Pretentii. Decizia nr. 1995/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1995/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 8409/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1995/2013
Ședința publică din 27 mai 2013
Completul compus din:
Președinte - C. M.
Judecător - T. D. M.
Judecător - G. A.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 79/CA din 17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face – taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 79/CA din 17.01.2013 Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul S. O., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, obligând pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4484 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. 2 din OG nr. 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxelor de poluare, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 439,3 cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat taxa de poluare în cuantum de 4.484 lei la Trezoreria Mun. Iași pentru autoturismul Volkswagen Caddy.
Instanța a constatat că acțiunea este întemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța a reținut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantei pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a admis acțiunea, și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4484 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă, instanța a apreciat că sunt incidente disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, pârâta datorând dobânda din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil, taxă neconformă dreptului UE.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța a constatat că taxa de poluare se calculează și se colectează, potrivit art. 7 din OUG nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acesta fiind motivul pentru care doar această autoritate are calitate procesuală pasivă în cauzele de acest tip.
Este adevărat că taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, dar aceasta nu înseamnă că între pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu există vreun raport juridic distinct. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Așadar, în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nicio transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă prin legea nr.9/2012 obligația legală de achitare a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Acest act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piață și care pot fi contestate de contribuabil dacă fac dovada că vehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grilă. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe emisii poluante în momentul înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. O. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Iași și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 4.484 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 (fost 90 (1) din Tratatul CE .
În acest caz Curtea reține că art. 110 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect.
Analizând însă prevederile Legii nr. 9/2012 așa cum au fost modificate prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, se observă că acestea impun obligativitatea taxei pentru emisiile poluante numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale U.E. și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România până la data de 01.01.2013. Deși legiuitorul român a invocat principiul potrivit căruia „poluatorul plătește”, în realitate nu reglementează unitar reguli care să se aplice tuturor „poluatorilor”, indiferent de momentul și forma de dobândire a autovehiculelor poluante, ci exclude de la aplicarea taxei prin modificările intervenite la Legea nr. 9/2012 prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, autovehiculele deja înmatriculate în România care sunt înstrăinate până la data de 01.01.2013. În acest mod consumatorii sunt direcționați înspre autoturismele second-hand deja înmatriculate în țara noastră.
Prin urmare curtea constată că prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe emisii poluante, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă până la 01.01.2013.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea în cauze similare a fost confirmată și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe emisii poluante, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. (A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații vizează si regimul de impozitare prevăzut de modificările aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009. Curtea retine ca obiectivul privind protecția mediului s-ar realiza mai complet si mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul care corespunde normelor Euro 1 si Euro 2, care a fost pus in circulație in România. Cu privire la limitarea in timp a efectelor hotărârii sale, Curtea a respins cererea guvernului roman, constatând ca acesta nu a făcut dovada criteriului privind existenta unor perturbări grave a economiei romanești ca urmare a pronunțării prezentei hotărâri.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat (actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în mod corect a reținut prima instanță că între cele două organe fiscale nu există un raport juridic distinct, condiție impusă de art. 60 c.pr.civ. În plus obligația de restituire revine organului colector, care administrează fiscal contribuabilul, în speță Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Față de considerente arătate mai sus, în baza art. 312 c. pr.civ, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, curtea urmează să respingă recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 79/CA/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate
Respinge recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași - Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 79/ca/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. G. A.
-cu opinie separată-
Grefier
R. G.
Red. C.M.
Tehnored. R.G.
2 ex/07.06.2013
Tribunalul Iași – jud. D. I.
OPINIE SEPARATĂ
redactată de judecător T. D. M.,
în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Contrar opiniei majoritare, apreciez că în cauza nu au fost administrate probe concludente pentru a se reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, perpetuează regimul discriminatoriu și necomunitar introdus prin O.U.G. nr. 50/2008 privind taxele pe poluare pentru autovehicule.
În acest sens stau mărturie însăși prevederile actului normativ prin care taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost instituită, respectiv ale Legii nr. 9/2012, normă care a anulat orice distincție între bunurile care urmau a face obiectul obligației de plată a taxei, eliminându-se totodată regimul discriminatoriu instituit prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin sfera limitată de aplicabilitate și prin regimul fiscal excesiv aplicat autovehiculelor introduse în România din spațiul comunitar, urmărea, în mod declarat descurajarea achiziționării de autovehicule second-hand ce fuseseră anterior înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene, contravenind astfel art. 110 din T.F.U.E.
Faptul că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată aplicabilitatea prevederilor art. 2 lit. i) și ale art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, care stabilesc că obligația de plată a taxei intervine "și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturism, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule", nu poate fi interpretat ca reprezentând o excludere a acestei categorii de bunuri de la obligația de plată, măsura adoptată de legiuitor, prin actul normativ menționat, având semnificația și valoarea unei norme tranzitorii, și nu valoarea unei exceptări de la obligația de plată.
Amânarea obligației de plată, prin instituire unei perioade tranzitorii, în care titularilor obligației de plată li s-a permis să-și reglementeze situația bunurilor achiziționate in spațiul comunitar, dar neînmatriculate încă în România, nu contravine nici T.F.U.E., nici jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, și cu atât mai puțin prevederilor Legii nr. 24/2000, obligația redevenind scadentă după data de 1 ianuarie 2013, astfel cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. l/2012, cadru normativ care impunea modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamantul-intimat.
Judecător,
T. D. M.
Red. T.D.M.
Tehnored. R.G.
2 ex/07.06.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 123/2013. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
