Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 7356/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7356/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 470/44/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7356/2014
Ședința publică de la 3 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R. M.
Judecător L. G. T.
Judecător L. C.
Grefier Filuța E. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta R.A. ADMINISTRAȚIA Z. LIBERE G., cu sediul în G., ., ., . împotriva sentinței nr. 281 din 20.02.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. G., având ca obiect, litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2014, au fost consemnate de către grefierul de ședință în încheierea din aceeași zi, când C. având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 3 octombrie 2014 .
C.
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 281/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._ a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta R.A. Administrația Z. Libere G. în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României - Camera de C. G., având ca obiect anularea Încheierii nr.VI.39/12.04.2013 de respingere a contestației și de anulare parțială a Deciziei 69/11.01.2013, ambele emise de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta R.A. Administrația Z. Libere G., solicitând, în temeiul art. 488 pct. 6 și pct. 8 Cod procedură civilă, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii introductive și anularea în totalitate a Încheierii nr. VI.39/12.04.2013 în sensul admiterii contestației formulate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond a respins cererea formulată, reținând într-o forma eliptica ca în cauză sunt aplicabile prevederile OUG 109/2008, respectiv OUG 3/2011, fără să motiveze în vreun fel care au fost considerentele pentru care au fost respinse apărările reclamantei.
In ce privește pct.2 din Decizia contestata -„ Plăți reprezentând cheltuieli de natura salariala pentru directorul general si membrii consiliului de administrație instanța de fond retine ca in cauza sunt aplicabile prevederile OUG 109/2011 .
Intimata cu ocazia controlului efectuat a reținut prin procesul verbal si Decizia contestata ca remunerația directorului general a depășit valoarea stabilita de OUG 79/2008.
În opinia recurentei instanța de fond a interpretat eronat prevederile actelor normative ca s-au succedat întrucât:
OUG 79/2008 stabilește la art.3 indice 1 al.1 din ordonanță că aceasta își încetează valabilitatea la data de 31.12.2011, însemnând că remunerația stabilită pentru anul 2012 nu mai este supusă acestor prevederi.
Nu poate fi reținută afirmația intimatei pârâte-preluată și de instanța de judecată, precum că OUG nr. 109/2011, art.64, stabilește pentru anul 2012, remunerația din contractul de mandat la valoarea stabilită inițial, respectiv raportat la anul 2011 când acesta avea limitată remunerația.
Contractul de mandat al directorului general a fost încheiat in anul 2005, iar legea atunci când nu distinge nu putem da o interpretare proprie.
Aceasta înseamnă că prevederile contractului de mandat rămân supuse prevederilor legislative din momentul încheierii acestuia, respectiv anul 2005, nefiind culpa unității reclamante că autoritatea publica locala nu a mai efectuat modificări în cuantumul acestei indemnizații.
- Cu privire la „indemnizația membrilor Consiliului de administrație, recurenta susține că punctul de vedere corect de interpretare a prevederilor OUG 3/2011, este acela că aceasta nu poate ultraactivă, în sensul că aceasta încetându-și aplicabilitatea la data de 31.12.2011, nu poate stabili limitări pentru anul 2012.
Recurenta precizează că numirea membrilor Consiliului de Administrație din unitate este atributul exclusiv al Consiliului local G., în temeiul prevederilor art.12 și 13 din legea 15/1990 și a art.36,37,45 din Legea 215/2001.
Chiar și prevederile OUG nr.109/2011, statuează în art.64 că remunerația membrilor consiliilor de administrație rămâne supusă legislației în vigoare la data constituirii acestuia.
Recurenta susține că instanța de fond, chiar dacă reține acest aspect, nu a motivat în nici un mod interpretarea reclamatei cu privire la succesiunea actelor normative și care sunt considerentele pentru care sunt aplicabile prevederile OUG nr.109/2011.
Nu poate fi reținută culpa unității în plata unor sume de bani în lipsa unor acte administrative al căror emitent nu s-a conformat dispozițiilor legale, în sensul stabilirii remunerației luând în considerare HCL nr.228/2008, actul producător de efecte juridice.
Nu poate fi primită apărarea intimatei-pârâte care invocă în susținerea punctului său de vedere prevederile Memorandului, întrucât acesta nu este opozabil recurentei.
Acesta enumera entitățile cărora le sunt stabilite atribuții, cu atât mai mult cu cât acesta nu are valoare de act normativ, conform Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativa care stabilește în Art. 15. – „(1) O reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.”
Astfel, nu pot fi invocate apărări care își întemeiază susținere pe înscrisuri care pe de o parte nu îi sunt opozabile, acesta nu face referire la indemnizația membrilor consiliului de administrație și pe de altă parte nu are valoare de act normativ.
Un alt motiv de nelegalitate vizează modul în care instanța a preluat apărarea intimatei pârâtă cu privire la stabilirea masurilor pentru perioada ianuarie - octombrie 2012, măsuri dispuse cu încălcarea dispozițiilor art.21 al 3,art.29 ,42 al. 1 având în vedere dispozițiile art.20 Hotărârii Curții de C. nr.130/2010, potrivit căreia controlul reprezentanților pârâtei se realizează asupra conturilor anuale.
Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art.2 din Legea nr.273/2006 stabilesc clar că anul bugetar este anul calendaristic care începe în ianuarie și se termină la 31 decembrie a fiecărui an și nu a motivat care sunt considerentele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei.
Alt motiv de nelegalitate vizează motivația instanței de fond cu privire la punctul 3 din Decizia 69 - privind cheltuielile cu indemnizația de deplasare în valută.
Instanța reține doar că sumele acordate depășesc limita maximă a HG 518/1995, fără să țină cont și nu a motivat înlăturarea apărărilor reclamantei, dovedind că nu le-a analizat, apărări ce vizează Bugetul de venituri și cheltuieli din unitate a fost aprobat de Consiliul de Administrație pentru anii 2010/2012, aprobat de asemenea de autoritatea publică cu atribuții –respectiv, Primarul municipiului G..
De asemenea, cheltuielile cu diurna de deplasare au avut în vedere și prevederile Codului fiscal, care instituie norme obligatorii cu privire la deductibilitatea acestor cheltuieli - respectiv acesta este de 2,5 față de cel stabilit pentru instituțiile publice.
Aceasta ar fi însemnat ca prejudiciul s-ar fi creat doar sub aspectul nedeductibilității de la un anumit nivel, reprezentanții pârâtei neavând atribuții privind nelegalitatea sumelor acordate raportat la rezultatul deplasărilor.
Recurenta susține că reprezentanții intimatei pârâte nu au ținut cont de criteriile de performanță trasate care au fost îndeplinite, deși recunosc cuantumul diferit al acestor sume raportat la deductibilitatea de 2,5 stabilită de Codul fiscal.
Cu privire la constatarea nr. 4 și a punctului 4 din Decizia 69/2013 - privind indemnizația acordată membrilor comisiei de evaluare și licitație, instanța reține de asemenea lapidar că în cauză acestea nu sunt conforme OUG 109/2011, neavând baza legală.
Reprezentanții intimatei parate au reținut o altă situație decât cea reală, în sensul că au apreciat ca membrii comisiei de evaluare din unitate a fost înființata prin decizie a operatorilor economic, aplicându-se in acest mod prevederile OUG 79/2008, iar instanța a făcut o interpretare greșită a actelor normative aplicabile .
Recurenta susține că în situația de față, Comisia de licitații a fost înființată prin hotărâre a Consiliului Local conform art. 13 din HG1998/2004.
In acest fel nu sunt aplicabile prevederile OUG 79/2008, sens în care s-a pronunțat și Direcția Generală de Legislație și reglementare în domeniul activelor Statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice prin adresa_/2013-aflată la dosarul cauzei.
In această situație, este evident că actul normativ invocat în susținerea creării unui eventual prejudiciu nu se aplica, comisia de evaluare care nu a fost înființată printr-o dispoziție a Consiliului de Administrație a regiei, ci a fost stabilită de autoritatea publica coordonatoare - în situația de fata Consiliul Local. Cum actul administrativ a intrat in circuitul civil si a produs efecte si nu a fost anulat pe cale judecătorească, acesta este cel care stabilește cadrul remunerației comisiilor de evaluare,acestea neintrând sub incidenta OUG 79/2008 modificata prin OUG 3/2011.
Intimata pârâtă C. de C. a României a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1, pct. 6 C.pr.civ. intimata consideră că este nefondat întrucât în cauză, prima instanță a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamantei, a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, a susținerilor din acțiune și a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.
În ceea ce privește motivul de recurs ce se subsumează disp. art. 488 alin. 1, pct. 8 C.pr.civ., intimata consideră că este neîntemeiat, susținând legalitatea și temeinicia măsurilor din Decizia nr. 69 din 11.01.2013 emisă de Camera de C. G. și a încheierii VI/39 din 12.04.2013 emisă de C. de C. a României, sens în care au fost reiterate apărările expuse și prin întâmpinarea depusă în primă instanță.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, C. de Apel constată că recursul nu este fondat.
C. de apel apreciază că în mod legal s-a stabilit prin Decizia nr. 69/2013 emisă de Camera de C. G. faptul că indemnizația plătită directorului general și indemnizațiile membrilor consiliului de administrație începând cu luna ianuarie 2012 au fost stabilite cu încălcarea prevederilor legale.
Art. 64 din OUG nr. 109/2011 (publicată în Monitorul Oficial nr. 883/14.12.2011) prevede că „Componența consiliului de administrație ori, după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, precum și remunerația administratorilor/membrilor consiliului de supraveghere și a directorilor/ membrilor directoratului rămân supuse legislației în vigoare la data constituirii consiliului de administrație/consiliului de supraveghere sau, după caz, la data numirii administratorilor/directorilor ori a membrilor consiliului de supraveghere și directoratului până la data desemnării, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, a membrilor noilor organe de administrare/conducere.”
C. de apel apreciază că în mod temeinic au reținut organele de control faptul că Regia Autonomă Administrația Z. Libere G. și autoritatea publică tutelară, respectiv Consiliul Local G., trebuiau să dea curs prevederilor OUG nr. 109/2011 în sensul declanșării procedurii de selecție pentru asigurarea cerințelor legale necesare numirii unui nou consiliul de administrație la nivelul regiei și mai apoi acesta să procedeze la mandatarea și stabilirea remunerației directorului general în condițiile noilor prevederi legale.
Nu pot fi reținute apărările contestatoarei în sensul că revenea autorității publice tutelare obligația de a acționa în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor OUG nr. 109/2011, astfel că entitatea recurentă nu este culpabilă de faptul că această autoritate nu s-a conformat dispozițiilor legale, întrucât dispozițiile actului normativ respectiv vizau organizarea și conducerea entității reclamante, astfel că organele de conducere ale acestei entități aveau obligația efectuării unor demersuri către Consiliul Local G. în vederea punerii în aplicare a noilor prevederi legale.
Chiar dacă legiuitorul nu a precizat în mod expres termenul în care trebuie desemnați membrii noilor organe în baza dispozițiilor OUG nr. 109/2011, este evident că noile prevederi legale adoptate pe calea unei ordonanțe de urgență trebuiau aplicate într-un termen relativ scurt, astfel încât apare ca nejustificată inacțiunea și neaplicarea noilor reglementări în domeniu adoptate de legiuitor, în condițiile în care nu au fost invocate împrejurări obiective care să justifice această situație.
Indemnizațiile consiliului de administrație pentru perioada ianuarie – octombrie 2012 au fost stabilite conform Hotărârilor Consiliului de administrație nr. 7/2012 și nr. 9/2012 în raport de Hotărârea Consiliului Local G. nr. 228/2008, avându-se în vedere în acest sens prevederile art. 64 din OUG nr. 109/2011 și faptul că prin acest act normativ nu a fost prevăzut în mod expres un termen pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor noului act normativ.
Prin dispozițiile art. 8 din OUG nr. 109/2011 legiuitorul a prevăzut ca membrii consiliului de administrație să fie remunerați cu o indemnizație lunară fixă stabilită de autoritatea publică tutelară, stabilită prin contractul de mandat și revizuită anual, în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță prevăzuți în contractul de mandat. De asemenea, se prevede că remunerația membrilor consiliului de administrație poate fi diferențiată, în funcție de numărul de ședințe la care participă, atribuțiile în cadrul unor comitete consultative și de alte atribuții specifice stabilite prin contractul de mandat.
Faptul că OUG nr. 109/2011 nu prevede un termen pentru îndeplinirea procedurilor de numire a consiliului de administrație și respectiv directorului general conform acestui act normativ nu poate fi interpretat în sensul că legiuitorul ar fi urmărit revenirea la modul de stabilire a remunerației directorului general și a membrilor consiliului de administrație reglementat prin legislația anterioară OUG nr. 79/2008 și perpetuarea modalității respective de remunerare.
Numirea directorului general pe funcție s-a făcut prin Dispoziția Primarului UATM G. nr.1379/03.03.2005, însă ulterior acestei date legislația prin care a fost reglementată modalitatea de stabilire a remunerației a fost modificată, astfel că dispozițiile art. 64 din OUG nr. 109/2011 nu pot fi interpretate ca făcând trimitere la legislația aplicabilă la data numirii, fără a se ține seama de modificările legislative ulterioare.
Pe de altă parte, C. de apel apreciază ca fiind corectă interpretarea Curții de C. în sensul că, în contextul art. 64 din OUG nr. 109/2011, indemnizația membrilor consiliului de administrație cuvenita pentru anul 2012 era limitata la 54,74 lei/luna/membru, cuantum valabil 01.06.2010, respectiv data HCL nr.174/2010 (ultima modificare a actului de numire a membrilor consiliului de administrație).
În ceea ce privește celelalte sume menționate în Decizia nr. 69/2013 ca fiind acordate nelegal directorului general în anul 2010 (tichete de masă) și anul 2011 (tichete de masă și prime) și a contribuției la fondul de pensii facultative în perioada ianuarie 2010-octombrie 2012 C. de apel reține că în mod legal s-a considerat de către organele de control faptul că acordarea tichetelor de masă, plata primelor și a contribuției la fondul de pensii private nu fac parte din categoriile de drepturi prevăzute de art. 31 alin. 2 din OUG nr. 79/2008.
În ceea ce privește susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. 3, art. 29 și art. 42 alin. 1 în raport de dispozițiile art. 20 din Hotărârea Curții de C. nr. 130/2010 instanța apreciază că în mod corect, prin Încheierea nr. 39/2013, a fost înlăturată critică, avându-se în vedere prevederile pct. 107 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de C. nr. 130/2010
În ceea ce privește cheltuielile cu diurna pentru deplasările în străinătate a salariaților entității recurente C. de Apel reține că în mod legal s-a apreciat de către auditorii publici externi că sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. 2 din Codul muncii potrivit cărora salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Cum prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul entității recurente nu au fost prevăzute clauze referitoare la cuantumul diurnei acordate personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 din Codul muncii devin aplicabile dispozițiile legii care reglementează acest cuantum, respectiv dispozițiile HG nr. 518/1995.
Este lipsit de relevanță faptul că prin dispozițiile art. 21 alin. 3 lit. b din Codul fiscal se prevede deductibilitatea limitată a cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, respectiv în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, întrucât aceste prevederi legale reglementează deductibilitatea limitată a cheltuielilor cu această destinație, respectiv sumele care ar depăși limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice nu sunt considerate cheltuieli deductibile. D. fiind scopul acestor dispoziții legale, este evident că acestea nu pot constitui temei legal pentru acordarea indemnizației în cuantum de 2,5 ori mai mare decât nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, în lipsa unor prevederi în acest sens în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Referitor la celelalte cheltuieli reținute prin punctul 3 din Decizia nr. 69/2013 instanța reține că potrivit prevederilor art.12 alin. 2 și 3 din HG nr. 518/1995 „Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepția celor reprezentând drepturile de diurnă, se face pe bază de documente și se aprobă de către conducătorii unităților trimițătoare; în cazul cheltuielilor medicale este necesar și avizul policlinicii de specialitate.
În situația în care în unele țări, potrivit practicii existente pe plan local, nu se eliberează documente sau acestea sunt reținute de către autorități, sumele cheltuite se justifică pe bază de declarație dată pe propria răspundere.
În țările în care România are reprezentanțe, declarația se confirmă de către aceste reprezentanțe, dacă pentru obținerea acestei confirmări nu sunt necesare cheltuieli de deplasare.”
În actul de control s-a reținut că salariații s-au deplasat în state ale Uniunii Europene pentru care nu există restricții cu privire la faptul că nu se eliberează documente sau că acestea sunt reținute de autorități.
Mai mult decât atât, se menționează că în statele unde s-au efectuat deplasările există consulate chiar în orașul în care s-a efectuat deplasarea, astfel că putea fi respectate prevederile art. 12 alin. 3 din HG nr. 581/1993.
Toate aceste aspecte nu au fost combătute de către recurentă, astfel că instanța reține ca fiind legale constatările Curții de C. în sensul că decontarea acelor cheltuieli a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale.
În ceea ce privește punctul 4 din Decizia nr. 69/2013, prin care s-a reținut acordarea indemnizației membrilor comisiei de evaluare și licitație a terenurilor proprietate publică sau privată aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Z. Libere G. în anul 2011, cu încălcarea prevederilor art. 1 – 3 din OUG nr. 3/2011 și ale art. 10 alin. 5 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, C. de apel apreciază ca fiind nefondate criticile formulate de recurentă având în vedere următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 13 din HG nr. 1998/2004 “(1) Componența comisiei de evaluare se aprobă prin decizie a autorității publice coordonatoare a fiecărei administrații a zonei libere.
(2) Comisia de licitație se compune din 5 membri, după cum urmează:
a) 1 reprezentant al administrației zonei libere, președinte al comisiei;
b) 1 reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice;
c) 2 reprezentanți ai autorității publice sub autoritatea căreia funcționează concedentul;
d) 1 reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(3) Secretariatul comisiei de evaluare este asigurat de două persoane care fac parte din personalul de specialitate din cadrul administrației zonei libere.”
Art. 14 din același act normativ prevede că „Indemnizația membrilor comisiei de evaluare și a secretariatului acesteia se stabilește de către administrația zonei libere și se aprobă de către consiliul de administrație al acesteia.”
În raport de aceste dispoziții legale C. de apel apreciază că în mod corect s-a reținut prin decizia contestată faptul că membrii comisiilor de licitații sunt reprezentanți ai statului și ai unității administrativ teritoriale municipiul G., astfel că pentru plata indemnizațiilor sunt aplicabile prevederile art. 3 din OUG nr. 3/2011.
În cauză este relevant în sensul aplicabilității prevederilor art. 3 din OUG nr. 3/2011 faptul că demararea procedurii de licitație pentru concesionarea de terenuri în zona liberă G. a fost aprobată prin Hotărârile Consiliului de administrație a Administrației Z. Libere G. nr. 37/09.12.2010, nr. 2/10.01.2011 și nr. 33/30.09.2011. Prin aceste hotărâri au fost stabilite valoarea documentației de licitație, a indemnizației membrilor comisiei de licitație, taxa de participare la licitație garanția de bună execuție și prețul de pornire.
Prin urmare, în concret, în cazul fiecăreia dintre cele trei licitații, comisiile au fost constituite ca urmare a hotărârilor consiliului de administrație a entității recurente, context în care se impunea a se face aplicarea prevederilor art. 3 din OUG nr. 3/2011.
Având în vedere considerentele mai sus expuse C. de apel constată că în mod corect a apreciat instanța de fond ca fiind neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 69/2013 și Încheierii nr. 39/12.04.2013 emise de Camera de C. G..
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 496 Cod proc. civ., recursul formulat de reclamanta Administrația Z. Libere G. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. ADMINISTRAȚIA Z. LIBERE G., cu sediul în G., ., ., . împotriva sentinței nr. 281 din 20.02.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE C. A ROMÂNIEI - CAMERA DE C. G., având ca obiect, litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992), ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 3 octombrie 2014.
Președinte, C. R. M. | Judecător, L. G. T. | Judecător, L. C. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.TLG/6.11.2014
Tehnored.FED/6.11.2014/2ex.
Fond – V.D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3143/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Pretentii. Decizia nr. 1581/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
