Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2652/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2652/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 5308/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2652/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. I. O. M.
Judecător M. C. P.
Judecător D. R. G. Ș.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții C. L. M. și Școala de A. și Meserii M. în contradictoriu cu intimata S.C. I. C. S.R.L., intimat-chemat în garanție fiind M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și având ca obiect litigiu privind achizițiile publice, recurs declarat împotriva sentinței nr. 243 din 12.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. I. pentru recurentul C. L. M. și consilier jr. Ș. S. pentru recurenta Școala de A. și Meserii M., lipsă fiind reprezentanții legali ai celorlalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este al 3-lea termen de judecată.
Interpelat de instanță, av. S. pentru recurentul C. L. M. precizează că potrivit dispozițiilor art. 287 indice 16 din OUG nr. 34/2006, calea de atac în prezenta cauză este recursul.
Cons. jur. Ș. pentru recurenta Școala de A. și Meserii M. precizează că opinia sa cu privire la calea de atac este similară cu cea av. S., acesta fiind recursul.
Având în vedere dispozițiile art. 28716 din OUG nr. 34/2006 actualizată, instanța constatată calea de atac în prezenta cauză ca fiind recursul.
Av. S. și cons. jur. Ș. învederează instanței că nu au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția tardivității recursului formulat de Școala de A. și Meserii M..
Av. S. pentru recurentul C. L. M. precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Cons. jur. Ș. pentru recurenta Școala de A. și Meserii M. solicită respingerea excepției tardivității recursului declarat de către instituția pe care o reprezintă. Consideră că fiind formulat în temeiul legii vechi, recursul este declarat în termen.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Av. S. pentru recurentul C. L. M. solicită admiterea recursului declarat de către instituția C. L. M.. Consideră că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și arată că fondurile provin de la M. Educației și Cercetării, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 75-78 din dosarul de fond. Mai mult decât atât, la filele 129 și 231 din dosarul instanței de fond se regăsesc înscrisuri care fac dovada că s-au virat unele sume de către M. Educației și Cercetării. Învederează instanței că în actul adițional este stipulat că lucrările vor fi achitate în funcție de fondurile primite de la M. Educației și Cercetării. Depune xerocopia sentinței nr. 269/2013 din 12.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ și precizează că potrivit acestei sentințe, care a rămas irevocabilă, instituția pe care o reprezintă nu a fost obligată la plata de penalități, fapt ce întărește susținerile sale potrivit cărora s-a convenit că plățile se vor face în funcție de sumele primite de la M. Educației și Cercetării. Fără cheltuieli de judecată.
Cons. jur. Ș. pentru recurenta Școala de A. și Meserii M. solicită admiterea recursului declarat de către reprezentantul legal al acesteia. Învederează instanței că a mai fost încheiat un contract pentru reabilitarea Școlii M., finanțat conform Legii nr. 500/2002, de la bugetul de stat, prin care s-au realizat grupurile sanitare ale școlii, acestea nefiind prevăzute în proiectul inițial. Arată că ulterior au fost încheiate două acte adiționale prin care s-a mărit suma alocată de către minister. Consideră că atât timp cât în contract este stipulat că executantul se ocupă de proiectarea și executarea lucrării, motiv pentru care ar fi trebuit să prevadă că sumele vor fi mai mari decât cele stabilite inițial. Precizează că prin procesul verbal de conciliere s-a stabilit că sumele vor fi achitate supă alocarea acestora de către M. Educației și Cercetării iar reprezentanții legali ai societății intimate nu au formulat obiecțiuni cu privire la această chestiune. În continuare, invocă ca incident în cauză principiul impreviziunii și apreciază că potrivit legii, debitorul care recunoaște sumele datorate este scutit de plata cheltuielilor de judecată și a penalităților.
Interpelat de instanță, Cons. jur. Ș. precizează că valoarea totală a lucrărilor stabilită prin actul adițional încheiat în vederea construirii grupurilor sanitare este de_,06 lei. Depune xerocopii ale actelor adiționale despre care a făcut vorbire, precum și a procesului verbal de conciliere.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra cererilor de recurs de față,
Prin sentința nr. 243/12 Februarie 2013 Tribunalul Iași a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de C. L. M., a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. I. COMPANZ S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. L. M. și Școala de A. și Meserii M., a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 134.867,34 lei, reprezentând diferență debit din factura nr.1799/31.12.2010 și suma de 86 514,48 lei, penalități de întârziere, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. L. M. în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu sediul în București.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în baza contractului nr. 339/25.09.2007 încheiat de reclamanta . cu pârâții C. L. M. si Școala de A. si Meserii M., reclamanta s-a obligat să execute lucrarea„ Construire grădiniță cu trei săli de grupă la Școala M. nr. 3”, cu obligația corelativă a pârâților de a plăti contravaloarea lucrărilor. Potrivit art. 6.1 din contract, durata este de 12 luni.
Prin actul adițional încheiat la data de 06.05.2009, reclamanta s-a obligat să efectueze lucrări suplimentare, respectiv instalații termice. Prin procesul verbal de recepție finală încheiat la data de 16.12.2012 s-a constatat că reclamanta a executat lucrările contractate, primind calificativul “ Foarte B.”.
Pârâții au acceptat situațiile de plată pentru lucrările executate de reclamantă, ca atare s-a emis factura nr. 1798/31.12.2010 pentru restul sumei de încasat în cuantum de 184.867,86 lei, sumă pe care pârâții nu au achitat-o până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Școala de A. si Meserii M. a recunoscut debitul la data de 03.05.2012 cu ocazia concilierii directe, însă a justificat neîndeplinirea obligației de plată prin nealocarea fondurilor de la bugetul de stat .
C. L. M. a fost invitat la conciliere, conform adresei comunicată pârâtei la data de 17.04.2012( f. 18 ds.), dar aceasta nu a dat curs acestei invitații, ca atare pârâta nu se poate prevala de disp. art. 720 ind.1 C. proc. civ. Pentru aceste motive excepția inadmisibilității invocată de acest parte a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că în materia răspunderii contractuale în sarcina debitorului operează o prezumție de vină, iar creditorul este ținut a dovedi doar existența creanței, situație în care, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Pârâții sunt titularii obligației principale de plată, astfel cum s-a prevăzut expres la art. 5 și 10.2 din contract, ambii semnând contractul nr. 339/2007 în calitate de autoritate contractantă .
Prin urmare, constatând că în cauză reclamanta și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, a justificat cuantumul sumei de 184.867,86 lei, conform înscrisurilor depuse la dosar, având în vedere și prevederile art. 969, 970 cod civil incidente la momentul nașterii raporturilor juridice dintre părți, art. art. 5 și 10.2 din contractul părților referitoare la obligația de plată, față de împrejurarea că pârâții beneficiari ai lucrărilor executate nu au contestat modul de îndeplinire a obligațiilor reclamantei și nici existența acestui debit, dar nu au făcut dovada achitării integrale a facturii nr.1799/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligați pârâții în solidar la plata sumei de 134 867,34 lei cu titlu de debit, restul sumei de până la 184.867,86 lei fiind achitată în cursul judecății.
În privința penalităților, instanța a reținut că potrivit art. 11.2 din contractul părților, în cazul în care pârâții nu onorează facturile în termenele stabilite, aceștia vor plăti ca penalități o sumă de 0,1 % din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere.
Dată fiind această clauză contractuală și datorită faptului că pârâții nu și-au onorat la timp obligația principală de plată a prețului, instanța a admis cererea reclamantului și în ceea ce privește obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere.
Nu poate fi primită susținerea pârâților în sensul că nu ar datora penalități de întârziere deoarece M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de finanțator, nu a alocat fondurile necesare efectuării plății, întrucât din contractul încheiat între părți nu se condiționează plata prețului de asemenea viramente.
Este adevărat că la data de 26.09.2008 părțile au încheiat un act adițional la contractul inițial, potrivit căruia s-a convenit ca lucrările să fie finalizate la solicitarea beneficiarului și în funcție de finanțarea de la bugetul de stat, în schimb pârâții nu au făcut dovada că au solicitat reclamantei sistarea lucrărilor pentru lipsa de finanțare. În lipsa acestei solicitări reclamanta avea obligația contractuală de a continua lucrările, fiind ea însăși supusă unor sancțiuni convenite la încheierea contractului.
Referitor la cererea pârâtului C. L. M. privind chemarea în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, având în vedere că între pârât și chemata în garanție nu s-a născut un raport juridic distinct, condiție impusă de art. 60 C.p.civ.
În speță chematul în garanție are posibilitatea legală a finanțării unităților de învățământ preuniversitar, însă din probele administrate în cauză nu rezultă nașterea în sarcina sa a unei obligații de plată, legală sau contractuală, directă către C. L. M. pentru plata lucrărilor contractate cu reclamanta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ȘCOALA DE A. ȘI MESERII M. și C. L. AL COMUNEI M..
ȘCOALA DE A. ȘI MESERII M. a invocat critici de nelegalitate și netemeinicie. Arată că recunoaște debitul de 184.867,86 lei și a luat măsuri pentru asigurarea finanțării, lucrarea nefiind finanțată de la bugetul local, ci prin alocații de la bugetul statului, prin M. Educației Naționale. Reclamanta a cunoscut faptul că lucrările efectuate sunt finanțate integral de la bugetul MEN conform Legii 500/2002 și în acest sens s-a încheiat un act adițional la contract conform OG 34/2006, art. 122 și urm. Pentru aceste lucrări nu era asigurată finanțarea, dar lucrările erau indispensabile și reclamanta a încheiat un act anexă la contract prin care s-a stipulat că plata lucrărilor se va face după primirea de la MEN prin ordin a sumelor aferente lucrărilor. Pe parcursul judecății la fond, Guvernul a emis Ordinele de plată 247 și 248 din 2012, virând în contul reclamantei suma de 1000.000 lei, sumă cu care reclamanta și-a redus pretențiile inițiale. În mod nelegal prima instanță a obligat la penalități, neluând în calcul faptul că prin act adițional părțile au convenit ca sumele să fie achitate în funcție de fondurile ce vor fi alocate de guvern. Tribunalul nu a avut în vedere art. 1084 Cod civil, potrivit căruia pentru imposibil nu există obligație. Reclamanta avea obligația să reducă ritmul lucrărilor până la încetarea activității, dacă facturile nu erau onorate. Instanța nu a avut în vedere art. 279 Cod pr.civ, potrivit căruia pârâtul nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată dacă recunoaște debitul. În opinia sa este aplicabilă și teoria impreviziunii, deoarece la data încheierii contractului de prestări servicii nu au fost prevăzute și lucrări suplimentare, ce formează obiectul prezentei acțiuni.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul înlăturării obligației de plată a penalităților și a cheltuielilor de judecată.
Nu a fost indicat temeiul în drept al cererii de recurs, dar motivele sunt încadrabile în art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod pr.civ.
C. L. AL COMUNEI M. a motivat cererea de recurs arătând că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Arată că fondurile privind construirea obiectivului indicat au provenit de la bugetul de stat, mai precis de la bugetul MECTS, aspect pe care prima instanță nu l-a avut în vedere. Prin mai multe adrese din 2007 și 2008, MEC- Inspectoratul Școlar al jud.Iași comunica intimatei Școala de A. și Meserii că prin hotărâri de guvern s-au alocat sume pentru continuarea lucrărilor de investiții „Grădinița M.”. Cu toate acestea, nu s-au alocat integral fondurile aferente contractului. Părțile au încheiat la 25.09.2008, de comun acord, act adițional prin care au convenit ca lucrările să fie finalizate la solicitarea beneficiarului și în funcție de finanțarea la bugetul de stat. Finanțator al lucrării este MECTS, acest lucru rezultând și din plățile efectuate. De aceea, ea nu este în culpă pentru neefectuarea plăților. Atât timp cât nu s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru lucrarea ce formează obiectul contractului, nu poate fi obligat la plata debitului restant și a penalităților de întârziere. Invocă în acest sens cauza străină exoneratoare de răspundere prevăzut de art. 1082 teza a II-a a Codului civil. Consideră recurenta că instanța de recurs trebuie să aibă în vedere și art. 138 al.5 din Constituție, art. 14 al. 2, 3 și 4 din Legea 273/2006, art. 14 din Legea 500/2002, art. 166 al.1 și 167 din Legea 84/1995, art. 16 din HG 2192/2004. Consideră astfel că cererea de chemare în garanție trebuia admisă.
S.C. I. C. S.R.L. a depus note de concluzii, solicitând respingerea recursurilor.
La termenul de judecată din 28.06.2013, Curtea a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității recursului declarat de pârâta Școala de A. și Meserii M..
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată cele ce urmează:
Referitor la recursul declarat de pârâta Școala de A. și Meserii M., acesta este tardiv formulat.
Astfel, potrivit art. 287 ind. 16 din OUG 34/2006, incident în cauză față de obiectul acțiunii, hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata numai cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare.
Sentința a fost comunicată recurentei Școala de A. și Meserii M. la 30.04.2013, iar recursul a fost promovat la 17.05.2013, prin urmare cu mult peste termenul de 5 zile prevăzut de legea specială.
Pentru acestea, Curtea va respinge recursul ca fiind tardiv.
Referitor la recursul promovat de C. L. M., se reține:
În mod just, prima instanță a analizat materialul probatoriu administrat și a constatat că între părți s-au derulat raporturi contractuale desfășurate sub incidența OUG 34/2006, raporturi în urma cărora reclamanta s-a obligat la efectuarea unor lucrări suplimentare la un obiectiv al pârâților, iar aceștia din urmă au convenit plata aferentă.
Astfel, potrivit contractului încheiat, părțile au convenit ca plata prețului să se facă în termenul convenit de 30 de zile de la avizarea documentației de recepție, la emiterea facturii. De asemenea, părțile au convenit ca, în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, se obligă la plata de penalități de întârziere. Actele adiționale ulterioare au modificat doar obiectul contractului și prețul, nu obligațiile de la art. 10 și 11 privind plata și sancțiunile în caz de neexecutare.
În fapt, lucrările au fost efectuate și recepționate fără obiecțiuni, fiind emisă factura fiscală.
Pârâtele nu contestă debitul datorat, ci îl confirmă, ele apreciind însă că nu pot fi obligate la plata acestuia și la penalități pentru că sumele se virează de la bugetul MEN și nu ar avea culpă pentru neplată. În ceea ce privește actul adițional din 26.09.2008, prin care părțile au convenit ca lucrările să se finalizeze la solicitarea beneficiarului și în funcție de finanțarea de la bugetul de stat, Curtea constată că ceea ce s-a modificat în contract este durata contractului(art.6) și nu modalitatea de plată sau penalitățile, astfel că acest act adițional nu poate constitui un temei pentru neachitarea sumelor datorate de pârâte.
Curtea mai constată că pârâtele datorează atât debitul, cât și penalitățile, potrivit dispozițiilor din contract pe care și le-au asumat, în contextul în care ele aveau cunoștință de proveniența sumelor și de posibilitatea ca acestea să nu fie virate la termen de ordonatori. Curtea consideră că art. 1082 Cod civil obligă debitorul la daune interese pentru neexecutare/întârziere chiar și în caz de bună credință(lipsă de culpă), negăsirea surselor de achitare a sumelor neîncadrându-se în noțiunea de excepție din teza a II-a a articolului(existența unei cauze străine ce nu îi poate fi imputată care ar justifica neexecutarea), cu atât mai mult cu cât MEN are doar posibilitatea legală, nu și obligația finanțării acestei investiții. Or, pârâții nu pot invoca, după ce și-au asumat ferm obligația de plată în anumite termene convenite, o lipsă de culpă în momentul în care nu pot plăti pentru că un terț de contract nu ar fi hotărât finanțarea lucrărilor de investiții. Din conținutul convențiilor părților nu rezultă obligația MEN de a finanța aceste lucrări și nici condiționarea respectării obligațiilor pârâților de conduita acestei instituții. Pentru aceleași rațiuni, Curtea constată că fost soluționată corect la fond cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește dispozițiile constituționale și legale invocate de recurent privind angajarea de cheltuieli din fonduri publice, acestea nu pot fi opuse reclamantei, care a încheiat o convenție cu pârâții respectând dispozițiile OUG 34/2006 și totodată respectându-și obligațiile contractuale, convenție a cărei valabilitate nu a fost contestată. Prin invocarea acestor texte, pârâtele invocă de fapt propria culpă, ca autorități contractante.
În ceea ce privește teoria impreviziunii, aceasta nu are nici o incidență în speță. Teoria se referă la situația când împrejurările pe care părțile le-au luat în considerare la încheierea contractului s-au modificat și contractul a dobândit valența de sarcină excesivă pentru una dintre părți. În cauza de față, părțile au încheiat un contract în 2007, după care a apărut necesitatea unor lucrări suplimentare la investiția deja convenită. În deplină cunoștință de cauză, părțile au apelat la art. 122 din OUG 34/2006, ce reglementează tocmai situații de acest gen, și au întocmit un act adițional, convenind aceste lucrări suplimentare. La momentul încheierii actului adițional au convenit și prețul aferent. Prin urmare, nu este vorba de împrejurări care s-au modificat și au creat dezechilibrul prestațiilor, ci de o nouă convenție, pentru lucrări suplimentare.
Corect a fost soluționată și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 Cod pr.civ. Art. 275 Cod pr.civ prevede posibilitatea ca pârâtul să nu fie obligat la cheltuieli, dar doar dacă nu e pus în întârziere, or în speță pârâții nu numai că sunt de drept în întârziere, față de obiectul contractului, dar au și fost puși în întârziere prin parcurgerea procedurii concilierii prealabile.
Pentru toate acestea, recursul declarat de pârâtul C. L. M. va fi respins în baza art. 312 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Școala de A. și Meserii M. împotriva sentinței civile nr. 243/12.02.2013 a Tribunalului Iași.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. L. M. din județul Iași împotriva sentinței civile nr. 243/12.02.2013 a tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.06.2013.
Președinte, N. I. O. M. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, C. A. |
Red. / Tehnored. PMC
2 ex. – 8.07.2013
Tribunalul Iași – Judecător Mițică A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 118/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 2363/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
