Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 169/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 227/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 169/2013
Ședința publică din 25 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamanta S.C. M. O. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar MANAGEMENT REPRGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 11 noiembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 2013 și ulterior pentru astăzi, 25 noiembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr.8977/99/ din 28 septembrie 2012, reclamanta ., societate aflata în faliment, reprezentată prin lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, a solicitat anularea deciziei de impunere nr.5603/19.03.2012, a raportului de inspecție fiscală nr.5592/19.03.2012, acte ce au fost emise de DGFP Iași-Activitatea de Inspecție Fiscală, și a deciziei nr. DGc 378/08.06.2012, emisă de DGFP Iași-Serviciul Soluționare Contestații, precum și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, „conformă cu realitatea înregistrărilor din evidența contabilă a .”; considerând că: „toate facturile la care fac referire pârâtele întrunesc calitatea de document justificativ, întrucât conțin toate mențiunile prevăzute de art.155 alin.5 din Legea 571/2003.
Pârâta D.G.F.P. Iași, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aferentă bunurilor achiziționate, este rezultatul constatării faptului ca facturile în baza cărora s-au făcut acele achiziții nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
Prin sentința nr.1327/CA/ din 29 martie 2013, Tribunalul Iași și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași, unde pricina a fost înregistrată sub nr._ .
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că Societatea „M. O.” S.R.L. a fost înființată în anul 2005, fiind înregistrată în registrul comerțului sub nr.J_, că ea are un capital social subscris și vărsat de 2.000 lei, că principala activitate desfășurată este cea de „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși al produselor derivate”, că ea nu figurează cu puncte de lucru deschise, și că, prin sentința nr.913 din 10 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, împotriva sa a fost deschisă procedura generală a insolvenței.
Se mai constată că, în perioada 31.08.2009 - 9.03.2012, societatea în cauză a făcut obiectul unor verificări, inițiate de D.G.F.P. Iași, ocazie cu care, prin raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.AIF 5592/19.03.2012, s-a reținut, printre altele, faptul că: „societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată în suma de 1.190.688 lei de pe facturi care nu dețin calitatea de document justificativ (la rubrica cumpărător nu sunt înscrise elementele de identificare obligatorii pentru exercitarea dreptului de deducere - nu este precizată adresa beneficiarului”, facturile care fac obiectul acestor nerespectări ale reglementarilor legale fiind prezentate detaliat în anexa nr. 47 la raport.
S-a mai reținut că, pentru anul 2008, nu s-a acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile de achiziție care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, în speță fiind vorba despre achizițiile efectuate de . de la „societăți comerciale cu un comportament fiscal suspect, respectiv:
- . Bărcănești, jud. Prahova, are întocmită sesizare penală, contribuabilul având comportamentul unei societăți de tip fantomă;
- . Ploiești, nu au fost depuse declarații la unitatea fiscală teritorială, are întocmită sesizare penală, contribuabilul având comportamentul unei societăți de tip fantomă;
- ., tranzacțiile efectuate între . M. O. SRL făcând obiectul dosarului penal nr.1132/P/SIF/SPI din data de 10.02.2011”.
În considerarea acestor constatări, „organul de inspecție fiscală nu a dat drept de deducere pentru suma de 30.849 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisa în facturile emise de către ., în luna noiembrie 2008 (prezentate detaliat în anexa nr.47 la raport)”, „Facturile emise de către . și . sunt menționate la punctul A) întrucât nu respectă prevederile art.146 alin. l lit. a) din Legea 571/2003, respectiv acestea nu cuprind informațiile prevăzute la art.155 alin.5 lit. f) din același act normativ (adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor)”; stabilindu-se suplimentar, pe baza acestor constatări, o taxă pe valoarea adăugată în suma totală de 1.221.537 lei, la care au fost calculate dobânzi în suma totala de 1.021.276 lei.
În ceea ce privește impozitul pe profit, aferent anului 2008, organul de control a stabilit o diferență suplimentară în suma de 187.721 lei (baza impozabilă în sumă de 1.173.256 lei), „întrucât baza impozabila nu putea fi diminuată la stabilirea impozitului pe profit dacă facturile de achiziție nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, în speță vorbim de achizițiile efectuate de . de la societăți cu comportament fiscal suspect, respectiv: . Ploiești, județul Prahova și . Bărcănești, jud.Prahova”, contribuabilii având comportamentul unor societăți „fantomă”.
Considerând nedeductivă fiscal cheltuiala aferentă facturilor în sumă de 162.368 lei, emise de . Bărcănești, și cea aferentă facturilor în suma de 1.010.888 lei, emise de ., organul de control a stabilit că impozitul suplimentar pe profit este de 187.721 lei, la care se datorează dobânzi în sumă de 171.347 lei.
În baza raportului de inspecție fiscală menționat, D.G.F.P. Iași-Activitatea de inspecție fiscală a emis, sub nr.5603 din 19 martie 2012, o decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, prin care, în sarcina ., a fost stabilită obligația de plată a sumei de 187.721 lei, reprezentând impozit pe profit, a sumei de 199.505 lei, reprezentând majorări de întârziere, a sumei de 1.221.537 lei, reprezentând TVA, și a sumei de 1.204.506 lei, reprezentând majorări de întârziere.
Împotriva deciziei de impunere menționate, ., prin lichidatorul judiciar, a formulat contestație, la data de 11.04.2012, susținându-se că: „Este inadmisibil să se susțină că nu ar fi avut loc cumpărările de marfă, atâta timp cât toate plățile s-au efectuat prin bancă, în contul fiecăreia din cele doua societăți. A afirma că aceste societăți nu existau înseamnă implicit a afirma că și conturile bancare sunt false, în condițiile în care nu există absolut nici o dovadă în acest sens”.
Urmare acestei cereri, D.G.F.P. Iași, prin Decizia nr.DGc. 378 din 8 iunie 2012 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de . Iași; soluție ce a determinat-o pe cea în cauză să promoveze prezenta acțiune, în temeiul art.218 din Codul de procedură fiscală.
În raport de aceasta situație de fapt, Curtea, având în vedere natura fiscală a raportului juridic dedus judecății, în care, în calitate de părți figurează, pe de o parte, contribuabilul ., iar pe de altă parte pârâta D.G.F.P. Iași, care a efectuat verificarea fiscală și a emis actele administrativ-fiscale contestate, precum și faptul că acesta este guvernat de dispozițiile O.G. nr.92/ 2003, constată, prin prisma prevederilor Titlului IX din Codul de procedură fiscală, că ceea ce s-a stabilit ca obligație suplimentară de plată, ce s-a contestat și asupra a ceea ce s-a pronunțat pârâta, prin decizia nr.378/8.06.2012, privește o suma totală de 2.813.269 lei, din care suma de 187.721 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 1.221.537 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată, sume la care s-au calculat accesorii de 199.505 lei și respectiv 1.204.506 lei.
Se mai constată că aceste obligații au fost stabilite exclusiv în considerarea faptului că: „facturile emise de . jud. Prahova și de . jud. Prahova, menționate în anexa nr. 45 la Raportul de inspecție fiscală nr. AIF 5592 din 19.03.2012, nu au fost completate cu toate elementele prevăzute de formular (adresa completă a cumpărătorului)”, nefiind acordat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, în sumă totală de 1.221.537 lei, pentru că: „Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Prahova comunică, prin adresele nr.6271 și prin adresa nr.6273, ambele din data de 10.08.2010, următoarele:
- ambele societăți au fost propuse pentru a fi incluse în lista contribuabililor inactivi,
- deoarece nu au fost identificați asociații acestora și nu s-a prezentat evidența financiar-contabilă, s-au întocmit sesizări penale, afirmând faptul că aceste societăți au comportament de societăți de tip fantomă”.
În raport de cele reținute de organul fiscal și de temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la emiterea deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației, acte administrativ-fiscale a căror anulare se solicită prin acțiunea de față, Curtea se consideră obligată a exercita controlul de legalitate doar în limitele:
abaterilor reținute prin raportul de inspecție fiscală și respectiv prin decizia de impunere, a sumelor contestate de către contribuabil și a răspunsului ce s-a dat acestora critici prin decizia de soluționare a contestației, astfel cum impun prevederile art.205, 206, 213 alin. l și art.218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, Curtea constată că, deși este necontestat faptul că în facturile menționate în anexa nr.45 și respectiv în anexa nr.47 la raportul de inspecție fiscală nu se indică, de către terții-vînzători, adresa completă a cumpărătorului ., aceștia rezumându-se la a indica denumirea cumpărătorului și faptul că acesta are sediul în Iași, problema de drept ce se ridică în prezenta cauză este aceea dacă această unică omisiune, a unor terțe persoane, este de natură să pună sub semnul îndoielii realitatea și legalitatea operațiunilor comerciale acoperite de acele facturi, documente fiscale ce nu au fost completate de către reclamantă, dar de care aceasta s-a folosit în înregistrările fiscale pe care le-a efectuat.
Pentru a răspunde la această întrebare, Curtea nu va ignora nici semnificația și valoarea dispozițiilor art.155 alin. 5 din Legea nr.571/2003, care impun, printre altele, ca factura emisă să cuprindă în mod obligatoriu „numele și adresa cumpărătorului, precum și adresa exactă a locului în care au fost transferate bunurile”, și nici cele ale Deciziei nr.V din 15 ianuarie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că nu se poate diminua baza impozabilă, la calcularea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute în dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, dar se consideră însă obligată să stabilească dacă, în baza singurului element reținut de către organul fiscal, ca justificare a deciziei de impunere ce s-a emis, și anume lipsa
adresei complete a cumpărătorului, care se identifica cu persoana reclamantului, acesta poate fi sancționat cu lipsirea de valoare de document justificativ a facturilor în baza cărora s-au făcut înregistrările contabile în evidențele ., au fost efectuate plățile, și
s-a procedat la revînzarea produselor achiziționate.
Curtea apreciază că doar simpla neindicare a sediului societății cumpărătoare, care a făcut obiectul verificărilor fiscale, în condițiile în care organul de control nu reține nici o altă deficiență în sarcina reclamantei, este insuficientă, în cauza de față, pentru a se reține că acele facturi nu reflectă realitatea și legalitatea operațiunilor comerciale efectuate și că ele nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
Din moment ce organul de control fiscal nu a reținut decât o unică și insignifiantă - în cauza față - abatere, Curtea nu se poate substitui pârâtei și stabili ea însăși alte deficiențe decât cele consemnate în actele administrativ-fiscale contestate, în condițiile în care nu sunt puse sub semnul îndoielii nici realitatea plăților efectuate de către cumpărător și nici legalitatea operațiunilor de revînzare a bunurilor achiziționate de la terțe persoane.
Cum pârâta nu a ridicat nici un fel de obiecțiuni cu privire la deficiențe precum ar fi: lipsa codului de înregistrare în scopuri de TVA, lipsa datelor referitoare la expediția bunurilor vândute, la documentele de însoțire a mărfii, și altele asemănătoare, Curtea nu poate suplini insuficiența constatărilor și concluziilor celor care au întocmit raportul de inspecție fiscală sau decizia de impunere, fiind obligată să se aplece doar asupra unicii deficiențe reținute și anume aceea a lipsei adresei ., omisiune care, privită prin prisma celorlalte dovezi administrate în legătură cu plățile efectuate și cu revînzările de bunuri realizate, nu mai poate avea semnificația și efectele presupuse de art.155 alin. 5 din Legea nr.571/2003; omisiunea de a se menționa sediul complet al cumpărătorului, de către terți, neputînd fi considerată o abatere atât de gravă încât să anuleze realitatea și legalitatea operațiunilor în cauză.
Este adevărat, că semnificația și valoarea mențiunilor vizate de norma legală evocată trebuie examinată din perspectiva voinței legiuitorului de a preveni efectuarea de operațiuni comerciale și înregistrări contabile neconforme cu realitatea, precum și de a permite organului fiscal a efectua verificări pe întreg lanțul de operațiuni de vînzare, cumpărare și revînzare, dar din moment ce organul fiscal nu a reținut că operațiunile fiscale, acoperite de facturile enumerate în anexele nr. 45 și nr. 47 la raportul de inspecție fiscală, nu sunt reale și nu a imputat cumpărătorului că a efectuat operațiuni cu contribuabili inactivi sau care nu figurau înmatriculați în registrul comerțului, nu se poate da eficiență simplei omisiuni de a se menționa adresa completă a cumpărătorului; neputîndu-se contesta întreaga operațiune pe baza unui singur element nesemnificativ, din moment ce nimeni și nicicând nu a contestat că . își are sediul în Iași și că ea a fost înmatriculată în registrul ținut de Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.
Curtea constată că, din ansamblul celor consemnate în actele administrativ-fiscale contestate, transpare faptul că în realitate nu problema lipsei adresei complete a adresei cumpărătorului este cea care a condus organul fiscal la nerecunoașterea valorii de document justificativ a facturilor prezentate și la stabilirea obligațiilor suplimentare de plată, ci faptul că societățile de la care reclamanta a achiziționat produsele menționate în acele facturi nu au avut un comportament fiscal adecvat, calificându-le ca fiind societăți de tip „fantomă”.
Ori, chiar dacă ansamblul înscrisurilor și operațiunilor verificate ar fi îndreptățit o atare concluzie, Curtea apreciază că pârâtei nu-i era permis să angajeze răspunderea fiscală a reclamantei în mod indirect, plecând de la un unic și nesemnificativ element de identificare a chiar persoanei care a făcut înregistrările, întrucât în cauza de față această deficiență are un caracter pur formal, presupusa complicitate a reclamantei la efectuarea unor operațiuni ilicite trebuind să-și găsească un suport probator mult mai cuprinzător și mai concludent în partea ce privește atât pe terții vânzători, dar și pe cumpărător.
Chiar dacă verificările încrucișate efectuate relevă aspecte precum ar fi faptul că: „nu au fost identificați asociații și nu s-a prezentat evidența financiar-contabilă”, și că societățile vânzătoare aveau un comportament de agenți economici de tip „fantomă”, Curtea apreciază că nu poate anula valoarea și efectele facturilor fiscale emise pe numele cumpărătorului ., atâta timp cât, nici măcar la data de 10 august 2010, când D.G.F.P. Prahova a comunicat D.G.F.P. Iași rezultatul verificărilor efectuate, nu s-a procedat, de îndată, la includerea . și . pe lista contribuabililor inactivi, organele fiscale mulțumindu-se să: „întocmească sesizări penale”, ce nu s-a dovedit a fi fost finalizate până la data pronunțării prezentei hotărâri.
D. urmare, apreciind că simplul și unicul fapt că în facturile pe baza cărora reclamanta a achiziționat bunuri, de la terțe societăți comerciale, nu s-a consemnat adresa sa completă, ci doar localitatea unde aceasta își are sediul social, nu poate constitui un motiv suficient pentru a lipsi aceste documente de valoarea lor de document justificativ fiscal și de forță doveditoare, aspectul strict formal neputând dobândi un caracter precumpănitor în raport cu celelalte elemente, ce dau realitate și legalitate acelor operațiuni comerciale, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, se va admite acțiunea, în sensul că se va anula decizia de soluționare a contestației, în întregul ei, și în parte decizia de impunere, pentru suma totală de 2.813.269 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată și accesoriile aferente celor două obligații menționate.
Cât privește cererea de anulare a raportului de inspecție fiscală, Curtea, constatând că acesta nu are valoarea de act administrativ-fiscal, în sensul dat acestui termen de art.41 din OG nr.92/2003, întrucât nu el este actul care a dat naștere obligației fiscale, ci doar a servit ca bază a măsurilor dispuse prin decizia de impunere atacată, va respinge această solicitare, ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea reclamantei de a se „obliga pârâta ANAF AIF să emită o nouă decizie, conformă cu realitatea înregistrărilor din evidența contabilă a .”, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, neexistând temei, odată ce s-a anulat, în parte, un act administrativ fiscal, pentru a se obliga organul fiscal să refacă actul de control și decizia de impunere, în limita obligațiilor ce nu au fost contestate și pentru care acea decizie de impunere are valoarea de titlu executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. „M. O.” S.R.L., în faliment, cu sediul în Iași, ..52 A, . judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași, având sediul în Iași, .. 26, județul Iași.
Anulează, în tot, Decizia nr.DGc 378 din 8 iunie 2012 de soluționare a contestației, emisă de pârâta D.G.F.P. Iași.
Anulează Decizia de impunere nr.AIF 5603 din 19 martie 2012, emisă de D.G.F.P. Iași, în partea privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, în sumă totală de 2.813.269 lei, reprezentând: 187.721 lei impozit pe profit, 199.505 lei accesorii aferente impozitului pe profit, 1.221.537 lei taxa pe valoarea adăugată, și suma de 1.204.506 lei accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de anulare a Raportului de inspecție fiscală parțială nr.AIF 5592 din 19 martie 2012.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de a se obliga pârâta D.G.F.P. Iași - Activitatea de Inspecție Fiscală să emită o nouă decizie de impunere.
Obligă pe pârâta D.G.F.P. Iași să plătească reclamantei . Iași suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
T. D. M. F. F.
Red. T.D.M.
Tehnored F.F.
4 ex./25.11.20l3
| ← Pretentii. Decizia nr. 2741/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 1638/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








