Obligaţia de a face. Hotărâre din 04-10-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 5265/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3672/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – T. D. M.
Judecător – G. A.
Judecător – C. M.
Grefier – F. F.
S-a luat în examinare recursul introdus de M. A. Interne, împotriva sentinței nr. 532/CA/2013 din 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina a avut termen de soluționare la data de 30 septembrie 2013, lucrările fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04 octombrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.532/4.03.2013 a Tribunalului V. s-a dispus:
Respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne;
Respingerea excepției lipsei calității de reprezentant; cererea formulată de reclamanții H. L. C., H. O. D., P. N., C. I., P. R., D. M., P. C., V. D., S. L. C., V. C. E., C. C. G., C. I., C. N. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. A. Interne, Inspectoratul de Poliție Județean V..
A reținut instanța de fond că reclamanții H. L. C., H. O. D., P. N., C. I., P. R., D. M., P. C., V. D., S. L. C., V. C. E., C. C. G., C. I., C. N. sunt lucrători ai Biroului Județean de Politie Transporturi Feroviare V..
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne, instanța a apreciat că este neîntemeiată.
Conform art. 5 din Legea nr. 218/2002, Poliția Română are următoarea structură organizatorică:
a) I. General al Poliției Române;
b) unități teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția generală de poliție a municipiului București și inspectoratele județene de poliție;
c) instituții de învățământ pentru formarea și pregătirea continuă a personalului;
d) alte unități necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice poliției, înființate potrivit legii.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002, I. General al Poliției Române este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalității economico-financiare sau bancare, a altor infracțiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, precum și orice alte atribuții date în competența sa prin lege.
Având în vedere structura organizatorică a Poliției Române, precum și atribuțiile de control și ordonator de credite a paratului M. A. Interne, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, instanța a avut în vedere următoarele dispoziții legale din Ordinul nr. 100 din 19 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției generale juridice:
ART. 1
(1) Direcția generală juridică, denumită în continuare direcție generală, este unitatea centrală de specialitate a Ministerului Administrației și Internelor, denumit în continuare minister, fără personalitate juridică, cu competență materială și teritorială generală în domeniul asistenței juridice, care este organizată și funcționează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 4
(1) Direcția generală, prin directorul general, directorii generali adjuncți, sau personalul desemnat de către aceștia, reprezintă și angajează ministerul în raporturile cu instanțele de judecată și a altor organe de jurisdicție și îndrumă, coordonează, controlează și monitorizează activitățile din domeniul său de competență desfășurate de către structurile de profil ori de personalul desemnat în acest scop la nivelul unităților din aparatul central al ministerului, al instituțiilor și structurilor aflate în subordinea ministerului și al unităților din subordinea acestora, în limitele și în condițiile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.
(2) Reprezentarea intereselor ministerului în fața instanțelor de judecată și a altor organe de jurisdicție se asigură de către direcția generală, prin consilieri juridici desemnați pe baza delegației de reprezentare, semnată de directorul general sau de directorii generali adjuncți.
(3) Directorul general, precum și directorii generali adjuncți ai direcției generale sunt împuterniciți să semneze acțiuni în justiție, căi de atac, renunțarea la acțiuni și căi de atac, precum și orice mijloace legale de apărare a intereselor ministerului în fața instanțelor de judecată și a altor organe de jurisdicție.
(4) Directorul general este împuternicit să semneze, în numele și pentru ministrul afacerilor interne, orice act de procedură necesar pentru soluționarea dosarelor, aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care ministrul afacerilor interne are calitate procesuală.
(5) Directorul general supune spre aprobare ministrului afacerilor interne, anterior transmiterii către instanța de judecată competentă, documentele întocmite, în numele și pentru acesta, cu ocazia declarării și renunțării la căi de atac, a declarării și motivării căilor extraordinare de atac, a formulării cererilor de intervenție, de chemare în garanție, reconvenționale și de recuzare, în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care ministrul afacerilor interne are calitate procesuală.
Având în vedere dispozițiile legale arătate, instanța a apreciat că Direcția Generală Juridică prin Directorul General are calitatea de reprezentant al pârâtului M. A. Interne, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității de reprezentant.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că art.25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare până la data de 30 decembrie 2010 inclusiv, prevede că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
În alineatul al doilea și al treilea se prevede că premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care își desfășoară activitatea, reducându-se în cazul activităților profesionale nesatisfăcătoare.
Acest premiu nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru motive imputabile.
Art. 25 alin 4 din legea 330/2009 prevede că plata premiului anual se realizează pentru întreg personalul salarizat, începând cu ianuarie anul următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Acest articol a fost abrogat prin art. 39 din legea 284/2009 care a intrat în vigoare la 31 dec 2010 iar prin art. 8 din legea 285/2010 care a fost publicată în Monitorul oficial nr. 878 din 28 dec 2010 s-a prevăzut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
În consecință, dispozițiile care confereau dreptul la premiul anual au fost abrogate și prin legea 285/2010 s-a prevăzut expres că premiul pentru anul 2010 nu se acordă.
Această lege nu retroactivează pentru că nu se aplică unei situații juridice născute anterior intrării în vigoare.
Dreptul reclamanților la premiul anual se naște în anul următor, respectiv în anul 2011, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 25 alin 4 din legea 330/2009.
În consecință la data intrării în vigoare a legilor 284/2010 și 285 /2010, dispoziții prin care s-a eliminat dreptul reclamanților la plata premiului anual, dreptul reclamanților la premiul anual nu era născut.
Mai mult prin decizia nr. 1655/2010 a Curții Constituționale, în cadrul controlului aprioric de constituționalitate, s-a reținut că dispozițiile legii de salarizare pentru anul 2011 (respectiv a legii 285/2010) sunt constituționale în ansamblu, cât și din perspectiva art. 1.
Prin abrogarea dispozițiilor care prevăd dreptul la premiul anual nu se încalcă dreptul de proprietate apărat de Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel la pct. 23 din cauza Kechko împotriva Ucrainei Curtea europeană a drepturilor omului a prevăzut că este în marja de apreciere a statului să determine ce beneficii trebuie să plătească angajaților.
În paragraful 94 din hotărârea Cedo în cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei instanța a observat „inexistenta unui drept garantat de Convenție de a fi plătit în continuare cu un salariu . ( a se vedea mutati mutandis Kyartan Asmundsson v Islanda ) (...).O pretenție poate fi privită ca bun în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul 1 doar dacă are o fundamentare suficientă în dreptul național.”
Instanța a mai arătat că: „veniturile viitoare constituie un «bun» numai dacă au fost deja câștigate în baza reglementărilor în vigoare sau dacă există un titlu executoriu cu privire la ele" (Hotărârea din 13 iulie 2006, pronunțată în Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 24 martie 2005, pronunțată în Cauza Erkan împotriva Finlandei, Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației .
Reclamanții nu pot invoca vreun act normativ în vigoare și nici nu dețin vreun titlu executoriu care să ateste acest drept, astfel că aceștia nu sunt beneficiarii unui drept în înțelesul art. 1 din Protocolul 1.
Legea 330/2009 nu reprezintă actul normativ care garantează dreptul la premiul anual pentru simplul motiv că această legea a fost abrogată prin legea 284 / 2010 publicată în MO 877 din dec 2010 .
S. se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
În consecință, reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea premiului pentru anul 2010 pentru că legea 285/2010 nu retroactivează și pentru că aceasta este în concordantă cu dreptul de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs pârâtul M. A. Interne, considerând-o nelegală și netemeinică, în motivarea căreia arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției sale, având în vedere că: „calitatea de ordonator principal de credite a pârâtului Ministerului A. Interne", întrucât aceste aspecte nu conduc în niciun caz la concluzia că instituția noastră trebuie să răspundă pentru obligațiile aliate în sarcina unităților aflate în subordine.
Astfel, reiterează faptul că, calculul și plata oricăror drepturi bănești către intimați-reclamanți s-a făcut și se va face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului V., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului A. Interne, cu modificările și completările ulterioare, „ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite ".
Art. 12 alin. (5) din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Astfel, potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite din Anexa nr. 7 la Ordinul M.A.I. nr. 192/30.08.2010 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I., în vigoare în perioada de referință, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului V. are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 15 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
În concluzie, solicită, să se observe că în cadrul Ministerului A. Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia. Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală cât și structura sa teritorială au calitatea procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
Mai mult, așa cum a reținut și înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal în cuprinsul Deciziei civile nr. 2468/2009, „în soluționarea problemei calității procesuale pasive a M.A.I. trebuie analizate și dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată care prevăd că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, astfel că numai autoritatea cu care este încheiat raportul de serviciu va avea calitate procesuală pasivă".
În cauza dedusă judecății, Inspectoratul de Poliție al Județului V. este singurul în măsură să plătească drepturile bănești solicitate de intimați-reclamanți, ordonatorul principal de credite având doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinație către ordonatorul secundar de credite care, așa cum a precizat mai sus, aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați, fapt pentru care nu este justificată chemarea în judecată a M.A.I. în prezenta cauză.
În concluzie, singura obligație a instituției M.A.I. este aceea de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. (în speța de față pentru bugetul I.G.P.R.), obligație care a fost îndeplinită.
Chiar mai mult, în situația ipotetică a stabilirii dreptului intimaților-reclamanți la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și intimații-reclamanți nu au luat naștere raporturi juridice din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției noastre, solicită să se constatate că nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plătii în favoarea acestora printr-o hotărâre judecătoreasca, întrucât potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii", intimații-reclamanți beneficiind astfel de o garanție legală în favoarea lor.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și să se dispună respingerea acțiunii intimaților-reclamanți față de M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Intimații nu au depus întâmpinări.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Corect instanța de fond a procedat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne, raportat obiectului litigiului, ce se constituie în verificarea legalității modului în care o structură din subordinea recurentei a aplicat dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sub aspectul acordării premiilor anuale, ce ar fi trebuit să fie egale cu media salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Ori, chiar dacă intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., era singurul în măsură să plătească drepturile bănești solicitate de intimații-reclamanți, fiind vorba de premii, deci de drepturi ce exced salariilor propriu-zise ale personalului din structurile subordonate, Curtea reține că recurenta avea competența, ca ordonator principal de credite, să exercite un control privind oportunitatea acordării acestor sume, funcție de bugetul aprobat organului administrativ central, implicit sub aspectul nivelului premiilor, pentru ipoteza în care fondurile primite ar fi fost insuficiente, așa încât se justifica în cauză calitatea sa procesuală pasivă, pentru corecta soluționare a litigiului.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, curtea va respinge recursul formulat de M. A. Interne împotriva sentinței nr. 532/4.03.2013 a Tribunalului V., pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. A. Interne, împotriva sentinței nr.532/CA/4.03.2013, pronunțată de Tribunalul V. sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 octombrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
T. D. M. G. A. C. M.
Grefier
F. F.
Red. G.A.
Tehnored. F.F.
2 ex./25.10.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3077/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 2888/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
