Obligaţia de a face. Decizia nr. 2636/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2636/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 3139/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 2636/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. E. P.
Judecător M. C. P.
Judecător D. R. G. Ș.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta B. A. în contradictoriu cu intimații Direcția G. a Finanțelor Publice Iași, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și intimata-chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto, recurs declarat împotriva sentinței nr. 543 din 12.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. N. M. pentru recurentă, lipsă fiind reprezentanții legali ai intimatelor și chematei în garanție.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată.
Av. N. M. pentru recurentă depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei timbru judiciar de 0,15 lei. În continuare, învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
av. N. M. pentru recurentă solicită admiterea recursului. Cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 543 din 12.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins cererea reclamantei B. A. în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Iași și Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Taxa solicitată a fi restituită a fost achitată de reclamantă în baza Legii nr. 9/2012 pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care la art. 4 prevede că obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Instanța a reținut că Legea nr. 9/2012 nu conține prevederile discriminatorii stabilite prin OG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, nu ridică problema favorizării vânzării anumitor categorii de vehicule în detrimentul altor categorii achiziționate din state membre UE și influențării alegerii cumpărătorilor, astfel încât nu mai subzistă motivele pentru care CJUE în cauzele T. și N. referitoare strict la prevederile OG nr. 50/2008 a apreciat că instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule este contrară art. 110 din TFUE .
S-a mai avut în vedere faptul că taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012 este calculată în baza unor criterii obiective (norma de poluare, emisia de CO2, capacitatea cilindrică, tipul de motorizare) luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților menționați în Normele metodologice, dar și modalitatea unitară de calcul a taxei indiferent de proveniența autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile reglementate de Legea nr. 9/2012 și indiferent de momentul în care taxa este achitată, la momentul primei înmatriculări în România sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează după . Legii nr. 9/2012.
Instanța a mai constatat că prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1.01.2013, însă aceste dispoziții nu pot fi invocate în beneficiul reclamantei deoarece au intrat în vigoare la data de 31.01.2012, ulterior emiterii deciziei prin care reclamantul a fost obligat la plata taxei.
Prin urmare, având în vedere că la momentul emiterii deciziei de achitare a taxei, respectiv la data de 23.01.2012, nu exista situație discriminatorie echivalentă cu cea instituită de OG nr.50/2008, constatând că în speță nu se ridică problema aplicabilității directe a art. 110 din TFUE raportat la motivele invocate de reclamant, reținând, totodată, că autovehiculul său nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 9/2012, iar obligația de plată a taxei a fost impusă în mod legal, instanța a respins acțiunea reclamantei B. A.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamanta B. A. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea formulata, motivat de împrejurarea ca taxa pe emisii poluante a fost stabilita si achitata după . Legii 9/2012. In viziunea instanței de fond, dispozițiile Legii 9/2012 nu conțin prevederile discriminatorii stabilite prin OG nr. 50/2008 privind taxa de poluare, aceasta fiind calculata in baza unor criterii obiective.
Solicită admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței civile pronunțata de Tribunalul Iași, admiterea acțiunii formulate de către reclamanta B. A. in toate capetele sale de petit.
In speța, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, mai exact dispozițiile art. 110 TFUE, paragraful 1, care interzic orice discriminare intre produsele naționale si „produsele altor state membre" si impozitele „interne de orice natura care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se refera acest text legal are in vedere o comparație intre nivelul de impozitare a produselor de pe piața interna a statului roman.
La data achitării taxei de poluare de către reclamanta era in vigoare taxa de poluare prevăzuta de Legea 9/2012, denumita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in scopul finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
Ca si taxa de poluare stabilita prin O.U.G. 50/2008 cu modificările si completările ulterioare, taxa impusa reclamantei la prima înmatriculare a autoturismului in România nu este in mod evident o taxa vamala in sens strict si nicio taxa cu efect echivalent unei taxe vamale, impusa asupra mărfurilor pentru simplul fapt al trecerii frontierei de stat.
Taxa de poluare nu este perceputa in temeiul faptului ca vehiculul trece frontiera statului roman, ci cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, in vederea punerii sale in circulație. Prin urmare taxa se încadrează îin regimul general intern de impozitare a mărfurilor si trebuie analizata in raport de art.110 TFUE.
În hotărârea preliminară in cauza C-402/09 din 07.04.2011, Curtea Europeana a Uniunii Europene a statuat ca art.110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestor masuri fiscale este astfel stabilita încât descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
Deși in cauza T. se constata ca regimul de impozitare în discuție nu discriminează direct mărfurile de import, Curtea amintește ca, chiar daca, nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (hotărârea Nadasdi si N., pct.47).
Deși prin Legea 9/2012 s-a stabilit o alta formula de calcul ce are ca efect perceperea unor taxe mai reduse, cu pana la 25% comparativ cu taxa anterioara, taxa pentru emisii poluante contravine art. 110 TFUE, întrucât este direct discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie.
Prin art. 1 din O.U.G. 1/2012, aplicarea dispozițiilor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art.5 alin. l Legea 9/2012 se suspenda pana la 01 ianuarie 2013. Aceasta înseamnă ca in acest timp potențialii cumpărători sunt orientați tot spre piața interna, având in vedere ca nu se percepe nicio taxa in cazul transferului de proprietate al autovehiculelor deja înmatriculate in România. Taxa pentru emisii poluante nu se percepe nici de la autoturismele deja înmatriculate si care nu sunt ofertate pe piața libera, dar care, prin vechime, reprezintă factori de poluare. In acest context, taxa nu are ca scop real descurajarea cumpărării unor vehicule poluante, indiferent de proveniența lor, ci dorește sa protejeze piața interna si producția proprie de autoturisme.
Prin urmare, perceperea taxei prevăzute de Legea 9/2012 este nelegala, deoarece încalcă normele de drept comunitar. Dreptul comunitar fiind o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare in fata dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național fiind obligat sa aplice normele comunitare in mod direct, daca acestea contravin normelor interne fără a solicita sau aștepta eliminarea acesteia pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), consideră recurenta că instanța de control judiciar, în lumina principiilor enunțate, urmează a da eficienta normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretata de către CJUE.
Intimata nu a formulat întâmpinare .
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași, motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Potrivit art. 16 din Constituția României nici o lege nu poate retroactiva cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Prin urmare, în raport de principiul constituțional la neretroactivității legii, prima instanță nu putea să aibă în vedere dispozițiile OUG 1/2012, act normativ care nu era în vigoare în momentul nașterii raportului fiscal dedus judecății, respectiv 30.01.2013.
Faptul că prin modificările aduse de OUG 1/2012 la Legea 9/2012 se reinstituie regimul discriminator și se încalcă Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, nu are relevanță în prezenta cauză, atâta timp cât acel act normativ nu era în vigoare în momentul achitării de către reclamant a taxei pentru emisii poluante. În data de 30.01.2013 obligativitatea taxei pentru emisiile poluante exista nu numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. ci și pentru cele reînmatriculate în România, astfel că aceasta taxă nu era discriminatorie.
Prin dispozițiile interne în vigoare în momentul nașterii raportului fiscal dedus judecății, respectiv 30.01.2012, nu erau încălcate dispozițiile art. 28 și art. 110(1) din Tratatul CE, iar la acel moment dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu puteau fi considerate discriminatorii și nelegale. Astfel că, taxa achitată de reclamant nu se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 28 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este legală, fiind conformă dispozițiilor comunitare care consacră expres principiul „poluatorul plătește”, principiu care a stat la baza instituirii taxei.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta B. A. împotriva sentinței civile nr. 534/12.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurent B. A. împotriva sentinței nr. 534/ca/2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 28.06.2013.
Președinte, V. E. P. | Judecător, M. C. P. | Judecător, D. R. G. Ș. |
Grefier, C. A. |
Red. PVE
Tehnored. AC
2 ex. – 04.07.2013
Tribunalul Iași – Judecător Mițică A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3480/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 4327/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
