Pretentii. Decizia nr. 4091/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4091/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 638/89/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4091/2013
Ședința publică din 28 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte – C. M.
Judecător – T. D. M.
Judecător – Ș. D.
Grefier – R. G.
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Huși, împotriva sentinței nr. 1539/CA din 03.06.2013 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Bodia D.-S. pentru intimatul R. M. I., lipsă fiind recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Huși.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, se referă faptul că, prin procesul verbal nr. 39 din 23.10.2013, s-a procedat la înlocuirea judecătorului G. A., membru al completului de judecată C.-Recurs_1 din data de 28.10.2013, care se află în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv judecător Ș. D..
Nemaifiind alte cereri, instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterii.
Avocat Bodia D.-S., pentru intimat, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1539/CA din 03.06.2013 Tribunalul V. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 1166/21.01.2010 și, în consecință a respins – ca inadmisibil – acest capăt de cerere.
Prin aceeași sentință, Tribunalul V. a admis – în parte - acțiunea reclamantului R. M. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși, obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși să restituie reclamantului suma de 10.027 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și să-i plătească dobânda fiscală prev. de art. 124 Cod pr. fiscală, începând cu data de 21.01.2010, data plății, până la restituirea sumei, plus suma de 643,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând – 600 lei, onorariu apărător, iar 43,3 lei - contravaloare taxa de timbru și timbrul judiciar, și a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantula achitat suma de 10.027 lei, reprezentând taxa de poluare, pentru autovehiculul marca Opel model Vectra, număr sașiu W0L0JBF19W1302323. Taxa a fost achitată cu chitanța . nr._.
În temeiul art. 137 C.pr. civ., instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate.
Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, instanța a admis-o, cu motivarea că această pârâtă nu a calculat și nici nu a încasat taxa de poluare achitată de reclamant.
Taxa de poluare, așa cum reiese din Decizia de calcul și din chitanța care dovedește achitarea acesteia, a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Huși.
Ca urmare a admiterii aceste excepții, acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă a fost respinsă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Deciziei de calcul nr.1166/21.01.2010, instanța a admis-o, cu motivarea că în instanță, nu se poate solicita anularea acesteia, ci anularea deciziei date în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Ca urmare a admiterii acestei excepții, instanța a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Acțiunea reclamantului a fost respinsă și în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V., deoarece aceasta nici nu calculat taxa și nici nu a încasat-o.
Prin Decizia 24 din14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în dosarul 9/2011 într-un recurs în interesul legii s-a stabilit cã procedura de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, cereri formulate în temeiul articolului 117 alineatul 1 litera d din Codul de procedură fiscală.
Conform prevederilor articolului 330 indice 7 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunțate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Pe fondul cauzei s-a impus a se analiza dacă taxa achitată de reclamant este comunitară sau nu raportat la art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (intrat în vigoare ca urmare a Tratatului de la Lisabona) corespondentul art. 90 din Tratatul Comunității europene.
În art. 110 din Tratat se prevede că nici un stat membru al UE nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altui stat membru impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Din conținutul deciziei T. (pronunțată în cauza 402/09) a Curții Europene de Justiție rezultă că art. 110 a TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicate produselor naționale similare și că aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne din punctul de vedere al concurenței dintre produsele de pe piața națională și produsele importate din celelalte state membre.
În această decizie a fost analizată discriminarea între autovehiculele de ocazie importate, la mâna a doua și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate anterior instituirii taxei pe teritoriul național. Curtea a reținut că vehiculele de ocazie importate și caracterizate prin vechime și uzură importate sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a se ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se apropie de 30% din valoarea lor pe piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Pe această argumentare CEJ a concluzionat că OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie din alte state ale Uniunii Europene.
În consecință, argumentația logică s-a realizat de CEJ pornind de la premisa tipului de autoturism la mâna a doua, hotărârea fiind motivată pe faptul discriminării prin aplicarea unui tratament fiscal diferit autoturismelor importate cu o anumită vechime importate, pe de o parte, și autoturismele de aceeași vechime și uzură aflate pe teritoriul României înainte de . OUG 50/2008, pe de altă parte.
În dispozitivul hotărârii T. se stabilește că art. 110 din TFUE interzice măsuri fiscale care descurajează punerea în circulație în statul membru a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie de aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
În același sens s-a pronunțat CEJ și în cauza N. -263/2010 în care se reține că același regim de impozitare prevăzut de OUG 50/2008 se menține și prin modificările ulterioare realizate prin OUG 208/2008, 218/2008, 7/2009 precum și prin OUG 117/2009.
Autoturismul reclamantului este un autoturism la mâna a doua, căruia i-a fost calculată taxa de poluare potrivit OUG 50/2008 și i s-a aplicat un tratament fiscal discriminatoriu față de autoturismele de aceeași vechime și cu același grad de uzură, aflate în parcul auto național care nu au fost supuse unei astfel de taxe.
În consecință taxa stabilită prin decizia de calcul este contrară dreptului comunitar, iar cum în caz de conflict cu normele naționale, cel comunitar are prioritate, s-a dispus restituirea taxei, în cuantum de 10.027 lei, către reclamant.
Referitor la capătul de cerere privind plata dobânzii aferente sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, instanța a reținut că în temeiul prevederilor articolului 124 alineatul 2 din OUG 92/2003 cuantumul acesteia este dat de nivelul dobânzii fiscale. Conform prevederilor articolului 70 din OUG 92/2003, dobânda a fost acordată de la data expirării termenului de soluționare a cererii (45 de zile), adică începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la achitarea debitului.
Însă, având în vedere Hotărârea Curții Europene de Justiție din 18.04.2013 care prevede că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, aceste dobânzi au fost acordate începând cu data plății până la achitarea efectivă a debitului.
Dobânda a fost acordată de la data de 21.01.2010, data plății și până la achitarea debitului.
În consecință s-a admis – în parte - acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși și s-a respins în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice V..
În temeiul prevederilor articolului 274 Cod procedură civilă, a fost admis și capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 643,3 lei, reprezentând – 600 lei, onorariu apărător, iar 43,3 lei - contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se arată că în sarcina reclamantului a fost impusă obligația legală de achitare a taxei pe poluare pentru autovehicule, rațiunea introduceri taxei fiind strâns legată de măsurile necesare asigurării protecției mediului. Prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane. Principiul poluatorul plătește este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, astfel că această taxă este în concordanță cu dispozițiile comunitare. Pe cale de consecință acțiunea este nefondată și se impunea respingerea ei inclusiv în ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. M.-I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 10.027 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .În acest caz Curtea reține că art. 90 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect. Or, prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe poluare, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare pentru autovehicule, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Huși împotriva sentinței civile nr. 1539/CA/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Huși împotriva sentinței civile nr. 1539/CA/03.06.2013, pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi 28.10.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. M. T. D. M. Ș. D.
Grefier
R. G.
Red. Ș.D.
Tehnored. R.G.
2 ex./04.11.2013
Tribunalul V. – jud. A. E.-G.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretentii. Decizia nr. 1859/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
