Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 11-11-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 9732/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4308/2013
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare recursul introdus de S.C. A. S.A. S., împotriva sentinței nr. 2036/CA/2013 din 14.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 4 noiembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 noiembrie 2013.
În termenul de pronunțare, la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură recurenta a depus concluzii scrise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Prin sentința nr. 2036/CA/14.05.2013 a Tribunalului Iași s-a dispus:
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritarii Administrative a Comunei S., jud. Iași.
A fost respinsă acțiunea formulată de . în contradictoriu cu A. Administrativa . reprezentată prin Primar.
A reținut instanța de fond că, potrivit art. 17 din OUG 195/2002:
„(1) Radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulație a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:
a) proprietarul dorește retragerea definitivă din circulație a vehiculului și face dovada depozitării acestuia într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii;
b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării;
c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
d) în cazul furtului vehiculului.
(2) Radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.
(3) Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidență.
(4) Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziție a autorității administrației publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziției respective.”
Analizând însa primul capăt de cerere în privința căruia s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, Tribunalul sesizează ca reclamanta nu solicita de fapt radierea din evidenta a vehiculelor existente și casate, ci radierea fiscală, situație în care art. sus-indicat nu se aplică, fiind incidente dispozițiile din C. fiscal, care atrag fără îndoiala calitatea procesuală a pârâtei din cauza, fapt care face ca excepția invocată să fie respinsă.
Arată instanța de fond că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, scoaterea sau radierea din evidenta fiscală a unui mijloc de transport se face în baza unei declarații la care se anexează:
- factura sau contractul de vânzare-cumpărare care va fi însoțit de o copie a certificatului de atestare fiscala care a stat la baza înstrăinării mijlocului de transport;
- certificatul de distrugere eliberat de centrul de colectare a fierului vechi;
- certificatul de radiere emis de Politie în urma înstrăinării.
Pentru a nu exista confuzii între procedura de radiere din circulație a unui mijloc de transport și cea de radiere din evidenta fiscală a acestuia instanța a făcut următoarele precizări:
- mijloacele de transport nu se scot din evidenta fiscală pentru perioada în care acestea se afla în reparații curente, reparații capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb din rețeaua comercială sau de la unitățile de reparații de profil;
- pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilul nu mai poate face dovada existentei fizice, scăderea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se face prin prezentarea unui document din care sa reiasă ca mijlocul de transport a fost dezmembrat.
Termenul scadent pentru declararea înstrăinării este de 30 de zile de la data încheierii actului de vânzare-cumpărare sau a certificatului de distrugere. Aceasta obligație cade în sarcina vânzătorului respectiv a fostului proprietar.
Conform art. 261 alin. 1 din Codul fiscal (aprobat prin Legea nr. 571/2003), „orice persoana care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în Romania datorează o taxa anuala pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel”.
În privința modurilor de stingere a unei astfel de datorii fiscale, art. 264 alin. 2 din Codul fiscal prevede ca: „în cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoana în cursul unui an sau este radiat din evidenta fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publica locala, taxa asupra mijlocului de transport încetează sa se mai datoreze de acea persoana începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenta fiscală".
Totodată, Hotararea de Guvern nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede la punctul 118 litera b) că: „impozitul pe mijloacele de transport se da la scădere începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc înstrăinarea sau radierea."
Conform punctului 118 litera d) din Normele metodologice citate, „radierea, în intelesul art. 264 alin. (2) din Codul fiscal, precum și al prezentelor norme metodologice, consta în scoaterea din evidentele fiscale ale compartimentelor de specialitate ale autoritatilor administrației publice locale a mijloacelor de transport care intra sub incidenta pct. 122 alin. (2)".
La rândul sau, punctul 122 din Normele metodologice citate, are următorul conținut: (1) „Pentru mijloacele de transport scăderea impozitului se poate face atât în cazurile înstrăinării acestora, potrivit prevederilor pct. 118 lit. c), cât și în cazurile în care mijloacele de transport respective sunt scoase din funcțiune.
(2) Mijlocul de transport scos din funcțiune corespunde mijlocului de transport cu grad avansat de uzura fizica, deteriorat sau care are piese lipsa, fiind impropriu îndeplinirii funcțiilor pentru care a fost creat. Pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilul nu mai poate face dovada existentei fizice, scăderea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se face prin prezentarea unui document din care sa reiasă ca mijlocul de transport a fost dezmembrat, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor uzate, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2003, cu modificările ulterioare. În lipsa documentului prevăzut mai sus, contribuabilul care nu mai poate face dovada existenței fizice a mijlocului de transport cu care figurează înregistrat în evidentele compartimentului de specialitate al autorităților administrației publice locale va prezenta o declarație pe propria răspundere din care sa rezulte elementele de identificare a contribuabilului și a mijlocului de transport respectiv, documentul prin care a dobândit acel mijloc de transport, împrejurările care au condus la pierderea acestuia.
(3) Impozitul pe mijloacele de transport nu se da la scădere pentru perioada în care acestea se afla în reparații curente, reparații capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor piese de schimb din rețeaua comerciala sau de la unitățile de reparații de profil. (4) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu pot sa radieze din evidentele proprii mijloacele de transport cu tracțiune mecanica, potrivit art. 47 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare, daca proprietarul nu prezintă certificatul de atestare fiscală prin care se atesta ca are achitat impozitul pe mijloacele de transport aferent pana la data de întâi a lunii următoare celei în care îndeplinește condițiile de scădere din evidentele fiscale: a) în cazul înstrăinării mijlocului de transport; sau b) în cazul în care mijlocul de transport respectiv este scos din funcțiune; și c) numai daca proprietarul care solicita radierea prezintă certificatul de atestare fiscală prin care atestă că are achitat impozitul aferent până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate al mijlocului de transport respectiv. (5) Structurile teritoriale de specialitate ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au obligația ca la înmatricularea autovehiculelor dobândite prin acte juridice intre vii sa solicite certificatul de atestare fiscală prin care se atesta ca persoana care a înstrăinat mijlocul de transport respectiv are achitata taxa aferenta pana la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate. (5) Actele de transfer al dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport trebuie sa fie însoțite de un certificat de atestare fiscală emis de organele fiscale locale în a căror raza teritoriala se afla înregistrat fiscal mijlocul de transport. Prin certificatul de atestare fiscală se atesta achitarea la zi a tuturor obligațiilor bugetare locale scadente la data de întâi a lunii următoare înstrăinării. În certificatul de atestare fiscală nu se cuprind creanțele bugetare aflate în litigiu, în schimb se va menționa despre faptul ca sunt în litigiu creanțe în cuantum de ... lei. (6) Înstrăinarea mijloacelor de transport fără respectarea prevederilor alin. (5) conduce la nulitatea actelor de înstrăinare a dreptului de proprietate. Nulitatea se sesizează de orice persoana interesata la instanța de judecata competentă. Declararea nulității actului de înstrăinare se comunica organului fiscal, contribuabililor implicați și unitarilor teritoriale ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în vederea rectificării situației fiscale și evidentei privind înmatriculările auto. (7) Mijloacele de transport noi, care nu au fost înmatriculate niciodată, înregistrate ca marfă în contabilitatea producătorilor sau dealerilor nu intră sub incidența prevederilor alin. (5) și (6)”.
Având în vedere dispozițiile punctului 122 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanța constată ca reclamanta face dovada casării autovehiculelor, fără a depune la dosar dovada potrivit căreia a predat mijloacele de transport spre dezmembrare – și a depune la dosar documentul din care sa reiasă că mijloacele de transport au fost dezmembrate, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de reparații, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor uzate.
Facturile și notele de cântărire anexate, nu suplinesc, consideră instanța de fond, cerințele textului legal, astfel că reclamanta trebuia să depună diligentele necesare pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor enunțate în vederea radierii fiscale.
Consideră, de asemenea, că procesul verbal de casare încheiat la 15.01.2007, a fost întocmit de reclamantă, cu respectarea dispozițiilor legale, dar nu a fost adus la cunoștința organului fiscal, însoțit de alte acte necesare pentru a se dispune radierea fiscală, fapt pentru care, în mod corect și legal acesta a calculat taxe și impozitele corespunzătoare, astfel încât, în momentul solicitării de radiere din evidentele fiscale, reclamanta apărea cu impozite neachitate, impozite la care s-au calculat dobânzi și penalități.
Nerespectarea termenului de declarare a casării autovehiculelor este fără îndoială imputabilă reclamantei din cauza de față, astfel că pârâta nu poate emite în momentul de față certificatul fiscal solicitat.
Cu toate acestea în cazul în care reclamanta va depune toate actele corespunzător textelor legale indicate, pârâta va trebui sa dispună radierea fiscală, fără însă a putea radia taxele și impozitele anterioare care au fost calculate exclusiv din vina reclamantei ce nu a făcut în termen util demersurile necesare pentru anunțarea dezmembrării utilajelor.
Față de ansamblul celor reținute, Tribunalul a respins ca nefondată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs ., considerând-o nelegală și netemeinică, în motivarea căreia arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art.18 din Legea 554/2004 și Hotărârea nr. 44 / 2004, art. 118, lit. „ b " și „ d" și a art. 122 alin. 1 și 2 și art. 123 .
Consideră astfel că, deși prima instanță a concluzionat în mod corect ca dispozițiile prevăzute de art. 122 alin 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii 571 / 2003 privind Codul fiscal sunt aplicabile în cauză, a făcut o apreciere greșită a acestora și a celorlalte texte de lege, arătate mai sus, considerând că facturile și notele de cântărire anexate la acțiunea introdusă nu suplinesc cerințele legale, astfel că reclamanta trebuie sa depună diligențele necesare pentru dovedirea, îndeplinirea condițiilor enunțate în vederea radierii fiscale.
Susține că, aceeași instanță, consideră în mod eronat, că deși „ procesul verbal de casare încheiat la data de 15.01.2007, a fost întocmit de reclamanta, cu respectarea dispozițiilor legale nu a fost adus la cunoștință organului fiscal pentru a se putea dispune radierea fiscală. Cu toate acestea în cazul în care reclamanta va depune toate actele corespunzătoare textelor legale indicate, pârâta va trebui sa dispună radierea fiscală.”
Solicită așadar admiterea recursului promovat, casarea sentinței de fond, cu admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale, nu a achitat taxa pe mijloacele de transport așa cum prevede Codul fiscal, fapt ce a dus la un conflict între Consiliul Județean Iași și . datorită neîndeplinirii obligațiilor legale din partea recurentei, asupra Comunei S., județul Iași au fost demarate de către Consiliul Județean Iași în anii 2010, 2011 și 2012 mai multe proceduri de executare, ocazii cu care li s-au luat din bugetul local sume considerabile care reprezentau procentul de 40% din taxa pe mijloacele de transport ce trebuiau virate la bugetul județean.
Susține că, instanța de fond a apreciat corect tot probatoriul administrat și a ajuns la concluzia că . fi obligată la emiterea certificatului fiscal atâta timp cat recurenta nu a depus toate documentele privind casarea celor 9 autovehicule. Nu poate fi imputata Comunei S. neducerea la îndeplinire a obligațiilor ce le avea recurenta privind respectarea termenului de declarare a casării autovehiculelor așa cum s-a încercat sa se susțină în cuprinsul acțiunii.
Arată că, de asemenea instanța de fond a stabilit foarte clar că deși există procesul verbal de casare încheiat în data de 15.01.2007 acesta nu a fost însoțit de toate documentele prevăzute de Codul fiscal în vederea îndeplinirii condițiilor de radiere a autovehiculelor.
Precizează, că prima condiție impusa de Codul fiscal și Codul de procedura fiscală este aceea ca persoană fizica sau juridică, care solicită radierea să aibă achitate la zi obligațiile fiscale pentru autovehiculul ce urmează a fi radiat.
Consideră că, prin înscrisurile depuse la instanța fond, . că recurenta nu și-a îndeplinit această obligație fiind restantă la plata taxei pe mijloacele de transport, atât pentru autovehiculele a căror radiere se solicită cât și pentru celelalte deținute în patrimoniul societății.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, corect a interpretat instanța de fond dispozițiile legale incidente, astfel cum au fost reproduse în considerentele hotărârii, din cuprinsul cărora rezultă că operațiunea de radiere fiscală a unor autovehicule scoase din uz era condiționată de depunerea documentației aferente casării/valorificării elementelor rezultate din dezmembrarea autovehiculelor respective la organul fiscal, simpla întocmire a acestora, fără a fi aduse la cunoștința pârâtei- intimate în condițiile legii, neputând conduce la exonerarea sa de la plata taxelor pe mijloacele de transport pentru intervalul de timp cât acestea, în lipsa unei dovezi contrare, se prezuma că ar fi fost în funcțiune.
Reclamanta-recurentă nu a fost în măsură nici în această fază procesuală, să depună dovezi suplimentare, din care să rezulte că și-ar fi îndeplinit această obligație de depunere la organul fiscal, - în termenul de 30 zile de la data întocmirii procesului verbal din data de 15.01.2007 și a predării materialelor rezultate în urma dezmembrării autovehiculelor în litigiu cu facturile cu care a încasat prețul acestora de la . această operațiune fiind de natură a conduce la operarea radierii din evidențele fiscale a impozitelor aferente acestor mijloace de transport.
Mai mult, nici la această dată nu a fost întocmită o astfel de documentație care să fi fost depusă la organul fiscal conform procedurii speciale sus-evocate, în realitate intimatei fiindu-i aduse la cunoștință actele de casare/valorificare a pieselor rezultate din dezmembrări, abia în cadrul acestui dosar întocmit la instanță, fapt ce nu poate suplini însă ignorarea procedurilor legale speciale obligatorii, în lipsa cărora organul fiscal intimat nu dispunea de suport legal pentru a opera radierea din evidențele sale a impozitelor datorate de o societate comercială, ce teoretic avea în funcțiune acele autovehicule.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea constată că în mod legal instanța de fond a respins cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la emiterea retroactivă a actului privind radierea autovehiculelor casate în anul 2007, reținând că o astfel de operațiune va putea fi efectuată doar după întocmirea în condițiile legii a documentației aferente, motiv pentru care va proceda la respingerea recursului formulat de ., împotriva sentinței nr. 2036/CA/14.05.2013 a Tribunalului Iași, pe care o va menține ca legală și temeinică .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. „A. S.” S.A. împotriva sentinței nr. 2036/14.05.2013, pronunțată de Tribunalul Iași sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
F. F.
Red. G.A.
Tehnored. F.F.
2 ex./21.11.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4652/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1386/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








