Anulare act administrativ. Decizia nr. 1213/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1213/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 517/89/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1213/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. V. E.
Judecător: P. M. C.
Judecător: Ș. D. R. G.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află pronunțarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta . și pe intimata Direcția G. a Finanțelor Publice V., având ca obiect anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 1055/CA din 23.10.2012 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 5 aprilie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 12 aprilie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1055/23.10.2012, Tribunalul V. a respins ca nefondata acțiunea formulata de reclamanta S.C.E. B. S.R.L. V., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice V..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că a fost investită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamanta S.C. E. B. S.R.L. in contradictoriu cu parata Direcția Generala a Finanțelor Publice V. având ca obiect anularea deciziei nr. 54/19.10.2009 emisa de D.G.F.P. V., anularea rapoartelor de inspecție fiscala nr. 3500/27.07.2009, nr. 3501/27.07.2009 si 3499/27.07.2009 precum si anularea deciziilor de impunere nr. 748/29.07.2009, nr. 749/29.07.2009 si nr. 750/29.07.2009 si a deciziei privind nemodificarea bazei TVA nr. 751/29.07.2009.
Din actele dosarului, Tribunalul a reținut ca reclamanta a fost supusa unei inspecții fiscale in perioada 08.07._09 ce a avut ca obiectiv verificarea obligațiilor de plata privind taxa pe valoare adăugata pentru perioada 01.07._06. In urma acestui control a fost întocmit raportul de inspecție fiscala nr. 3499/27.07.2009 si ulterior decizia de impunere nr. 748/29.07.2009, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei obligații fiscale in suma de 29.270 lei din care 23.900 lei reprezentând TVA si 5.370 lei majorări de întârziere. Suma de 23.900 lei neadmisa pentru deducere de către organele de inspecție fiscala a rezultat facturile fiscale nr._/06.11.2005 in valoare de 4.664,8 lei din care TVA in suma de 745 lei, factura nr._/10.11.2005 in valoare de 4.998 lei din care TVA in suma de 798 lei si factura nr._/16.11.2005 in valoare de 140.027,30 lei din care TVA in suma de_ lei (facturi emise de .).
Potrivit art. 145. A.. 1 si 3 lit. a din Legea nr. 571/2003 (forma in vigoare la data emiterii facturilor anterior menționate): (1) Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adãugatã deductibilã devine exigibilã. (3) Dacã bunurile si serviciile achizitionate sunt destinate utilizãrii în folosul operatiunilor sale taxabile, orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã are dreptul sã deducã: a) taxa pe valoarea adãugatã datoratã sau achitatã, aferentã bunurilor care i-au fost livrate sau urmeazã sã îi fie livrate, si pentru prestãrile de servicii care i-au fost prestate ori urmeazã sã îi fie prestate de o altã persoanã impozabilã. Din dispozițiile legale anterior aplicabile in cauza raportat la data la care au fost emise facturile citate a rezultat ca pentru a deduce taxa pe valoare adăugata aferenta facturilor de aprovizionare cu bunuri si servicii persoana înregistrata ca plătitor de taxa pe valoare adăugata este obligate sa justifice ca bunurile menționate au fost destinate operațiunilor sale taxabile.
In prezenta cauza o astfel de proba nu a fost insa făcuta, in condițiile in care întreaga cantitate de semeringuri achiziționate in baza facturilor menționate se regăsea in realitate in stocul reclamantei iar din verificările efectuate de către organele de inspecție fiscala a rezultat ca in ce privește contravaloarea facturii nr._/16.11.2005 nu a fost achitata pana la data efectuării inspecției fiscale.
A mai reținut Tribunalul ca reclamanta a invocat in susținerea contestație sale împotriva raportului de inspecție fiscala si a deciziei de impunere împrejurarea ca produsele achiziționate de la .. au fost ulterior valorificate către .. Factura nr._/20.12.2005 emisa de către reclamanta către S.C. Decrom S.R,L. a fost insa ulterior stornata prin factura nr._/20.03.2006 așa cum rezulta din înscrisurile depuse la filele 83-84 din dosarul nr._/2/2009 al Curții de Apel București. Tribunalul mai retine ca in mod corect organele de inspecție fiscala au apreciat ca nu s-a făcut dovada împrejurării ca achiziționarea de produse conform facturilor fiscale emise de .. a fost destinata operațiunilor taxabile ale reclamantei.
Nu prezintă relevanta in soluționarea prezentei acțiuni împrejurarea ca in conținutul deciziei nr. 54/19.10.2009 s-a făcut trimitere la împrejurarea ca nu s-a putut stabili realitatea operațiunilor derulate intre cele doua societăți întrucât .. nu a dat curs invitațiilor emise de parata de a se prezenta la sediul organului fiscal. Reclamanta a depus sub acest aspect procesul verbal de control din 30.10.2006 înregistrat sub nr. 3727/06.11.2006. Din considerentele deciziei nr. 54/19.10.2009 rezulta ca la soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr. 748/29.07.2009 nu a avut in vedere exclusiv faptul ca .. nu a dat curs invitațiilor emise de parata de a se prezenta la sediul organului fiscal pentru efectuarea controlului încrucișat. Mai mult decât atât, a retinut Tribunalul ca revenea reclamantei sarcina de a dovedi împrejurarea ca achiziționarea de bunuri a fost destinata operațiunilor sale taxabile, proba care insa nu a fost făcuta. In consecința in mod corect prin decizia nr. 54/19.10.2009 a fost respinsa contestația formulata împotriva deciziei de impunere nr. 748/29.07.2009 emisa in baza raportului de inspecție fiscala nr. 3499/27.07.2009, acțiune reclamantei din acesta perspectiva fiind neîntemeiata.
A mai constatat tribunalul ca prin decizia nr. 749/29.07.2009 emisa in baza Raportului de inspecție fiscala nr. 3500//27.07.2009 au fost stabilite in sarcina reclamantei obligații fiscale in valoare totala de 17.002 lei din care 8.911 lei taxa pe valoare adăugata si 8.091 lei majorări aferente. Suma de 8.911 lei se datorează împrejurării ca reclamanta a inclus in decontul de taxa pe valoare adăugata aferent trimestrului IV 2006 depus la AFP V. sub nr._/25.01.2007 la rândul 8 (achiziții de bunuri/servicii destinate realizării de operațiuni care dau dreptul de deducere) al acestuia soldul negativ de TVA solicitat la restituire prin decontul aferent trimestrului II 2006 înregistrat la AFP V. sub nr._/10.10.2006.
Potrivit art. 82 alin. 2 si 3 din O.G. 92/2003 (2) În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. (3) Contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
Potrivit art. 146 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003 (forma in vigoare la data depunerii decontului de taxa pe valoare adăugata): (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5);
Tribunalul a reținut ca in cauza reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris care sa justifice înregistrarea sumei de 8911 lei ca si taxa pe valoare adăugata deductibila aferente achiziționării de bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni care dau dreptul de deducere. In consecința corect parata a reținut ca reclamantul nu are dreptul de deducere in ceea ce privește suma de 8911 lei reprezentând TVA stabilind in sarcina reclamantei taxa pe valoare adăugata suplimentara de plata in suma de 2.856 lei fata de creanța declarata prin decontul nr._/25.01.2007 prin care societatea avea înregistrata in evidenta la organul fiscal teritorial taxa pe valoare adăugata de recuperat in suma de 6055 lei.
A observat Tribunalul ca raportat la dispozițiile art. 115 si art. 116 din O.G. 92/2003 reclamanta datorează si majorări de întârziere in ceea ce privește suma de 2.856 lei stabilita suplimentar in sarcina sa prin decizia de impunere nr. 749/29.07.2009.
Sub acest aspect, din actele dosarului Tribunalul a reținut ca prin decizia de impunere nr. 749/29.07.2009 a fost stabilita in sarcina reclamantei obligația de plata a sumei de 8091 lei constând in majorări de întârziere.Potrivit art. 115 din O.G. 92/2003 (forma in vigoare in perioada supusa controlului): (1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. (3) Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală. (4) Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu excepția situației prevăzute la art. 138 alin. (6).La rândul sau art. 116 alin. 1, alin. 1 ind. 1 si alin 5 din același act normativ prevedea: (1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.(1^1) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv. (5) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
Din actele dosarului Tribunalul a reținut ca prin decizia nr. 54/19.10.2009 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice V. făcând aplicarea dispozițiilor art. 115 si art. 116 din O.G. 92/2003 privind Codul de Procedura fiscala au fost calculate majorări de întârziere in cuantum de 2.599 lei aferente sumei de 2.856 lei stabilita suplimentar in sarcina reclamantei cu titlu de taxa pe valoare adăugata prin decizia de impunere nr. 749/29.07.2009.
Cum prin decizia de impunere nr. 749/29.07.2009 a fost stabilita in sarcina reclamantei obligația de plata a sumei de 8091 lei cu titlu de majorări de întârziere si având in vedere ca suma real datorata cu acest titlu este de 2599, in mod corect s-a reținut prin decizia nr. 54/19.10.2009 ca este neîntemeiată contestația formulata de reclamanta cu privire la aceasta suma si a fost admisa contestația reclamantei doar pentru suma de 5.492 lei.
Tribunalul a mai retinut ca prin decizia de impunere nr. 750/29.07.2009 emisa in baza raportului de inspecție fiscala nr. 3501/27.07.2009 a fost stabilita in sarcina reclamantei si obligația de plata a sumei totale de 2.085 lei din care 466 lei impozit pe profit, 766 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 572 lei taxa pe valoare adăugata si 281 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugata.
Din actele dosarului Tribunalul a reținut ca suma de 466 lei calculata suplimentat cu titlu de impozit profit se datorează împrejurării ca pentru perioada supusa controlului – 01.01._09 organele de inspecție fiscala au procedat la diminuarea pierderii fiscale declarate de către reclamanta si majorarea bazei impozabile.
Parata a majorat baza impozabila avuta in vedere pentru stabilirea impozitului pe profit in perioada 01.01._09 cu suma de 12.946 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile. Astfel, au fost considerate nedeductibile fiscal următoarele cheltuieli înregistrate de societatea reclamanta: 3538 lei cheltuieli înregistrate in anul 2005 privind amortizarea mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar date in consum în perioada 2002-2004 perioada in care societatea era înregistrata ca plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor; 1.008 lei contravaloare mobilier conform facturii nr. 346/22.10.2007 ; 1.000 lei cheltuieli cu amenzi; 2216 lei cheltuieli privind reparații efectuate la sediul societății pentru care reclamanta nu a făcut recepția lucrărilor si nu a înregistrat venituri din producția de imobilizări corporale; 5.184 lei cheltuieli cu chiriile înregistrate in evidenta contabila fără ca societatea sa înregistreze venituri din alta locație decât sediul declarat.
A constatat Tribunalul ca reclamanta nu a administrat in cauza nicio proba din care sa rezulte ca suma stabilita suplimentar cu titlu de impozit pe profit a fost greșit calculata. Reclamanta a criticat decizia de impunere si raportul de inspecție fiscala in ceea ce privește cheltuielile cu combustibilii achiziționați pe baza de bonuri fiscale, cheltuieli in cuantum de 1.949 lei. Organele de inspecție fiscala au considerat acest tip de cheltuieli ca fiind nedeductibile din punct de vedere fiscal întrucât bonurile fiscale prezentate la control nu cuprind numele cumpărătorului si numărul mijlocului de transport si ca atare nu îndeplinesc calitatea de document justificativ .Potrivit art. 21 alin. 4 lit. f din legea nr. 571/2003: Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor
Potrivit art. 1 alin. 2 din Ordinul 1714 din 14 noiembrie 2005 privind aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara si contabila si a normelor metodologice privind întocmirea si utilizarea acestora: Bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale vor fi folosite începând cu data de 1 ianuarie 2006 numai ca documente de înregistrare a plaților in Registrul de casa. Fac excepție bonurile fiscale emise conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, utilizate pentru justificarea taxei pe valoarea adăugata, aferenta carburanților auto achiziționați in vederea desfășurării activității si pentru înregistrarea in contabilitate a cheltuielilor cu aceste achiziții, daca sunt stampilate si au înscrise denumirea cumpărătorului si numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Reclamanta nu a depus a depus la dosar nici un înscris din care sa rezulte ca bonurile fiscale îndeplineau condițiile legale pentru ca cheltuielile cu combustibil sa poată fi considerate deductibile din punct de vedere fiscal. In aceste condiții in mod corect parata a procedat la majorarea bazei impozabile cu suma de 1.989 lei reprezentând contravaloare carburanți auto.In consecința corect a calculat parata prin decizia de impunere contestata suma de 466 lei cu titlu de impozit pe profit, raportat la dispozițiile art. 115 si art. 116 din O.G. 92/2003 (forma in vigoare in perioada supusa controlului) reclamanta datorând si majorările de întârziere aferente impozitului pe profit in cuantum total de 766 lei.
A mai retinut Tribunalul ca prin decizia de impunere nr. 750/29.07.2009 emisa in baza raportului de inspecție fiscala nr. 3501/27.07.2009 organul de inspecție fiscala a stabilit suplimentat in sarcina reclamantei obligația de plata a sumei de 572 lei taxa pe valoare adăugata. Suma se datorează faptului ca societatea reclamanta a dedus suma menționata in baza bonurilor fiscale de combustibil ce nu conțin informațiile privind beneficiarul si numărul de înmatriculare a mijlocului de transport conform OUG 28/199 si art. 146 din legea nr. 571/2003 precum si faptului ca reclamanta a dedus TVA conform facturii nr. 346/22.10.2007 in valoare de 1999 lei din care TVA in suma de 191,44 lei emisa pe numele N. D.. Potrivit art. 145 alin. 1 si 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 (1) Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei. (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile; Potrivit art. 146 alin. 1 lit. a din legea nr. 571/2003 (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155; Potrivit art. 46 din Normele metodologice: (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condițiile stabilite la pct. 73, care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu excepția facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. Facturile transmise prin poșta electronică sunt considerate facturi în original. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita emitentului un duplicat al facturii, pe care se va menționa că înlocuiește documentul inițial. Duplicatul poate fi o factură nouă emisă de furnizor/prestator, care să cuprindă aceleași date ca și factura inițială, și pe care să se menționeze că este duplicat și că înlocuiește factura inițială sau o fotocopie a facturii inițiale, pe care să se aplice ștampila furnizorului/prestatorului și să se menționeze că este duplicat și că înlocuiește factura inițială. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al declarației vamale pentru import sau al documentului pentru regularizarea situației, persoana impozabilă va solicita un duplicat certificat de organele vamale.
(2) Pentru carburanții auto achiziționați, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare a autovehiculului. Prevederile acestui alineat se completează cu cele ale pct. 45^1.
Rezulta din dispozițiile legale anterior citate ca justificarea deducerii taxei pe valoare adăugata pentru carburanții auto achiziționați se face cu bonuri fiscale emise conform dispozițiilor legale si care trebuie sa poarte ștampila emitentului si sa aibă înscrisa denumirea cumpărătorului si numărul de înmatriculare a autovehiculului.
Întrucât, așa cum s-a reținut anterior reclamanta nu a făcut dovada ca bonurile fiscale pe baza cărora a fost dedus TVA îndeplineau cerințele legale, si in plus reclamanta a dedus TVA pentru o factura emisa pe numele unei persoane fizice corect a reținut parata ca acesta datorează suma de 572 lei cu titlu de TVA. In consecința reclamanta datorează si majorările de întârziere astfel cum au fost calculate de către parata.
A concluzionat instanța că in mod corect prin decizia nr. 54/19.10.2009 a fost respinsa contestația formulata împotriva deciziei de impunere nr. 750/29.07.2009 emisa in baza raportului de inspecție fiscala nr. 3501/27.07.2009, acțiune reclamantei fiind si sub acest aspect neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal recurenta ., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii sale de recurs, recurenta arată că prima instanță a reținut eronat aplicabilitatea art. 145 al.1 și 3 din Codul Fiscal, precum și împrejurarea că reclamanta nu ar fi făcut dovada că ar fi avut în codurile CAEN ale statutului și comercializarea semeringurilor. De fapt, în statutul societății sunt cuprinse și coduri CAEN care permit comercializarea acestor produse, ele nefiind achiziționate în scopul personal al asociatului unic. De asemenea, reținerea de către instanță că aceste produse nu ar fi fost achitate este fără temei, ele fiind achitate parțial. Mai mult, achitarea prețului nu constituie și nu naște dreptul de a deduce TVA conform art. 135 și urm Cod fiscal. Produsele se aflau în stocul societății comerciale întrucât societatea la care a vândut E. B. aceste produse nu a achitat prețul. Mai arată recurenta că a vândut produsele în 2005, a înregistrat și a achitat bugetului de stat impozitul pe profit aferent acestei livrări, în sumă de 6800 lei. În martie 2006, urmare a faptului că societatea cumpărătoare nu a achitat contravaloarea lor, au fost returnate produsele la cererea și insistența vânzătorului. Produsele au rămas pe stoc și nu s-au mai vândut datorită faptului că organele fiscale au emis raportul de inspecție fiscală din anul 2006, iar controlul nu a fost finalizat. Arată în plus recurenta că între ..(societatea de la care a achiziționat semeringurile) și S.C. E. B. S.R.L. realitatea operațiunilor a fost stabilită și constatată de organul fiscal în 2006, în baza unui control făcut la prima societate.
Recurenta consideră că Tribunalul a reținut greșit că facturile emise de SURISCOM nu ar întruni elementele prevăzute de art. 155 al.5 Cod fiscal.
Cu privire la suma de 8911 lei, consideră că a depus documente fiscale care îi dă dreptul la deducere. În momentul achiziției autoturismului Peugeot 206 se deducea integral TVA aferent facturii de achiziție. La momentul efectuării celui de al doilea control, în 2009, era suspendată deducerea TVA la achiziția de autoturisme, însă momentul exigibilității TVA este data întocmirii facturii fiscale, respectiv 2006.
Referitor la suma de 5184 lei, reprezentând chiria luată pe restaurant în urma închirierii acestuia unei societăți de advertising, motivația organului fiscal cum că ar fi înregistrat aceste venituri în contabilitate fără ca societatea să înregistreze venituri din altă locație decât sediul declarat nu poate fi primită. În fapt, societatea a închiriat restaurantul, care este și sediul societății, și nu înțelege cum nu ar fi trebuit să înregistreze facturile emise către beneficiar.
Cu privire la impozitul pe profit, arată că, datorită livrării din decembrie 2005 a semeringurilor achiziționate de la SURI.., a înregistrat impozit de plată de 6800 lei, pe care l-a achitat. În martie 2006, a recuperat produsele de la .., aceasta din urmă neachitând prețul. Recurenta consideră că nu este legal să plătească un impozit pentru o operațiune comercială care a fost ulterior returnată. Scopul comercial al achiziției semeringurilor era cert, de a le revinde și de a genera profit.
Referitor la bonurile fiscale pentru suma de 1948 lei, cheltuieli cu benzina autoturismului proprietatea societății, menționează că atât aprovizionarea cât și livrarea se fac cu acest mijloc de transport. Consideră că pentru bonurile privind alimentarea cu combustibil nu trebuie alte dovezi fiscale, bonurile îndeplinesc condițiile solicitate de normele fiscale în vigoare, ele sunt emise de benzinării în conformitate cu OUG 28/1999.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat și menținerea sentinței primei instanțe.
Recurenta a depus la dosar un certificat emis de ORC din care rezultă codurile CAEN cu care societatea s-a înscris la registru, ca obiect de activitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată recursul nefundat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că Tribunalul V. a făcut o corectă stabilire a situației de fapt, la care a aplicat dispozițiile legale incidente, pronunțând o soluție temeinică și legală.
Astfel, în fapt, recurenta contestă anumite sume din actele administrativ fiscale ce formează obiectul prezentei cauze(rapoartele fiscale 3500, 3501, 3499 din 27.07.2009, deciziile de impunere 748, 749, 750 din 29.07.2009, decizia 751/29.07.2009 de nemodificare a bazei de TVA, decizia 54/19.10.2009 de soluționare a contestației administrative):
Suma de 23.900 lei reprezintă taxă pe valoarea adăugată care s-a respins la rambursare prin decizia 748/29.07.2009 a intimatului, rezultată din facturile emise în 6.11.2005, 10.11.2005 și 16.11.2005, facturi prin care recurenta a achiziționat semeringuri de la societatea .. Organul fiscal a avut în vedere că semeringurile achiziționate nu sunt necesare activității comerciale desfășurate de contribuabil(comerț cu produse alimentare, tutun și băuturi), iar în motivarea acestei dispoziții a avut în vedere mai multe împrejurări de fapt, printre care și faptul că bunurile sunt în stocul societății și că nu au fost achitate decât parțial de contestator. Recurenta susține că potrivit obiectului de activitate înregistrat la Registrul Comerțului, avea dreptul de a comercializa astfel de produse.
Reține Curtea, ca și tribunalul de altfel, că, față de dispozițiile art. 145. al. 1 si 3 lit. a din Legea nr. 571/2003 dreptul de deducere există doar dacã bunurile si serviciile achizitionate sunt destinate utilizãrii în folosul operatiunilor taxabile. Revine contribuabilului obligația sa justifice ca bunurile achiziționate au fost destinate operațiunilor sale taxabile.
În baza probatoriului administrat atât de organul fiscal, cât și de prima instanță, au rezultat împrejurări de fapt (că semeringurile achiziționate in baza facturilor se regăseau in stocul reclamantei, ele nu au fost în totalitate achitate de contestator) care au justificat corect concluzia că, raportat la activitatea efectiv desfășurată de societate, produsele nu erau destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile. Nu prezintă relevanță codurile CAEN înregistrate în statutul societății(nu i s-a contestat reclamantei obiectul extins de activitate), ci în concret dacă achiziția este destinată operațiunilor taxabile, aspect care se stabilește pe bază de probatorii.
Ca atare, în mod corect organul fiscal a considerat nedeductibilă această sumă. Corect a reținut Tribunalul că realitatea operațiunilor derulate intre .. și recurentă, precum și împrejurarea că prima dintre societăți nu ar fi dat curs invitațiilor emise de parata de a se prezenta la sediul organului fiscal nu au fost probe definitorii în stabilirea deciziei fiscale. Oricum, revenea reclamantei sarcina de a dovedi împrejurarea ca achiziționarea de bunuri a fost destinata operațiunilor sale taxabile, proba care insa nu a fost făcuta, așa cum corect s-a stabilit de Tribunal.
Suma de 8911 lei, cuprinsă în decizia de impunere 749/29.07.2009, este o obligație suplimentară de plată datorată faptului că societatea a inclus în decontul TVA aferent trimestrului IV din anul 2006 la rândul 8 soldul negativ de TVA solicitat la restituire prin decontul de TVA aferent trimestrului III 2006 și a denaturat astfel TVA dedusă pe documente justificative. Tribunalul a reținut ca in cauza reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris care sa justifice înregistrarea sumei de 8911 lei ca si taxa pe valoare adăugata deductibila aferente achiziționării de bunuri sau servicii destinate realizării de operațiuni care dau dreptul de deducere. Recurenta susține că această sumă ar reprezenta TVA aferent achiziționării unui autoturism Porsche. Or, organul fiscal a reținut nerespectarea de către societate a dispozițiilor referitoare la completarea decontului de TVA aferent trimestrului IV prin preluarea unei sume din solul negativ al decontului pe trimestrul III(aspect probat de raportul întocmit în baza evidenței contabile de unde rezultă preluarea sumei) și nu nejustificarea sumei cu înscrisuri. Susținerea recurentei că suma ar reprezenta TVA aferent achiziției unui Porsche nu poate fi reținută, din factura de achiziție rezultând că acesta a fost achiziționat în septembrie 2006, deci nu sunt sume aferente trimestrului IV, ci III.
In consecința corect parata a reținut ca reclamantul nu are dreptul de deducere in ceea ce privește suma de 8911 lei reprezentând TVA stabilind in sarcina reclamantei taxa pe valoare adăugata suplimentara și majorări.
Suma de 5184 lei din decizia de impunere 750/29.07.2009 reprezintă „cheltuieli cu chiriile nedeductibile fiscal conform art. 19 al.1 din Codul fiscal”, înregistrate în evidența contabilă fără ca societatea să înregistreze venituri din altă locație decât sediul declarat. Recurenta confundă cheltuielile cu chiriile, care pot fi deductibile sau nedeductibile în condițiile art. 19 din Codul fiscal, cu veniturile din chirii. Or, organul fiscal s-a referit la cheltuieli cu chiriile și le-a considerat nedeductibile deoarece nu s-a probat întrunirea condițiilor art. 19 din Codul fiscal, iar ca împrejurare de fapt doveditoare a motivat că societatea nu justifică aceste cheltuieli pentru că nu avea înregistrate venituri din altă locație decât sediul declarat închiriat. Revenea recurentei obligația de a proba îndeplinirea condițiilor fiscale pentru deductibilitate, ceea ce nu a făcut.
De asemenea, recurenta arată că mai multe sume de bani reprezentând TVA trebuia a fi deduse de organul fiscal în baza bonurilor fiscale de combustibil. Organele de inspecție fiscala au considerat acest tip de cheltuieli ca fiind nedeductibile din punct de vedere fiscal întrucât bonurile fiscale prezentate la control nu cuprind numele cumpărătorului si numărul mijlocului de transport si ca atare nu îndeplinesc calitatea de document justificativ. Față de dispozițiile legale incidente, prezentate pe larg de prima instanță, respectiv art. 21 alin. 4 lit. f din legea nr. 571/2003, art. 1 alin. 2 din Ordinul 1714 din 14 noiembrie 2005 privind aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, corect s-a constatat că nu s-a dovedit de societate că bonurile fiscale îndeplineau condițiile legale pentru ca aceste cheltuieli cu combustibilul sa poată fi considerate deductibile din punct de vedere fiscal. De asemenea, organul de inspecție fiscala a stabilit suplimentar in sarcina reclamantei obligația de plata a sumei de 572 lei taxa pe valoare adăugata, suma datorându-se faptului ca societatea reclamanta a dedus suma menționata in baza bonurilor fiscale de combustibil ce nu conțin informațiile privind beneficiarul si numărul de înmatriculare a mijlocului de transport conform OUG 28/199 si art. 146 din legea nr. 571/2003 precum si faptului ca reclamanta a dedus TVA conform facturii nr. 346/22.10.2007 in valoare de 1999 lei din care TVA in suma de 191,44 lei emisa pe numele unei persoane fizice. Potrivit art. 145 alin. 1 si 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 (1), art. 146 alin. 1 lit. a din legea nr. 571/2003, art. 46 din Normele metodologice, dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 rezulta că justificarea deducerii taxei pe valoare adăugata pentru carburanții auto achiziționați se face cu bonuri fiscale emise conform dispozițiilor legale si care trebuie sa poarte ștampila emitentului si sa aibă înscrisa denumirea cumpărătorului si numărul de înmatriculare a autovehiculului. Or, apărarea recurentei este aceea că bonurile sunt emise de benzinării, deci se prezumă că îndeplinesc condițiile legale. Se observă însă din economia OUG 28/2009 că bonurile de achiziționarea carburanților trebuie să îndeplinească cerințe suplimentare pentru a fi documente justificative, cerințe pe care reclamanta nu le-a probat. Că autoturismul este proprietatea societății și folosește la desfășurarea de activități specifice obiectului de activitate nu este suficient pentru a fi considerate cheltuielile cu combustibilul deductibile și nu înlătură obligația respectării dispozițiilor legale privind documentele justificative. Pentru o factura emisa pe numele unei persoane fizice corect nu se poate deduce TVA.
Referitor la celelalte sume impuse recurentei, Curtea reține că organul fiscal a majorat baza impozabila avuta in vedere pentru stabilirea impozitului pe profit in perioada 01.01._09 cu suma de 12.946 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru că au fost considerate nedeductibile fiscal mai multe cheltuieli înregistrate de societatea reclamanta: 3538 lei cheltuieli înregistrate in anul 2005 privind amortizarea mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar date in consum în perioada 2002-2004 perioada in care societatea era înregistrata ca plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor; 1.008 lei contravaloare mobilier conform facturii nr. 346/22.10.2007 ; 1.000 lei cheltuieli cu amenzi; 2216 lei cheltuieli privind reparații efectuate la sediul societății pentru care reclamanta nu a făcut recepția lucrărilor si nu a înregistrat venituri din producția de imobilizări corporale; 5.184 lei cheltuieli cu chiriile înregistrate in evidenta contabila fără ca societatea sa înregistreze venituri din alta locație decât sediul declarat.
Corect a stabilit Tribunalul ca reclamanta nu a administrat in cauza nicio proba din care sa rezulte ca suma stabilita suplimentar cu titlu de impozit pe profit a fost greșit calculata.
Referitor la solicitarea recurentei de a i se restitui suma achitată cu titlu de impozit pe profit în baza operațiunii de vânzare a semeringurilor, operațiune care a fost ulterior desființată de părți prin voința lor, prin stornarea facturii, această solicitare nu privește actele administrative contestate, este o cerere de restituire de sume care se adresează organului fiscal într-o altă procedură.
În baza acestor considerente, Curtea apreciază recursul nefundat și în baza art. 312 Cod pr.civ îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către . împotriva deciziei nr. 1055/CA/23.10.2012 a Tribunalului V., decizie pe care o menține.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 Aprilie 2013
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, V.-E. A. |
Jud fond: E. G.
Red si tehnored 2 ex.PMC/10.05.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4398/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1674/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
