Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2767/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2767/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 1655/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2767/2013
Ședința publică de la 02 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. C.
Judecător: D. M. T.
Judecător: A. G.
Grefier: M. G. A.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
recurentul M. Educației Naționale și U. S. Haret București în contradictoriu cu intimata C. (P.) A., având ca obiect obligare emitere act administrativ – recurs împotriva sentinței civile nr. 1364/CA/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. A.-M. cu împuternicire avocațială la dosar pentru intimată, constatându-se lipsa reprezentanților recurenților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care se află la primul termen de judecată.
Prin serviciul de registratură al instanței recurenta U. S. Haret a depus întâmpinare, duplicatul fiind comunicat în mod administrativ.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul la concluzii.
Avocat D. A.-M. pentru intimata C. (P.) A. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în scris, solicitând a se avea în vedere și practica judiciară în materie, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.1364/ca/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. (P. A.), în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației,, a fost obligată pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă care să ateste că reclamanta a susținut și promovat examenul de licență în specialitatea urmată, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a fost obligat pârâtul și chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanta C. (P. A.) în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta C. (P.) A. a urmat cursurile Universității S. Haret - Facultatea de Științe Juridice și Administrative B., forma de învățământ ID. In luna iulie 2009 reclamanta a susținut examenul de licența pe care l-a promovat cu media 9.60, obținând Titlul de Licențiată în Științe Administrative, parata U. S. Haret eliberându-i adeverința nr. 2969/8.07.2009 cu termen de valabilitate 12 luni. La expirarea termenului, pârâta nu a eliberat reclamantei diploma de licența si suplimentul la aceasta diploma, motivat de faptul ca MECTS a avizat tipărirea diplomelor doar pentru o parte dintre absolvenții pârâtei.
Instanța mai constată că adeverința menționată atestă dobândirea de către reclamantă a titlului de licențiat în specialitatea urmată, adeverința reprezentând un act administrativ care până în prezent nu a fost revocat sau anulat, beneficiind de prezumția de legalitate si veridicitate.
Referitor la specializarea urmata de reclamantă, forma ID, se constată că prin HG nr. 410/2002 pârâta a fost acreditată că organizeze studii de învățământ universitar de lungă durată la zi, fiind autorizată provizoriu pentru specializarea Administrație Publică.
În baza dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile pârâtei, aceasta beneficiază de autonomie universitară, care îi conferă dreptul de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3404/7.03.2006 care la art. 2 prevede că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
Având în vedere că reglementările menționate autorizau pârâta să organizeze forme de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, față de împrejurarea că Facultatea de Științe Juridice și Administrative B. din cadrul universității este abilitată conform Anexei la H.G. nr. 410/2002 să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, instanța reține că după încheierea perioadei de monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după emiterea H.G. nr. 676/2007 și nr. 635/2008 și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație organizați la nivelul MECTS nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei.
Față de această situație se constată că aprobarea de către instituția de învățământ a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializarea invocată în prezenta cauză ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantată de art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantei la cursurile pârâtei.
După cum s-a arătat, prin art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 a fost recunoscută pârâtei posibilitatea de a organiza forma de învățământ cu frecvență redusă, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, iar art. 4 din HG nr. 535/1999 valabilă la momentul înscrierii reclamantei la forma de învățământ prevedea că „specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare”.
Față de prevederile menționate se constată că reclamanta are dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență, drept legitim de care nu poate fi privată atât timp cât M. Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr. 75/ 2005, nu au inițiat nici un demers administrativ care să stabilească faptul că pârâta a acționat în afara cadrului legal.
Eliberarea diplomei se impune și pentru a asigurarea dreptului fundamental al reclamantei de a-și alege un loc de muncă potrivit pregătirii sale .
Având însă în vedere că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, astfel cum este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T.S., respectiv „document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revine instituției de învățământ superior acreditate, adică pârâtei, instanța de fond a admis acțiunea, dispunând obligarea pârâtei să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, față de prevederile art. 24 al. 1 ultima teză din Legea nr. 554/2004, dispunând totodată obligarea pârâtului MECTS să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, în vederea asigurării respectării dreptului reclamantei la eliberarea documentelor de studii, M. fiind singurul abilitat a aproba tipărirea acestora.
Referitor la cererea de chemare în garanție, prima instanța a admis-o în parte reținând că M. Educației, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale abilitat cu exercitarea atribuțiilor sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, fiind așadar obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită realizarea dreptului său de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
De asemenea, pentru tipărirea si difuzarea către parată a formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS, respectiv ROMDIDAC SA, este necesara aprobarea scrisa a chematului in garanție, doar astfel fiind asigurată punerea efectiva in executare a sentinței, în condițiile în care eliberarea de către pârâtă a diplomei de licență a reclamantei este condiționată de aprobarea tipăririi formularului tipizat al unui astfel de act.
A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la sancțiuni conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 întrucât cererea întemeiată pe prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 poate fi formulată doar în situația rămânerii irevocabile a sentinței și neexecutării sale în termenul stabilit, instanța de executare fiind cea care va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea sancțiunilor reglementate în cadrul procedurii execuționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs M. Educației, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând modificare sentinței necurate și respingerea acțiunii formulate.
Sub acest aspect recurenta arată că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție și fondul acțiunii a arătat că nu poate fi obligat ministerul de a recunoaște absolvirea acestor cursuri sau obligat la emiterea unei diplome de licență în orice condiții, ci doar celor care au urmat o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate, ceea ce nu este cazul reclamantei. Aceasta au urmat o facultate care avea acreditată doar formă de învățământ la zi însă nu și la formele de învățământ FR sau ID. Instanța de fond nu a analizat hotărârile de Guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare, luând în considerare contractele de studii cu USH care nu sunt opozabile Ministerului.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs și U. S. Haret, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că, întrucât obligația sa este subsecventă obligației Ministerului Educației, nu se impune ca termenul în care trebuie să o îndeplinească să coincidă, ca punct de plecare cu termenul în care trebuie să-și îndeplinească MEN obligația. În acest fel ar fi prejudiciați întrucât MEN ar putea aproba tipărirea formularelor destinate diplomei abia în a 30 –zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și, astfel, nu ar putea să-și îndeplinească propria obligație, fiind pasibilă de penalități.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta C. (P. A.), în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și a obligat pârâta să-i elibereze diploma de licență, însoțită de Suplimentul de Diplomă, prin care să se ateste că reclamanta a susținut și promovat examenul de licență în iulie 2009, fiind admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Curtea constată că reclamanta a încheiat, în cursul anului 2006, contract de studii cu U. ”S. Haret” București, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul formei denumită ”învățământ la distanță”, la Facultatea de Științe Juridice și Administrative B. și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea iulie 2009, i s-a eliberat adeverință individuală, prin care se atestă că respectivii studenți au ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”,. Se mai reține că, M. Educației a adus la cunoștința instituțiilor de învățământ superior acreditate că ”ROMDIDAC S.A. – Compania de Material Didactic - eliberează formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educației”, cerându-li-se celor vizați să ”solicite Ministerului Educației aprobarea notei de comandă printr-o cerere conform machetei”.
Curtea constată ca U. ”S. Haret” din București a fost înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, și că, prin H.G. nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate, să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență: management, sociologie, psihologie, drept, științe ale educației, informatică, și altele.
Ca parte a sistemului național de învățământ, universitatea ”S. Haret” se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
Se mai reține că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educație a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea Universității ”S. Haret” să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de Științe Juridice și Administrative B., figurează, ca fiind abilitate să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, Curtea constată că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității ”S. Haret”, și că M. Educației nu contestă faptul că a autorizat eliberarea de diplome de licență pentru absolvenții formei de învățământ la distanță, organizată de instituția de învățământ superior menționată, anterior momentului în care reclamanții din prezenta cauză au încheiat contracte de studii de licență cu pârâta.
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea apreciază că aprobarea de către U. ”S. Haret” din București a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările urmate de reclamantă ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995în vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut de pct. VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul universității ”S. Haret” .
Acest drept nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat, în fapt sau în drept, de divergențele ce au apărut, în decursul timpului, între U. ”S. Haret” și M. Educației, pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanțată, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), înființată în baza O.U.G. nr. 75/ 2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de a ”propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității”.
În acest context, Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007.
Curtea consideră că într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de U. ”S. Haret”, doar pentru că are ”rezerve” în ceea ce privește faptul că specializările la forma ”învățământ la distanță”, din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 1eagă posibilitatea organizării acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective, și de existența unor departamente specializate în cadrul universității organizatoare; iar prin H.G. nr. 676/2007 aceste specializări au fost acreditate; simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență, a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, reține că finalizarea cursurilor universitare organizate de U. ”S. Haret” București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării”; menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care OUG nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta U. ”S. Haret” din București în ceea ce privește obligarea acesteia de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități ”S. Haret” din București și cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități ”S. Haret” din București.
Curtea constată că, între pârâta U. ”Spiru Haret” și pârâtul-chemat în garanție M. Educației, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către S.C. ”ROMDIDAC” S.A, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamante a cursurilor universitare la forma învățământ la distanță, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condițiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de învățământ pe care M. refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile. Prin urmare cererea de chemare în garanție este întemeiată în ceea ce privește obligarea M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantei de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități ”S. Haret” din București.
În ceea ce privește criticile recurentei U. S. Haret privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond raportat la împrejurarea că obligația sa este subsecventă obligației Ministerului Educației, și că nu se impunea ca termenul în care trebuie să o îndeplinească să coincidă, ca punct de plecare cu termenul în care trebuie să-și îndeplinească MEN obligația, curtea reține că nu se invocă încălcarea vreunei dispoziții legale, iar problema ipotetică invocată ține de punerea în executarea a hotărârii și nu de legalitatea acesteia. În plus nu există aplicată sancțiunea obligării acesteia la plata unei penalități, iar dispozițiile art 24 din legea 554/2004 nu sunt aplicabile în situația invocată.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta U. S. Haret și M. Educației împotriva sentinței civile nr. 1364/ca/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U. S. Haret și M. Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 1364/ca/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.09.2013.
Președinte, M. C. | Judecător, D. M. T. | Judecător, A. G. |
Grefier, M. G. A. |
Red/Tehnored MC
2ex/ 05.09.2013
Jud fond:CA
| ← Pretentii. Decizia nr. 3818/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1670/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
