Obligaţia de a face. Hotărâre din 15-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 8085/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1264/2013
Ședința publică din 15 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – G. A.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta D. M.-A., împotriva sentinței civile nr. 3020/ca din 14.12.2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic C. R. pentru intimata Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Fiscală Iași, lipsă fiind recurenta D. M.-A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care este la primul termen de judecată.
Reprezentantul intimatei depune la dosar delegația de reprezentare în instanță, precum și precizări scrise cu titlu de concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3020/ca/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D. M. A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/7.05.2012 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași s-a aprobat reclamantei D. M. A., în calitate de beneficiar/titular/reprezentant legal pentru copiii D. I. și D. C., plata indemnizației creștere copil în cuantum de 1800 lei opțiunea II începând cu data de 27.04.2012 – fila 32 dosar.
De asemenea, pârâta a emis deciziile nr._/7.05.2012 privind acordarea indemnizației pentru minorul D. C. în cuantum de 600 lei și decizia nr._/7.05.2012 privind acordarea indemnizației pentru minora D. I. în cuantum de 1800 lei, începând cu data de 27.04.2012 – filele 33,34.
La procedura prealabilă a reclamantei pârâta a emis adresa nr._/19.07.2012 prin care i-a comunicat că s-a procedat legal, cuantumul indemnizației fiind corect stabilit conform art. 2 al. 2-4, art. 5 din OG nr. 111/2010.
Această adresă nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, având în vedere că exprimă un punct de vedere al pârâtei, iar efectele juridice pretins vătămătoare sunt produse de deciziile de stabilire a cuantumului indemnizației.
Instanța constată că potrivit art. 2 al.1-3 din OUG 111/2010 „ începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opțional de următoarele drepturi: a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, precum și de o indemnizație lunară; b) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară.
Indemnizația lunară prevăzută la alin. 1 lit. a se stabilește în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3.400 lei.
Indemnizația lunară prevăzută la alin. 1 lit. b se stabilește în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 1.200 lei”.
Conform art. 5 „nivelul indemnizațiilor lunare prevăzute la art. 2 alin. 2 și 3 se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.”
Aceste ultime prevederi incidente în cauză au fost corect aplicate de pârâtă.
Astfel, potrivit legii reclamanta este îndreptățită să beneficieze, în plus față de indemnizația stabilită inițial, de 75% din media veniturilor obținute pe ultimele 12 luni anterior nașterii, de o majorare a indemnizației cu 600 lei, începând cu al doilea copil provenit din sarcina gemelară.
Această reglementare a indemnizației acordată pentru creșterea copiilor născuți dintr-o sarcină gemelară, sub aspectul condițiilor de acordare, cuantumului și duratei reprezintă opțiunea autorității legiuitoare, singura îndreptățită a elabora măsuri de susținere a copilului și familiei, statul fiind cel apt să stabilească sumele care trebuie plătite în acest scop din bugetul de stat, CEDO reținând în mod constant faptul că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în aplicarea politicilor sale economice și sociale.
Referitor la situația discriminatorie în privința cuantumului indemnizației invocată de reclamantă, se constată că aceasta nu poate fi sancționată de instanță, pe de o parte având în vedere faptul că sumele indicate în deciziile atacate se încadrează în cuantumul legal, iar pe de altă parte obligarea pârâtei la plata sumei de 1200 lei lunar și pentru al doilea copil este contrară art. 5 din OG nr. 111/2010, temei legal avut în vedere de pârâtă.
Mai mult, dispunând în sensul solicitat de reclamantă înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr. 818 din 03.07.2008) care a statuat că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
De asemenea, instanța mai reține că referirea reclamantei la persoanele prevăzute de art. 8 al. 2 din OG nr. 111/2010 este irelevantă, deoarece aceste persoane beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului în aceleași condiții ca persoanele prevăzute la art. 2
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamanta D. M. A. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii;
Consideră recurenta că instanța de fond a încălcat principiul egalității de tratament și al apărării interesului primordial al copilului. discriminarea intervine atât între copiii născuți din aceiași sarcină gemelară, cât și în raport de părintele cu sarcini succesive. Au fost nesocotite și dispozițiile OUG 111/2010.
Recurenta apreciază că instanța de fond a nesocotit prevederile referitoare la prevalența dreptului european în raport de dreptul intern. În mod evident se impune a se da eficiență dispozițiilor art. 20 din Constituție care consacră prioritatea reglementărilor internaționale: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte,. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Prin aplicarea în emiterea deciziilor contestate a prevederilor art. 5 alin. 1 din OUG 111/2010, copiii gemeni beneficiază de un tratament juridic diferit, între ei există deosebire în ceea ce privește indemnizația acordată, încălcându-se astfel mai multe principii de drept, prevederi constituționale, precum și convenții internaționale care stabilesc egalitate de tratament și interzic discriminarea.
Consideră că ambii copii trebuie să primească fiecare același cuantum al indemnizației, respectiv 1200 lei lunar (reprezentând 75 % din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterior nașterii copiilor) întrucât acest drept este instituit de lege în beneficiul copilului. Procedându-se la acordarea acestei sume doar pentru unul dintre minorii gemeni, și la acordarea doar a majorării în cuantum de 600 lei lunar pentru celălalt minor, rezultă în mod evident că între cei doi există diferențe în ceea ce privește indemnizația acordată.
Se impune a se lua în considerare faptul că indemnizația pentru creșterea copilului este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. De asemenea, trebuie remarcat faptul că efortul unei mame cu doi copii este superior celui depus de o mamă în creșterea unui singur copil, iar cheltuielile necesare asigurării condițiilor necesare creșterii a doi copii sunt duble. Prin urmare, se impune acordarea aceluiași cuantum al indemnizației pentru creștere de 75 % din media veniturilor nete obținute de reclamantă în ultimele 12 luni anterior nașterii copiilor, pentru fiecare dintre copiii gemeni, în caz contrar producându-se o discriminare între cei doi copii aflați în situații identice.
Prin reglementarea unui tratament diferit între cei doi copii, se încalcă dispozițiile art. 49 din Constituție, care prevăd că tinerii și copiii se bucură de un regim special de protecție și de asistență, iar prin lipsirea celui de al doilea copil de jumătate din indemnizația acordată reclamantei se aduce atingere acestui drept. Ori pentru această inechitate nu există nici o justificare. De asemenea, apreciază că+ prevederea cuprinsă în art. 5 alin. 1 din OUG 111/2010 contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin.1 privind egalitatea în drepturi.
Mai mult această diferență de tratament contravine și principiilor statuate în Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
De asemenea Protocolul 12la CEDO, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, prevede în cuprinsul art. 1 interzicerea generală a discriminării. Conform primului paragraf: „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație”, iar paragraful 2: „Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1”.
Intimata nu a formulat întâmpinare dar a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului și păstrarea sentinței Tribunalului ca legală și temeinică .
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta D. M. A. motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
În fapt curtea reține că reclamanta a arătat că a optat pentru creșterea copiilor până la vârsta de 2 ani, iar cuantumul indemnizației a fost calculat la suma de 1800 lei, compusă din suma de 1200 lei /reprezentând 75 % din media veniturilor nete realizate de reclamantă în ultimele 12 luni anterior nașterii copilului), pentru unul dintre copiii gemeni, la care s-a adăugat pentru celălalt copil o majorare de 600 lei.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei în sensul că instanța de fond a nesocotit prevederile referitoare la prevalența dreptului european în raport de dreptul intern în condițiile în care nu există prevederi internaționale referitoare la acordarea vreunei indemnizații pentru creșterea copiilor până la doi ani. Mai mult în hotărârea Hasani vs. Croația din 2010 privind de asemenea dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului Curtea de la Strasbourg arată că decizia de a adopta legi privind asigurările sociale a presupus luarea in considerare a problemelor economice si sociale iar în acest domeniu legiuitorul național dispune de o larga marja de apreciere in aplicarea politicilor economice si sociale.
De asemenea nu se poate reține că instanța de fond a încălcat principiul egalității de tratament și al apărării interesului primordial al copilului și că există discriminarea între copiii născuți din aceiași sarcină gemelară, cât și în raport de părintele cu sarcini succesive sau că au fost nesocotite și dispozițiile OUG 111/2010.
Curtea consideră că neacordarea indemnizației egale pentru cel deal doilea copil nu este de natură să creeze vreo discriminare în ceea ce îi privește pe minori pentru motivele ce succed.
În jurisprudența sa legată de art. 14 care interzice discriminare CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenție atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă” trebuie stabilit ca persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie beneficiază de un tratament preferențial și că aceasta distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă”( Fredin c/Suede, Hoffman C/Autriche, Spadea ., Stubbings . Uni).
Instanța mai reține că în jurisprudența sa CEDO a arătat că statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a stabili dacă și în ce măsură diferențe între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.(Dec. Stubbings .)
CJCE a statuat de asemenea principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. Principiul egalității exclude ca situații comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv( c-189/01Jipps ./96 Portugalvs Council, )
În cauză indemnizația pentru creșterea copiilor până la vârsta de 2 ani îi este acordată mamei și nu minorilor, spre deosebire de alocație. Această indemnizație nu este un drept exclusiv al copilului, acesta acordându-se în considerarea faptului că mama copilului a avut calitatea de asigurat și a contribuit astfel la bugetul asigurărilor sociale. În fapt, indemnizația se calculează în funcție de veniturile salariale obținute de mamă anterior nașterii copiilor și înlocuiește veniturile salariale care ar putea fi obținute de mamă dacă aceasta ar fi continuat să lucreze după nașterea copilului, fiind o formă de protecție socială în primul rând pentru mamă și nu doar în subsidiar pentru copil. Dreptul exclusiv al copilului, ca formă de protecție socială oferit de stat este cel la alocație, cu privire la care ambii minori născuți din sarcină gemelară beneficiază de aceiași sumă, neexistând vreo discriminare.
În condițiile în care nu este reglementată legal posibilitatea acordării unei indemnizații diferite pentru fiecare copil, ci doar a unei singure indemnizații al cărui cuantum diferă, pentru rațiuni lesne de înțeles, în funcție de numărul copiilor proveniți din aceeași naștere, acordarea de instanță a acestui drept ar presupune, încălcarea dispozițiilor legale în vigoare și o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că „instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta D. M. A. împotriva sentinței civile nr. 3020/ca/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. M.-A. împotriva sentinței civile nr. 3020/ca/14.12.2013 pronunțată de Tribunalul IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
Grefier
R. G.
Red/Tehnored MC
2ex/ 14.05.2013
Jud fond: AC
| ← Pretentii. Decizia nr. 4940/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2153/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
