Pretentii. Decizia nr. 3526/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3526/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 8722/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3526/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – G. A.
Judecător – C. M.
Judecător – T. D. M.
Grefier – R. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta S.C. M. T. S.R.L. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P., împotriva sentinței civile nr. 1463/CA din 09.04.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1463/CA din 09.04.2013 Tribunalul Iași a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. P., pe care a obligat-o să-i restituie (să-i plătească) reclamantei suma de 12.464 de lei achitată de aceasta cu titlu de taxă de emisii poluante, și să-i plătească dobânda legală aplicabilă în condițiile art.124 C.pr.fisc., plus suma de 656,8 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei de emisii poluante ca neîntemeiată.
A reținut instanța de fond că reclamantul a cumpărat în anul 2012, un autoturism rulat importat din Italia, iar cu ocazia înmatriculării acestuia în România a achitat la 29.05.2012 taxa de poluare în valoare de_ de lei.
Taxa de emisii poluante percepută de statul român în sistemul legii nr.9/2012 contravine art.110 din TFUE (vechiul art. 90 din Tratatul CE) deoarece situația discriminatorie a fost menținută prin suspendarea de la aplicare a prevederilor art.4 alin.2 din lege prin OUG nr.1/2012, în acest context factual și juridic situația reclamantului fiind identică cu cea existentă sub imperiul OG nr.50/2008. Caracterul discriminatoriul al taxei de poluare a fost reliefat de CJUE în cauza T. (C-402/09), instanța comunitară răspunzând întrebărilor preliminare ridicate de Tribunalul Sibiu a reținut că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”.
„Art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE. În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, R.., p. I‑3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, R.., p. I‑7929, par. 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, R.., p. I‑4945, par. 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, par. 17, precum și Kalinchev, par. 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.”
Față de hotărârea preliminară pronunțată de CJUE în cauza T., în aplicarea art.148 alin.2 din Constituția României, având în vedere și obligația pozitivă ce revine statelor de reparare a prejudiciului cauzat prin neaplicarea în mod direct a dreptului comunitar, având în vedere valoarea taxei de poluare percepută reclamantului în raport cu valoarea autoturismului la data cumpărării acesteia de către reclamant (taxa fiind disproporționată în raport cu valoarea de revânzare a autoturismului), având în vedere prevederile art.117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc., a fost admisă acțiunea reclamantului și a fost obligată pârâta la restituirea taxei de poluare, precum și la plata dobânzii legale aplicabile, în condițiile art.124 Cpr.fisc.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare acesta a fost respins ca neîntemeiat deoarece legalitatea unui act administrativ fiscal nu se determină în raport de prevederile comunitare pretins încălcate, vătămarea drepturilor reclamantului fiind produsă prin perceperea taxei și nu prin calculul acesteia.
În temeiul art.274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta AFP-P. la plata către reclamantă a sumei de 656,8 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta S.C. M. T. S.R.L., precum și pârâta Administrația Finanțelor Publice P..
Reclamanta critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit dobânda aferentă sumelor de restituit a fost calculată de la o altă dată decât data plății taxei contestate, invocând în acest sens jurisprudența C.J.U.E. în materie.
Organul fiscal recurent susține că în sarcina reclamantului a fost impusă prin legea nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.
Curtea, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în mod explicit, ca dobânda aferentă sumei a cărei restituire a cerut-o să fie calculată în condițiile prevăzute de art. 124 din Codul de procedură fiscală, apreciază că prima instanță, respectând principiul disponibilității, nu avea o altă alternativă decât aceea de a obliga pe pârâtă la plata dobânzii solicitate în condițiile de reglementare invocate de reclamant ca temei al cererii sale.
Calcularea dobânzii, din oficiu, de la o altă dată decât cea la care reclamantul s-a referit în mod explicit, ar echivala cu o depășire a limitelor investirii instanței și cu o subrogare, nepermisă, a judecătorului fondului în drepturile reclamantului; neputându-se acorda mai mult decât s-a cerut, considerente pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de reclamant urmează a fi respins, ca fiind nefondat.
Curtea urmează a respinge și recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice P. pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P. și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa de emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 12.464 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 din Tratatul F.UE .
În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România care sunt înstrăinate până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Prin urmare curtea constată că prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe emisii poluante, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă până la 01.01.2013.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea în cauze similare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe emisii poluante, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei de emisii poluante pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului UE.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, Curtea urmează să respingă recursurile declarate de reclamanta S.C. M. T. S.R.L. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P. împotriva sentinței nr. 1463/CA/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice P. și de S.C. M. T. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1463/CA/09.04.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi 30.09.2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. opinie majoritară G.A.
Tehnored. R.G.
2 ex./24.10.2013
Tribunalul Iași – jud. A. F. A.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opinie majoritare, apreciez că în cauză nu au fost administrate probele suficiente și concludente pentru a se putea trage concluzia că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, a perpetuat regimul discriminatoriu, contrar dreptului comunitar, ce a fost introdus prin O.U.G. nr. 50/2008.
Consider că în acest sens stau mărturie însăși prevederile legii prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012, act normativ prin care, pe de o parte, a fost anulată orice distincție între bunurile ce urmau a face obiectul obligației de plată, iar pe de altă parte a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin regimul fiscal instituit, a urmărit în mod declarat descurajarea achiziționării și înmatriculării în România a autovehiculelor second-hand ce proveneau din alte state membre ale Uniunii Europene, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a bunurilor, principiu consacrat de T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, norme care stabileau că obligația de plată a taxei intervine: „și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule”, nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere definitivă și totală a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei simple norme tranzitorii și nicidecum valoarea unei exceptări perpetue a unor categorii de bunuri de la obligația de plată a respectivei taxe.
Faptul amânării termenului de la care obligația de plată devenea scadentă, prin instituirea unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să își regularizeze situația bunurilor achiziționate din spațiul comunitar, mai înainte de a cere înmatricularea autovehiculelor respective în România, nu putea fi considerat ca fiind contrar T.F.U.E. și jurisprudenței C.J.U.E. și cu atât mai puțin Legii nr. 24/2000, din moment ce respectiva obligație redevenea scadentă începând cu data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 1/2012; cadru normativ care impunea admiterea recursului promovat de pârâtă, modificarea hotărârii atacate, și în fond respingerea acțiunii, ca nefondată.
Judecător
T. D. M.
Red. opinie separată T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex./24.10.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1674/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4873/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
