Anulare act administrativ. Decizia nr. 4979/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4979/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 6744/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4979/2013
Ședința publică de la 17 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: O.-M. I.
Judecător: Ș. D. R. G.
Judecător: P. M. C.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află pronunțarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și pe intimații D. C., Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF, având ca obiect anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței numărul 3015/ca/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc înb ședința publică din 13 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 17 decembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL IAȘI,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 3015/2013, Tribunalul Iași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins pe excepție acțiunea formulată de reclamantul D. C., în contradictoriu cu acest pârât. A admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 145/6.06.2012 integral și decizia nr. 134/3.05.2012 în parte, în ce privește dispoziția de stabilire a răspunderii reclamantului D. C. în solidar cu societatea debitoare . SRL, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1758,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată, având în vedere că actele contestate în prezenta cauză de reclamantul D. C. nu au fost emise de acest pârât.
Instanța a mai reținut că prin decizia nr. 134/3.05.2012 a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, menținută prin decizia de soluționare a contestației nr. 145/6.06.2012, s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a reclamantului D. C., a numiților A. D. și M. M. C. alături de . SRL, pentru obligațiile fiscale ale persoanei juridice, respectiv debite și accesorii în sumă de 113.247 lei, organul fiscal reținând ca fiind aplicabile prevederile art. 27 alin. 2 lit. d din O.G. 92/2003.
Instanța a constatat că prin procesul verbal nr._/24.11.2009 s-a declarat starea de insolvabilitate a societății pentru obligații fiscale în cuantum total de 88.261 lei (filele 171-172 dosar). Referitor la actele contestate, instanța a reținut că potrivit art. 27 al. 2 lit. d Cod procedură fiscală răspund solidar cu debitorul administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.
Potrivit acestor dispoziții legale, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorilor trebuie îndeplinite două condiții, respectiv neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și provocarea acestei stări de către administratori cu rea credință.
Pârâta a reținut că societatea debitoare nu funcționează la sediul declarat si nu a depus la organul fiscal declarații plivind obligațiile față de bugetul de stat, nerespectând astfel prevederile art. 22 din OG nr.92/2003 .
Având în vedere faptul că sumele datorate de societate reprezintă prejudiciu adus bugetului consolidat al statului, organele de administrare fiscala au emis următoarele concluzii: societatea debitoare a dobândit venituri din activitatea desfășurata, sustrăgându-se de la declararea acestora și de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat; nedepunerea situațiilor financiare, nefuncționarea la sediul social declarat, precum si imposibilitatea identificării și contactării reprezentanților legali ai societății conduc la concluzia ca aceste fapte au fost săvârșite cu scopul vădit de a se sustrage de la un eventual control.
Instanța a constatat însă că din extrasul ORC de pe lângă Tribunalul Iași și înscrisurile depuse la dosar de către reclamant rezultă că acesta s-a retras din . SRL prin actul adițional la statutul societății cu dată certă 17.10.2008, iar numitul A. D., căruia reclamantul i-a cesionat părțile sociale, devenit asociat unic, a dat declarația autentificată sub nr. 954/17.10.2008 prin care a declarat că preia toate creanțele și datoriile societății, inclusiv cele față de bugetul statului, precum și toate documentele contabile.
Totodată, prin actul modificator sediul social a fost schimbat din . în ., iar prin mențiunea din registrul comerțului nr._/8.04.2009 sediul a fost din nou schimbat în ., jud. Iași.
Prin urmare, motivele reținute de pârâtă privind nefuncționarea la sediul social declarat ., jud. Iași, precum si imposibilitatea identificării și contactării reprezentanților legali ai societății nu sunt imputabile reclamantului, retras din societate încă din data de 17.10.2008 și care la momentul antrenării răspunderii solidare nu mai avea nici o calitate în cadrul societății, nu o mai putea reprezenta și nu avea obligații în legătură cu sediul stabilit prin voința noilor asociați A. D. și M. M. C..
Referitor la obligațiile fiscale ale societății, extrasul din aplicația DECIM depus de pârâtă, declarațiile fiscale aflate la dosar și constatările raportului de inspecție fiscală nr. 2751/25.04.2008 confirmă faptul că în perioada în care a deținut calitatea de administrator reclamantul a depus la organul fiscal teritorial declarații, situații financiare anuale pentru perioada 2003-2007, fără ca pârâta să individualizeze în cauză acele declarații a căror nedepunere la termenele prevăzute de lege a fost interpretată în sensul sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat.
De asemenea, referitor la dizolvarea societății prin sentința civilă nr. 125/21.01.2011 a Tribunalului Iași, s-a constatat că sancțiunea dizolvării a intervenit pentru nedepunerea situației financiare aferentă anului 2008 (fila 54 dosar).
Astfel, ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2008 a fost 31 mai 2009, termenul fiind calculat de la data încheierii exercițiului financiar care coincide cu finele anului calendaristic, sarcina depunerii situației financiare pentru anul 2008 revenind noului asociat unic și administrator al societății și nu reclamantului, retras din societate înainte de încheierea anului 2008.
Pentru considerentele expuse, instanța a reținut că în cauză, dacă în privința primei condiții prevăzute de art. 27 al. 2 lit. d Cod procedură fiscală se constată existența debitelor și accesoriilor neplătite în sarcina societății al cărei administrator a fost reclamantul, în privința relei sale credințe nu au fost administrate probe relevante.
Instanța a constatat că reaua credință reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită, având în vedere că legiuitorul nu a instituit prezumția de vinovăție în cazul administratorilor și asociaților. În condițiile în care la data de 17.10.2008 reclamantul s-a retras din societatea debitoare, fiind efectuate în acest sens mențiunile cuvenite în registrul comerțului, noul asociat devenind asociat unic, cu preluarea atât a activului cât și a pasivului, în calitate de nou administrator, îi revenea deci acestuia obligația achitării debitelor restante, neputând fi ținut reclamantul pentru neîndeplinirea obligațiilor ce reveneau asociaților din cadrul societății ulterior retragerii sale, cu atât mai mult pentru starea de insolvabilitate declarată ulterior cesiunii părților sociale, constatând că reclamantului nu i se pot opune pentru atragerea răspunderii solidare nici argumentele referitoare la nefuncționarea la sediul social declarat ., jud. Iași, imposibilitatea identificării și contactării reprezentanților legali ai societății sau la dizolvarea judiciară a societății pentru considerentele deja expuse, instanța a constatat că prezumția de bună credință a acestuia nu a fost înlăturată, nefiind întrunite condițiile art. 27 al. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală pentru atragerea răspunderii sale solidare .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct 6 și 9 Cod pr.civ și 304 ind.1 Cod pr.civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că s-a subrogat în drepturile ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUN.IAȘI în baza HG 520/2013 și Ordinului Președintelui ANAF 1104/2013.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că S.C.T.D.C. EXPRES G. S.R.L. a fost declarată insolvabilă fără bunuri urmăribile în baza procesului verbal_/24.11.2009 și că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, conform art. 27 al.2 lit d din OG 92/2003, răspund solidar cu acesta administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Debitoarea a desfășurat activitate conform obiectului de activitate pentru care a fost înființată, a realizat venituri și avea obligația declarării impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului. Obligațiile fiscale pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare provin din declarațiile pe proprie răspundere depuse de debitoare, prin reprezentanții săi legali, ca urmare a obținerii de venituri. Pentru recuperarea obligațiilor fiscale, au fost întreprinse măsuri de executare silită, fără rezultat. După epuizarea măsurilor de executare silită s-a încheiat procesul verbal de constatare a insolvabilității și referatul de angajare a răspunderii solidare. Simpla constatare a stării de insolvabilitate constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că are ca rezultat direct neplata datoriilor scadente. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor.
Mai arată recurenta că susținerile reclamantului că nu este răspunzător pentru obligațiile fiscale deoarece a cesionat părțile sociale este neîntemeiată, deoarece debitele pentru care s-a început executarea silită provin din perioada 2004-2008, perioadă în care reclamantul era administratorul societății. Din fișa sintetică totală evaluată la data de 17.10.2008, data cesionării părților sociale, rezultă că, de la înființarea societății debitoare și până la momentul cesionării, au fost declarate obligații fiscale de 51.079 lei, s-au efectuat plăți de 20.436 lei și s-au acumulat accesorii de 53.833 lei. Administratorul societății avea obligația de a analiza situația datoriilor debitoarei și dacă se constata că acestea nu pot fi acoperite cu activul societății, trebuia să solicite instanței deschiderea procedurii insolvenței. Fapta ilicită poate să constea și într-o inacțiune ilicită, anume neîndeplinirea unei activități, neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia să fie întreprinsă.
Opinează recurenta că reaua credință a reclamantului constă în împrejurarea că, deși starea de insolvență a societății era vădită, acesta a hotărât cesionarea părților sociale în loc să promoveze cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Prin neintroducerea acestei cereri la momentul intrării în incapacitate de plată, reclamantul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul de stat, împovărând situația societății prin adăugarea de accesorii. După data cesionării, societatea nu mai depune declarații și nu mai înregistrează obligații fiscale, practic, nu a mai funcționat.
Intimatul a depus nota de concluzii, solicitând respingerea recursului.
Nu au fost administrate alte probe în această fază procesuală.
Recursul este nefondat.
Recurenta este continuatoarea în drepturi a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, potrivit HG 520/2013 și Ordinului Președintelui ANAF 1104/2013, justificând calitatea de recurentă în cauză. Curtea mai reține că în dreptul administrativ capacitatea procesuală de folosință și de exercițiu prezintă alte criterii de apreciere față de dreptul civil, unde relevantă este personalitatea juridică a persoanei respective. În contenciosul administrativ, relevantă este capacitatea administrativă, adică aceea de a emite acte de drept administrativ, și nu personalitatea juridică. Cât timp instituția publică are abilitatea de a emite acte de drept administrativ, este obligatoriu că are capacitate de a figura ca parte în cauză, în calitate de pârât emitent, dacă se solicită anularea actului său. Ca atare, noua entitate formată ca urmare a reorganizării, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, poate formula recurs în cauză.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, stabilind corect situația de fapt în baza probatoriului și aplicând și interpretând corect dispozițiile legale incidente.
Nici unul dintre motivele de recurs nu pot fi primite.
Astfel, prin decizia nr.134/5.05.2013, AFP Iași a stabilit răspunderea reclamantului, alături de alte persoane, în calitate de administrator, în solidar cu debitoarea TDC Expres G. SRL, pentru suma de 113.247 lei. În motivarea acestei decizii, organul fiscal a reținut că societatea a fost declarată insolvabilă prin pv_/24.11.2009. A reținut de asemenea că societatea a dobândit venituri din activitatea desfășurată, sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat. Ca atare, a considerat întrunite cerințele art. 27 al.2 pct. c și d din OG 92/2003.
Prin decizia nr. 145/6.06.2012, AFP Iași a respins contestația reclamantului împotriva deciziei de mai sus.
Potrivit art. 27 al.2 pct. c și d, reținute de organul fiscal în decizia de stabilire a răspunderii, pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:
c) administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, cu rea-credinta, nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale.
Textul de lege expus mai sus reglementează o răspundere delictuală specială, pentru care se cer a fi întrunite, pentru a opera, următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și forma de vinovăție. În concret, pentru faptele reglementate de art. 27 al. 2 lit c și d, trebuie probat că reclamantul, în timpul mandatului său de administrator la societatea debitoare, nu a solicitat Tribunalului deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale neachitate la data stării de insolvabilitate sau a determinat nedeclararea obligațiilor fiscale sau neachitarea lor la scadență, cu rea credință.
Organul fiscal a considerat că această condiție, a relei credințe a reclamantului în administrarea societății, este probată în cauză, prin prezumții. În acest sens, a reținut împrejurarea că societatea debitoare a realizat venituri din activitatea desfășurată, dar cu toate acestea nu și-a plătit impozitele și taxele datorate bugetului de stat, apreciind astfel că s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor legale. De asemenea, aceleași concluzii le-a conturat și din împrejurările că societatea nu mai funcționează la sediul declarat. Curtea reține, ca și Tribunalul de altfel, că nu există elemente suficiente pentru atragerea răspunderii administratorului, nefiind probată condiția relei credințe.
Tribunalul corect a observat că reclamantul a cesionat părțile sale sociale la data de 17.10.2008, dată până la care societatea a depus declarații fiscale conform legii și a funcționat la sediul declarat, că noul administrator și asociat unic, A. D., a declarat că preia toate creanțele și datoriile societății, inclusiv cele față de bugetul statului, precum și toate documentele contabile, că sancțiunea dizolvării a intervenit pentru nedepunerea situației financiare aferentă anului 2008, și nu pentru nedepunerea declarațiilor pentru perioada cât reclamantul a fost administrator și că din 8.04.2009 sediul societății a fost schimbat a doua oară de la ieșirea reclamantului din societate în ., jud. Iași. Prin urmare, toate aceste împrejurări de fapt nu sunt imputabile reclamantului și nu conturează vreo formă de vinovăție a acestuia, cu atât mai mult nu pot sta la baza unei rele credințe. Este adevărat că mare parte din debitele imputate debitoarei provin din perioada în care reclamantul a fost administrator, dar ele au fost corect și la timp declarate, s-au făcut plăți în această perioadă către bugetul de stat, de unde reține Curtea că reclamantul nu a urmărit neachitarea lor. Împrejurarea creării situației de încetare de plăți a societății se datorează administratorilor care au preluat societatea, cu debite, dar și cu bunuri(creanțe), și care au optat pentru soluția managerială de a nu mai desfășura activitate, și nu reclamantului. În ceea ce privește nedeclararea stării de insolvabilitate, Curtea constată nereală susținerea recurentei că simpla constatare a stării de insolvabilitate este o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii, deoarece textul de lege nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului, ci impune probarea relei credințe. Or, din nici o împrejurare nu se poate concluziona că reclamantul intimat a acționat cu rea credință în acest sens.
Concluzia organului fiscal că reclamantul cu rea credință nu a achitat datoriile către stat sau nu a declarat starea de insolvență nu poate fi astfel primită.
Prin urmare, Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o soluție temeinică și legală, drept pentru care, în baza art. 312 Cod pr.civ, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 3015/ca/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 Decembrie 2013.
Președinte, I. O.-M. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, M. C. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Red si tehnored 2 ex.PMC/20.01.2014
Jud fond: A.C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4076/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1190/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
