Pretentii. Decizia nr. 3497/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3497/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 5232/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3497/2013
Ședința publică din 30 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – G. A.
Judecător – C. M.
Judecător – T. D. M.
Grefier – R. G.
S-au luat în examinare recursurile introduse de B. C. I. și de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F., împotriva sentinței civile nr. 1112/CA din 19.03.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată, că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F. la recursul declarat de reclamantul B. C. I..
Curtea, în baza art. 150 și art. 156 din Codul de procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D E A P E L,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1112/CA din 19.03.2013 Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul B. C. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Tg F. , obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 4.410 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și săi achite dobânda legală calculată conform art 124 din codul de procedură fiscală pentru fiecare zi de întârziere, de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire și până la restituirea integrală a taxei, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu, și a obligat pârâta sa achite reclamantului suma de 42 lei cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond că la data de 08.12.2008 cu chitanta . nr ._, reclamantul a achitat la Trezoreria mun. Iași taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Transporter, fabricat în 1998, . WV1ZZZ70ZWH021220, importat din Germania, în sumă de 4.410 lei.
Instanța a constatat că acțiunea este întemeiată în parte. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, "Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;
c) la introducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art.8".
Art. 3 alin. (1) lit.a) - f) și 9 din actul normativ precizat enumeră în mod expres și limitativ categoriile de autovehicule exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare, iar art. 8 definește valoarea reziduală a taxei pe poluare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
În Hotărârea T. din 07.04.2011, Curtea a reiterat principiul degajat de jurisprudența sa anterioară, conform căruia art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, statuând însă, suplimentar, că statele nu au o competență nelimitată în stabilirea regimului unor noi taxe. Dimpotrivă, interdicția prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, par. 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, par. 40). Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Instanța a constatat că, potrivit considerentelor Curții din cauza T., cauză vizând strict OUG nr. 50/2008, dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. Or, regimul de impozitare instituit prin reglementarea OUG nr. 50/2008 este indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce, întrucât OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe semnificative din valoarea lor de piață. În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Dată fiind hotărârea CJUE din cauza T., din 07.04.2011, obligatorie pentru instanțele naționale, potrivit căreia art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 și impusă reclamantului pentru înmatricularea autovehiculului său importat din Germania este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, taxa de poluare fiind achitată ca urmare a aplicării eronate de către organele fiscale a dispozițiilor legale, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind contrare dreptului UE, instanța a admis acțiunea, și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4.410 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii pentru această sumă de la data plății și până la data restituirii efective, instanța a apreciat că sunt incidente disp. art. 124 raportat la art. 117 alin. 2 și art. 70 alin. 1 din OG nr. 92/2003 coroborate cu art. 2 din Anexa la Ordinul nr. 1899/2004 al MFP pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, pârâții datorând dobânda din a 46-a zi de la data cererii de restituire adresată organului fiscal, așadar începând cu prima zi după expirarea celor 45 de zile puse la dispoziția organului fiscal competent pentru rezolvarea cererii de restituire a taxei achitată de contribuabil, taxă neconformă dreptului UE.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP a orasului Tg F. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, instanța a constatat că taxa de poluare se calculează și se colectează, potrivit art. 7 din OUG nr. 50/2008 de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că taxa astfel colectată se constituie în venit la Fondul pentru Mediu, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, dar aceasta nu înseamnă că între pârâta Administrația Finanțelor Publice a orasului Tg F. și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu există vreun raport juridic distinct. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și revine în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Așadar, în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de chemare în garanție, atât pârâta, cât și chematul în garanție nefiind altceva decât verigi ale aceluiași sistem, între ele neexistând nici o transmisiune de drepturi ori obligații, cu atât mai puțin una cu titlu oneros.
Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată, în temeiul disp. art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de către reclamant.
Împotriva acestei» sentințe au introdus recurs reclamantul B. C. I., precum și pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F..
Reclamantul critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit dobânda aferentă sumelor de restituit a fost calculată de la o altă dată decât data plății taxei contestate, invocând în acest sens jurisprudența C.J.U.E. în materie.
Organul fiscal recurent susține că în mod greșit prima instanță a considerat că legislația națională, ce a reglementat regimul taxei pe poluare pentru autovehicule, a fost contrată T.F.U.E., apreciind totodată că nu exista temei nici pentru a se dispune obligarea sa la plata de dobânzi și cheltuieli de judecată.
Curtea, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în mod explicit, ca dobânda aferentă sumei a cărei restituire a cerut-o să fie calculată în condițiile prevăzute de art. 124 din Codul de procedură fiscală, apreciază că prima instanță, respectând principiul disponibilității, nu avea o altă alternativă decât aceea de a obliga pe pârâtă la plata dobânzii solicitate în condițiile de reglementare invocate de reclamant ca temei al cererii sale.
Calcularea dobânzii, din oficiu, de la o altă dată decât cea la care reclamantul s-a referit în mod explicit, ar echivala cu o depășire a limitelor investirii instanței și cu o subrogare, nepermisă, a judecătorului fondului în drepturile reclamantului; neputându-se acorda mai mult decât s-a cerut, considerente pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de reclamant urmează a fi respins, ca fiind nefondat.
Curtea urmează a respinge și recursul pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului Târgu F. pentru următoarele considerente.
În mod corect prima instanță a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de de reclamantul B. C. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Tg F. și a obligat pârâta să-i restituie reclamantului taxa pe poluare pentru autovehicule în cuantum de 4.410 lei.
Susținerile pârâtei în sensul că prevederile Tratatului nu sunt încălcate prin instituirea unei taxe speciale în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru al UE, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul în care satele membre sunt suverane nu pot fi primite. Este adevărat că statele se bucură de autonomie în ce privește stabilirea taxelor și impozitelor fiscale, fiind admis în dreptul comunitar Principiul poluatorul plătește, însă este necesar ca respectiva taxă să fie în concordanță cu dispozițiile comunitare, respectiv cu Art.110 ( fost 90 (1) din Tratatul CE .În acest caz Curtea reține că art. 90 impunea asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe întreg spațiul comunitar iar potrivit art. 28 sunt interzise taxele cu efect echivalent taxelor vamale ce au același efect. Or, prin modul în care este reglementată în dreptul intern taxa pe poluare, aceasta încalcă principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor și creează o discriminare, fiind de natura a influența decizia cumpărătorilor, pentru care din punct de vedere fiscal este avantajos să achiziționeze autoturisme deja înmatriculate în țară pentru care nu se mai percepe această taxă.
Interpretarea pe care a dat-o în mod constant curtea a fost confirmată în prezent și de hotărârea Curți de Justiție de la Luxemburg din7 aprilie 2011 dată în cauza C‑402/09 T. având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu în care s-a statuat că „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Ca urmare a reținerii în mod corect a caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare pentru autovehicule, Tribunalul în mod just a înlăturat aplicarea dispozițiilor contare dreptului comunitar potrivit principiilor supremației și aplicării directe a dreptului comunitar întrucât judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. ( A se vedea: CJCE, cazul Simmenthal -1976).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a taxei pe poluare pentru autovehicule iar persoanei vătămate trebuie să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiile fundamentale ale liberei circulații a bunurilor pe întreg spațiul UE și a priorității dreptului comunitar.
Curtea mai reține că și faptul că Curtea de Justiție de la Luxemburg prin hotărârea dată în cauza N. C263/2010 din 07 iulie 2011, se arata, așa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat( actual 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
Față de considerente arătate mai sus, în baza art 312 c. pr.civ, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, și că aceasta a evaluat temeinic și complet situația de fapt dedusă judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii și a dreptului U.E, curtea urmează să respingă recursurile declarate de B. C. I. și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu F. împotriva sentinței civile nr. 1112/CA/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de B. C. I. și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași pentru Administrația Finanțelor Publice Târgu F. împotriva sentinței civile nr. 1112/CA/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, azi 30.09.2013.
Președinte Judecător Judecător
G. A. C. M. T. D. M.
Grefier
R. G.
Red.G.A.
Tehnored.R.G.
2 ex/18.10.2013
Tribunalul Iași – jud. P. E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1080/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 141/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
