Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 912/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 436/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 912/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. M. C.
Judecător: Ș. D. R. G.
Judecător: P. V. E.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta . V. - prin asociat unic C. I. și pe intimata Direcția G. a Finanțelor Publice V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal, recurs împotriva sentinței numărul 851/CA/2012 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al treilea termen de judecată și că părțile nu a răspuns la excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen invocată din oficiu de către instanță la primul termen de judecată.
Se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 851/_ pronunțata de Tribunalul V. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice V. ca neîntemeiată.
In motivare prima instanța a reținut ca prin Decizia nr. 65 din 10.08.2011, emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice V. - C. de Soluționare Contestații, a fost respinsă contestația formulata de către . V. împotriva deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F VS 750/26.05.2011, deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. F VS 751/26.05.2011, dispoziției privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala nr. 1293/26.05.2011 si a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F VS 380/26.05.2011.
Prin decizia de impunere 750 din 26 05 2011 emisă de pârâtă au fost stabilite obligații fiscale în sumă totală de 82 424 lei compusă din 661 lei impozit pe profit, 804 lei dobânzi si penalități aferente impozitului pe profit,_ lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată si 13 501 lei dobânzi si penalități de întârziere aferente TVA.
Motivul pentru care se formulează prezenta acțiune îl constituie faptul că imobilul clădire a fost finalizat în proporție de 50%( astfel cum se arată în motivarea acțiunii) și că imobilul este destinat uzului societății, nefiind spațiu cu destinația de folosit în proporție de 50%( astfel cum se arată în ședința din 21 mai 2012 și la concluzii pe fond).
Din conținutul deciziei de impunere si al deciziei pronunțate în soluționarea contestației rezultă că în legătură cu acest imobil au fost stabilite obligații suplimentare –impozit pe profit in cuantum de 661 lei și TVA.
Astfel din cele 2 decizii rezultă că, în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali pentru perioada 01.01.2006 – 31.12.2010, s-a constatat că în anul 2007 reclamanta a înregistrat ca și cheltuială deductibilă amortizarea unui imobil recepționat în luna decembrie 2006, însă 50 % are destinația de spațiu locuibil, conform declarației administratorului și, ca urmare, a majorat baza de impunere la impozitul pe profit cu suma de 4.132 lei, calculând obligația suplimentară de plată cu titlu de impozit pe profit în sumă de 661 lei, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În mod corect a apreciat pârâta că numai 50% din suprafața clădirii din .. 16 V. este folosită de societate iar diferența nu este utilizată în folosul societății, ci de asociatul unic ca si locuință.
Din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 24 02 2006, semnat si de asociatul unic C. I., rezultă că a fost recepționat imobilul, cu parter si etaj, având utilitatea de spațiu comercial la parter.
Faptul că numai parterul este utilizat de societate rezultă si din susținerea reprezentatului societății de la termenul din 25 iunie 2012 când a arătat că locuiește într-o cameră care se află la etajul clădirii și din domiciliul indicat în declarația de la fila 64 care atestă că domiciliul a asociatului unic este la aceeași adresă.
Mai mult inspectorii fiscali au perceput personal faptul că numai 50% din suprafața imobilului este folosită de societate( fapt ce rezultă din raportul de inspecție fiscală –fila 53 dosar) .
În consecință numai cheltuielile aferente a 50% din imobil sunt deductibile.
Susținerea asociatului unic că nu ar fi dat o declarație în acest sens la organele fiscale nu este relevantă din moment ce inspectorii fiscali au constatat utilitatea a numai 50% din imobil pentru desfășurarea activității societății. Aceste percepții se coroborează cu procesul verbal de recepție, cu domiciliul asociatului unic si cu recunoașterea asociatului unic.
Reclamanta nu a făcut dovada contrară, in sensul că întreg imobilul este folosit de reclamantă.
Susținerea reclamantei că numai 50 % din imobil este finalizat nu are relevantă din moment ce valoarea imobilului din procesul verbal de recepție a fost cuprinsă in declarațiile de impunere din 2007( fila 42 dosar).
Din raportul de inspecție fiscală rezultă că impozitul pe profit a fost modificat luând în calcul numai cheltuielile cu amortizarea părții din imobilul recepționat in 2006, care are destinata de spațiu de locuit.
În consecință s-a avut in vedere cuantumul cheltuielilor efectiv realizate cu imobilul ce este folosit de societate.
În cauză in mod corect fată de situația de fapt s-a stabilit impozit pe profit fată de dispozițiile următoare.
Art. 21 alin.1 Codul fiscal prevede: „(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.”
Art. 22 din HG 44/2004 prevede:
„ Cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuielile înregistrate cu realizarea si comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare.”
Cheltuielile aferente părții din imobilul care nu este folosit de reclamantă în scopul obținerii de venituri, astfel că acestea nu sunt deductibile.
Aceste cheltuieli au relevantă si la calculul TVA.
Din art. 45 alin 4 din HG 44/2004 prevede: „ Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) si (2) trebuie îndeplinite următoarele cerințe;
a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere."
Din acest text rezulta ca contribuabilii au dreptul de deducere a TVA, numai pentru bunurile si serviciile achiziționate in interesul operațiunilor sale taxabile, ori in speța ce formează obiectul dosarului de fata, partea din imobil cu destinația spațiu de locuit " nu participa la realizarea veniturilor impozabile realizate de contestatoarea sus menționata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs . V. - prin asociat unic C. I. apreciind ca sentința este netemeinica si nelegala.
Din oficiu instanța a pus in discuția contradictorie a părților problema de a ști dacă recursul a fost motivat în termenul prevăzut de lege si care este consecința nerespectării acestui termen.
Cu privire la chestiunea nulității recursului Curtea apreciază ca recurentul nu si-a motivat cererea prin care a formulat calea de atac în termenul prevăzut de dispozițiile art. 303 C procedură civilă si se impune în consecință în temeiul dispozițiilor art. 306 C procedură civilă declararea ca nula a cererii de recurs formulate.
Astfel sentința nr. 851/2012pronuntata de Tribunalul V. a fost comunicata recurentei la data de 6.11.2012 astfel cum rezulta din dovada de comunicare atașata la dosarul primei instanțe, recursul nefiind motivat până la momentul pronunțării prezentei decizii, nefiind respectat termenul prevăzut de dispozițiile art. 303 C procedură civilă.
Faptul că recurentul în cererea de recurs a arătat că soluția primei instanțe s-a dat cu aplicarea greșita a legii si ca hotărârea de respingere a acțiunii este contrara probatoriului administrat in cauza nu reprezintă o motivare propriu-zisa a cererii de recurs, recurentul neprecizând in concret care sunt criticile care se aduc hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de recurenta . V. împotriva sentinței nr. 851/2012 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.
Președinte, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. | Judecător, V. E. P. |
Grefier, V.-E. A. |
Redactat SD
Tehnoredactat AVE
2 ex. – 01.04.2013
Tribunalul V.
P. I.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 4781/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2508/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
