Anulare act administrativ. Hotărâre din 04-11-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 6568/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4182/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – Ș. D.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare recursul introdus de S.A. C. B., împotriva sentinței nr. 1766/CA/2013 din 25.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 28 octombrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04 noiembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1766/CA/ din 25 aprilie 2013, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta S.A. C. B., în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași și cu A.I.F. din cadrul D.G.F.P. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 308 din 24.04.2012, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 1474/22.12.2011, ce a fost întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr.1016/22.12.2011, cea în cauză contestând suma de 71.698 lei, reprezentând impozit pe profit, precum și suma de 170.022 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, plus accesoriile aferente acestor sume.
În ceea ce privește impozitul pe profit și accesoriile aferente, prima instanță a reținut că, în urma inițierii procedurii executării silite, au fost vândute mai multe bunuri imobile, emițându-se, în vederea încasării prețului acestora, facturi fiscale, în care a fost inclus și TVA; valoarea fără TVA, obținută de reclamantă, fiind înregistrată în Contul 758 „ Alte venituri din exploatare”, cont în care se evidențiază și prețul de vânzare al imobilelor corporale și necorporale cedate, bunuri ce fac parte din categoria veniturilor impozabile, considerându-se justificată impunerea reclamantei la plata diferenței de impozit pe profit, chiar dacă acesta a fost menit să acopere datoriile societății către bugetul de stat; valoarea bunurilor vândute, în sens fiscal, reprezentând venituri din exploatare, venituri ce se iau în calcul la stabilirea impozitului pe profit.
Referitor la nedeductibilitatea sumei de 24.000 lei, plătită de reclamantă prestatorului de servicii . contravaloarea lucrărilor de arat și stropit vie, cheltuieli ce au fost înregistrate în contabilitate, prima instanță a considerat că, pentru a fi considerate deductibile fiscal, acestea trebuiau efectuate în scopul realizării de venituri, condiție pe care reclamanta nu a îndeplinit-o, întrucât nu s-a înregistrat producție în viticultură și nici nu s-a dovedit că s-au produs calamități, de natură să compromită cultura de viță de vie în anul 2009, situație de fapt recunoscută ca atare printr-o hotărâre emisă de Guvernul României.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, în sumă de 119.127 lei și accesoriile aferente, prima instanță a reținut că reclamanta a acordat membrilor asociați, în .perioada ianuarie 2006 - august 2011, pentru suprafețele de teren date în folosință asociației, suma totală de 746.112 lei, valoare ce a fost înregistrată în contul 621 „Cheltuieli cu colaboratorii”, în condițiile în care, conform art.126 alin. l din Codul fiscal, aceste operațiuni sunt asimilate livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii, realizate de o persoană impozabilă care intră în sfera de aplicare a TVA, având în vedere că se realizează un transfer de proprietate, iar dreptul membrilor asociației nu se raportează la fructele produse de suprafața de teren adusă ca aport, ci la numărul de părți sociale, astfel că, prin raportare la art.130 Cod fiscal, s-a considerat că livrarea avută în vedere de organul fiscal nu este exceptată expres de la scutirea de TVA.
Cât privește taxa pe valoarea adăugată, în sumă de 6.751 lei, și accesoriile aferente acesteia, prima instanța a reținut că organul fiscal a avut în vedere că reclamanta nu a înregistrat TVA colectată, înscrisă de organul de executare în facturile fiscale de vânzare a unei clădiri și a terenului aferent în cadrul procedurii executării silite, în condițiile în care aceasta avea obligația de a evidenția în contabilitatea proprie factura emisă de organele de executare silită, inclusiv TVA; A.F.P. Târgu Frumos transmițând reclamantei factura fiscală din data de 28.09.2009, act în care s-a menționat că TVA este de 6,751 lei, neputându-se reține, în acest caz, existența unei duble impuneri, chiar dacă organul de executare silită a încasat TVA de la terțul adjudecatar.
Referitor la TVA în sumă de 39.584 lei și accesoriile aferente, prima instanță, având în vedere facturile emise de organul de executare silită, precum și mențiunile făcute de reclamantă în jurnalul de înregistrare pe luna decembrie 2010, a constatat că TVA încasată și plătită a fost de 98.169 lei, reclamanta înregistrând în plus, ca TVA plătită, suma de 39.748 lei, ca urmare a unei erori de calcul, a organului fiscal, care a stabilit ca datorată suma de 39.584 lei, în loc de 39.748 lei; iar în ceea ce privește TVA aferentă lucrărilor executate de .-a apreciat că aceasta nu putea fi dedusă, întrucât acele lucrări nu s-au făcut în folosul unor operațiuni taxabile, având în vedere lipsa producției agricole pentru anul 2009 și a dovezilor privind producerea de calamități naturale, considerente pentru care acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta S.A. „C.” B., care susține că: „Din interpretarea art.19 alin.1 Cod fiscal rezultă că profitul se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă, adică toate veniturile și cheltuielile legale din cursul unui an fiscal”, astfel că: „Voit sau nu se face confuzie cu venitul impozabil realizat din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal ( reglementat prin capitolul VIII ind. l din Titlul III Cod fiscal), impozit care se aplică numai persoanelor fizice, potrivit art.39 Cod fiscal”, în condițiile în care: „în situația noastră, venitul din vânzare a fost cheltuit tot atunci, prin plata datoriilor către stat, deci nu se putea contabiliza profit”.
Referitor la nedectibilitatea sumei de 24.000 lei, plătită către . susține că: „Scopul realizării de venituri a fost urmărit, însă nu a fost realizat, ...faptul că nu s-a obținut producție nu înseamnă că societatea nu și-a dorit realizarea producției”, neurmarea procedurii de constatare a calamitării culturii de viță de vie fiind justificată, prin faptul că: „această procedură avea eficiență doar dacă cultura respectivă era asigurată, acest argument nu are relevanță în cauză”.
În ceea ce privește operațiunea de predare de produse agricole membrilor asociației, recurenta își menține punctul de vedere expus în cererea introductivă, considerând: „nelegală menținerea de către instanță a obligațiilor de plată a TVA-ului cu privire la contravaloarea acestor produse”; în ceea ce privește problema neevidențierii TVA-ului recurenta susținând că: „Dacă prețul obținut de la cumpărător include și TVA, care a fost plătit statului, debitorul nu mai poate fi obligat să plătească a doua oară aceeași sumă; faptul neevidențierii în actele contabile a acestei cote de TVA nu are relevanță juridică atâta vreme cât taxa a fost plătită”.
Intimatele nu au depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că ceea ce reclamanta-recurentă contestă prin acțiunea de față vizează, în principal, măsura luată de organul fiscal în sensul de a stabili obligații fiscale (impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată) pentru următoarele operațiuni: vânzarea la licitație, în cadrul unor proceduri de executare silită, a unor active ce au făcut parte din patrimoniul său, livrarea de produse agricole către membrii asociației, și nerecunoașterea caracterului deductibil fiscal al cheltuielilor cu aratul și stropitul viei.
În raport de aceste repere, Curtea constată ca fiind necontestat, de către recurentă, constatarea făcută de organul fiscal, în sensul că: „terenurile aduse aport de asociați nu sunt înscrise în activul asociației agricole, că membrii asociați nu participă la lucrările agricole (munca terenului fiind făcută de asociație), că se înregistrează livrări de produse agricole către membrii asociației, în suma totala de 746.112,04 lei, operațiuni ce au fost înregistrate în contul 621-Cheltuieli cu colaboratorii, și că aferent acestor livrări nu s-a colectat TVA în sumă totală de 119.127 lei”, în perioada anilor 2006 - 2010.
În raport de această situație de fapt, Curtea apreciază că prima instanță a fost îndreptățită să considere că persoanele care au pus la dispoziția asociației, în vederea exploatării, terenurile ce le dețineau în proprietate, în schimbul cărora asociația le-a livrat produse agricole, nu pot fi considerați membri deplini ai asociației, atâta timp cât terenurile în cauză nu au fost predate și înregistrate în contabilitate ca aporturi la patrimoniul a asociației și cât timp nu s-a dovedit că cei în cauză au desfășurat activități lucrative în cadrul și în folosul asociației, participarea lor rezumându-se la încasarea drepturilor convenite pentru faptul de a fi pus la dispoziția asociației o anumită suprafață de teren.
În atare situație, furnizarea de produse agricole, în schimbul terenului pus la dispoziția asociației, în vederea exploatării, nu putea fi tratată decât ca o livrare de bunuri - contraprestație - în înțelesul dat acestei noțiuni de art.127 din Legea nr.571/2003, operațiune care intră în sfera de cuprindere a TVA, conform art.126 alin. l din același cod, considerente pentru care hotărârea atacată va fi păstrată în aceasta parte.
Referitor la măsura de a nu se considera deductibilă din punct de vedere fiscal cheltuiala făcuta în anul 2009, înregistrată în baza facturii nr._/13.07.2009, ce a fost emisă de ., în vederea încasării prețului lucrărilor de arat și stropit via, Curtea apreciază că nu se pot lua în considerare criticile recurentei, care susține că: „scopul realizării de venituri a fost urmărit, însă nu a fost realizat”, atâta timp cât, independent de eficiența demersurilor administrative ce ar fi trebuit urmate, pentru a se obține confirmarea situației de fapt evocate, producătorul era obligat, pentru a i se recunoaște dreptul la deducere fiscală, să facă o minimă dovadă a faptului că, în anul respectiv, avea în exploatare un teren cu viță de vie, că lucrările contractate s-au efectuat pentru întreținerea acestei culturi, și că, din motive independente și mai presus de voința sa, de pe acel teren nu s-a obținut nici cel mai mic venit (producție), deoarece cultura a fost calamitată în întregime.
În lipsa acestor minime dovezi, confirmate de autoritățile publice locale și de reprezentanții Direcției Agricole, organul fiscal nu putea trata respectiva sumă decât ca fiind o cheltuială ce nu s-a făcut în scopul obținerii de venituri, acesta nefiind obligat să aplice regimul fiscal în funcție de intențiile sau dorințele contribuabilului, ci doar în funcție de înregistrările fiscale ce trebuiau să fie efectuate și de documentele ce trebuiau să fie întocmite în cazul în care cultura de viță de vie ar fi fost calamitată în totalitate, drept pentru care se va păstra hotărârea primei instanțe și în această parte.
Cât privește obligațiile fiscale generate de faptul vânzării la licitație, în cadrul unor proceduri de executare silită, a mai multor active(clădiri și terenuri), ce au aparținut reclamantei-recurente, de către creditoarea A.F.P. Târgu F., operațiuni în urma cărora s-a încasat de la adjudecatarii bunurilor taxa pe valoarea adăugată, operațiuni pentru care s-a recalculat profitul fiscal și s-a influențat taxa pe valoarea adăugată de recuperat cu suma de 6.751 lei și respectiv cu suma de 39.584 lei, Curtea constată că nu se contestă faptul că în facturile emise de D.G.F.P. Iași, corespunzător prețului bunurilor vândute, s-a calculat și TVA și că aceasta a fost vărsată de către terțul adjudecatar direct în Trezoreria statului, reclamantei-recurente imputându-i-se faptul că a făcut înregistrări eronate a TVA din aceste facturi, în contul 4427 „TVA colectată”, precum și faptul că nu a calculat și virat impozitul pe profit corespunzător sumelor obținute din vânzarea activelor scoase la licitație, considerându-se ca acestea reprezintă: „un venit impozabil pentru contestatoare”.
Având în vedere că reclamanta-recurentă a obținut, în anii 2008, 2009 și 2010, venituri mai mari decât cheltuielile înregistrate în contabilitatea sa și că, prin neînregistrarea în contul 758-„Alte venituri din exploatare” a sumelor obținute din vânzarea unor active, s-a diminuat, în mod nejustificat, nivelul veniturilor obținute în perioada respectivă, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal prima instanța a considerat că este lipsit de orice semnificație sau urmări juridice, sub aspectul existenței și întinderii obligației de plată a impozitului pe profit, faptul că acele venituri au fost folosite pentru achitarea unor datorii restante către bugetul de stat, atâta timp cât art.19 alin. l din Legea nr. 571/2003 stabilește că profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă (deci și din vânzarea de active) și cheltuielile efectuate în scopul obținerii de venituri, considerente pentru care hotărârea primei instanțe va fi menținută în această parte.
Cât privește chestiunea dacă contribuabilul datorează sau nu taxa pe valoarea adăugată aferentă valorii activelor vândute în cadrul procedurii de executare silită, pentru faptul de a nu o fi înregistrat corect, așa cum ea fost înscrisă de organul de executare în facturile fiscale de vânzare a acelor bunuri, Curtea constată că în cauza de față s-a dovedit că D.G.F.P. Iași, care a emis facturile fiscale în discuție, a înscris în cuprinsul acestora valoarea TVA în suma totală pe care cumpărătorii au plătit-o, că SA. C. B. i-au fost transmise documentele întocmite ca urmare a valorificării bunurilor prin vânzarea la licitație, înscrisuri printre care se numără și OP l/10.09.2010 și respectiv chitanța emisă de Trezoreria Tg. F., la data de 28.09.2009, act prin care se confirmă încasarea, de la O. D. D., a sumei de 6.751 lei, sumă reprezentând TVA aferentă imobilului cumpărat de acesta de la SA C. B..
În raport de această situație de fapt, Curtea consideră că susținerile recurentei, potrivit căreia nu mai poate fi obligată să plătească „a doua oară” aceeași sumă, întrucât: „instituția statului îndreptățită să colecteze TVA, respectiv ANAF, a obținut de la cumpărător prețul care include și TVA, care a fost plătit statului”, iar „faptul neevidențierii în actele contabile a acestei cote de TVA nu are relevanță juridică, atâta vreme cât taxa a fost plătită”, sunt nefondate, din moment ce din raportul de inspecție fiscală, din decizia de impunere și din decizia de soluționare a contestației, rezulta fără echivoc că reclamantei-recurente nu i s-a cerut să plătească cota de TVA aferentă activelor vândute la licitație, care a fost virată de către DGFP Iași la bugetul de stat, ci diferența de 39.584 lei, contabilizată eronat.
Curtea constată că această diferență a rezultat, din faptul înregistrării prin articolul contabil 4423=2121 a sumei de 98.169 lei, în loc de 58.585 lei, cum apare în chitanțele de trezorerie din data de 9 și respectiv din data de 10 septembrie 2010; problema fiind în acest caz că, față de TVA încasată și plătită de către organul de executare silită, reclamanta a înregistrat în plus ca TVA plătită suma menționată, diminuând astfel TVA de plată; o situație similară înregistrându-se și în cazul facturii fiscale de executare silită nr._/28.09.2009, emisă de D.G.F.P. Iași, unde suma de 6.751 lei nu a fost înregistrată în contul 4427 „TVA colectată”, fapt pentru contul de TVA de recuperat a fost influențat ăn mod negativ cu această sumă; în condițiile în care, în conformitate cu art.128 alin.3) lit-b) din Legea nr.571/2003, este considerat livrare de bunuri și „transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite, dacă debitorul executat silit este o persoană impozabilă”, condiție pe care S.A. C. B. o îndeplinea.
D. urmare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către reclamantă, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.A. „C.” B. împotriva sentinței nr. 1766/CA/25.04.2013, pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
Grefier
F. F.
Red. T.D.
Tehnored. F.F. 4.11.20l3
jud.fond - A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4217/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 768/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
