului, iar o modificare a temeiului exonerării nu a putut face obiect recursului reclamanților, dispoziția sentinței va fi menținută, reținând că, oricare ar fi temeiul exonerării, pârâtul nu mai poate fi obligat la plata respectivelor sume de bani.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanții M. G. și P. MUN.G., va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte sentința recurată, va respinge cererea de obligare la plata sumei de 5880 lei aferentă anului 2011 ca nefondată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții M. G. – prin reprezentant inginer M. S., P. Municipiului G. și P. MUNICIPIULUI G., ambele cu sediul în . împotriva sentinței nr.2802/11.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de pârâtul T. V.-M., domiciliat în G., ..25, ., . nr.2802/11.10.2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința recurată și, în consecință,
Respinge cererea de obligare la plata sumei de 5880 lei aferentă anului 2011 ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 septembrie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, L. C. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.MCR/21.10.2014
Tehnored.FED/21.10.2014/2ex.
Fond – M.G.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2028/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 238/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
