Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 7548/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7548/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 6207/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7548/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. G. T.
Judecător - L. C.
Judecător - C. R. M.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul B. G. cu domiciliul în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 516 din 19.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au răspuns intimații P. Mun. G. și M. G. prin avocat C. A., pentru intimata lipsă E. A. avocat T. D. M., lipsă fiind recurentul, intimata N. E..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, s-a depus la dosar de către recurent răspuns la întâmpinare, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul intimaților M. G. și P. M. G. solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar, atât în numele acestora cât și în numele intimatelor N. elena și E. A..
Apărătorul intimatei E. A. solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată, arătând că intimata nu a avut nicio legătură cu întocmirea pontajului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin sentința nr. 516/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâții P. MUN. G., M. G. prin Primar, N. E. și E. A., ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul B. G., criticând-o ca fiind nelegală. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că potrivit art. 164 Codul muncii orice reținere din salariu se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu și în cadrul procedurii de executare silită.
Prin sintagma „reținere” se înțelege orice sumă poprită de angajator care determină ca salariul să nu fie acordat în întreg cuantumul său.
Absența nejustificată de la serviciu constituie abatere disciplinară, pentru care s-a pus problema cercetării disciplinare a recurentului. D. urmare, diminuarea salariului putea fi dispusă numai ca o consecință a cercetării disciplinare, de persoanele împuternicite cu astfel de atribuții, nu de funcționarul care calculează salariul.
De asemenea, în cadrul instituției există practica ca solicitantul concediului să nu mai fie încunoștințat despre admiterea cererii sale, acesta putând pleca de la serviciu după depunerea cererii. Pentru dovedirea acestei practici, a solicitat proba cu martori și depunerea unui set de cereri de concediu ale altor colegi, însă instanța de fond a respins cererea. Recurentul a fost deci de bună-credință când a plecat de la serviciu.
Intimatele N. E. și E. A. au săvârșit faptele culpabile, astfel că trebuie să răspundă în solidar alături de instituție.
În drept, a invocat disp. art. 488 pct. 6 și 8 C.pr.civ., art. 7,8,16 Legea nr. 554/2004, art. 43 Legea nr. 188/1999.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata N. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că plata drepturilor salariale s-a făcut corect, pe baza dispozițiilor legale, ținând cont de lipsa nejustificată de la serviciu, astfel că pretențiile recurentului sunt neîntemeiate.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 C.pr.civ., Legii nr. 53/2003.
În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata E. A. s-a prezentat și a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.
Curtea reține că, potrivit disp. Legii nr. 188/1999 republicată și ale art. 254 alin. 3 și 4 Codul muncii, reținerile din salariu se pot, într-adevăr, face numai în temeiul unei dispoziții de imputare sau a unei hotărâri judecătorești definitive, iar, în limita unui anumit plafon, și prin acordul părților.
Prin noțiunea de „rețineri salariale”, Curtea înțelege drepturile salariale care s-ar fi cuvenit reclamantului, dar care urmează a nu fi achitate ca urmare a compensării cu obligații pe care angajatul le are față de angajator.
În cazul recurentului-reclamant, acesta este plătit cu o retribuție lunară calculată în funcție de numărul de ore lucrate dintr-o lună raportat la numărul total de ore de lucru din luna respectivă.
Ca urmare a lipsei nejustificate a angajatului de la serviciu, pontajul s-a realizat pentru un număr mai mic de ore decât cel standard dintr-o lună, astfel încât, la calculul drepturilor cuvenite, retribuția salarială a fost mai mică.
Aceasta nu este, însă, consecința unei compensări între drepturile cuvenite reclamantului și cele cuvenite angajatorului, ci a modului de calcul al salariului, de la bun început salariul cuvenit fiind mai mic, fără incidența vreunei compensări.
D. urmare, Curtea consideră că în cauză nu a fost vorba de o reținere salarială, astfel că nu era necesară emiterea unei dispoziții de imputare sau formularea unei acțiuni în instanță.
Cum diminuarea drepturilor salariale este consecința modului de calcul al retribuției, nu era necesară, în prealabil, antrenarea răspunderii disciplinare a recurentului. Efectuarea cercetării prealabile și aplicarea unei sancțiuni disciplinare reprezintă o prerogativă, un drept al angajatorului și nu neapărat o obligație, astfel că diminuarea salariului nu trebuia precedată, în mod obligatoriu, de exercitarea acțiunii disciplinare. Diminuarea s-a efectuat în mod corect de persoana însărcinată cu calcularea drepturilor salariale, nu de persoanele cu atribuții pe linie disciplinară.
În ce privește practica pârâților privind aprobarea tacită a cererilor de concediu, fără încunoștințarea solicitantului, în dovedirea căreia reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu martori, Curtea reține că, dacă este adevărată, această practică reprezintă o măsură de favoare din partea angajatorului, care nu poate înlocui obligația de a respecta procedurile formale, scrise aplicabile în asemenea situații.
Relațiile formale din cadrul raportului de serviciu sunt dublate de relații informale, colegiale în interiorul colectivului; când acestea din urmă, din varii motive, se deteriorează, cu atât mai mult se impune respectarea strictă a regulilor formale de desfășurare a relațiilor de muncă.
Așadar, niciunul dintre pârâți nu este în culpă pentru diminuarea drepturilor salariale ale recurentului, astfel că acesta nu poate beneficia de plata sumelor neachitate.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel sau în apel.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 451 alin. 2 rap. la art. 451 alin. 1 C.pr.civ.2010, instanța va obliga recurentul căzut în pretenții să plătească intimatei E. A. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, instanța reține că acestea reprezintă despăgubirea pe care partea căzută în pretenții este obligată să o suporte pentru acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare prin declanșarea culpabilă a căii de atac. Aceste despăgubiri se acordă numai în condițiile în care prejudiciul dovedit de partea câștigătoare are un caracter cert, real și rezonabil.
În aprecierea rezonabilității cheltuielilor efectuate de parte în vederea respingerii căii de atac, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii generale, precum valoarea obiectului litigiului, munca prestată efectiv de apărătorul părții, caracterul vădit nefondat al acțiunii sau gradul de culpă pe care partea adversă îl are în pierderea procesului.
Examinând caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-reclamant, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1000 lei (f. 39 dos. recurs), instanța reține că onorariul este excesiv față de munca efectiv prestată de apărător și față de natura soluției pronunțate și că, în raport de practica instanței în materie, un onorariu în cuantum de 500 lei reflectă cel mai bine proporționalitatea care trebuie să existe valoarea onorariului și factorii enunțați mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. G. cu domiciliul în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 516 din 19.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata E. A. prin reducerea onorariului avocat ales.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, L. C. | Judecător, C. R. M. |
Grefier, I. S. |
Red.C.R.M./14.11.2014
Tehnored.I.S./17.11.2014/7ex.
Fond-Tribunalul G.;Jud.C.L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3767/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 150/2014. Curtea de... → |
|---|
