Pretentii. Decizia nr. 3309/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 3309/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 7302/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 3309/2013

Ședința publică din 23 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte – C. M.

Judecător – T. D. M.

Judecător – G. A.

Grefier – F. F.

Pe rol fiind judecarea recursurilor promovate de recurenta-intimată M. A. P. și de intimata-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice Iași-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva sentinței nr. 1405/CA/2013 din data de 05.04.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții-restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat G. E. Drian, cu delegație depusă la dosar, pentru intimata-recurentă, lipsă fiind recurenta-intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată și faptul că se solicită judecata cauzei și în lipsă.

Nemaifiind alte cereri instanța consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat G. E. Drian, pentru reclamantă face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și depune la dosar concluzii scrise.

Precizează că reclamanta pe care o reprezintă, se numește H.(fostă M.) așa cum reiese din înscrisul de la fila 22 a dosarului de fond, de asemenea și domiciliul procedural ales al reclamantei se află tot la aceeași filă a dosarului și nu la adresa indicată în citativul dosarului cauzei.

Susține că hotărârea Tribunalului Iași a fost comunicată la data de 02.04.2013 la o altă adresă decât cea indicată ca domiciliu procedural ales.

Instanța, față de precizările făcute și având în vedere dubla calitate a părților dispune rectificarea citativului în sensul că, recurent-intimat este Direcția G. a Finanțelor Publice Iași-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, intimat-recurent este H.(fostă M.) A. P., iar domiciliul procedural ales al reclamantei-recurentă este cel indicat la fila nr. 22 a dosarului de fond, la adresa Cabinet de avocat „G. E. Drian” din Iași, . și Sfânt nr. 18-20.

Apărătorul ales al reclamantei invocă art. 103 Cod procedură civilă.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate doar în ceea ce privește dobânda și anume, obligarea pârâtei la plata dobânzii începând de la data plății efective a taxei; respingerea recursului declarat de pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr. 1405/CA/2013 din 05.04.2013, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta M. A. P. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, în sensul că a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 976 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, precum și să plătească dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală și ale Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, plus suma de 539,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, considerând că norma de drept în baza căreia respec­tiva taxă a fost încasată contravenea legislației comunitare.

Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanta H. (fostă M.) A. P. precum și pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Iași-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.

Reclamanta critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit dobânda a fost calculată de la o altă dată decât cea la care s-a plătit taxa contestată; în timp ce pârâta consideră ca norma legală în baza căreia s-a încasat respectiva taxă nu contravenea prevederilor T.F.U.E, și că nu exista temeiul necesar pentru a fi obligată la plata de dobânzi și cheltuieli de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul declarat de reclamant este întemeiat, având în vedere că, prin chiar cererea de chemare în judecată, acesta a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească dobânda aferentă taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar calculată de la dala perceperii aces­teia, în condițiile în care orice încălcare a T.F.U.E. obligă statul în culpă să repare integral prejudiciul adus plătitorului taxei, prin instituirea unui regim fiscal menit să împiedice libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar, principiu ce și-a găsit reconfirmarea în hotărârile C.J.U.E.

D. urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul introdus de reclamanta M. A. P., în sensul că, modificând în parte hotărârea atacată, va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda aferentă sumei ce urmează a fi restituită calculată de la data plății acesteia.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Iași-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, Curtea, constatând că, prin criticile formulate, sunt ignorate cu desăvârșire obligațiile ce revin statului român și implicit organelor sale cu atribuții în materie fiscală, obligații ce derivă din constatarea, de către C.J.U.E., a faptului că prevederile OUG nr. 50/2008 contraveneau art. 110 din T.F.U.E, constatare ce implica pentru cel menționat obligația de a restitui sumele percepute cu nerespectarea dreptului comunitar, precum și obligația de a despăgubi integral pe plătitorul taxei, pentru prejudiciul ce i-a cauzat în acest mod, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul promovat de pârâtă, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-intimată H. A. P. împotriva sentinței civile nr. 1405/CA/05.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o modifică în parte în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând taxa de poluare calculată de la data achitării taxei.

Respinge recursul declarat de intimata-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași-Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva aceleiași sentințe.

Menține celelalte dispoziții a sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Obligă intimata-recurentă să plătească recurentei-intimată suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. M. T. D. M. G. A.

Grefier,

F. F.

Red. T.D.M.

Tehnored F.F.

2 ex./16.10.2013

Jud fond TȘ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3309/2013. Curtea de Apel IAŞI