Contestaţie la executare. Decizia nr. 2005/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2005/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 691/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2005/2013
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: P. V. E.
Judecător P.: M. C.
Judecător: Ș. D. R. G.
Grefier: A. V.-E.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul A. V., și pe intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, având ca obiect
contestație la executare, recurs împotriva sentinței numărul 2648/CA/ 22.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. L. pentru recurent. Lipsește reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată și că se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.
Instanța constată că cererea de recurs nu este semnată și aduce la cunoștință apărătorului recurentului acest fapt.
Avocat C. pentru recurent semnează cererea de recurs în baza mandatului de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se constate că decizia emisă de pârâtă este nelegală și netemeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința nr. 2648/CA/22.11.2012 Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.
În motivarea sentinței reține instanța că reclamantul A. V. În cauză, reclamantul A. V. a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 180_239/28.12.2011 și a deciziei de impunere nr. 5374/23.09.2011 emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași
Instanța mai constată că prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina reclamantului contribuția de asigurări de sănătate în cuantum de 20.000 lei, dobânzi de 20.199 lei și penalități de întârziere de 2990 lei, în total 43.189 lei pentru perioada ianuarie 2006-septembrie 2011.
Potrivit art. 211 alin.1 din Legea nr. 95/2006 sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar conform art. 215 alin. 3 persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fondul de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, astfel cum este reglementat de Legea nr. 95/2006, sistemul asigurărilor sociale de sănătate include toți cetățenii români, indiferent de ocupație sau statut juridic care dobândesc, prin efectul legii, calitatea de asigurat, independent de manifestarea lor de voință, calitate care încetează odată cu pierderea dreptului la domiciliu sau reședință în România.
La stabilirea contribuției pârâta a avut în vedere faptul că reclamantul a realizat venituri din activități independente .
Sub acest aspect, instanța constată că asupra veniturilor respective reclamantul datorează contribuția lunară în baza art. 257 alin.2 lit.b din Legea nr. 95/2006, având totodată obligația de a le declara la pârâtă în vederea calculării contribuției.
Urmare a omisiunii reclamantului de a proceda conform prevederilor art. 215 alin.3 și 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 este evident că nu s-a putut încheia un contract de asigurare, deși după cum s-a arătat, acesta are obligația legală de a cotiza la FNASS.
Obligația respectivă, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa prin deciziile nr. 127/2012, 243/17.02.2011, 935/2006 este impusă de necesitatea respectării principiilor obligativității și solidarității sociale.
Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află in imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.
Prin urmare, instanța constată că sistemul funcționează exclusiv în baza principiilor menționate și nu conform principiului echilibrului prestațiilor.
Obligația de informare nu poate fi opusă pârâtei, în contextul în care, din culpa reclamantului nu s-a calculat trimestrial contribuția de asigurări de sănătate datorată, lipsind declarațiile privind veniturile realizate din activități independente, fapt ce a determinat pârâta să calculeze contribuția reclamantului din oficiu, conform relațiilor furnizate de ANAF .
Baza de impunere în raport de care a fost stabilită contribuția datorată de reclamant a fost comunicată de ANAF în baza Protocolului nr._/P/5282/2007 și a actului adițional nr.1,_/IP1797/2009 încheiat cu CNAS, cu referire la veniturile nete realizate și declarate organului fiscal de reclamant, conform mențiunilor din anexa la decizia de impunere.
Concluzionând, reclamantul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către FNUASS în forma unei cote procentuale aplicată asupra veniturilor impozabile.
Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art. 83 al. 4 C.p.fiscală.
Referitor la baza de calcul, astfel cum reiese din anexa deciziei de impunere, nu s-a dovedit intervenirea unor modificări în privința cuantumului veniturilor avute în vedere la stabilirea contribuției pentru perioada ianuarie 2006-septembrie 2011.
In baza art. 216 din Legea nr. 95/2006 în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr. 92/2003.
Referitor la competența pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iași se constată că art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 prevede că în conformitate cu art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Prin urmare, instanța constată, având în vedere veniturile comunicate pârâtei de ANAF, că în mod corect s-a procedat la calcularea contribuției datorate de reclamant, cu respectarea termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 92/2003, calculat de la data de 1 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul, pentru neplata contribuției reclamantul datorând și accesoriile aferente potrivit art. 119,120 alin. 7 și art. 120 ind.1 O.G. nr. 92/2003.
Referitor la înscrisurile depuse de reclamant privind calitatea sa de beneficiar al drepturilor prevăzute de decretul –Lege nr. 118/1990 și Legea nr. 309/2002, conform înscrisurilor aflate la filele 26,27 dosar, instanța reține că potrivit art. 213 al. 1 lit. c din Legea nr. 95/2006 beneficiază de asigurare, fără plata contribuției persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin actele normative menționate dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi.
Nu este și cazul reclamantului care a obținut venituri din activități independente și datorează contribuția de asigurări sociale în raport de veniturile realizate din această sursă, doar acestea fiind luate în considerare la calculul contribuției de către pârâtă.
Se mai constată că dispozițiile art. 119 alin. 4 din O.G. nr.92/2003 nu stabilesc obligația pârâtei de a emite câte o decizie pentru fiecare interval de timp în funcție de care a calculat accesoriile.
Pârâta a întocmit anexa privind calculul detaliat contribuție și accesorii, ce face parte integrantă din decizia de impunere contestată, indicând perioadele pentru care s-au determinat accesoriile, debitele în raport de care s-au calculat, precum și dispozițiile legale avute în vedere de către pârâtă.
Prin urmare, măsura pârâtei de stabilire a accesoriilor concomitent cu cea de determinare a contribuției la F.N.U.A.S.S. prin emiterea unui singur titlu de creanță nu este contrară legii.
Pentru accesorii se emit decizii separate atunci când existența lor este constatată aparte de obligația principală cu privire la care s-a emis deja titlu de creanță.
În prezenta cauză accesoriile sunt cuprinse în mod valabil în decizia prin care se individualizează și obligația principală cu privire la care s-a constat depășirea termenului de scadență.
În privința accesoriilor, instanța reține că în materie fiscală acordarea acestora nu este condiționată de punerea în întârziere .Astfel, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.
Potrivit art. 85 C.p.fiscală contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art. 82 alin. 2 și 86 alin. 4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art. 111).
Art. 119 alin. 1 C.p.fiscală prevede că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Art. 120 C.p.fiscală prevede că dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Așadar dispozițiile menționate nu instituie condiția prealabila încunoștințării contribuabilului, dimpotrivă se prevede expres obligația de plată a accesoriilor
In cauză nu poate fi pusă în discuție nici modalitatea de calcul al penalităților.
Art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 39/2010 prevede că pentru creanțele fiscale care au scadența anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe (1.07.2010), începând cu data intrării în vigoare a acesteia se datorează dobânzi și penalități de întârziere.
În acest caz, termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalităților de întârziere prevăzute la art. 120 ind.1 încep să curgă de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Având în vedere că O.U.G. nr. 39/2010 a intrat în vigoare la data de 01.07.2010, conform art. III al. 1, în mod legal pârâta a calculat penalități de întârziere începând cu această dată, astfel cum reiese din anexa deciziei de impunere, dar raportat la creanțele scadente anterioare, în baza art. II al. 2.
Împotriva sentinței nr. 2648/CA/22.11.2012 a declarat recurs reclamantul A. V. formulând următoarele critici:
1. Legea nr. 95/2006, prin care se reglementează plata contribuției CAS, este publicată în MO nr. 372/28.04.2006, și intră în vigoare după 30 zile de la publicare. Casa de Asigurări de Sănătate Iași calculează obligații CAS, penalizări și majorări de la data de 01.01.2006, conform calculului, anexa 1.
2. La art. 213 se prevede: "următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției…" printre care și persoanele cărora li s-au stabilit drepturi prin Legea nr. l18/1990 și Legea 309/2002, de care ar trebui să beneficieze și el. „Anexe 2 și 3”.
3. La art. 215 alin.3 din Lege se prevede: „persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate, cu care au încheiat contractul de asigurare, declarații privind obligațiile față de fondul de asigurări de sănătate”.
Precizează că în perioada 01.01.2006 și până în prezent nu s-a bucurat de calitatea de asigurat conform art. 211 din Legea 95/2006, deoarece nu a avut încheiat contract de asigurare cu CAS Iași.
CAS Iași, conform competenței, așa cum prevede art.35 din Ordinul 617/2007, arată că în conformitate cu art.215 alin.3 din Legea 95/2006 și art.81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de acest fond persoanele fizice se asigură pe bază de contract de asigurare.
Prin dezvoltarea motivelor, recurentul face o prezentare detaliată și o argumentare punctuală a tuturor criticilor formulate prin cererea de recurs.
Depunând întâmpinare, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași a răspuns criticilor formulate, solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că nu este fondat recursul.
Prin dispozițiile Legii 95/2006 se instituie principiul obligativității și solidarității asigurărilor sociale de sănătate în România, indicându-se categoriile asigurate, fără plata acestei contribuții și, per a contrario, categoriile asigurate cu plata obligatorie a contribuției către Fondul Național Unic a Asigurărilor Sociale de Sănătate.
Din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii 95/2006 rezultă în mod neechivoc prezumția legală că orice cetățean român este asigurat, astfel încât dobândirea sau încetarea calității de asigurat nu este condiționată de existența contractului de asigurare încheiat cu casa de asigurări de sănătate.
În ceea ce privește calitatea recurentului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul – Lege 118/1990 și Legea 309/2002, aceasta a fost dovedită în cauză, însă nu-l exonerează de plata asigurărilor de sănătate atât timp cât realizează venituri și din alte activități, altele decât drepturile bănești acordate prin legile speciale menționate incidente fiind dispozițiile art. 213 al.1 lit. c din Legea 95/2006.
Raportat la aspectele reținute, Curtea va respinge recursul conform art. 312 Cod procedură civilă, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul A. V. împotriva sentinței nr. 2648/ca din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 mai 2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, V.-E. A. |
Red.P.V.E.
Tehnored.A.M.
2 ex./03.07.2013
Jud.fond: Tribunalul Iași – A. C..-
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 249/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 191/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
