Contestaţie la executare. Decizia nr. 1319/2013. Curtea de Apel IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 1319/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 386/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1319/2013

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. P.

Judecător D. R. G. Ș.

Judecător I. O. M.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta S. i. E. și pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect contestație la executare, recurs împotriva sentinței numărul 2420/6.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat V. Romul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este al 2-lea termen de judecată iar recurenta a depus înscrisuri, duplicatul acestora fiind comunicat.

De asemenea, din referatul grefierului rezultă că prin procesul verbal nr. 4 din 17.04.2013 s-a procedat la înlocuirea judecătorului P. V. E., cel de al 3-lea membru al completului de judecată C. - Recurs_3 din data de 19.04.2013, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv judecător O. M. I..

Av. V. pentru recurentă invocă dispozițiile OUG nr. 8/2013 referitoare la contribuția la asigurările de sănătate și depune un extras din respectivul act normativ. Precizează că potrivit dispozițiilor art. 296^21 alineat 2 din actul normativ menționat „Persoanele prevăzute la alin. 1 datorează contribuții sociale obligatorii pentru veniturile realizate, numai dacă aceste venituri sun impozabile potrivit titlului III.” În continuare, învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.

Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.

Av. V. solicită admiterea recursului, în opinia sa suma solicitat a fi plătită nefiind datorată. Recurenta este pensionară din anul 1997 și a desfășurat o activitate independentă până în anul 2006, când a solicitat suspendarea acesteia. Motivat de faptul că nu a avut cunoștință de veniturile realizate, CAS a impus o sumă de plată precum și penalități aferente, raportându-se la datele luate de la ANAF. Precizează că între CAS și clienta sa nu a fost întocmit un contract. Consideră că în cauză există și un viciu de formă deoarece s-a emis o decizie de impunere și un titlu executoriu înainte ca aceasta să fie definitivă. În opinia sa, potrivit dispozițiilor art. art. 296^21 din OUG nr. 8/2013, clienta sa nu datorează nicio sumă de bani. Având în vedere că pârâta-intimată este în clupă procesuală, trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Depune xerocopie chitanță onorariu avocat în cuantum de 400 lei. Solicită restituirea cauțiunii în baza dispozițiilor art. 14 și 16 din Legea contenciosului administrativ, precum și a art. 211 și 213 din legea nr. 95/2006.

Recurenta arată că în opinia sa contribuția a fost calculată greșit, în anul 2006 a avut pierdere fiscală.

Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 2420 din 06 Noiembrie 2012, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta S. E. in contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin decizia de impunere nr._/31.10.2011 emisa de parata C. de Asigurari de Sanatate Iasi s-a stabilit in sarcina reclamantei AF S. E. obligatia de plata a sumei de 581 lei, cu titlu de contributii asigurari sociale de sanatate, suma de 797 lei dobanzi si suma de 120 lei penalitati de intarziere, perioada asupra careia s-a facut verificarea fiind, astfel cum reiese din documentatia prezentata de parata, 15.03.2006 – 16.09.2011. Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă de către pârâtă prin decizia nr. 180_700/28.12.2011, fiind sesizată în mod legal instanța de contencios administrativ și fiscal la data de 09.01.2012.

Instanța a reținut că reclamanta a adus următoarele critici deciziei de impunere: calculul greșit reprezentând contribuția pe anul 2006, activitatea AF a fost suspendată pentru perioada 19.02._09 și nu trebuia sa i se calculeze vreo obligație către pârâtă, nu a realizat venituri. A constatat instanța că reclamanta are calitatea de persoană fizică impozabilă, cât timp desfășoară activități independente (aspect necontestat), art. 257 alin. 2 coroborat cu art. 257 alin. 5 din L. nr. 95/2006 impunând obligația acestor persoane de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate și de a achita trimestrial contribuțiile datorate în baza acestor declarații. Așadar, calitatea de persoană impozabilă decurge ope legis, independent de încheierea ori neîncheierea, din inițiativa asiguratului, a unui contract de asigurare de sănătate, sistemul asigurărilor de sănătate fiind guvernat de principiul asigurării obligatorii. Reclamanta are, așa cum ea însăsi a învederat, dreptul de a încheia un contract cu orice casă de asigurări de sănătate, însă obligatia legală de asigurare de sănătate obligatorie subzistă în orice situatie. A constatat instanta că reclamanta nu a încheiat un astfel de contract cu o altă casă, distincta de CNAS, astfel încât critica adusă nu este pertinentă.

Instanța a reținut că au natura juridică a impozitelor și taxelor contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, fiind astfel reglementate atât de Codul de procedură fiscală, cât și de Legea nr. 95/2006. În cauză sunt incidente dispozițiile art.1 alin.2 și art.21 alin.1 și 2 din Codul de procedură fiscală precum și cele ale art. 256 alin.2 și art.261 alin.1 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulteriore. De asemenea, sunt incidente și dispozițiile art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006 referitoare la termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, în sensul că acest termen este de 5 ani ca și în situația altor obligații de natură fiscală.

Obligația de plată a persoanelor care realizează venituri este prevăzută de art. 51 alin. 2 lit. b. din OUG nr. 150/2002. În același sens sunt și prevederile art. 1 alin. 3 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de încasare a contribuției, care prevede: „Încasarea contribuțiilor de la persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se realizează de către ANAF, se face în contul unic deschis pe seama CNAS prin CAS”. Reclamanta a realizat venituri impozabile, conform prevederilor art. 41 din Codul fiscal. În aceste condiții, apare ca legală stabilirea în sarcina reclamantei a obligativității plății contribuțiilor la sănătate, în condițiile în care aceasta a realizat venituri impozabile din activități independente în perioada 03.2006– 12.2007. Reclamanta nu a probat că nu ar fi corect calculul pârâtei privind debitul principal de 561 lei. Pentru perioada cat AF S. E., a fost suspendată, reclamanta nu a comunicat acest fapt pârâtei. Contribuția la asigurări de sănătate a fost calculată anterior perioadei radierii AF S. E.. În ceea ce privește obligația la plata dobanzilor și a penalităților datorate, instanța a considerat că și aceasta este legală, având în vedere dispozițiile incidente în cauză, inclusiv cele din Codul de procedură fiscală, decizia de impunere fiind emisă în termenul de prescripție special de 5 ani. Astfel, în mod succesiv art.56 din Legea nr.145/1997 se refera numai la majorari de intarziere, tot asemenea art. 55 alin.1 din O.U.G.nr.150/2002 care a abrogat Legea nr.145/1997 si in fine, art. 261 din Legea nr.95/2006 care a abrogat O.U.G.nr.150/2002 precizeaza ca pentru perioada de intarziere se datoreaza dobanzi calculate in conditiile codului de procedura fiscala.

In conformitate cu art. 261 alin.1 din L. nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii "angajatorii si asiguratii care au obligatia platii contributiei în conditiile legii si care nu o respecta datoreaza pentru perioada de întârziere majorari de întârziere în conditiile Codului de procedura fiscala". Începând cu data de 01.07.2010, data intrării în vigoare a OUG nr. 39/2010 s-au perceput penalități de întârziere, această sintagmă fiind introdusă în Codul de procedură fiscală. Pârâta CAS Iași a calculat, în mod corect majorări de întârziere pentru debitul principal până la 16.09.2011 (ca și daune interese moratorii pentru întârziere), iar ulterior acestei date s-au calculat penalități de întârziere (daune interese cominatorii – titlu de sancțiune pentru nexecutarea în termen a obligației de plată). Acestea din urmă nu puteau fi aplicate doar contribuției pentru anii 2006 -2007 ci întregii contribuții cu titlu de asigurări sociale de sănătate aflată în debit la data de 10.09.2011. Cuantumul acestora este corect, prin probele administrate în cauză la cererea reclamantei – înscrisuri – nedovedindu-se contrariul.

Cât privește punerea în întârziere a reclamantei pentru debit și pentru accesorii, invocată de reclamantă, instanța a reținut că această contribuție de asigurări sociale de sănătate are natura juridică a impozitelor și taxelor reglementate de Codul fiscal, iar potrivit art. 110 din OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, titlul de creanță este actul prin se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de către organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.

Totodată, art. 23 din Codul de procedură fiscală, cu privire la nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale, prevede că: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.” Calcularea accesoriilor creanței financiar bugetare de către CAS Iași se face din momentul scadenței obligației fiscal principale, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului. În dreptul fiscal, (ca de altfel și în dreptul comercial) punerea în întârziere se face de drept, prin ajungerea obligației la scadență. Neexecutarea voluntară și la termen a obligației generează un prejudiciu, care se cere a fi acoperit prin plata de daune-interese – majorări, respectiv penalități de întîrziere, după distincția făcută anterior.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că actul administrativ fiscal contestat este legal și temeinic.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal recurenta S. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Consideră că prima instanță a reținut o greșită situație de fapt și a aplicat greșit legea, ceea ce atrage incidența art. 304 ind.1 și 304 pct.9 Cod pr.civ.

În fapt, arată recurenta că este o persoană pensionară din 1997, iar pentru pensia sa a plătit și plătește contribuție de asigurări de sănătate. În anul 2006, figurează cu o contribuție de asigurări de sănătate de câte 64 lei trimestrial, deși pe tot acest an nu a realizat venituri. După anul 2006, nu a realizat nici un fel de venituri, deoarece a solicitat și i s-a admis suspendarea activității pe perioada 2006-2009. În această perioadă a înregistrat doar pierderi, pe care le-a comunicat organului financiar ANAF. La data de 19.01.2009, a solicitat înregistrarea radierii firmei, iar Registrul Comerțului a admis solicitarea sa. După această dată nu a mai desfășurat activități independente, deci nu putea fi obligată la plata vreunei contribuții. Consideră că nu poate fi luată în considerare susținerea pârâtei potrivit căreia nu a cunoscut că nu a desfășurat activitate, deoarece decizia de impunere s-a emis în baza relațiilor furnizate de ANAF. Fiind pensionară, consideră că obligația de a plăti contribuția de asigurări de sănătate în afara sumei reținute din pensie i-ar fi revenit numai dacă ar fi realizat venituri suplimentare din activități independente. Consideră că dispozițiile legale privind aplicarea unei contribuții echivalente cu salariul minim pe economie nu sunt aplicabile în cazul său. Mai arată că, pe cale de consecință, nu datorează nici accesoriile. Apreciază că greșit a considerat prima instanță că această contribuție are natura unor obligații fiscale, ele fiind contractuale. Legea prevede expres obligativitatea încheierii unui contract.

Mai arată recurenta că actele contestate sunt nelegale și deoarece somația și titlul executoriu au fost emise prematur și fără temei legal, impunându-se a fi anulate. Or, potrivit art. 43, 141 din Codul de procedură fiscală, intimata nu putea emite nici somația de executare și nici titlul executoriu decât după rămânerea definitivă a deciziei de impunere.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Recurenta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată cele ce urmează:

Curtea observă că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Criticile aduse de recurentă sentinței primei instanțe se referă în fapt la nedatorarea contribuțiilor pentru la lipsa de venituri a AF, pentru lipsa contractului de asigurare, pentru că are venituri din pensie și ca atare nu trebuie să mai plătească și contribuția la asigurări pentru activitățile independente din care oricum nu a realizat venituri.

Aceste motive, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod pr.civ, nu pot fi primite.

Se observă în primul rând că recurenta contestatoare nu contestă împrejurarea că a avut o asociație familială prin care realiza venituri din activități independente, fiind deci o persoană care trebuia să achite contribuție CAS.

Constată Curtea că aceste contribuții de asigurări sociale de sănătate au cu siguranță natura juridică a impozitelor și taxelor, fiind astfel reglementate atât de Codul de procedură fiscală cât și de Legea nr. 95/2006 și că sunt incidente în cauză, cum a observat de altfel și Tribunalul Iași, și dispozițiile art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006 referitoare la termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, în sensul că acest termen este de 5 ani ca și în situația altor obligații de natură fiscală. De asemenea, obligația de plată a contribuțiilor rezultă din lege, nu are natură contractuală.

În concret, reclamanta a realizat potrivit informațiilor primite de CAS de la ANAF: în 2006 un venit net de -358 lei, iar în perioada 2007-2009, 0 lei.

Pârâta a stabilit prin decizia de impunere în sarcina reclamantei: pe anul 2006 contribuție de 64 lei trimestrial, pe anul 2007 contribuție de 76 lei trimestrial(având în vedere salariul minim brut pe țară), iar pe anii 2008-2011 contribuție 0 lei trimestrial. La sumele respective, s-au stabilit accesoriile. Prin urmare, contribuții au fost stabilite doar pe anii 2006 și 2007. Temeiul sumelor l-a constituit art. 257 al.2 lit b din Legea 95/2006, care prevede(în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate): Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote care se aplica asupra: b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfasoara activitati independente care se supun impozitului pe venit; daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia, aceasta nu poate fi mai mica decat cea calculata la un salariu de baza minim brut pe tara, luna.

În cazul în care persoana nu realizează venituri din activitatea sa independentă, aplicabil este art. 259 al.9 din Legea 95/2006, care prevede că: „(9) Persoanele care au obligatia sa se asigure, altele decat cele prevazute la alin. (7) si art. 257 si care nu se incadreaza in categoriile de persoane care beneficiaza de asigurarea de sanatate fara plata contributiei, platesc contributia lunara de asigurari sociale de sanatate calculata prin aplicarea cotei la salariul de baza minim brut pe tară”.

Se mai reține de Curte că reclamanta era pensionară în perioada cuprinsă în decizia de impunere, dar nu a făcut cunoscut cuantumul pensiei pârâtei. Or, în anii pentru care s-au calculat debite, 2006 și 2007, art. 213 din Legea 95/2006 scutea de la plata contribuției pensiile mai mici decât limita supusa impozitului pe venit. Pentru prima parte a anului 2006, până la . Legii 95/2006, art. 6 din OUG 150/2002 scutea total de la plata contribuției de asigurări de sănătate pensionarii. Ca atare, numai în cazul în care contribuabilul mai are un venit asupra caruia se calculeaza contributia, devine inaplicabil art. 257 al.2 lit b teza finală. Cum reclamanta nu a probat existența unui venit din pensie în 2006 și 2007 în baza căruia s-a calculat și reținut contribuție, corect C. de asigurări de sănătate a stabilit-o în funcție de salariul brut minim pe economie, făcând pentru perioada când s-au realizat venituri(2006) aplicarea art. 257 al. 2lit b teza finală, iar pentru perioada când nu s-au obținut venituri (2007) aplicarea art. 259 al.9 din Legea 95/2006.

Mai reține Curtea că reclamanta recurentă nu a respectat prevederile legale privind declararea venitului, astfel încât pârâta a stabilit din oficiu obligațiile de plată, potrivit bazei de impunere comunicată acesteia de către ANAF. Aceasta însă coincide cu susținerile reclamantei privind veniturile realizate.

În ceea ce privește obligația la plata majorărilor de întârziere și a penalităților datorate, Curtea constată că în conformitate cu art. 261 alin.1 din L. nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii "angajatorii si asiguratii care au obligatia platii contributiei în conditiile legii si care nu o respecta datoreaza pentru perioada de întârziere majorari de întârziere în conditiile Codului de procedura fiscala", adică în condițiile art. 119 din OG 92/2003.

Pârâta CAS a calculat în mod corect accesorii. Cât privește punerea în întârziere a reclamantului pentru debit și pentru accesorii, Curtea reține că această contribuție de asigurări sociale de sănătate are, așa cum s-a mai arătat, natura juridică a impozitelor și taxelor reglementate de Codul fiscal, iar potrivit art. 110 din OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, titlul de creanță este actul prin se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de către organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.

Totodată, art. 23 din Codul de procedură fiscală, cu privire la nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale, prevede că: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.”

Calcularea accesoriilor creanței financiar bugetare de către CAS se face din momentul scadenței obligației fiscale principale, nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului. În dreptul fiscal, (ca de altfel și în dreptul comercial) punerea în întârziere se face de drept, prin ajungerea obligației la scadență. Neexecutarea voluntară și la termen a obligației generează un prejudiciu, care se cere a fi acoperit prin plata de daune-interese – majorări.

În ceea ce privește criticile privind nelegalitatea somației de executare și a titlului executoriu, deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestor capete de cerere, criticile nu pot fi analizate.

Pentru toate aceste considerente, apreciind soluția primei instanțe ca fiind legală și temeinică, Curtea va face aplicabilitatea art. 312 Cod pr.civ și va respinge recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta S. E. împotriva sentinței nr. 2420/ca/06.11.2012, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 19.04.2013.

Președinte, M. C. P.	Judecător, D. R. G. Ș.	Judecător, I. O. M.
	Grefier, C. A.

Red. / Tehnored. PMC

2 ex. – 13.05.2013

Tribunalul Iași – Judecător P. E.

← Pretentii. Decizia nr. 3052/2013. Curtea de Apel IAŞI		Obligaţia de a face. Decizia nr. 61/2013. Curtea de Apel IAŞI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță