Pretentii. Decizia nr. 3030/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 3030/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 7071/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 3030/2013

Ședința publică de la 13 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. E. P.

Judecător D. R. G. Ș.

Judecător M. C. P.

Grefier C. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și S.C. Mar.Po.Global S. S.R.L., având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto, recurs declarat împotriva sentinței nr. 1131/CA din 19.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, chemată în garanție fiind Administrația Fondului Pentru Mediu București.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. B. E. pentru intimat, lipsă fiind reprezentanții legali ai celorlalte părți.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată.

Av. B. E. pentru recurenta-intimată depune delegație de reprezentare a acesteia, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. În continuare, învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.

Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.

Av. B. pentru intimat solicită respingerea recursului A.F.P. și admiterea recursul declarat de către clientul său. Cu cheltuieli de judecată. Depune chitanță onorariu avocat în cuantum de 500 lei.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr 1131/CA din 19.03.2013 a Tribunalului Iași, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. Mar.Po.Global S. S.R.L. în contradictoriu cu parata Administrația Finanțelor Publice Iași, care a fost obligată să restituie suma de 3590 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală prevăzută de art.124 al.2 din OUG 92/2003, calculată începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxei, și cheltuieli de judecată în sumă de 642 lei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că dispo­zițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule contravin prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Administrația Finanțelor Publice Iași, care apreciază că în mod greșit prima instanță a considerat că reglementă­rile interne, referitoare la taxa pe poluare pentru autovehicule, nu sunt conforme Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Sentința de fond a fost atacată cu recurs și de reclamant, sub aspectul datei de la care i-au fost acordate dobânzile legale, solicitând ca acestea să-i fie acordate începând cu data plății taxei, iar nu începând cu a 46-a zi de la data cererii reclamantului de restituire a taxei cum a dispus instanța de fond.

În recurs nu au fost administrate alte probe.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, raportat susținerilor părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în cauză de intimata AFP Iași ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general, a statuat că „Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. l lit. d) din același cod”.

În raport de această situație, Curtea de Apel, constatând că din punct de vedere al dreptului material, hotărârea primei instanțe respectă hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțate în cauza C-402/09, privind pe I. T. și Statul român, și nr. C-263/10, privind pe N. și Statul român, prin care s-a stabilit că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație, în România, a unor vehicule cumpărate în alte state membre ale Uniunii, fiind contrară art. 110 din TFUE, și că, din punct de vedere procedural, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la inaplicabilitatea pre­vederilor art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare, este, conform dispozițiilor art. 330 ind. 7 din Codul de procedură civilă, obligatorie pentru instanțe, apreciază că în mod justificat instanța de fond a dat prioritate dreptului comunitar, moti­ve pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de pârâtă urmează a fi respins, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește recursul promovat de reclamantă, deși soluția primei instanțe este în concordanță cu prevederile art.124 al.2 din OUG 92/2003, Curtea urmează a da eficiență însă jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care prin hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11 I. contra Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului de Mediu, prin care se dispune că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând cu ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe” .

Așa fiind, Curtea va admite recursul reclamantului, cu consecința modificării în parte a sentinței nr. 1131/CA/19.03.2013 a Tribunalului Iași, în sensul obligării pârâtei AFP Iași la plata dobânzii fiscale aferente sumei ce urmează a-i fi restituită, calculată de la data plății taxei în litigiu, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Față și de art. 274 Cod pr.civ, pirita-intimata va fi obligată la plata către reclamanta-recurentă a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 1131/CA/19.03.2013 a Tribunalului Iași.

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. Mar.Po.Global S. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, pe care o modifică în parte.

Obligă Administrația Finanțelor Publice Iași la plata către reclamantă a dobânzii aferentei taxei pentru emisii poluante calculat de la data plății – 14.09.2011.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă Administrația Finanțelor Publice Iași la plata către S.C. Mar.Po.Global S. S.R.L. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.09.2013.

Președinte,

V. E. P.

Judecător,

D. R. G. Ș.

Judecător,

M. C. P.

Grefier,

C. A.

Red. PVE / Tehnored. AC

2 ex. – 18.03.2013

Tribunalul Iași – Judecător P. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3030/2013. Curtea de Apel IAŞI