Anulare act administrativ. Decizia nr. 4851/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4851/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 3522/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 4851/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător - C. M.
Grefier - F. O.
S-a luat în examinare recursul declarat de M. A. Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, împotriva sentinței nr. 2644/19.06/2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._ /2012, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 9 decembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr. 2644 CA /19 iunie 2013 Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul C. S., în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne, reprezentat prin Direcția (Generala Juridica), cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1 și Inspectoratul de Poliție al județului Iași, a anulat Hotărârea nr. 90.935/30.08.2012 emisă de Comisia pentru soluționarea contestației din cadrul I. de Politie al Județului Iași, a anulat parțial decizia de imputare emisă de șeful Inspectoratului de Politie al Județului Iași nr._/12.07.2012 în sensul exonerării reclamantului de la plata sumei de 9348 lei, a dispus suspendarea executării deciziei de imputare emisă de șeful Inspectoratului de Politie al Județului Iași nr._/12-07-2012 până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A reținut instanța de fond că prin Hotărârea nr. 90.935 din 30.08.2012, Comisia pentru soluționarea contestației din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a respins contestația pe care a promovat-o reclamantul împotriva Deciziei de imputare a șefului Inspectoratului de Poliție Județean Iași nr._ din 12.07.2012, prin care s-a imputat suma de 9.348 lei, reprezentând compensația lunară a chiriei pretins încasată necuvenit în perioada 20.03._10.
Contestația pe care a promovat-o împotriva Hotărârii nr. 90.935 din 30.08.2012, a fost respinsă de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin Hotărârea nr. 306 din 31.10.2012.
Pentru a pronunța această soluție, comisia de jurisdicție a imputațiilor a reținut că acordarea compensației lunare pentru chirie a avut la bază contractul de închiriere nr._/16.12.2009, contract care deși avea valabilitate până la 16.12.2010, petentul nu mai locuia în aceeași locuință începând cu data de 20.03.2010. Consideră comisia că, dat fiind caracterul individual pe care îl poate îmbrăca acordarea compensației lunare pentru chirie, ca urmare a încheierii unui nou contract de închiriere, petentul ar fi trebuit să solicite printr-un nou raport, șefului I.P.J. lași, acordarea dreptului bănesc, prin invocarea noului contract de închiriere, începând cu data intrării acestuia în vigoare.
Atât emitentul deciziei de imputare cât și comisiile ce au soluționat căile de atac, au stabilit în sarcina sa o răspundere materială în absența unei condiții esențiale a răspunderii materiale, și anume existența unui prejudiciu.
Din împrejurarea că a înregistrat ulterior, cu efect retroactiv, un contract de închiriere la organul fiscal, s-a tras concluzia greșită că ar fi încasat necuvenit compensația lunară a chiriei.
Nu există nici o probă care să ateste că în perioada 20.03._10 nu ar fi locuit într-o locuință închiriată. Atâta timp cât având domiciliul în municipiul V. și activând în municipiul Iași, a fost nevoit să-și asigure locuință în municipiul Iași prin închirierea unei locuințe, astfel că este îndreptățit la primirea compensației lunare a chiriei, ceea ce înseamnă că nu a încasat necuvenit compensația lunară a chiriei pentru perioada în discuție, iar prin urmare, nu s-a produs nici un prejudiciu în patrimoniul inspectoratului de poliție.
Nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 284/2005 cu privire la raportarea oricărei schimbări intervenită de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației pentru chirie, poate avea drept consecință pierderea dreptului la compensarea lunară a chiriei numai atunci când intervine o împrejurare ce nu mai dă dreptul la a primi compensarea chiriei, altfel spus, atunci când polițistul nu mai ocupă o locuință închiriată. Or, în cazul său, nu s-a produs o asemenea schimbare a condițiilor de primire a compensației: atât până la data de 20.03.2010, cât și în perioada 20.03._10, a ocupat prin închiriere o locuință situată în municipiul Iași.
In mod greșit, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor susține că ar fi trebuit efectuat un nou raport, pe baza noului contract de închiriere prin care i-a asigurat locuința. Cât timp situația sa nu s-a schimbat, în sensul că a ocupat în continuare o locuință închiriată în municipiul lași, nu exista obligația comunicării vreunei pretinse schimbări a condițiilor care au generat acordarea dreptului bănesc la compensarea chiriei.
In mod greșit, comisia de soluționare a contestației împotriva deciziei de imputare, nu a ținut cont de ordonanța emisă în dosarul penal nr. 617/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iași și întrebuințează un raționament greșit când susține „Faptul că ofițerul contestatar își recunoaște vina, recunoaște Implicit sumele primite necuvenit".
În primul rând, fiind vorba despre angajarea unei răspunderi juridice (răspunderea materială), una din condițiile răspunderii este vinovăția. In condițiile în care în cauză a fost efectuată o cercetare de către organul de urmărire penală care a stabilit că nu există vinovăție, organul competent în stabilirea răspunderii materiale nu are căderea să contrazică statuările organului judiciar penal. Neexistând vreo vinovăție, adică intenție de a provoca vreun prejudiciu, nu poate nici să se procedeze la angajarea unei răspunderi materiale pentru sume de bani pretins încasate necuvenit.
În al doilea rând, recunoașterea unui fapt psihologic al vinovăției (care nu poate să se refere decât la întârzierea cu care a comunicat schimbarea locuinței pe care a închiriat-o polițistul), nu are cum să fie echivalată cu recunoașterea încasării în mod necuvenit a unor sume de bani.
În al treilea rând, a recunoaște o vinovăție în privința întârzierii cu care polițistul comunică faptul că a avut loc schimbarea locuinței închiriate (iar nu încetarea condițiilor pentru a beneficia de compensarea chiriei), nu înseamnă însușirea existenței și a întinderii unei obligații de restituire. Altfel spus, recunoașterea unei culpe nu răpește dreptul de a discuta asupra existenței și a întinderii unui prejudiciu pentru care se dorește angajarea răspunderii materiale.
În mod nelegal, se consideră că pct. 214 din Instrucțiunile MAI nr.830/1999 prevăd pentru cazul scoaterii de sub urmărire penală, fie angajarea răspunderii materiale a polițistului, fie darea la scădere din evidență a pagubei, dar că nu ar exista în cauză temeiuri legale pentru această din urmă soluție.
Ceea ce a apreciat greșit comisia de soluționare a contestației, este chestiunea existenței pagubei.
Textul evocat se referă la cazul în care prin săvârșirea unei fapte pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, unitatea a suferit o pagubă. In cauză, după cum a arătat mai sus, nu există pagubă, pentru că, în ciuda faptului că nu a anunțat imediat mutarea într-o altă locuință închiriată, sumele primite cu titlul de compensație lunară a chiriei nu sunt încasate necuvenit. Neexistând o pagubă, nu există nici temei pentru angajarea răspunderii materiale.
Având în vedere considerentele expuse instanța a admis acțiunea, iar în condițiile art. 15 din legea 544/2004 a dispus suspendarea executării actului administrativ - decizia de imputare, întrucât reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat, dat fiind că instanța a reținut nelegalitatea actului administrativ.
De asemenea și condiția pagubei iminente este îndeplinită câtă vreme decizia de imputare este executorie și i se rețin din salariu reclamantului sumele încasate pretins nelegale .
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs ambele pârâte.
I. de Politie Județean Iași arată prin motivele sale de recurs, că sentința de fond este nelegală și netemeinică, întrucât condițiile ce trebuie îndeplinite de un polițist pentru decontarea contravalorii chiriei sunt strict și limitativ prevăzute de art. 2 din HG 284/2005, care prevede următoarele: "Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:., „iar art. 3 din același act normativ prevede că „Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul beneficiază de compensație lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe”, una din aceste condiții de acordare fiind existența unui contract de închiriere înregistrat la organul fiscal.
Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că polițistul care nu mai îndeplinește cumulativ condițiile legale, nu mai beneficiază de compensația lunară pentru chirie.
În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 1 lit. h clin HG 284 2005, care dispune că „h) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie: "
Consideră că nu poate fi primită motivarea primei instanțe, conform căreia nu există vinovăție în producerea faptei, așa cum a stabilit organul de cercetare penală, întrucât, așa cum a rezultă chiar din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, procurorul a constatat că nu s-au conturat în mod concludent intenția specifică și scopul special de a obține un folos material injust din cadrul laturii subiective a infracțiunii prev. de art. 215 Cod Penal, dar, în urma efectuării cercetării administrative s-a reținut culpa polițistului în producerea pagubei, nicidecum o intenție directă. Acest aspect rezidă atât din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală (învinuitul a recunoscut că a omis să încheie imediat un nou contract de închiriere și să îl prezinte angajatorului...) cât și din raportul acestuia dat în fața comisiei de cercetare administrativă, astfel că în perioada în discuție nu a existat contract de închiriere - încasarea acestor sume fiind, deci, nelegală.
De asemenea, nu rezultă din niciun act al cercetării administrative faptul că nu ar fi existat vinovăție, respectiv prejudiciu, întrucât în cauza de față, pentru perioada 20.03._10, reclamantul putea să aibă dreptul de a primi acea compensație pentru chirie, dar, pentru realizarea acestui drept trebuiau îndeplinite cumulativ și dovedite - condițiile legale prevăzute de lege.
Ori, pentru acea perioadă nu a existat contract de închiriere, cel în baza căruia i s-a acordat compensația fiind reziliat, iar împrejurarea că ulterior, după începerea verificărilor, a încheiat un contract cu efecte retroactive, nu poate avea vreo relevanță asupra existenței prejudiciului cauzat unității. întrucât, atâta timp cât sumele respective au fost acordate fără îndeplinirea și condițiilor legale, acestea au fost încasate în mod necuvenit de către intimat.
Acest contract poate avea efecte numai asupra cuantumului taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, nicidecum asupra caracterului compensației pentru chirie ce a fost acordată reclamantului.
Solicită așadar admiterea recursului promovat,cu modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta M. A. Interne prin motivele sale de recurs arată că hotărârea fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană juridică fără calitate procesuală pasivă, respectiv M. A. Interne.
Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de ordine publică deoarece este sancționată de norme de procedură imperative referitoare la calitatea părților și aptitudinea lor de a sta în proces, impunând verificarea cu prioritate a cadrului procesual, întrucât, dacă persoana chemată în judecată nu are calitate procesuală pasivă, adică nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, aceasta nu poate figura în calitate de pârâta și nici nu poate fi obligată la respectarea sau realizarea dreptului, neavând nicio legătură cu raportul juridic dedus judecății.
În cadrul unui litigiu având ca obiect o acțiune formulată în temeiul art. 1 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, o autoritate publică poate avea calitate de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.
In situația de față este vorba despre anularea unui act administrativ emis de inspectorul șef al I.P.J. Iași, instituție cu personalitate juridică potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Politiei Române, cu modificările și completările ulterioare.
Pe cale de consecință, solicitarea privind suspendarea sau anularea oricărui act administrativ nu se poate judeca decât în contradictoriu cu instituția care 1-a emis, și nu cu alte instituții care au în subordine instituția emitentă și care nu aveau vreo atribuție de avizare sau confirmare a acțiunilor acesteia.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 3 din H.G. nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, rezultatul verificării si propunerile se consemnează într-un proces-verbal întocmit de compartimentul resurse umane si se prezintă șefului unității pentru a hotărî după caz, acordarea (...) sau respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condițiile legale de acordare a compensației lunare pentru chirie (...)”.
Totodată, conform art. 5 alin. 4 din actul normativ anterior enunțat „hotărârea referitoare la acordarea compensației lunare pentru chirie polițiștilor care îndeplinesc condițiile legale aparține șefului unității de poliție”.
Referitor la fondul cauzei, arată recurenta că prin Dispoziția de zi pe unitate nr. 255/19.03.2012 emisă la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, a fost numită o comisie de cercetare administrativă în vederea stabilirii modalității de acordare a compensației lunare pentru chirie în cazul mai multor funcționari publici cu statut special din cadrul unității.
Concluziile comisiei de cercetare administrativă se regăsesc în Procesul-verbal nr._ din 29.06.2012, document aprobat de inspectorul șef al I.P.J. Iași, în cuprinsul căruia se reține, printre altele, că intimatul-reclamant C. S. a încasat în mod necuvenit suma de 9.348 lei, reprezentând contravaloarea compensației lunare pentru chirie, aferentă perioadei 20.03._10.
Constatându-se ca sunt îndeplinite prevederile legale referitoare la angajarea răspunderii materiale în sarcina intimatului-reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, șeful I.P.J. Iași a emis Decizia de imputare nr._/12.07.2012, prin care a fost imputată suma de 9.348 lei numitului C. Sorinei, reprezentând contravaloarea compensației lunare pentru chirie aferentă perioadei 20.03._10, încasată în mod necuvenit.
Ulterior, prin Hotărârea nr._/30.08.2012, Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.P.J. Iași, a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de imputare.
Plângerea formulată împotriva hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.P.J. Iași a fost soluționată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a M.A.I., fiind emisă Hotărârea nr. 306 din 31.10.2012.
Se reține că potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (l) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, „Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie depana la 50% din salariul de bază".
In același timp, la art. 31 alin. (5) din același act normativ, se statuează: „Cuantumul compensației prevăzute la alin. (l) și condițiile de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului administrației și internelor".
În acest sens, a fost emisă H.G. nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, în care, la art. 2, sunt prevăzute cerințele pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul, pentru a putea beneficia de compensație lunară pentru chirie.
Astfel, la art. 2 lit. e din H.G. nr. 284/2004, cu modificările și completările ulterioare, este stabilită obligația polițistului care solicită acordarea compensației lunare pentru chirie,de a prezenta un contract de închiriere, încheiat și înregistrat Ia administrația financiară, în condițiile legii.
Obligativitatea prezentării unui contract de închiriere, încheiat și înregistrat la administrația financiară în condițiile legii, este prevăzută si la art. 4 din același act normativ, potrivit căruia polițiștii îndreptățiți să beneficieze de compensația lunară neutru chirie solicită, prin raport scris, șefului unității de politie în care sunt încadrați acordarea acestui drept bănesc, raport care trebuie să conțină, în mod obligatoriu și adresa la care polițistul și-a stabilit reședința sau, după caz, domiciliul, în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului anexând copia contractului de închiriere înregistrat la administrația financiară, precum si copia actului de identitate” art. 4 alin. (2), lit. c).
Totodată, art. 4 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 284/2005, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că raportul întocmit de polițist trebuie să conțină, în mod obligatoriu, „angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie”.
Așa fiind, comisia de cercetare administrativă constituită la nivelul I.P.J. Iași, a stabilit că intimatul-reclamant a solicitat și a beneficiat de compensație lunară pentru chirie, în baza Contractului de închiriere nr._/16.12.2009, încheiat pentru perioada 16.12._10.
Cu toate acestea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că începând cu data de 20.03.2010, intimatul-reclamant nu a mai locuit în imobilul închiriat în baza contractului anterior menționat și nici nu a anunțat unitatea despre schimbarea intervenită, care a condus la modificarea condițiilor care au stat la baza acordării acestui drept, încasând astfel, în mod necuvenit, cu titlu de compensație lunară pentru chirie, suma de 9.348 lei, aferentă perioadei 20.03._10.
Comisia de cercetare administrativă a apreciat că față de prevederile art. 4 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 284/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi primite explicațiile intimatului-reclamant, care a afirmat că până la data de 18.11.2010, „din cauza multitudinii sarcinilor de serviciu", nu a avut timp să încheie un alt contract de închiriere, pentru locuința în care s-a mutat ulterior datei de 20.03.2010.
Mai mult decât atât, solicită a se observa ca faptele mai multor polițiști din cadrul I.P.J. Iași, printre care și intimatul-reclamant, de a primi compensația lunară pentru chirie după ce au reziliat contractele de închiriere fără înștiințarea unității, au făcut obiectul dosarului penal nr. 617/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Astfel, prin Ordonanța pronunțată la data de 17.05.2012 în dosarul nr. 617/P/2011 de către P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, rezultă că procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C. Sorinei sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 215 din Cod penal. (înșelăciunea), conform dispozițiilor art. 11 pct. 1, lit. b, rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii si nu pentru că fapta nu există.
In consecință, în raport cu prevederile art. 20 alin. (l) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că cei care au încasat sume nedatorate sunt obligați să ie restituie, coroborate cu cele ale art. 24 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora în cazul în care persoanele care au încasat sume nedatorate nu au fost de bună-credință, ele vor fi obligate la restituirea sumelor dacă paguba a fost constatată în cel mult 3 ani de la data primirii sumelor, pe numele intimatului-reclamant, la nivelul I.P.J. Iași, a fost emisă Decizia de imputare nr._ din 12.07.2012.
Referitor la soluția instanței de suspendare a executării actului administrativ contestat, precizează recurenta că prezumția legalității actelor administrative este relativă, însă aceasta poate fi răsturnată numai în ipoteza producerii de probe, în înțelesul prevederilor art. 1169 Cod procedură civilă, de natură să demonstreze fie faptul că autoritățile administrative au încălcat sau aplicat greșit legea cu ocazia emiterii unui astfel de act, fie faptul că actul administrativ emis nu are ca temei de drept prevederi legale.
Întrucât în această cauză nu a fost administrată nici o probă care să răstoarne prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ atacat, sau măcar, să pună la îndoială această prezumție, apreciază că nu a fost făcută dovada cazului bine justificat.
In ceea ce privește paguba iminentă, art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/20O4, cu modificările și completările ulterioare, o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.
Subliniază faptul că, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei Civile nr. 4620/2006 „potrivit Recomandării nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, posibilitatea celui care se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat, în prezența unor argumente juridice valabile”.
Legiferând cu caracter de protecție textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a avut în vedere să-1 apere pe particular împotriva unor pagube care cu greu ar putea fi acoperite, chiar și în condițiile în care actul administrativ ar fi anulat, însă, situația analizată nu comportă astfel de însușiri, fapt pentru care, în cazul de față, cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat este neîntemeiată, întrucât niciunul dintre motivele invocate în susținerea cererii este de natură a demonstra caracterul iminent al așa-zisei pagube și nici existența „unui caz bine justificat”, în accepțiunea actului normativ menționat mai sus.
Față de cele prezentate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, cu respingerea acțiunii formulate de către intimatul-reclamant C. Sorinei, ca neîntemeiată.
Intimatul a depus întâmpinare și concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază intimatul că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurenta M. A. Interne, atâta timp cât o entitate din cadrul
acestui minister (Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul Ministerului A.
Interne - fost M. Administrației și Internelor -) a pronunțat o hotărâre cu privire
la plângerea pe care a promovat-o în contra hotărârii emise de comisia de soluționare a contestației din cadrul inspectoratului județean de poliție, rezultă că ministerul are calitate procesuală pasivă.
Cât timp o entitate din structura sa a emis o hotărâre împotriva căreia este deschisă acțiunea în contencios administrativ, reiese că M. A. Interne are calitate de emitent al unui act administrativ, ceea ce îi conferă calitate procesuală pasivă.
D. fiind că nu beneficiază de personalitate juridică menționata comisie, este evident că în judecată trebuie să figureze persoana juridică în cadrul căreia funcționează, adică M. Administrației și Internelor, devenit, între timp, M. A. Interne.
Totodată a fost corect rezolvată cererea de suspendare a executării actului
administrativ contestat în cauză, sunt întrunite cerințele art. 14 alin. (1) și 15 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, fiind prezente cele două cerințe, justificarea și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Dacă recurenta pretinde că trebuie să existe o îndoială serioasă în privința actului administrativ atacat, această cerință este îndeplinită, de vreme ce măsura suspendării nu a fost dispusă în cursul judecății, ci prin chiar hotărârea pronunțată asupra fondului, hotărâre prin care instanța constatând temeinicia acțiunii și nelegalitatea deciziei de imputare, a procedat la desființarea actului atacat în ce - privește pe reclamant.
Că este vorba de pagube iminente ce sunt de natură a se produce prin executarea deciziei de imputare, este evidențiat de faptul că decizia executorie, i s-au reținut reclamantului sume de bani din salariu, în situația în care este de notorietate împrejurarea că veniturile angajaților bugetari nu sunt substanțiale, iar soția reclamantului realizează un venit la nivelul venitului minim pe economie, în condițiile în care au doi copii minori în întreținere și un credit bancar de restituit.
Totodată, consideră intimatul că prima instanță a procedat în mod corect la admiterea acțiunii, întrucât atât emitentul deciziei de imputare, cât și comisiile ce au soluționat căile de atac, au stabilit în sarcina sa o răspundere materială în absența unei condiții esențiale a răspunderii materiale, și anume existența unui prejudiciu.
Din împrejurarea că a înregistrat ulterior, cu efect retroactiv, un contract de închiriere la organul fiscal, s-a tras concluzia greșită că aș fi încasat necuvenit compensația lunară a chiriei.
Nu există nici o probă care să ateste că în perioada 20.03._10 nu ar fi locuit într-o locuință închiriată, atâta timp cât având domiciliul în municipiul V. și activând în municipiul Iași, a fost nevoit să-și asigure locuință în municipiul Iași prin închirierea unei locuințe, astfel că este îndreptățit la primirea compensației lunare a chiriei, și întrucât nu a încasat necuvenit compensata lunară a chiriei pentru perioada în discuție, prin urmare, nu s-a produs nici un prejudiciu în patrimoniul inspectoratului de poliție.
Nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 264/2005 cu privire la raportarea oricărei schimbări intervenită de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației pentru chirie, poate avea drept consecință pierderea dreptului la compensarea lunară a chiriei numai atunci când intervine o împrejurare ce nu mai dă dreptul la a primi compensarea chiriei, altfel spus, atunci când polițistul nu mai ocupă o locuință închiriată. Or, în cazul său, nu s-a produs o asemenea schimbare a condițiilor de primire a compensației: atât până la data de 20.03.2010, cât și în perioada 20.03._10, a ocupat prin închiriere o locuință situată în municipiul Iași.
În mod greșit, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor susține că ar fi trebuit efectuat un nou raport, pe baza noului contract de închiriere prin care și-a asigurat locuința. Cât timp situația sa nu s-a schimbat, în sensul că a ocupat în continuare o locuință închiriată în municipiul Iași, nu exista obligația comunicării vreunei pretinse schimbări a condițiilor care au generat acordarea dreptului bănesc ia compensarea chiriei.
În mod greșit, comisia de soluționare a contestației împotriva deciziei de imputare, nu a ținut cont de ordonanța emisă în dosarul penal nr. 617/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iași și întrebuințează un raționament greșit când susține „Faptul că ofițerul contestatar își recunoaște vina, recunoaște implicit sumele primite necuvenit".
În primul rând, fiind vorba despre angajarea unei răspunderi juridice (răspunderea materială), una din condițiile răspunderii este vinovăția, în condițiile în care în cauză a fost efectuată o cercetare de către organul de urmărire penală care a stabilit că nu există vinovăție, organul competent în stabilirea răspunderii materiale nu are căderea să contrazică statuările organului judiciar penal. Neexistând vreo vinovăție, adică intenție de a provoca vreun prejudiciu, nu poate nici să se procedeze la angajarea unei răspunderi materiale pentru sume de bani pretins încasate necuvenit.
În al doilea rând, recunoașterea unui fapt psihologic al vinovăției (care nu poate să se refere decât la întârzierea cu care a comunicat schimbarea locuinței pe care a închiriat-o polițistul), nu are cum să fie echivalată cu recunoașterea încasării în mod necuvenit a unor sume de bani.
În al treilea rând, a recunoaște o vinovăție în privința întârzierii cu care polițistul comunică faptul că a avut loc schimbarea locuinței închiriate (iar nu încetarea condițiilor pentru a beneficia de compensarea chiriei), nu înseamnă însușirea existenței și a întinderii unei obligații de restituire.
Altfel spus, recunoașterea unei culpe nu răpește dreptul de a discuta asupra existenței și a întinderii unui prejudiciu pentru care se dorește angajarea răspunderii materiale.
În mod nelegal, se consideră de către recurentă că pct. 214 din Instrucțiunile MAI nr. 830/1999 prevăd pentru cazul scoaterii de sub urmărire penală, fie angajarea răspunderii materiale a polițistului, fie darea la scădere din evidență a pagubei, dar că nu ar exista în cauză temeiuri legale pentru această din urmă soluție.
Ceea ce a apreciat greșit comisia de soluționare a contestației și stăruie recurenta în aceeași apreciere greșită, este chestiunea existenței pagubei.
Textul evocat se referă la cazul în care prin săvârșirea unei fapte pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, unitatea a suferit o pagubă, în cauză, după cum a arătat mai sus, nu există pagubă, pentru că, în ciuda faptului că nu a anunțat imediat mutarea într-o altă locuință închiriată, sumele primite cu titlul de compensație lunară a chiriei nu sunt încasate necuvenit.
În mod greșit susține recurenta în motivarea recursului, că soluția de neangajare a răspunderii materiale ar fi putut să fie adoptată numai dacă în dosarul penal, soluția de scoatere de sub urmărire penală ar fi fost întemeiată pe motivul că fapta nu există. Existența unei fapte cu privire la care organul judiciar penal a statuat că nu constituie infracțiune nu are cum să constituie oricând și oricum temei al angajării unei răspunderi materiale. Singurul fapt săvârșit de către reclamant este lipsa raportării schimbării locuinței închiriate. Or, pentru angajarea răspunderii materiale nu este suficientă numai săvârșirea unei fapte contrare normelor juridice, fiind necesară în mod absolut, existența unui prejudiciu.
Astfel cum s-a precizat, neexistând o pagubă, nu există nici temei pentru angajarea răspunderii materiale, situație în care în mod corect, s-a procedat la admiterea acțiunii.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursurile promovate în cauză ca fiind fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, eronat prima instanță a apreciat că în cauză, atât emitentul deciziei de imputare, cât și comisiile ce au soluționat căile de atac, ar fi stabilit răspunderea materială a reclamantului în absența unei condiții esențiale a răspunderii materiale, și anume existența unui prejudiciu, motivat de împrejurarea de fapt, că în perioada 20.03._10 intimatul a locuit efectiv într-o locuință închiriată, ceea ce ar avea semnificația îndreptățirii sale în a încasa compensația lunară a chiriei pentru perioada în discuție.
În acest sens, s-a considerat că, deși reclamantul intimat recunoaște expres prin concluziile scrise depuse la dosar ,că „ Singurul fapt săvârșit … contrar normelor juridice …este lipsa raportării schimbării locuinței închiriate.”, cu toate acestea, încălcarea acestei obligații, cu acoperirea retroactivă a acestui viciu, ar fi de natură a lăsa nesancționată conduita culpabilă a polițistului în cauză, pentru intervalul de timp cât dispozițiile legale ce trebuiau respectate pentru încasarea compensației nu au fost îndeplinite.
Ori, atât timp cât, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 284/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru a beneficia de compensațiile în litigiu, reclamantul a întocmit un raport, - cu nr._/17.12.2009, fila 78 dosar fond -, care a conținut, în mod obligatoriu, „angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie”, iar în speță intimatul, în ciuda angajamentului prealabil asumat, nu și-a îndeplinit obligația expres prevăzută în cuprinsul său, Curtea constată că în mod corect, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a apreciat că intimatul s-a aflat în culpă atunci când nu a întocmit un nou raport, în care să aducă la cunoștință modificările intervenite, cu atașarea copiei noului contract de închiriere, pentru ca angajatorul să facă verificările necesare, și să stabilească dacă și noul contract aferent locației unde a avut loc mutarea, respectă cerințele formale ale legii, prin prisma acordării beneficiului compensației chiriei.
Intimatul nu a probat vreo cauză de forță majoră care să-l fi împiedicat să-și respecte angajamentul legal asumat, situație în care, pentru intervalul 20.03._10 încasarea compensațiilor pentru o închiriere doar faptică, despre care angajatorul nu a fost informat, și nici nu a fost verificată noua locație sub aspectul respectării cerințelor legale în vigoare, pentru că în realitate contractul nu exista, fiind încheiat retroactiv, apare ca fiind în afara legii, suma de 9.348 lei constituindu-se ca un prejudiciu, din moment ce a fost încasată cu nerespectarea legii de polițistul în cauză în toată această perioadă.
Așa fiind, nu prezintă vreo relevanță în cauză, împrejurarea evocată de reclamantul intimat, constând în faptul că, deși a fost cercetat penal pentru această omisiune, procurorul a dispus totuși scoaterea sa de sub urmărire penală sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 215 din Cod penal (înșelăciunea), din moment ce soluția a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 1, lit. b, rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, și s-a datorat faptului că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar nu pentru că fapta nu ar exista.
Mai mult, în Ordonanța pronunțată la data de 17.05.2012 în dosarul nr. 617/P/2011 de către P. de pe lângă Curtea de Apel Iași se menționează expres, în considerente, că aspectele ce țin de „acoperirea prejudiciului localizat în patrimoniul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași” prin faptele celor cercetați, „privesc latura civilă”, iar acest deziderat se constituie ca fiind tocmai obiectul prezentei cauze, recursul pârâtelor fiind întemeiat, curtea reținând că acțiunea reclamantului este neîntemeiată pe fond.
Cât privește modul de soluționare, prin considerentele sentinței, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, curtea constată că aceasta a fost corect respinsă de prima instanță, atât timp cât procedura de soluționare a contestațiilor privind compensațiile aferente chiriei plătite de polițiști a implicat emiterea unui act administrativ distinct de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, materializat în Hotărârea nr. 306 din 31.10.2012, act administrativ a cărui anulare a făcut obiectul unuia din capetele de acțiune formulată de reclamant.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va admite recursul pârâtelor Inspectoratul de Poliție al Județului Iași și M. A. Interne București, împotriva sentinței nr 2644 CA /19 iunie 2013 a Tribunalului Iași, pe care o va modifica în tot, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantul C. S., în contradictoriu cu pârâtele Inspectoratul de Poliție al Județului Iași și M. A. Interne București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții M. A. Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, împotriva sentinței nr. 2644/19.06/2013 pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul C. S., în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
F. O.
Red.G.A.
Tehnored.F.O.
2 ex./18.12.2013
Tribunalul Iași – jud. D. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3976/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 753/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
