Obligaţia de a face. Sentința nr. 162/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 162/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 4226/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1491/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte - G. A.
Judecător - C. M.
Judecător - T. D. M.
Grefier - F. O.
S-a luat în examinare recursul introdus de R. F., împotriva sentinței civile nr. 162/CA/ din data de 24 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. S., pentru recurentul R. F., lipsă fiind intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași –Administrația Finanțelor Publice a municipiului P. și intimata-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat D. S., pentru recurentul R. F., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond, obligarea intimatei A.F.P. P. la restituirea taxei privind emisiile poluante. Arată că recurentul a achitat taxa pentru emisiile poluante în baza Legii nr. 9/2012, că nu conține prevederi discriminatorii și nu sunt favorizate alte categorii de autovehicule așa cum se prevedea în vechea reglementare a OUG nr. 50/2008. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că legiuitorul în preambulul OUG 1/2012, în art. 2 a prevăzut că, contribuabilii care au achitat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Având în vedere faptul că Legea nr. 9/2012, în forma inițială a fost în vigoare 20 de zile, iar ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 1/2012, s-a creat un efect discriminatoriu, intenția legiuitorului a fost ca toate persoanele care au achitat în perioada 10-31.01.2012 să poată solicita restituirea sumei achitată cu titlu de emisii poluante, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere. Faptul că taxa pentru emisii poluante nu s-a aplicat tuturor deținătorilor de autovehicule, apreciază că reglementarea internă este contrară legislației europene.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 162/CA/24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_ s-a respins acțiunea formulata de reclamantul R. F., in contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași și Administrația Finanțelor Publice a municipiului P., s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice V. in contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În cauză, reclamantul R. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice a Jud. Iași și Administrația Finanțelor Publice a mun. P. să se constate nulitatea deciziei de soluționare a contestației nr. 221/2012 și a deciziei nr. 3274/2012 și restituirea taxei pe emisii poluante în cuantum de 14.444 lei, achitată la data de 18.01.2012 pentru un autoturism second hand marca Opel Zafira, de proveniență comunitară.
Instanța a constatat că taxa a fost achitată în baza Legii nr. 9/2012 pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care la art. 4 prevede că obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Instanța a reținut că Legea nr. 9/2012 nu conține prevederile discriminatorii stabilite prin OG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, nu ridică problema favorizării vânzării anumitor categorii de vehicule în detrimentul altor categorii achiziționate din state membre UE și influențării alegerii cumpărătorilor, astfel încât nu mai subzistă motivele pentru care CJUE în cauzele T. și N. referitoare strict la prevederile OG nr. 50/2008 a apreciat că instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule este contrară art. 110 din TFUE .
Se mai are în vedere faptul că taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012 este calculată în baza unor criterii obiective (norma de poluare, emisia de CO2, capacitatea cilindrică, tipul de motorizare) luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților menționați în Normele metodologice, dar și modalitatea unitară de calcul a taxei indiferent de proveniența autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile reglementate de Legea nr. 9/2012 și indiferent de momentul în care taxa este achitată, la momentul primei înmatriculări în România sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează după . Legii nr. 9/2012.
Instanța a mai constatat că prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1.01.2013, însă aceste dispoziții nu pot fi invocate în beneficiul reclamantului deoarece au intrat în vigoare la data de 31.01.2012, ulterior plății taxei a cărei restituire se solicită.
Prin urmare, având în vedere că la momentul achitării taxei de către reclamant 18.01.2012 nu exista situație discriminatorie echivalentă cu cea instituită de OG nr.50/2008, constatând că în speță nu se ridică problema aplicabilității directe a art. 110 din TFUE raportat la motivele invocate de reclamant, reținând că totodată faptul că autovehiculul său nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 9/2012, iar actele atacate nu sunt nelegale, s-a respins ca neîntemeiată prezenta acțiune.
Față de soluția dată acțiunii reclamantului, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâte.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamantul R. F. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că Tribunalul dă o interpretare diferită a dispozițiilor legale în materie și a materialului probator administrat în cauză, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând modificare sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism marca Opel este nelegală, față de art. 110 din TFUE astfel cum a fost interpretat de CJUE în cauza T..
Taxa pe poluare auto nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România stat comunitar, fiind percepută numai pentru autoturisme înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru vehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor în țară, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe în cazul vânzării ulterioare.
Prevederile din Legea 9/2012 nu sunt compatibile cu prevederile comunitare prevăzute în art. 25,28,90 TCE, taxa pe poluare pentru prima înmatriculare impusă de statul român
În mod greșit prima instanță a apreciat că în raport de dispozițiile din Legea 9/2012 și data achitării taxei de poluare 19.01.2012 nu mai există regimul discriminatoriu față de produsele provenind din alte state membre. Prima instanță nu a avut în vedere și prevederile art.2 din OUG 1/2012 potrivit căruia taxele achitate pentru prima transcriere a dreptului de proprietate în România, se restituie. Astfel că regimul discriminatoriu nu a fost înlăturat. Consideră că taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea 9/2012 încalcă tratatele europene.
Intimata nu a formulat întâmpinare .
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul D. C. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, motivele de recurs invocate de recurentă neputând fi primite.
Potrivit art. 16 din Constituția României nici o lege nu poate retroactiva cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Prin urmare, în raport de principiul constituțional la neretroactivității legii, prima instanță nu putea să aibă în vedere dispozițiile OUG 1/2012, act normativ care nu era în vigoare în momentul nașterii raportului fiscal dedus judecății, respectiv 19.01.2013.
Faptul că prin modificările aduse de OUG 1/2012 la Legea 9/2012 se reinstituie regimul discriminator și se încalcă Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, nu are relevanță în prezenta cauză, atâta timp cât acel act normativ nu era în vigoare în momentul achitării de către reclamant a taxei pentru emisii poluante. În data de 19.01.2013 obligativitatea taxei pentru emisiile poluante exista nu numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. ci și pentru cele reînmatriculate în România, astfel că aceasta taxă nu era discriminatorie.
Prin dispozițiile interne în vigoare în momentul nașterii raportului fiscal dedus judecății, respectiv 19.01.2013, nu erau încălcate dispozițiile art. 28 și art. 110(1) din Tratatul CE, iar la acel moment dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu puteau fi considerate discriminatorii și nelegale. Astfel că, taxa achitată de reclamant nu se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 28 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este legală, fiind conformă dispozițiilor comunitare care consacră expres principiul „poluatorul plătește”, principiu care a stat la baza instituirii taxei.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 c. pr.civ și art. 20 din legea 554/2004, considerând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de recurentul R. F. împotriva sentinței civile nr. 162/CA/24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R. F. contra sentinței nr. 162/CA/24.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
Grefier
F. O.
Red.G.A.
Tehnored.F.O.
2 ex./08.05.2013
Tribunalul Iași – jud. C. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 732/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2235/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








