Anulare act administrativ. Decizia nr. 3862/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3862/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 234/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3862/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. O. M.
Judecător M. C. P.
Judecător V. E. P.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții R. I., L. T., I. G., L. Anișoara și A. F. în contradictoriu cu intimata Instituția P. Comunei Codăești, având ca obiect recurs declarat împotriva sentinței nr. 1577 din 10.06.2013, pronunțate de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții R. I., L. T., I. G. și L. Anișoara, lipsă fiind recurentul A. F. și reprezentantul legal al intimatei Instituția P. Comunei Codăești.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, precum și faptul că în conformitate cu art. 98 pct. 6 și art. 99 pct. 1 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, s-a încheiat procesul verbal nr. 33/15.10.2013, prin care s-a procedat la înlocuirea judecătorului Ș. D. R. G., membru al completului de judecată C. - Recurs 2 din data de 18.10.2013, care este în imposibilitate de a se prezenta la serviciu datorită participării la un seminar, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, P. V. E..
Instanța procedează la legitimarea recurenților prezenți.
R. I. este posesor al CI . nr._, CNP_.
I. G. este posesor al CI . nr._, CNP_.
L. Anișoara este posesoare a CI . nr._, CNP_.
L. T. precizează că nu are asupra sa nici un act care să îi ateste identitatea.
Interpelați de instanță, ceilalți recurenți, printre care și soția sa L. Anișoara, atestă că persoana prezentă în fața instanței este recurentul L. T..
Toți recurenții prezenți arată că nu au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Recurentul R. I. solicită admiterea recursului și precizează că acesta nu a fost formulat în termen deoarece fostul primar le-a interzis angajaților să se adreseze instanței pentru a chema în judecată instituția, iar în momentul schimbării acestuia din funcție, recurenții au formulat cererea chemare în judecată.
L. T. solicită admiterea recursului și arată că fostul primat nu a vrut să atace în contencios administrativ constatarea Curții de Conturi deoarece urma să fie angajat al finanțelor din V., motiv pentru care le-a interzis și angajaților formularea unei cereri de chemare în judecată.
Interpelat de instanță cum anume le-a interzis fostul primar să formuleze cererea de chemare în judecată, L. T. arată că aceasta le-a cerut verbal să nu depusă respectiva cerere.
Recurenții I. G. și L. Anișoara solicită admiterea recursului și arată că subscriu apărărilor formulate de recurenții R. I. și L. T..
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului V. la nr._ din 14-01-2013, reclamantii Rotila I., Livinti T., I. G., Livinti A., A. F. au solicitat, in contradictoriu cu parata Institutia P. . dispozitiilor de imputare nr. 61, 54, 50, 53, 44/12-01-2012 emise de Institutia P. .> In motivarea actiunii, reclamantii arata ca prin Dispoziția nr.250 din 3 mai 2010 Primarul comunei Codăești a aprobat acordarea unui spor de dificultate în cuantum de 50% din salariul de încadrare pentru activitatea desfășurată în aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, de care au beneficiat R. I.,L. T. și I. G., toți membri ai Comisiei locale Codăești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
De asemenea, prin Dispoziția nr.249 din 3 mai 2010, Primarul comunei Codăești a aprobat acordarea unui spor de dificultate în procent de 50% din salariul de încadrare a reclamanților L. Anișoara și A. F. pentru activitatea desfășurată în aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Același primar R. M. și același secretar Raba V., care au emis și, respectiv, avizat pentru legalitate dispozițiile 249 și 250 din 3 mai 2010 pentru acordarea sporului de dificultate de 50% din salariul de încadrare, au procedat ulterior la imputarea sumelor primite în baza dispozițiilor P. comunei Codăești nr. 61, 53, 54/12.01.2012, 50/09.01.2012 și 44/09.01.2012, fapt ce denotă că nu au nicio culpă în crearea acestui prejudiciu constatat prin decizia nr.42 din 21.12.2011 a Camerei de conturi a Județului V..
Dispozițiile P. comunei Codăești, prin care s-a dispus imputarea sumelor mai sus-menționate, nu au fost emise în conformitate cu prevederile legale, în sensul că nu s-a menționat în ce constă prejudiciul, modul de calcul al acestuia, dispoziția legală încălcată de reclamanți, termenul în care se poate contesta dispoziția, instanța judecătorească competentă, astfel că sunt lovite de nulitate absolută.
Nu au fost încălcate dispozițiile legale în vigoare și anume Legea nr.263/27.06.2006 privind aprobarea O.U.G. nr.209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății unde se prevede la art.II alin.l și 2 că „salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art.12 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un, an calculat de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor".
Din interpretarea logică și teleologică a textului legii (finalitatea și scopul legii) rezultă că sporul de dificultate se acordă de la data intrării în vigoare a legii și că anual conducătorul instituției stabilește, prin dispoziție, persoanele beneficiare și cuantumul acestuia, până la finalizarea scopului Legii fondului funciar nr.18/1991 și anume stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, când evident își vor înceta activitatea și comisiile respective, astfel că nu se va mai plăti acest spor de dificultate, însă la ora actuală comisiile încă mai funcționează, iar conducătorul instituției s-a încadrat în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Potrivit Legii nr.263/2006, același lucru este valabil și pentru salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea Legii nr. 10/2001 și a O.U.G. nr.83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.
În drept invocă art. l din Legea nr.554/2004, art. I și II din Legea nr.263/2006.
Institutia P. . intampinare, solicitand respingerea actiunii.
La termenul din 22-04-2013, instanta a invocat exceptia tardivitatii formularii actiunii.
Tribunalul V., prin sentința civilă nr. 1577/CA/10.06.2013, a admis exceptia tardivitatii și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantii Rotila I., Livinti T., I. G., Livinti A., A. F. in contradictoriu cu pârâta Institutia P. .> Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispozitia nr. 44/12-01-2012, emisa de Institutia P. . dispus imputarea sumei de 5350 lei reclamantului A. F., comunicata la data de 18-01-2012, suma imputata reprezentand drepturi salariale incasate nelegal in anul 2010, că prin dispozitia nr. 54/12-01-2012, emisa de Institutia P. . dispus imputarea sumei de_ lei reclamantului Livinti T., comunicata la data de 16-01-2012, suma imputata reprezentand drepturi salariale incasate nelegal in anul 2010, că prin dispozitia nr. 61/12-01-2012, emisa de Institutia P. . dispus imputarea sumei de 8259 lei reclamantului Rotila I., comunicata reclamantului la data de 16-01-2012, suma imputata reprezentand drepturi salariale incasate nelegal in anul 2010, că prin dispozitia nr. 50/12-01-2012, emisa de Institutia P. . dispus imputarea sumei de 4733 lei reclamantului I. G., comunicata reclamantului la data de 16-01-2012, suma imputata reprezentand drepturi salariale incasate nelegal in anul 2010, că prin dispozitia nr. 53/12-01-2012 emisa de Institutia P. . dispus imputarea sumei de 7145 lei reclamantei Livinti A., comunicata la data de 16-01-2012, suma imputata reprezentand drepturi salariale incasate nelegal in anul 2010 și că s-a mentionat in cuprinsul dispozitiilor, la art. 2, ca pot fi contestate la instanta de contencios administrativ.
Instanta a retinut ca reclamantii au formulat actiune impotriva dispozitiilor de imputare la data de 14-01-2013 și că art. 85 din Legea nr. 188/1999 – prevede (1)Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.
(2) Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ.
(21)Ordinul sau dispozitia de imputare ramasa definitiva ca urmare a neintroducerii ori respingerii actiunii la instanta de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
(3) Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Rezulta din dispozitiile enuntate ca dispozitia de imputare trebuie contestata in termenele si conditiile prevazute de Legea nr. 554/2004.
Având în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanta a apreciat ca si in ceea ce priveste dispozitia de imputare trebuie parcursa procedura prealabila prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004, urmand ca actiunea in instanta sa fie formulata in termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
In conditiile in care reclamantii nu au parcurs procedura prealabila, iar paratul nu a invocat acest lucru, termenul de 6 luni pentru contestarea dispozitiilor curge de la data comunicarii acestora, in speta 16-01-2012, respectiv 18-01-2012.
In cauza, nu pot fi retinute dispozitiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, referitoare la termenul de 1 an, intrucat reclamantii nu au facut dovada existentei unor motive temeinice care sa fi dus la depasirea termenului de 6 luni.
Nu pot fi considerate motive temeinice nementionarea in cuprinsul dispozitiei de imputare a termenului de contestare sau a instantei competente, a modului de calcul al prejudiciului, a dispozitiei legale aplicabile. Aceste motive ar putea constitui cauze care sa atraga nulitatea dispozitiei si care ar putea fi analizate in cadrul unei contestatii formulate cu respectarea termenelor de introducere.
Mai mult, din cuprinsul intampinarii rezulta ca reclamantii au semnat cate un accept de plata, platind lunar diverse sume.
Împotriva sentinței nr.1577/2013, pronunțată de Tribunalul V., au declarat recurs reclamanții R. I., L. T., I. G., L. Anișoara, A. F..
În motivarea recursului, s-a arătat că a fost încălcat termenul de introducere a acțiunii fiindcă primarul le-a cerut reclamanților să nu formuleze cerere de chemare în judecată.
Recurenții au motivat recursul și pe fondul cauzei, susținând că actele pe care le-au atacat sunt nelegale.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la prevederile legale incidente din materia supusă analizei, Curtea de Apel constată că judicios a considerat prima instanță că s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune.
Tribunalul a realizat, prin sentința atacată, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. 7 și art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, constatând că, raportat la data comunicării actelor administrative atacate, acțiunea în contencios administrativ prin care reclamanții au solicitat anularea acestor acte administrative individuale este tardiv formulată, fiind împlinit termenul de prescripție atât pentru plângerea prealabilă, cât și pentru acțiunea în anulare, fiind evident că de la 12.01.2012, 16.01.2012 și 18.01.2012 au trecut mai mult de șase luni, timp în care, potrivit dispozițiilor legale mai sus prezentate, ar fi trebuit să introducă acțiunea la instanța de contencios administrativ și fiscal.
În atare situație, Curtea de Apel, având în vedere și faptul că în prezenta cauză nu a intervenit nici un motiv temeinic care să îi împiedice pe reclamanți să se adreseze instanței de judecată înăuntrul termenului stabilit prin lege, Curtea de Apel constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Cum prima instanță a respins acțiunea prin admiterea unei excepții, iar instanța de recurs reține că hotărârea acesteia este legală, nu se mai impune a fi analizate și alte motive de recurs care privesc fondul pricinii.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul declarat de recurenții R. I., L. T., I. G., L. Anișoara, A. F. împotriva sentinței nr. 1577/2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.10.2013.
Președinte, I. O. M. | Judecător, M. C. P. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, C. A. |
Redactat/tehnoredactat OMI, 2 ex.
Tribunalul V., judecător A. C. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3728/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2634/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
